ICCJ. Decizia nr. 523/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 523/2010
Dosar nr.1079/59/2009
Şedinţa publică din 11 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 315/P din 26 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul M.S.S. împotriva rezoluţiilor dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în Dosarele nr. 420/P/2009 şi nr. 975/11/2/2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea penală înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara petentul M.S.S. a solicitat trimiterea în judecată a făptuitorilor S.V.A. - avocat, S.T.S. - avocat, B.A.M. - avocat şi S.Y. - avocat, pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. şi uz de fals, prev. de art. 291 C. pen.
În motivarea plângerii, petentul a susţinut că făptuitorii, cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc în Dosarele nr. 18645/325/2008 şi nr. 1146/325/2009 de pe rolul Judecătoriei Timişoara, au depus un act intitulat „Raport de activitate", care ar fi aparţinut petentului şi care reprezintă o ciornă de lucru, nesemnată de petent, dar scrisă de acesta, însă adevăratul „Raport de activitate" a fost înmânat făptuitorilor de către petent la data de 11 mai 2009.
Petentul a încheiat la data de 25 iulie 2008 un contract de consultanţă comercială şi mandat comercial, acesta având calitatea de mandatar al SC M.D.T. SRL. În timp, mandantul a apreciat ca nefiind corespunzătoare prestaţiile mandatarului şi a apelat la serviciile societăţii civile de avocaţi S.V. şi S. din care fac parte făptuitorii, cu care a încheiat la data de 15 octombrie 2008 un contract de asistenţă juridică.
Petentul a întocmit un „Raport de activitate", pe care l-a transmis în data de 17 octombrie 2008 ora 03,13 reprezentanţilor SC M.D.T. SRL, iar la aceeaşi dată, ora 09,07, aceştia l-au transmis societăţii civile de avocaţi S.V. şi S.
După această dată, între petent şi SC M.D.T. SRL au fost înregistrate pe rolul Judecătoriei Timişoara unele procese.
La data de 11 mai 2009, cu ocazia concilierii, petentul a depus la sediul firmei de avocatură un raport de activitate, care în structura şi conţinutul său este în cea mai mare parte acelaşi cu cel depus la data de 17 octombrie 2008, exceptând un capitol intitulat „propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii societăţii" şi a parag. nr. 5, 7 şi 8, care, în esenţă, nu modifică primul raport de activitate.
Analizând plângerea petentului, instanţa de fond a reţinut că esenţial pentru soluţia pronunţată de procuror şi pentru plângerea adresată instanţei este faptul că atât raportul de activitate din 17 octombrie 2008, cât şi raportul de activitate din 11 mai 2009 au fost depuse la dosarele existente pe rolul Judecătoriei Timişoara, astfel încât instanţa Ie-a avut la dispoziţie pentru soluţionarea procesului, aceste documente aflându-se şi la Dosarul nr. 420/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Împotriva acestei sentinţe penale, în termen legal, a declarat recurs petentul, care, prin motivele scrise depuse la dosar, a solicitat casarea sentinţei şi în principal trimiterea cauzei la procuror „pentru a efectua cercetări complete", iar în subsidiar trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru rejudecare, întrucât hotărârea atacată nu conţine motivele pe care se întemeiază soluţia, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma criticilor invocate şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.
Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Rezultă, din analiza textelor de lege invocate, că organele de cercetare şi de urmărire penală au obligaţia de a efectua investigaţiile prealabile pentru a nu se dispune începerea urmăririi penale acolo unde nu există niciun indiciu din care să rezulte existenţa vreunei fapte penale.
Dreptul de a dispune atât în privinţa investigaţiilor premergătoare cât şi a limitelor acestora, precum şi încadrarea juridică a faptelor, este atributul exclusiv al organelor de urmărire penală, acestea nefiind ţinute nici de încadrarea dată de petent în plângerea penală şi nici de probele indicate de acestea ca fiind necesar a fi administrate.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 224, în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare în vederea verificării existenţei sau inexistenţei vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen., care ar împiedica începerea urmăririi penale. Aceste acte premergătoare servesc la luarea hotărârii de a începe, sau nu, urmărirea penală.
În prezenta cauză, procurorul a efectuat acte premergătoare, acte prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., fiind format Dosarul penal nr. 420/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În urma efectuării acestor acte premergătoare, nu au fost relevate minime indicii temeinice - în sensul art. 681 C. proc. pen. - care să justifice presupunerea rezonabilă că persoanele faţă de care s-au efectuat acte premergătoare au săvârşit, cu vinovăţia cerută de lege, faptele expuse în plângerea penală, ci s-a constatat incidenţa cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen., caz care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
Astfel, prin plângerea penală formulată, petentul a reclamat săvârşirea de către intimaţii avocaţi a infracţiunilor prev. de art 290 şi 291 C. pen., întrucât, cu ocazia dezbaterilor care au avut loc în Dosarele nr. 18654/325/2008 şi 1146/325/2009 ale Judecătoriei Timişoara, au depus un act intitulat „Raport de activitate", ca aparţinând petentului şi care reprezintă o ciornă de lucru, nesemnată, dar scrisă de acesta, însă adevăratul „Raport de activitate" a fost înmânat intimaţilor de către petent la data de 11 mai 2009, astfel încât intimaţii, la data dezbaterilor din dosarele menţionate, aveau cunoştinţă de existenţa adevăratului raport de activitate prezentat de petent reprezentaţilor SC M.D.T. SRL.
Conform art. 290 C. pen., infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată constă în falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice.
De asemenea, conform art. 291 C. pen., infracţiunea de uz de fals constă în folosirea unui înscris oficial sau sub semnătură privată, în vederea producerii unei consecinţe juridice.
Din actele dosarului nu rezultă că intimaţii ar fi falsificat vreun înscris pe care ulterior să-l folosească, cu bună-ştiinţă, în vederea producerii unor consecinţe juridice.
Împrejurarea că intimaţii au depus în dosarele în care au avut calitatea de apărători ai SC M.D.T. SRL raportul de activitate transmis de petent acestei societăţi, prin poşta electronică, la data de 17 octombrie 2008, nu are semnificaţia săvârşirii vreunei infracţiuni de către aceştia, întrucât, aşa cum cum corect s-a reţinut, atât în considerentele rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale cât şi ale sentinţei, la soluţionarea cauzelor instanţele au avut la dispoziţie şi raportul de activitate semnat de petent la 11 mai 2009, astfel că nu a fost prejudiciat în vreun fel.
În consecinţă, având în vedere că, din actele premergătoare efectuate în cauză, nu s-au putut identifica indicii care să confirme existenţa faptelor, iar recurentul petent nu a invocat şi depus în susţinerea afirmaţiilor sale probe care să ateste o altă situaţie de fapt decât cea care rezultă din actele dosarului, soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de recurentul petent, referitor la incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., în sensul că sentinţa este nemotivată, Înalta Curte constată că instanţa de fond, deşi nu a dat o motivare amplă aspectelor ce au format obiectul plângerii petentului, a avut în vedere nemijlocit constatările organului de urmărire penală, pe care şi Ie-a însuşit, apreciind corect că nu sunt temeiuri de admitere a plângerii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.S.S. împotriva Sentinţei penale nr. 315/P din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul M.S.S. împotriva Sentinţei penale nr. 315/P din 26 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2010.
Procesat de GGC - CT
| ← ICCJ. Decizia nr. 636/2010. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs | ICCJ. Decizia nr. 580/2010. Penal. Vătămarea corporală din... → |
|---|
