ICCJ. Decizia nr. 479/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 479/2010
Dosar nr.996/1/2010
Şedinţa publică din 8 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, având pe rol soluţionarea recursului declarat de inculpatul P.I.Ş. (în prezent deţinut la Penitenciarul Rahova) împotriva Deciziei penale nr. 650/A din 30 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, la termenul din 25 ianuarie 2010, a pus în discuţia părţilor, din oficiu, în baza art. 3002 C. proc. pen. cu referire la art. 160b C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului.
Prin încheierea din aceeaşi dată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, secţia penală, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b din acelaşi cod, a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului P.I.Ş. şi a menţinut starea de arest a inculpatului, apreciind că temeiurile ce au determinat arestarea iniţială a acestuia impun în continuare privarea sa de libertate, fixând totodată următorul termen de judecată la 15 februarie 2010.
Pentru a dispune astfel, instanţa de recurs a reţinut că în speţă sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea dedusă judecăţii este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
A mai constatat că pericolul pentru ordinea publică a rezultat din natura şi gravitatea faptei dedusă judecăţii, urmarea produsă, precum şi din circumstanţele personale ale inculpatului, dar şi din modalitatea concretă de comitere a faptei (inculpatul pătrunzând prin forţarea sistemului de închidere a portierei dreapta faţă a autoturismului marca D.M., aparţinând părţii vătămate B.M. şi încercând să sustragă faţa detaşabilă a radiocasetofonului).
De asemenea, s-a mai relevat că, prin Sentinţa penală nr. 551 din 13 octombrie 2009, pronunţată de către Judecătoria sectorului 2 Bucureşti în Dosarul nr. 17147/300/2009, inculpatul P.I.Ş. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 208 C. pen. alin. (1) - 209 alin. (1) lit. e) şi i) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, iar Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 650/A din 30 noiembrie 2009 a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat, deducându-i prevenţia de la 27 august 2009 la zi şi obligându-l, totodată, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei din urmă decizii inculpatul a formulat recurs, care se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, instanţă de ultim control judiciar care, la termenul din 25 ianuarie 2010, s-a pronunţat cu privire la legalitatea şi temeinicia măsurii arestării inculpatului P.I.Ş., prin încheierea din aceeaşi dată.
Împotriva Încheierii din 25 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat, din nou, recurs inculpatul P.I.Ş.
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat Dosarul nr. 996/1/2010, fixându-se prim termen de judecată la 8 februarie 2010, când recurentul inculpat aflat în stare de arest şi asistat fiind de apărătorul desemnat din oficiu, a lăsat la aprecierea Înaltei Curţi soluţia ce se va pronunţa, faţă de excepţia admisibilităţii recursului invocată de instanţă, din oficiu, la termenul mai sus menţionat.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului a apreciat, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. raportat la dispoziţiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen., că recursul declarat de inculpat este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera strict şi limitativ hotărârile care pot fi atacate o singură dată cu recurs, menţionând la alin. (2) că încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii pot fi atacate separat cu recurs.
De asemenea, în dispoziţiile art. 141 alin. (1) C. proc. pen. legiuitorul menţionează care este calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţă în cursul judecăţii privind măsurile preventive: „încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii prin care se dispune menţinerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac."
Prin urmare, încheierea prin care instanţa de recurs dispune cu privire la menţinerea arestării preventive, nu poate fi atacată separat, cu recurs.
În speţa, dedusă judecăţii se constată că Încheierea de la 25 ianuarie 2010 este pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca instanţă de recurs.
Aşadar, încheierea mai sus menţionată nu poate fi atacată separat cu nou recurs, întrucât prin Încheierea din 25 ianuarie 2010, instanţa de ultim control judiciar, verificând, din oficiu, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, a apreciat că se impune în continuare privarea de libertate a acestuia şi a menţinut măsura arestării preventive, cu atât mai mult cu cât cauza penală ce face obiectul judecăţii Dosarului nr. 17147/300/2009 este în curs de soluţionare, nepronunţându-se, încă, o hotărâre în ultimă instanţă.
Sistemul român de jurisdicţie a statuat principiul unicităţii acestei căi de atac, dreptul la recurs exercitându-se numai în condiţiile expres prevăzute de lege, aşa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
Or, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Faţă de cele mai sus menţionate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.I.Ş. împotriva Încheierii din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 17147/300/2009 (nr. 168/2010).
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.I.Ş. împotriva Încheierii din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 17147/300/2009 (nr. 168/2010).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 4632/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 61/2010. Penal → |
|---|
