ICCJ. Decizia nr. 567/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 567/2010
Dosar nr. 156/59/2009
Şedinţa publică din 15 februarie 2010
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 83/PI din 19 martie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul B.I. împotriva rezoluţiilor pronunţate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în Dosarul nr. 205/P/2006 şi Dosarul nr. 35/II/2/2009.
Petiţionarul a fost obligat să plătească 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că în mod corect a dispus procurorul neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii R.V. şi L.P., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 267 şi art. 2671 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs petentul B.I.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de petiţionar nu este fondat pentru următoarele considerente:
Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, petiţionarul B.I. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de intimaţii R.V. şi L.P., lucrători în cadrul Penitenciarului Arad, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, supunere la rele tratamente şi tortură, prevăzute de art. 246, art. 267 şi art. 2671 C. pen., susţinând că la data de 16 septembrie 2006, ofiţerul de serviciu R.V., în înţelegere cu directorul L.P., a dispus intervenţia gărzii în camera 111, Secţia a 5-a, în scopul de a-l imobiliza, ocazie cu care l-au lovit şi ameninţat, fără drept, după care l-au legat de pat cu lanţuri şi cătuşe. S-a mai susţinut că a doua zi a fost condus la Spitalul Municipal Arad, unde i s-a prescris tratament pentru ochi.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, constatând că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate, sub aspectul laturii subiective, a dispus prin Rezoluţia din 8 februarie 2007, în temeiul prevederilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii menţionaţi anterior.
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere, pe care a înaintat-o direct instanţei de judecată.
Prin Sentinţa penală nr. 270/PI din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara s-a dispus, în baza art. 2781 alin. (1)3 C. proc. pen., trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara pentru a se pronunţa procurorul general asupra plângerii formulate de petentul B.I., împotriva Rezoluţiei nr. 250/P/2006 a procurorului.
Prin Rezoluţia din 16 ianuarie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în baza art. 278 C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petent, ca neîntemeiată.
Nemulţumit şi de soluţia procurorului general, petentul B.I. s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată competentă să judece infracţiunile reclamate, respectiv Curtea de Apel Timişoara, care a pronunţat hotărârea atacată cu prezentul recurs.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că la data de 16 septembrie 2006, petentul, deţinut în Penitenciarul Arad, a început să bată în uşa camerei de deţinere, îndemnându-i pe ceilalţi deţinuţi la nesupunere şi revoltă.
Ca urmare a acestui fapt, inspectorul principal R.V., în calitate de şef de tură, după ce a încercat fără rezultat să îl liniştească pe deţinut, a dispus intervenţia grupei de serviciu, care l-a imobilizat, l-a scos din celulă şi l-a mutat într-o altă secţie de deţinere, conform normelor în vigoare, întocmind ulterior raportul de eveniment, atât pentru conducerea unităţii, cât şi pentru Administraţia Naţională a Penitenciarului.
Din procesul-verbal întocmit cu prilejul acestui eveniment, proces-verbal întocmit şi pe baza declaraţiilor lucrătorilor din penitenciar C.C., C.A., T.M., G.R. şi I.D., rezultă cele menţionate anterior, dar şi faptul că deţinutul a încercat să-i lovească pe lucrători, iar cu ocazia imobilizării, acesta s-a lovit cu capul de pardoseală cu intenţia de a se automutila, prilej cu care a suferit leziuni uşoare.
Înalt Curte constată că soluţia de neurmărire penală dată de parchet faţă de intimaţi este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat niciun element care să conducă la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care petentul le-a indicat în plângerea sa.
Din actele premergătoare efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispoziţiilor legii în activitatea intimaţilor-reclamaţi.
Astfel, se constată că intimaţii au acţionat în îndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 16 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organul judiciar în cursul procesului penal, referitoare la luarea măsurilor necesare pentru siguranţa penitenciarului, pentru menţinerea şi restabilirea ordinii şi disciplinei în rândul persoanelor deţinute.
Iar pentru îndeplinirea obligaţiei legale, s-a recurs şi la imobilizarea temporară, cu mijloacele din dotare, a petentului care instiga la revoltă şi pe alţi deţinuţi, în vederea prevenirii unui pericol real şi concret, inclusiv în ceea ce-l privea pe deţinut, care desfăşura şi acţiuni de vătămare corporală a sa, imobilizare reglementată de art. 37 din Legea nr. 275/2006.
În consecinţă, se constată că intimaţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea, intervenind, în condiţiile Legii nr. 275/2006, pentru a împiedica amplificarea incidentului iniţiat chiar de către petent.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul B.I.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.I. împotriva Sentinţei penale nr. 83/PI din 19 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul-petiţionar la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1115/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 569/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
