ICCJ. Decizia nr. 741/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 741/2010
Dosar nr. 7022/2/2009
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 207/F din 4 august 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a dispus recunoaşterea sentinţei penale nr. 093 Hv 3/08d din data de 12 martie 2008 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena prin care s-a dispus condamnarea cetăţeanului român V.G.E. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.
S-a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani închisoare.
S-a dedus prevenţia de la 26 noiembrie 2007 la zi.
Onorariul avocatului din oficiu, în suma de 320 lei, s-a suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa de fond a reţinut că prin cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 149 alin. (4) şi art. 150 din Legea nr. 302/2004 a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti în vederea recunoaşterii sentinţei penale definitive nr. 093 Hv 3/08d din data de 12 martie 2008 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena şi punerii în executare a acesteia.
Prin sentinţa penală supusă recunoaşterii, V.G.E. a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat şi tentativă la furt calificat, prevăzute de art. 127, art. 129 cif.1, art. 130 ultima teză şi art. 15 C. pen. austriac.
Sentinţa a rămas definitivă la 19 noiembrie 2008.
Persoana condamnată a fost arestată la 26 noiembrie 2007, durata condamnării împlinindu-se la 26 noiembrie 2010.
În fapt s-a reţinut că „a luat, după ce pătrunsese prin spargerea geamului de la vitrina magazinului, în perioada 24 noiembrie 2007 – 26 noiembrie 2007, din posesia celor în drept, de la societatea XXX L. SRL, aparate electrocasnice, lenjerii de pat şi tacâmuri, cu o valoare totală de 2.339,47 Euro; la 26 noiembrie 2007 a încercat să ia din posesia numitei A.B. diverse alimente, băuturi alcoolice şi ţigări cu o valoare totală de circa 100 Euro, după ce a spart o uşă de sticlă pentru a pătrunde în locul unde erau bunurile."
Instanţa de fond a reţinut că atât statul de condamnare, cât şi cel de executare şi-au dat acordul la transferul persoanei condamnate, fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, cât şi condiţiile prevăzute de art. 3 lit. b) din aceeaşi Convenţie, art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004, art. 3 lit. c) din Convenţia Europeană asupra transferării, art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004. Totodată s-a dispus măsura expulzării după executarea pedepsei faţă de persoana condamnată, motiv pentru care a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs persoana condamnată V.G.E., fără a învedera motivele de recurs.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând din oficiu recursul declarat sub toate aspectele de fapt şi de drept, îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect instanţa de fond a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a recunoscut sentinţa penală a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena nr. 093 Hv 3/08d şi a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani, fiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 3 lit. a) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004 ( V.G.E. este cetăţean român); de art. 3 lit. b) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004, respectiv sentinţa penală nr. 093 Hv 3/08 a Tribunalului pentru Cauze Penale din Viena este definitivă (la 19 noiembrie 2008 a rămas definitivă); art. 3 lit. c) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. c) din Legea nr. 302/2004, condamnatul mai are de executat cel puţin 6 luni (a fost arestat la 26 noiembrie 2007, condamnarea împlinindu-se la 26 noiembrie 2010); art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, respectiv faptele reţinute în sarcina condamnatului au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., precum şi art. 20 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. i) C. pen., art. 129 lit. f) din Legea nr. 302/2004, respectiv statul de condamnare cât şi cel de executare şi-au dat acordul la transferul persoanei condamnate.
Persoana condamnată V.G.E., aşa cum rezultă din declaraţia din data de 3 decembrie 2007, şi-a manifestat dezacordul de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei, însă şi în această situaţie instanţa de judecată poate dispune transferarea, potrivit art. 3 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, dacă prin hotărârea străină de condamnare sau pe baza acesteia s-a luat faţă de persoana condamnată măsura expulzării, ceea ce în cauză s-a dispus.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond, în mod corect a fost admisă sesizarea Parchetului, fiind îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 145 şi urm. din Legea nr. 302/2004, neexistând niciun motiv de respingere a acesteia, astfel încât, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul persoanei condamnate V.G.E., iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat pentru această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana condamnată V.G.E. împotriva sentinţei penale nr. 207 F din 4 august 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta persoană condamnată la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 315/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 742/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
