ICCJ. Decizia nr. 682/2010. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 682/2010
Dosar nr.1432/1/2010
Şedinţa publică din 22 februarie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 75/F din 30 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. 7476/90/2006 s-a dispus, printre altele, menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatei D. (D.) L.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi inculpaţii D. (D.) L., D.D.V., şi B.D., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia penală pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 7476/99/2006.
Prin încheierea de şedinţă din data de 11 noiembrie 2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. 7476/90/2006, a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 160a alin. (1) şi (4) C. proc. pen. raportat la art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatei D. (D.) L. pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului şi a emis, în lipsă, mandatul de arestare preventivă nr. 7476/90/2006.
La termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2010, s-a dispus respingerea cererii de revocare a măsurii de arestare preventivă formulată de inculpata D. (D.) L., încheierea fiind definitivă în ceea ce priveşte această cerere de revocare şi s-a amânat cauza la data de 16 martie 2010, cu citarea părţilor.
Pentru a dispune astfel a reţinut că având în vedere gravitatea faptelor comise, împrejurarea că inculpata a mai fost condamnată de autorităţile italiene pentru acelaşi gen de infracţiuni, că fiind sub măsura obligării de a nu părăsi ţara (prin încheierea din 17 octombrie 2007 a Tribunalului Vâlcea, în acelaşi dosar) cât şi obligaţiilor impuse de art. 1451 alin. (2) şi art. 145 alin. (11) C. proc. pen. şi că inculpata a părăsit domiciliul fără să anunţe sustrăgându-se de la judecată, Curtea a apreciat că aceasta prezintă pericol pentru ordinea publică.
A mai reţinut că, pentru aducerea la îndeplinire a măsurii, a fost emis în lipsă mandatul de arestare nr. 7476/90/2008, neexecutat până la data de 26 ianuarie 2010, inculpata nefiind localizată până la această dată, şi că revocarea intervine numai în situaţia în care inculpata este în detenţie, fiindcă numai după acest moment şi pe durata executării măsurii preventive se poate face o analiză a subzistenţei ori dispariţiei temeiurilor care au determinat luarea măsurii.
Totodată s-a reţinut că legalitatea arestării a fost verificată şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, care prin Decizia nr. 3705 din 14 septembrie 2009, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpata D. (D.) L. împotriva încheierii din 11 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 7476/90/2006.
Împotriva încheieri din 26 ianuarie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, dată în Dosarul nr. 7476/90/2006, inculpata D. (D.) L. a declarat recurs, susţinând că măsura a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care aceasta trebuia revocată din oficiu sau la cerere.
A mai criticat încheierea atacată susţinând că nu au fost respectate dispoziţiile art. 3001 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora trebuia să se motiveze temeiurile care au determinat arestarea arătându-se considerentele pe care se întemeiază o atare concluzie prin întocmirea unei minute separate, fără ca această dispoziţie să se regăsească în dispoziţiile încheierii de şedinţă.
Totodată a susţinut că pentru termenul de judecată din 11 noiembrie 2008 când a fost luată măsura măsura arestării preventive, inculpata nu a fost citată conform dispoziţiilor art. 177 alin. (4) C. proc. pen. prin afişarea citaţiei la uşa Consiliului Local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea conform exigenţelor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Examinând cauza sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen. „încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii prin care se dispune menţinerea arestării preventive, poate fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare pentru cei lipsă. Încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac".
În raport cu prevederile art. 1403 alin. (1) şi ale art. 141 C. proc. pen., a recunoaşte calea de atac a recursului separat, împotriva încheierii pronunţate în cursul urmăririi penale, în primă instanţă sau în apel, prin care se respinge cererea de revocare, înlocuire ori încetare a arestării preventive, înseamnă a recunoaşte o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce ar fi contrar art. 23 alin. (7) şi art. 129 din Constituţie, potrivit cărora încheierile instanţei privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii. În acelaşi timp s-ar încălca art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., în temeiul căruia încheierile care nu pot fi atacate, separat, cu recurs, potrivit legii, pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată.
Admisibilitatea unui astfel de recurs nu se impune nici prin raportarea la prevederile art. 5 parag. 4 din Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care instituie obligativitatea efectuării controlului de legalitate asupra arestării preventive şi garantează cel puţin un grad de jurisdicţie reprezentat de o instanţă independentă, neprevăzând dreptul la o cale de atac împotriva hotărârii privitoare la luarea, menţinerea sau prelungirea arestării preventive.
Având în vedere că încheierea prin care s-a menţinut starea de arest a inculpatei de către Curtea de Apel Piteşti, la data de 26 ianuarie 2010, este o hotărâre pronunţată în calea de atac a recursului, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpata D. (D.) L. împotriva încheierii de şedinţă din data de 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurenta la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpata D. (D.) L. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. 7476/90/2006.
Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2010.
Procesat de GGC - GV
| ← ICCJ. Decizia nr. 715/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 686/2010. Penal → |
|---|
