ICCJ. Decizia nr. 783/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 783/2010
Dosar nr.1861/2/2009
Şedinţa publică din 1 martie 2010
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Rezoluţia nr. 1639/P/2007 din 28 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public D.L., avocat R.M., P.S. şi P.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 213 C. pen., art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), constând în aceea că l-ar fi determinat pe petiţionarul E.G. să încheie un contract de vânzare-cumpărare a apartamentului situat în Bucureşti str. R., sector 3 cu înţelegerea să se rezilieze contractul la o dată ulterioară, fapt care nu s-a mai realizat, în ciuda demersurilor sale.
În motivarea acestei rezoluţii s-a arătat că la data de 3 iunie 2005, numitul E.G. a formulat plângere penală împotriva notarului D.L. - decedată la data 1 aprilie 2003, a avocatului R.M. şi a numitelor P.S. - decedată la 16 august 2005 şi P.I. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 213 C. pen., art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 291 C. pen., art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
În plângerea formulată de numitul E.G. s-a arătat că la data de 15 iunie 2001 a împrumutat de la numitul L.O. suma de 5.000 dolari SUA urmând ca la termenul scadent de 15 iunie 2002 să restituie dublul sumei împrumutată, stabilindu-se garanţie toate bunurile mobile şi imobile ale sale. În acest sens a fost încheiat contractul de împrumut autentificat sub nr. 3034 din 19 iunie 2001 la Biroul Notarului Public I.D.
Întrucât la termenul scadent, numitul E.G. nu a achitat suma de bani împrumutată, numitul L.O. a procedat la executarea silită.
Pentru a evita scoaterea la vânzare a apartamentului în care locuia, situat în Bucureşti, str. R., sector 3, E.G. a susţinut că a acceptat sfaturile numitelor P.I. şi P.S. şi a avocatului R.M. de a înstrăina formal apartamentul către P.S., care l-a asigurat că după ce va restitui împrumutul va proceda la revocarea contractului de vânzare-cumpărare.
Prin urmare, cele trei persoane s-au deplasat la Biroul Notarului Public D.L. care a redactat contractul de vânzare-cumpărare, pe care E.G. l-a semnat ulterior şi pe care îl consideră fals întrucât a fost autentificat la o dată anterioară, precizând că nu a primit preţul semnat în contract.
În luna aprilie 2005 i-a solicitat numitei P.S. să procedeze la rezilierea contractului de vânzare-cumpărare însă aceasta i-a solicitat o sumă substanţială de bani, spunându-i că în caz contrar va proceda la înstrăinarea apartamentului, ba mai mult, a fost citat într-un dosar de evacuare.
În continuare a apelat la avocatul R.M. căruia i-a spus să ia legătura cu numitele P.S. şi P.I. pentru a rezilia contractul, însă acesta a evitat orice discuţie.
Prin Ordonanţa nr. 1926/P/2005 din 20 septembrie 2005 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public D.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi disjungerea cauzei privind pe numiţii P.S., P.I. şi R.M. şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti în vederea continuării urmăririi penale.
Prin Ordonanţa nr. 8500/P/2005 din 27 septembrie 2007 Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Audiat, numitul E.G. a susţinut că la începutul anului 2003, aflându-se la domiciliul numitei P.I. a venit o persoană de sex feminin, al cărui nume nu şi-l aminteşte, care a spus că este trimisă de avocatul R.M., care i-a spus că pentru a evita executarea silită a apartamentului trebuie să accepte propunerea de a întocmi un act de vânzare-cumpărare la notariat. Prin urmare, i-a dat buletinul de identitate, iar acea persoană a revenit după câteva zile cu contactul de vânzare-cumpărare întocmit la notariat.
Totodată, a mai susţinut că a împrumutat de la numita P.I. suma de 1800 dolari SUA pe care i-a dat-o avocatului R.M., la solicitarea acestuia, pentru ca la rândul său să i-o dea notarului, fără a i se elibera vreo chitanţă.
Prin aceeaşi declaraţia E.G. a solicitat tragerea la răspundere penală a avocatului R.M. pentru faptul că l-a sfătuit să încheie contractul de vânzare-cumpărare.
Cu privire la numita P.I., sus-numitul a solicitat tragerea la răspundere penală a acesteia pentru faptul că l-a constrâns să încheie contractul de vânzare-cumpărare, promiţându-i că ulterior va fi reziliat.
