ICCJ. Decizia nr. 779/2010. Penal. Recunoaşterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 779/2010
Dosar nr.2375/2/2009
Şedinţa publică din 1 martie 2010
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Adresa nr. 786/II/5/2009 din 17 martie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, modificată, în vederea recunoaşterii sentinţei penale pronunţată de autorităţile austriece şi punerii în executare a acesteia în cadrul procedurii de soluţionare a cererii formulate de Ministerul Justiţiei din Austria, privind transferarea persoanei condamnate S.I.E. într-un penitenciar din România.
Prin rezoluţia din 12 martie 2009 s-a precizat de către parchet că cererea formulată de autorităţile austriece a fost însoţită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copii certificate pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dispoziţiile legale aplicabile, procesul-verbal privind refuzul la transferare al persoanei condamnate S.I.E., Decizia de interdicţie cu termen nelimitat, raportul privind începerea executării pedepsei, expunerea situaţiei de fapt; nu s-a apreciat ca necesară trimiterea unui raport medical.
Din verificările efectuate la Ministerul Administraţiei şi Internelor -Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor şi Direcţia Generală a Paşapoartelor a rezultat că numitul S.I.E. este cetăţean român, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg şi art. 129 lit. a) din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată.
Din informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare a rezultat că numitul S.I.E. a fost condamnat prin sentinţa din 13 martie 2007 a Tribunalului Regional pentru Cauze Penale Graz, Curtea cu juraţi, pronunţată în Dosarul nr. 12 Hv 203/06 f, la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de parag. 127, 128 alin. (1) cif. 4, 129 cif. 1 şi 130 tezele 3 şi 4 C. pen. austriac. Prin Decizia Curţii de Apel Graz din 16 octombrie 2007, recursul declarat de S.I.E. a fost respins, hotărârea de condamnare fiind definitivă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate de la Strasbourg şi art. 129 lit. b) din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată.
Din situaţia executării pedepsei, comunicată de autorităţile judiciare austriece, a rezultat că numitul S.I.E. a început executarea pedepsei la data de 22 noiembrie 2006, durata acesteia urmând să expire la 22 noiembrie 2010. S-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la 22 noiembrie 2006 la 13 martie 2007.
În fapt s-a reţinut că în perioada 18 noiembrie 2002 - 02 ianuarie 2003, împreună cu alte persoane, S.I.E. a pătruns prin efracţie în sediile a patru societăţi comerciale de unde a sustras bunuri în valoare de 12.000 euro.
Prin Sentinţa penală nr. 307 din 29 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins ca nefondată sesizarea nr. 786/II/5/2009 din 17 martie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind pe condamnatul persoană transferabilă S.I.E., fost B., cetăţean român, cu domiciliul în municipiul Suceava, str. A.I., cu referire la recunoaşterea sentinţei penale din data de 13 martie 2007 a Tribunalului Regional pentru Cauze Penale Graz, Curtea cu juraţi, pronunţată în Dosarul nr. 12 Hv 203/06 f, în conformitate cu dispoziţiile art. 145 sau art. 146 din Legea nr. 302/2004 modificată şi completată, în procedura soluţionării cererii de transferare într-un penitenciar din România a sus-numitului pentru a continua executarea pedepsei, cerere formulată de autorităţile din Republica Austria.
S-a hotărât ca onorariul avocatului desemnat din oficiu, în cuantum de 500 RON să fie suportat din fondul Ministerului Public.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 129 din Legea nr. 302/2004 privind condiţiile transferării.
Astfel, la data de 14 aprilie 2008, condamnatul S.I.E. a declarat în faţa funcţionarilor Penitenciarului Sonnberg că nu doreşte să fie transferat pentru executarea pedepsei în România, declaraţie pe care a formulat-o ulterior şi în faţa reprezentantului Ambasadei României la Viena, că prin Decizia nr. 1-1040988/FR din 07 din 12 noiembrie 2007, Direcţia Federală de Poliţie Graz a hotărât aplicarea măsurii interdicţiei cu termen nelimitat faţă de numitul S.I.E. şi că la 8 octombrie 2009 a părăsit teritoriul Austriei.
S-a mai reţinut că la data de 16 octombrie 2009, Ministerul Federal al Justiţiei din Republica Austria, cu nota din 30 septembrie 2009 cu nr. BMJ-4023048/0015-IV 1/2009 a retras cererea de preluare a executării pedepsei deoarece Tribunalul de Land Wiener Neustadt a renunţat la executarea în continuare a pedepsei cu închisoarea din cauza interdicţiei de şedere şi părăsirii teritoriului federal la data de 8 octombrie 2009.
