ICCJ. Decizia nr. 530/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 530/2010
Dosar nr. 3207/113/2008
Şedinţa publică din 12 februarie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 112 din 27 august 2009 a Tribunalului Brăila, secţia penală, s-a dispus condamnarea inculpatului V.M. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea unei pedepse complementare de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a), b) C. pen.
Inculpatul a fost obligat la 7.000 RON, despăgubiri civile şi 4.000 RON, daune morale către partea civilă O.G.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că în cursul anului 1999, inculpatul V.M., proprietar al unei ferme de animale situată pe raza comunei S., judeţul Brăila, a angajat în calitate de cioban pe victima M.G.
În perioada 1999 - 2006, victima şi-a desfăşurat efectiv activitatea la ferma acestuia.
În toamna anului 2006, între inculpat şi victimă a existat o relaţie conflictuală importantă, datorată unui presupus furt de oi comis de victimă în dauna inculpatului.
Acesta a încercat în toate modalităţile posibile să afle modul în care i-au dispărut aceste oi, mergând până acolo încât i-a refuzat victimei dreptul de a pleca de la fermă până în momentul în care nu va elucida acest furt.
În după-amiaza zilei de 30 noiembrie 2006, inculpatul a fost convins că victima este cea care l-a furat (în perioada septembrie - octombrie), convingere pe care şi-a format-o în urma gestului făcut de victimă în aceeaşi zi, când a încredinţat martorului P.E. un sac de hrană pentru animale, fără ştirea inculpatului.
În aceste condiţii, inculpatul a agresat fizic şi verbal pe victimă, aplicându-i lovituri cu pumnii şi picioarele în prezenţa mai multor martori, agresiune care a continuat în biroul inculpatului, după orele 17:00, cel puţin până în jurul orelor 22:00, în seara zilei de 30 noiembrie 2006.
În urma acestei agresiuni victima a decedat, ora decesului victimei fiind prezumată de medicii legişti în jurul orelor 24:00, în noaptea de 30 noiembrie - 1 decembrie 2006.
Prima instanţă a reţinut că s-a probat dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul a agresat victima şi, de asemenea, s-a demonstrat imposibilitatea exercitării agresiunii asupra victimei, în biroul inculpatului, de către o altă persoană decât inculpatul, inclusiv prin faptul că uşa biroului a fost găsită închisă cu cheia în dimineaţa zilei de 1 decembrie 2006, când victima a fost găsită moartă în birou.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul V.M. şi partea civilă O.G., sora victimei.
Inculpatul a criticat hotărârea pentru greşita încadrare juridică a faptei în infracţiunea de omor, apreciind că se justifică schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
De asemenea, a solicitat reducerea pedepsei prin reţinerea de circumstanţe atenuante.
Partea civilă a criticat sentinţa pentru cuantumul redus al daunelor morale şi neacordarea despăgubirilor de 3.000 RON, reprezentând echivalentul contravalorii muncii prestată de victimă faţă de inculpat.
Instanţa de apel a apreciat solicitările apelanţilor ca nefondate.
Cu referire la încadrarea juridică a faptei, s-a reţinut că în mod corect inculpatul a fost condamnat pentru infracţiunea de omor, intensitatea şi numărul loviturilor aplicate de acesta victimei formând convingerea că acesta, chiar dacă nu a intenţionat în mod direct să suprime viaţa victimei, a acceptat producerea acestui rezultat.
De asemenea, pedeapsa s-a reţinut a fi corect individualizată, gravitatea faptei comise şi conduita ulterioară a inculpatului nejustificând reducerea pedepsei.
Referitor la apelul declarat de partea civilă, s-a constatat că raporturile dintre aceasta şi victimă, care nu erau foarte strânse, nu conduc la necesitatea majorării daunelor morale, iar referitor la suma de 3.000 RON, reprezentând contravaloarea muncii prestate de victimă, s-a reţinut că aceasta nu constituie un prejudiciu efectiv suferit de partea civilă.
În consecinţă, prin Decizia penală nr. 116/A din 20 noiembrie 2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpat şi partea civilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul V.M. şi partea civilă O.G.
Inculpatul a invocat, în principal, cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen., motivând că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la probele administrate, ceea ce a condus la o soluţie greşită de condamnare, astfel încât solicită achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar, s-au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., solicitându-se schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. şi reducerea pedepsei.