Audiată, numita P.I. a declarat că la sfârşitul anului 2002 - începutul anului 2003, E.G. i-a spus că are o datorie de 10.000 dolari SUA la o persoană care doreşte să-i ia casa, motiv pentru care are nevoie de un avocat. Astfel, l-a recomandat pe avocatul R.M. care o reprezentase pe aceasta în alte dosare.
La aproximativ o săptămână, P.I. împreună cu P.S. şi E.G. s-au deplasat la cabinetul avocatului R.M., unde la discuţiile purtate nu a asistat, dar a aflat ulterior că E.G. urma să vândă casa. A mai arătat, că de la P.S. cunoaşte faptul că aceasta l-a împrumutat pe E.G. cu suma de 2.000 euro, însă nu ştie ce reprezenta acea sumă.
Audiat, avocatul R.M. a declarat că la începutul anului 2003, la sediul cabinetului său s-a prezentat P.S. împreună cu E.G. şi o altă persoană de sex feminin, E.G. ia spus că are o problemă civilă în sensul că apartamentul său este supus executării silite, deşi în urma examinării contractului a constatat că proprietar era numita P.S. A arătat că nu cunoaşte împrejurările în care s-a încheiat contractul din 6 noiembrie 1998, precizând că numita P.S. nu a avut obiecţiuni cu privire la vânzarea imobilului pentru a face rost de bani în vederea achitării datoriilor numitului E.G., lucru care însă nu s-a mai realizat ulterior.
A mai declarat că numitul E.G. nu i-a achitat nicio sumă de bani, inclusiv onorariul, motiv pentru care a refuzat să-i acorde asistenţă juridică în alte dosare penale şi comerciale şi nu a trimis nicio persoană la vreo întâlnire cu E.G. şi P.S., iar actele încredinţate de aceştia, inclusiv Contractul de vânzare-cumpărare din 16 noiembrie 1998 au fost restituite numitei P.S..
În urma examinării actelor şi lucrărilor dosarului s-a constatat de către procuror că nu pot fi reţinute în sarcina avocatului R.M. şi a numitei P.I. infracţiunile prevăzute de art. 213 C. pen., art. 215 alin. (1) şi (3) C. pen., art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen.
În ce priveşte pe numita P.S. s-a constatat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. g) C. proc. pen. întrucât aceasta a decedat.
Prin Rezoluţia nr. 1613/11/2/2008 din 15 octombrie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petiţionar împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de numiţii R.M., P.S. şi P.I.
Împotriva Rezoluţiei nr. 1639/P/2007 din 28 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a formulat plângere petiţionarul E.G. în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Prin Sentinţa penală nr. 112 din 27 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul E.G. împotriva Rezoluţiei nr. 1639/P/2007 din 28 august 2008 şi a lucrării nr. 1613/11/2/2008 din 15 octombrie 2008, ambele date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că situaţia de fapt a fost corect reţinută cu ocazia soluţionării plângerii formulată de petiţionar la organul de urmărire penală în sensul că, contractul de vânzare-cumpărare din 16 noiembrie 1998 la BNP D.L., încheiat între petent şi cumpărătoarea P.S. exprimă voinţa părţilor, nefăcându-se dovada unui act simulat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul E.G., solicitând admiterea recursului, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la parchet în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul petiţionarului este nefondat.
Astfel, referitor la Rezoluţia nr. 1639/P/2007 din 28 august 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care face obiectul plângerii în prezenta cauză, se constată că procurorul a apreciat în mod corect că intimaţii nu se fac vinovaţi de săvârşirea vreunei fapte de natură penală întrucât nu s-a făcut dovada că aceştia au acţionat, cu ştiinţă în scopul prejudicierii intereselor petiţionarului şi nu există dovezi că aceştia ar fi obţinut pentru sine sau pentru altul vreun avantaj patrimonial sau nepatrimonial.
În ce priveşte Contractul de vânzare-cumpărare 16 noiembrie 1998 încheiat între petiţionar şi intimata P.S. la BNP D.L., se constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că exprimă voinţa părţilor şi nu s-a făcut dovada unui act simulat, pronunţând astfel o hotărâre legală şi temeinică.
Având în vedere cele menţionate, Înalta Curte constată că recursul declarat de petiţionarul E.G. este nefondat, iar în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a fi respins.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de petiţionarul E.G. împotriva Sentinţei penale nr. 112 din 27 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică azi 1 martie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 732/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 785/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