Faţă de această situaţie, instanţa a constatat că cererea de transferare a rămas fără obiect.
Prin aceeaşi hotărâre, instanţa de fond a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 189 alin. (1) C. proc. pen. „cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea, conservarea mijloacelor materiale de probă, retribuirea apărătorilor, precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părţi", iar potrivit alin. (22) al aceluiaşi articol, „cheltuielile judiciare prevăzute în alin. (1) avansate de stat sunt cuprinse distinct după caz, în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei, Ministerului Public şi Ministerului Administraţiei şi Internelor".
Ca atare, s-a apreciat de către instanţă că cel aflat în culpă procesuală este Ministerul Public care a înaintat sesizarea mai înainte de a efectua ample cercetări care să conducă la soluţionarea cauzei cu celeritate - principiu susţinut de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - iar instanţa a fost obligată să întocmească numeroase acte de procedură, precum şi faţă de împrejurarea că cele două instituţii au fonduri separate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti criticând-o pentru nelegalitate în ce priveşte obligarea Ministerului Public la plata onorariului avocatului desemnat din oficiu, caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
S-a arătat că reţinerea culpei procesuale a Ministerului Public şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată reprezintă o adăugare la lege, în condiţiile în care, singurele texte de lege care folosesc noţiunea de culpă procesuală sunt art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. a) şi b) şi art. 193 alin. (5) C. proc. pen., care se referă exclusiv la partea vătămată.
Recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 189 C. proc. pen. cheltuielile necesare pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea probelor, conservarea mijloacelor materiale de probă, retribuirea apărătorilor precum şi orice alte cheltuieli ocazionate de desfăşurarea procesului penal se acoperă din sumele avansate de stat sau plătite de părţi.
Dispoziţiile art. 191 şi art. 192 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. prevăd modul de obligare la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în ipoteza pronunţării soluţiilor de condamnare, achitare, încetare a procesului penal sau în ipoteza exercitării de către subiecţii procesuali a unor căi de atac sau formulării unor cereri, finalizate prin respingere sau renunţare.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., în toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Normele procesuale menţionate se referă la situaţia în care un subiect procesual care declanşează activitatea judiciară, provocând cheltuieli, trebuie să le suporte, în toate celelalte cazuri, cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
În speţă, suportarea cheltuielilor judiciare din fondul Ministerul Public, reţinându-se că acesta are culpă procesuală nu se regăseşte în dispoziţiile legale menţionate.
În ce priveşte dispoziţiile art. 189 alin. (2) C. proc. pen., acestea se referă la cheltuielile judiciare prevăzute la alin. (1) al aceluiaşi articol, avansate de stat, cuprinse distinct în bugetul de venituri şi cheltuieli al Ministerului Justiţiei, Ministerului Public şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Potrivit acestui text de lege, suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat, din fondul Ministerul Public este posibilă doar în cauzele instrumentate de procurori, cu ocazia administrării probelor şi a întocmirii actelor de procedură, după cum în cursul judecăţii, dacă cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, ele se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Aşa fiind, hotărârea instanţei de fond în sensul ca onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 500 RON să fie suportat din fondul Ministerului Public este nelegală.
Nelegalitatea priveşte şi cuantumul sumei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu, fiind încălcate dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. d) privind onorariile care se cuvin avocaţilor pentru asistenţa juridică acordată persoanei extrădabile, persoanei solicitate sau a condamnatului când aceasta este obligatorie, potrivit legii, prevăzut în Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România. Pentru asistenţa juridică acordată fiecărui condamnat în cursul procedurii de soluţionare a cererii de transferare a unui cetăţean român dintr-un stat străin în România, onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu este de 320 RON.
Având în vedere cele expuse, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat, iar în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. urmează a fi admis.
Se va casa hotărârea atacată numai cu privire la dispoziţia de obligare a Ministerului Public la plata sumei de 500 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana transferabilă S.I.E., dispoziţie care va fi înlăturată.
Rejudecând se va dispune ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana transferabilă în sumă de 320 RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva Sentinţei penale nr. 307 din 29 octombrie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează hotărârea atacată numai cu privire la dispoziţia de obligare a Ministerului Public la plata sumei de 500 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana transferabilă S.I.E., dispoziţie pe care o înlătură.
Rejudecând, dispune ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru persoana transferabilă S.I.E. în sumă de 320 RON să fie plătit din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 1 martie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 747/2010. Penal. Mandat european de arestare.... | ICCJ. Decizia nr. 723/2010. Penal → |
|---|