Partea civilă a criticat cuantumul daunelor morale şi neacordarea despăgubirilor de 3.000 RON solicitate, cuantum cu care inculpatul a fost de acord.
Înalta Curte apreciază ca neîntemeiat recursul declarat de inculpat şi ca tardiv, recursul declarat de partea civilă, pentru următoarele considerente:
Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate de inculpat nu se circumscriu acestuia, întrucât nu se arată în mod concret, în sensul dispoziţiilor invocate, care sunt probele asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat. Ceea ce se doreşte a se critica este interpretarea materialului probator administrat şi care, în susţinerea inculpatului, a condus la o soluţie greşită de condamnare, sens în care solicită achitarea, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Aceste critici se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi sunt nefondate.
Înalta Curte reţine că inculpatul nici nu a formulat în apel această solicitare ci, dimpotrivă, cu prilejul audierii sale în calea de atac, a recunoscut că a aplicat victimei lovituri, dar nu cu intenţia de a suprima viaţa acesteia.
Recunoaşterile parţiale ale inculpatului se coroborează cu un vast material probator administrat în cauză şi interpretat corect de ambele instanţe, reţinându-se corect vinovăţia inculpatului.
Astfel, inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în diverse zone anatomice în după-amiaza zilei de 30 noiembrie 2006, în prezenţa martorilor P.I., P.M., P.E., S.D., S.N. şi G.T.
Acest comportament a fost de natură să conducă la intervenţia verbală a martorului G.T., care i-a cerut inculpatului să nu o mai lovească pe victimă, întrucât o va omorî.
Inculpatul a ridicat-o pe victimă şi a dus-o până la biroul aflat tot în incinta fermei, birou folosit exclusiv de inculpat, acest episod petrecându-se între orele 16:30 - 17:30. Apoi inculpatul a susţinut că a stat cu victima, doar ei doi în intervalul 17:30 - 22:00, în biroul său, unde a purtat discuţii legate de modul în care i-au dispărut oile, dar negând orice fel de agresiune fizică asupra victimei.
Urmele de sânge găsite pe registrul unde apare declaraţia olografă a victimei sunt însă extrem de concludente asupra modului în care inculpatul a determinat-o pe victimă să recunoască furtul.
Din probe a mai rezultat imposibilitatea exercitării agresiunii asupra victimei, în biroul inculpatului, de către o altă persoană decât inculpatul, inclusiv prin faptul că uşa biroului a fost găsită închisă cu cheia în dimineaţa zilei de 1 decembrie 2006, singura persoană care avea cheia de la acest birou fiind inculpatul.
Toate aceste elemente probatorii, corect reţinute şi interpretate de instanţe, au condus la concluzia că inculpatul este autorul agresiunilor ce au condus la decesul victimei.
Cu privire la încadrarea juridică a faptei, criticată de inculpat în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta, de asemenea, a fost corect reţinută ca fiind infracţiunea de omor, şi nu aceea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
Din raportul de constatare medico-legală a rezultat că moartea victimei a fost consecinţa unui politraumatism cu plăgi infiltrante sanguine, echimoze multiple, întinse cu hematoame masive, fracturi care au produs victimei un şoc hemoragic.
Loviturile de mare intensitate aplicate de inculpat, ce au condus la fractură completă de stern, fractura osului femural al coapsei stângi, numărul mare al acestor lovituri, coroborate şi cu atitudinea ulterioară a inculpatului, care a abandonat victima, lăsând-o încuiată în biroul său până a doua zi, în mod indubitabil formează convingerea instanţei că inculpatul, chiar dacă nu a acţionat cu intenţia de a ucide victima, a acceptat producerea rezultatului letal.
Prin urmare, în mod corect fapta inculpatului a fost calificată ca fiind aceea de omor săvârşit cu intenţie indirectă.
Nici solicitarea de reducere a pedepsei nu poate fi primită (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.), având în vedere gravitatea faptei, atitudinea procesuală a inculpatului, conduita sa ulterioară săvârşirii infracţiunii, aspecte ce exclud reţinerea circumstanţelor atenuante solicitate de inculpat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 38516, art. 381 C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce prevenţia la zi pentru inculpat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare statului, onorariul parţial pentru avocatul din oficiu, acordat până la prezentarea apărătorului ales, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.M. împotriva Deciziei penale nr. 116 A din 20 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 4 decembrie 2008, la 12 februarie 2010.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de partea civilă O.G. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurenta-parte civilă la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 639/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 644/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
