ICCJ. Decizia nr. 596/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 596/2010
Dosar nr.1293/46/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Piteşti, prin Sentinţa penală nr. 119/F din 19 noiembrie 2009, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) din C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.I. (domiciliat în comuna G., judeţul Vâlcea), împotriva Rezoluţiilor nr. 425/P/2007 din 12 mai 2008 şi nr. 437/II-2/2009 din 12 iunie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, menţinând rezoluţiile atacate.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că, prin plângerea atacată 26 septembrie 2007, petentul a susţinut că judecătorii P.V., Ş.C., C.G., Ş.S. de la Tribunalul Vâlcea şi, I.D. de la Judecătoria Drăgăşani, ar fi săvârşit infracţiunile de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 din C. pen., de favorizare a infractorului, prevăzut de art. 264 din C. pen., de fals intelectual, prevăzut de art. 289 din C. pen., de uz de fals prevăzut de art. 291 din C. pen., de fals în declaraţii, prevăzut de art. 292 din C. pen. şi de neglijenţă în serviciu, prevăzut de art. 249 din C. pen., procurorii B.A., C.D. i-ar fi instigat pe judecătorii amintiţi să comită infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 264, art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), judecătorul Ş.C. a săvârşit infracţiunea prevăzută de art. 246, art. 264 şi instigare prevăzută de art. 25 C. pen., la infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen., de art. 289, art. 291, art. 292 şi art. 247 C. pen. (abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi) în mod continuu, iar judecătorii P.V., C.G., Ş.S., Ş.C., M.A., H.E., G.A.M., F.M., V.C.E., G.D., Ş.N. şi C.C. precum şi procurorii D.R., A.N., I.A., P.G. ar fi comis infracţiunile prevăzute de art. 291 şi art. 292 din C. pen., el motivând că este nemulţumit de soluţiile date în Dosarul nr. 3398/90/2006 (fond şi recurs), iar acesta respingându-i-se plângerea împotriva rezoluţiei procurorului pe motiv că nu s-a plâns la procurorul ierarhic iar recursul formulat împotriva Sentinţei penale nr. 272 din 07 aprilie 2006, de asemenea, i-a fost respins şi a fost obligat să plătească cheltuieli judiciare către stat.
În continuare, acelaşi petent a motivat că judecătorii care au pronunţat Decizia nr. 693 din 26 iunie 2006 i-au respins o cerere de îndreptare a unei erori materiale, prin care petentul ceruse înlăturarea sa de la plata cheltuielilor judiciare şi, din nou, a fost obligat să achite cheltuieli judiciare către stat.
În concluzie, petentul a apreciat că judecătorii şi procurorii care au pus concluzii în sensul respingerii plângerii şi a căii de atac, ar fi comis abuz în serviciu întrucât au acţionat cu rea-credinţă şi din gravă incompetenţă.
Prin aceeaşi plângere, petentul a motivat că este nemulţumit şi de soluţiile pronunţate de magistraţi în Dosarul nr. 6439/90/2006 al Tribunalului Vâlcea, judecătorul Ş.S. i-a limitat dreptul de a vorbi oral, greşit i s-a respins cererea de îndeplinire a erorii materiale şi de a i se da daune morale, el având dreptul la acestea pentru că soluţia procurorului se întemeia pe dispoziţiile art. 10 lit. d) din C. proc. pen., acestea permiţând dezdăunarea sa.
Totodată, petentul a motivat că s-ar fi săvârşit şi la pronunţarea Sentinţei penale nr. 12 din 18 ianuarie 2007 în Dosarul nr. 331/223/2006 al Judecătoriei Drăgăşani de către judecătorul C.C., în fapt acesta i-a admis o probă cu martorii dar i-a cenzurat dreptul de a pune întrebări, inculpata fiind achitată (V.M.) pentru infracţiunile prevăzute de art. 180 alin. (1) şi de art. 205 C. pen. şi i s-a respins acţiunea civilă.
De asemenea, judecătorii M.A., H.E. şi G.M.A., ar fi săvârşit abuz pentru că prin Decizia penală nr. 214 din 19 martie 2007 i-au respins recursul, procurorul care a pus concluzii fiind A.N.
În continuare C.I. s-a declarat a fi nemulţumit şi de soluţiile pronunţate în Dosarele nr. 7256/90/2006 şi nr. 822/90/2007 ale Tribunalului Vâlcea, precum şi de mai multe rezoluţii de neîncepere urmărire penală dispuse de procurorii de la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
Verificând Rezoluţia nr. 425/P/2007 din 12 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, instanţa competentă a reţinut că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale, controlul hotărârilor judecătoreşti se face, exclusiv, în căile de atac prevăzute de lege, procurorii şi judecătorii s-au pronunţat prin considerarea probatoriului, nerezultând indicii că ar fi săvârşit infracţiuni, obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat este legală, Codul procedură penală prevăzând aceasta.
