ICCJ. Decizia nr. 621/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 621/2010
Dosar nr. 10017/2/2009
Şedinţa publică din 17 februarie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 326 din 10 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. 10017/2/2009 s-a dispus respingerea ca nefondată a plângerii formulate de petiţionarul B.S. împotriva Rezoluţiei nr. 282/P/2008 din 17 septembrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti.
A obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
Petiţionarul B.S. a formulat un denunţ la Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti împotriva mai multor persoane care au calitatea de poliţişti - P.P., C.I.C., S.S., S.C. şi Ţ.N., ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Giurgiu - care în exercitarea atribuţiilor de serviciu, reţin permisele conducătorilor auto şi încalcă prevederile legale în domeniul circulaţiei rutiere iar şeful serviciului, comisarul şef P.M., aprobă reducerea perioadei de suspendare a permiselor conducătorilor auto cărora le este reţinut permisul, în schimbul unor sume de bani pe care le primeşte de la persoanele în cauză prin intermediul ofiţerilor de poliţie T.M.M., P.M., R.M., B.M. şi B.C.
Din conţinutul denunţului a rezultat, de asemenea, că intimatul P.M. a primit de la numitul V.G., instructor auto, diverse sume de bani prin intermediul ofiţerilor de poliţie indicaţi, pentru a reduce perioada de suspendare a permisului auto pentru mai multe persoane iar mai mulţi cursanţi şcolarizaţi de numitul V.G. au obţinut uşor permisele de conducere auto întrucât au oferit ofiţerilor examinatori, din cadrul Serviciului Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Giurgiu, prin intermediul acestuia, suma de 100 euro pentru promovarea probei practice şi 1500 euro pentru promovarea probei teoretice.
După efectuarea actelor premergătoare procurorul a dispus, conform art. 228 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. pen. neînceperea urmăririi penale, întrucât faptele reclamate nu există.
S-a procedat la audierea petiţionarului dar şi intimaţilor, respectiv a cursanţilor, aceştia din urmă arătând că nu s-a pretins nici o sumă de bani pentru obţinerea permisului auto.
Instanţa de fond reţine că organele de urmărire penală au efectuat toate demersurile necesare, verificând inclusiv persoanele care au beneficiat de reducerea duratei suspendării permiselor de conducere şi a persoanelor care au obţinut permisul de conducere, fără a se putea reţine existenţa unor indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 254 şi art. 257 C. pen.
Pe de altă parte, petiţionarul nu a indicat vreo probă cu privire la susţinerile sale, cu excepţia faptului că are cunoştinţă de aspectele reclamate de la o persoană decedată.
În acest condiţii, instanţa de fond a apreciat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică.
Împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond a declarat recurs petiţionarul B.S. solicitând casarea acesteia şi, în cadrul rejudecării, admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită prevăzute de art. 254 C. pen. şi trafic de influenţă prevăzută de art. 257 C. pen.
Criticile invocate de recurentul petiţionar se circumscriu - astfel cum rezultă din motivele depuse - următoarelor aspecte: nemotivarea hotărârii; încălcarea dreptului la apărare la instanţa de fond; cauza nu a fost repartizată în mod aleatoriu; nici procurorul şi nici prima instanţă nu s-au pronunţat cu privire la toate faptele reclamate; actele premergătoare administrate conduc la necesitatea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi; nu a primit comunicare la plângerea împotriva rezoluţiei procurorului; lipsa de procedură la instanţa de fond cu petiţionarul şi intimatul V.G..
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie examinând recursul declarat în conformitate cu prevederile art. 38514 alin. (1) C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pe baza materialului şi actele existente la dosarul cauzei, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 200 C. proc. pen. ";urmărirea penală care ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată";.
Pentru realizarea obiectului urmăririi penale, legea procesual penală a determinat, precis şi coerent, regulile de desfăşurare a acestei faze a procesului penal.
Astfel, organul competent efectuează acte premergătoare şi de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege iar atunci când datele infirmă existenţa infracţiunii, devin incidente dispoziţiile art. 10 din C. proc. pen., în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
Legiuitorul nu limitează activităţile ce pot fi desfăşurate în faza actelor premergătoare, ceea ce conduce la concluzia că organul de cercetare penală trebuie să efectueze verificările necesare pentru a preîntâmpina începerea urmăririi penale în cazuri nejustificate, eliminând astfel posibilitatea apariţiei acelui cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificate.
În cauza supusă analizei rezultă că petiţionarul, în denunţul său, a arătat - fără a indica, în concret, elementele de probaţiune care să-i susţină afirmaţiile - că agenţii de poliţie S.S., P.P., C.D., Ţ.N. şi S.I. din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Giurgiu, în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, reţin permisele de conducere ale persoanelor care încalcă legea circulaţiei iar comisarul şef P.M., aprobă reducerea perioadei de suspendare a permiselor conducătorilor auto în schimbul unor sume de bani pe care le primeşte prin intermediul altor ofiţeri de poliţie, şi anume T.M.M., P.M., R.M., B.M. şi B.C.
În acelaşi denunţ s-a arătat că intimatul P.M. a primit de la făptuitorul V.G., instructor auto, diverse sume de bani prin intermediul ofiţerilor de poliţie în scopul reducerii perioadei de suspendare a permisului auto.
Întrucât denunţul nu îndeplinea condiţiile prevăzute de art. 223 alin. (2) C. pen., s-a procedat la audierea petiţionarului, acesta arătând că are cunoştinţă de aspectele inserate în denunţ de la o persoană care a fost angajată în calitate de secretară la Poliţia Rutieră Giurgiu şi care a decedat.
În cadrul actelor premergătoare organele de cercetare penală au procedat la audierea, prin sondaj, a persoanelor care au beneficiat de reducerea termenului de suspendare a permisului auto, fără a rezulta însă vreun indiciu care să contureze săvârşirea infracţiunilor la care a făcut referire petiţionarul.
De asemenea, s-a dispus şi audiat comisarul şef al poliţiei P.M., stabilindu-se că reducerea termenului de suspendare a permiselor s-a efectuat în condiţiile legii.
Au fost verificate totodată şi aspectele ce vizau activitatea făptuitorului V.G. dar şi a ofiţerilor de poliţie C.D. şi T.M.
În condiţiile în care din conţinutul actelor premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indiciile necesare începerii urmăririi penale în mod corect s-a apreciat că faptele reclamate nu există.
Cât privesc celelalte critici sesizate de recurentul petiţionar B.S., Înalta Curte reţine, pe de o parte, că în raport de dispoziţiile art. 171 C. proc. pen., în raport de obiectul cauzei asistenţa juridică nu este obligatorie, iar pe de altă parte, hotărârea pronunţată în cauză este motivată în fapt şi în drept, instanţa examinând fondul plângerii în limitele impuse de conţinutul art. 2781 C. proc. pen.
Cât priveşte procedura de citare la instanţa de fond se impune a se observa, că aceasta a fost realizată în condiţiile prevăzute de art. 177 alin. (1) C. proc. pen., şi că o eventuală lipsă de procedură cu intimaţii nu ar fi fost de natură a produce un prejudiciu sau a-i vătăma interesele petiţionarului.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul B.S. împotriva Sentinţei penale nr. 326 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.S. împotriva Sentinţei penale nr. 326 din 10 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 519/2010. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 636/2010. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Recurs → |
---|