ICCJ. Decizia nr. 738/2010. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 738/2010
Dosar nr. 1391/44/200.
Şedinţa publică din 25 februarie 2010
Asupra recursului penal de faţă:
Pe baza actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 234/F din 14 decembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 1391/44/2009, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul D.C.M. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 473/P/2009 din 14 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. petentul a fost obligat la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin rezoluţia susmenţionată s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc I.C.C. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi faţă de M.S., V.I., V.N., V.C. şi V.M. pentru infracţiunea de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP)
Pentru a da această soluţie, procurorul a reţinut următoarele:
La data de 09 aprilie 2009 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi o plângere formulată de D.C.M. împotriva executorului judecătoresc I.C.C. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că aceasta a refuzat să-1 pună în posesia unui imobil situat în Mărăşeşti, vătămându-i-se astfel interesele sale legale. Prin aceeaşi plângere, persoana vătămată a susţinut că imobilul respectiv este deţinut în mod abuziv de V.I. ş.a. Şi a solicitat efectuarea de cercetări faţă de aceştia.
Fiind citat să se prezinte la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi pentru a fi audiat în legătură cu plângerea formulată, persoana vătămată D.C.M. nu a dat curs acestei solicitări.
Din verificările efectuate a rezultat că persoana vătămată D.C.M. a trimis prin poştă executorului judecătoresc I.C.C. o cerere prin care solicita punerea în posesia unui imobil care i-a fost atribuit prin sentinţa civilă nr. 1092 din 19 aprilie 1994 a Judecătoriei Panciu dar această cerere nu a fost înregistrată la Biroului Executorului Judecătoresc întrucât persoana vătămată nu a prezentat titlul executoriu în original Şi nici dovada că a achitat sultele la care a fost obligat prin sentinţa civilă, aşa cum i s-a cerut de către executor.
Prin urmare, nefiind vorba de săvârşirea unei fapte penale, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva executorului judecătoresc pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Aceeaşi soluţie a fost dispusă şi fată de V.I. si celelalte persoane reclamate de persoana vătămată că ar fi ocupat în mod abuziv imobilul situat în Mărăşeşti, constatându-se că D.C.M. nu s-a aflat în posesia imobilului.
Plângerea formulată de persoana vătămată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale a fost respinsă ca nefondată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.
Analizând rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror, instanţa de fond a apreciat că aceasta este legală şi temeinică, plângerea petentului întemeiată pe dispoziţiile art. 278/1 C. proc. pen. fiind nefondată.
Din actele premergătoare efectuate în cauză instanţa de fond a constat că executorul judecătoresc nu poate fi tras la răspundere penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, întrucât acesta nu a dat curs cererii de executare silită pentru că petentul nu a prezentat actele solicitate.
In ceea ce priveşte infracţiunea de tulburare de posesie, instanţa de fond a constatat că lipseşte situaţia premisă şi anume, exercitarea posesiei asupra imobilului în discuţie de către petent.
În termen legal, petentul D.C.M .a declarat recurs împotriva sentinţei penale nr. penale nr. 234/F din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală. Petentul nu formulează motive concrete de recurs, arătând la modul general că sentinţa este nelegală şi netemeinică şi că solicită tragerea la răspundere penală a tuturor vinovaţilor din acest dosar, solicitând totodată despăgubiri pentru că s-a încălcat legea şi nicio persoană nu a fost trasă la răspundere penală.
Examinând sentinţa atacată pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, în condiţiile art. 385/6 alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte constată că aceasta este legală Şi temeinică, recursul declarat în cauză fiind nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Din economia dispoziţiilor art. 228 C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea începe urmărirea penală este necesară îndeplinirea a două condiţii.
Prima condiţie constă în existenta unui minim de date care să permită organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune, caz în care organul de urmărire penală poate deţine informaţiile fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiţie necesară începerii urmăririi penale constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la art. b1.
Potrivit art. 228 alin. (4) C. proc. pen., dacă din conţinutul actului prin care a fost sesizat organul de urmărire penală sau al actelor premergătoare efectuate în urma sesizării, rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzut la art.b1.soluţia care se impune este aceea de neîncepere a urmăririi penale.
În speţă, petentul D.C.M. a pretins că executorul judecătoresc I.C.C. a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) întrucât nu 1-a pus în posesia unui imobil ce i-a fost atribuit prin sentinţa civilă nr. 1092 din 19 aprilie 1994 a Judecătoriei Panciu.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcţionarului public care în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Or, în speţă, cum corect a apreciat Şi prima instanţă, nu se poate reţine că intimata I.C.C., executor judecătoresc, şi-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuţiile de serviciu sau că nu a îndeplinit un act ce intră în obligaţiile sale, întrucât neefectuarea executării silite cerute de petent s-a datorat atitudinii culpabile a acestuia, constând în neprezentarea actelor solicitate conform legii de către intimată (titlu executoriu în original şi dovada achitării sultei stabilite în sarcina sa prin sentinţa civilă).
Cum săvârşirea unei infracţiuni constituie singurul temei al angajării răspunderii penale a unei persoane, potrivit art. 17 alin. (2) C. pen. şi cum actele premergătoare efectuate în cauză dovedesc că activitatea executorului judecătoresc I.C.C. nu se situează în sfera ilicitului penal, soluţia de neîncepere a urmăriri penale adoptată de procuror este legală şi temeinică.
Petentul D.C.M. a mai reclamat săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP), de către intimaţii M.S., V.I., V.N., V.C. şi V.M.
Potrivit art. 220 alin. (1) C. pen. constituie infracţiunea de tulburare de posesie „Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimţământul acestuia sau jură aprobare prealabilă primită în condiţiile legii, ori refuzul de a elibera imobilul astfel ocupat".
Rezultă din aceste dispoziţii legale că situaţia premisă a acestei infracţiuni o constituie posesia exercitată de persoana vătămată asupra imobilului în discuţie. Or, în speţă, această cerinţă legală nu este îndeplinită, petentul neavând posesia imobilului în litigiu, situat în Mărăşeşti.
Prin urmare, şi în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 220 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 256 NCP) soluţia adoptată de procuror, aceea de neîncepere a urmăririi penale, menţinută de prima instanţă, este legală şi temeinică.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul petenrului ca nefondat.
In conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.C.M. împotriva sentinţei penale nr. 234/F din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3142/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 315/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