Curtea de Apel Piteşti, analizând susţinerile petentului privind respingerea ca inadmisibilă, a plângerii care a făcut obiectul Dosarului nr. 3398/90/2006 al Judecătoriei Drăgăşani, a motivat că, la acea dată, neexistând alin. (13) al art. 2781 C. proc. pen. în mod legal judecătorii s-au pronunţat, modificarea textului fiind introdusă prin Legea nr. 356/2006 (M.O. nr. 677/07.08.2006).
Împotriva sentinţei, petentul, în termenul legal, a formulat recurs, cale de atac motivată oral pe aceleaşi considerente care au constituit plângerea împotriva rezoluţiei procurorului.
La dosar, după susţinerea orală a recursului, petentul, prin registratură (nr. 5426 din 16 februarie 2010, ora 1415) a depus cerere de „cheltuieli de judecată” - total 266 RON la care a anexat, în copii, comunicat de presă nr. 89 din 7 mai 2009 al Institutului de Statistică, bilete de călătorie).
Recursul nu este fondat.
Examinând recursul potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., se reţine că sentinţa recurată este legală şi temeinică, instanţa verificând şi motivând amplu de ce rezoluţia procurorului a fost, de asemenea, legală şi temeinică.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, constatând că faptele reclamate de petent nu întrunesc elementele constitutive ale vreunei fapte prevăzută de legea penală, a dispus, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (4), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorii şi procurori, prin Rezoluţia nr. 425/P/2007 din 12 mai 2008 reţinându-se că nu există niciun indiciu în sensul că intimaţii ar fi adoptat soluţiile ca urmare a comiterii vreunor fapte penale, soluţiile respective fiind date ca urmare a aplicării legii în concordanţă cu convingerea despre relevanţa probelor sau a actelor premergătoare administrate în cauză, astfel încât actul decizional nefiind urmarea comiterii vreunei fapte penale, poate fi atacat exclusiv pe căile prevăzute de lege (art. 2781 C. proc. pen.).
Procurorul conform art. 224 C. proc. pen., efectuând acte premergătoare, urmăreşte îndeplinirea scopului lor, acela de a completa informaţiile pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine începerea urmăririi penale, de a verifica informaţiile deja deţinute, confirmând sau infirmând concordanţa acestora cu realităţile faptice ale cauzei şi, după caz, de a-şi fundamenta convingerea referitoare la soluţia de neurmărire penală, potrivit art. 228 C. proc. pen.
Pentru a se putea începe urmărirea penală, într-o cauză sunt necesare două concluzii:
- prima, constă în existenţa acelui minus de date care ar permite organului de urmărire penală să considere că s-a comis o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile fie direct din plângerea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior;
- a doua concluzie rezultă din art. 228 C. proc. pen. şi constă în existenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzută în art. 10 din acelaşi cod, intervenţia unui astfel de caz rezultând fie din actele pe care organul de urmărire penală le-a efectuat sau din cele prin care a fost sesizat, acestea determinând ca în locul începerii urmăririi penale, să funcţioneze instituţia neînceperii urmăririi penale.
Actele premergătoare sunt facultative, împrejurarea că în această fază nu ar fi fost administrate toate datele, apreciere, făcută de recurentul petent, nu constituie o încălcare a vreunei dispoziţii legale, ele fiind limitate cantitativ şi calitativ la îndeplinirea activităţilor necesare atingerii scopului lor legal.
Totodată, emiterea sau pronunţarea unei soluţii nu echivalează cu o îndeplinire defectuoasă sau cu rea-credinţă a unor sarcini prin care s-ar fi lezat interesele legale ale petentului, sau cu o favorizare a infractorului şi nici nu se circumscrie conţinutului constitutiv al vreunei alte sau altor fapte prevăzute de legea penală.
Din această perspectivă, instanţa de fond a verificat şi motivat legalitatea şi temeinicia rezoluţiei procurorului.
Ca atare, se constată că nu există temeiuri pentru casarea sentinţei şi, în consecinţă, recursul declarat de petent va fi respins ca nefondat.
În ce priveşte cererea recurentului de a i se achita cheltuieli judiciare, aceasta nu are temei legal.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., partea căreia i s-a respins recursul este obligată să plătească cheltuieli judiciare către stat, soluţie confirmată şi prin Decizia nr. LXXXII/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul C.I. împotriva Sentinţei penale nr. 119/F din 19 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul-petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 februarie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 656/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 601/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
