ICCJ. Decizia nr. 743/2010. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.743/2010
Dosar nr. 1543/1/2010
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală pronunţată în dosarul nr. 19005/3/2009, s-a menţinut starea de arest a inculpatei C.F.A.
Pentru a hotărî astfel, instanţa investită cu soluţionarea apelului declarat de inculpata C.F.A. împotriva sentinţei penale nr. 1135 din 15 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a reţinut că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri faţă de inculpată subzistă în continuare, impunând privarea de libertate a acesteia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata C.F.A., care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele următoare:
Prin sentinţa penală nr. 1135 din 15 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/200 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (2) C. pen., art. 80 C. pen. cu referire la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnată inculpata C.F.A. la pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.
În baza art. 61 C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiţionate a restului de pedeapsă de 728 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1258 din 12 decembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, şi a fost contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
În sarcina inculpatei s-a reţinut că, la data de 13 aprilie 2009, a comercializat cantitatea de 0,11 grame heroină în schimbul sumei de 90 lei către martorul denunţător C.G. şi a procurat în baza unei înţelegeri cu inculpata C.I. cantitatea de 0, 69 grame de heroină destinată comercializării.
Împotriva hotărârii primei instanţe, a declarat apel inculpata C.F.A., cauza formând obiectul dosarului nr. 19005/3/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
La termenul din 9 februarie 2010, fixat pentru verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatei C.F.A., instanţa de control judiciar a menţinut starea de arest a acesteia, pronunţând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
Cu privire la această dispoziţie a instanţei, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres şi limitativ de prevederile art. 5 paragraful 1 lit. c). Conform textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
Înalta Curte constată că, în cauza supusă analizei, au fost respectate, deopotrivă, atât dispoziţiile cuprinse în legea internă, cât şi exigenţele ce decurg din prevederile Convenţiei.
Astfel, potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Totodată, conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În prezenta cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de apel a procedat la efectuarea verificărilor impuse de legea procesual penală şi a constatat corect că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatei C.F.A.
Astfel, sunt îndeplinite în continuare condiţiile cumulative impuse de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 143 din acelaşi cod, avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpată, în sensul că în sarcina acesteia s-a reţinut săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea inculpatei în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.
Înalta Curte apreciază că pericolul social concret pentru ordinea publică este evidenţiat atât de gravitatea faptei reţinute în sarcina inculpatei, circumstanţele reale în care se presupune că aceasta a săvârşit fapta, cât şi de datele ce caracterizează persoana inculpatei, care a mai fost condamnată anterior tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de trafic de droguri de mare risc, astfel că lăsarea acesteia în libertate poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate şi de neîncredere în justiţie.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.F.A. împotriva încheierii din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 19005/3/2009.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata C.F.A. împotriva încheierii din 9 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 19005/3/2009.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3161/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3174/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
