ICCJ. Decizia nr. 81/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 81/2010
Dosar nr. 9309/1/2009
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2010
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin plângerea adresată la 31 martie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, petiţionara S.V. a solicitat efectuarea de cercetări penale faţă de magistraţii judecători I.A., I.L., S.L., C.G. şi C.N., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), susţinând că hotărârile judecătoreşti pronunţate de respectivii magistraţi judecători nu i-au fost favorabile şi astfel i-au fost vătămate interesele.
Prin rezoluţia nr. 99/P/2009 din 3 august 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători I.A., I.L., C.G. şi C.N., apreciindu-se că faptele nu există.
Totodată, aceeaşi unitate de parchet, în temeiul art. 38, art. 29 pct. 1 lit. f) şi art. 45 C. proc. pen., a dispus disjungerea cauzei privind pe intimata S.L. - judecător din cadrul Curţii de Apel Suceava, declinând competenţa de soluţionare a plângerii formulată de petiţionară în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, prin rezoluţia nr. 1032/P/2009 din 15 septembrie 2009, în baza dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata S.L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinându-se, în esenţă, că din actele premergătoare nu au rezultat indicii cu privire la săvârşirea vreunei fapte penale de către intimată.
S-a mai relevat, urmare actelor premergătoare efectuate, că în sarcina intimatei magistrat judecător S.L. nu se poate reţine că şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu atunci când, având pe rol spre soluţionare, în al doilea ciclu procesual, în recurs, litigiul civil privind acţiunea în anularea unui titlu de proprietate deţinut de soţii M.M. şi M.R., privind o suprafaţă de teren de 468 mp, acţiune formulată de către reclamanta (petiţionară) S.V., a pronunţat, alături de magistraţii judecători C.G. şi C.N., Decizia civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Suceava, secţia civilă, prin care a fost respins ca nefondat recursul promovat.
Prin rezoluţia nr. 10275/5057/II/2/2009 din 27 octombrie 2009, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, a confirmat rezoluţia dată în dosarul nr. 1032/P/2009, respingând ca neîntemeiată plângerea formulată de petiţionară împotriva rezoluţiei mai sus-menţionate, care în mod justificat, a fost menţinută ca fiind legală şi temeinică.
Din actele premergătoare efectuate în cauză s-a reţinut că Tribunalul Suceava, secţia civilă, în al doilea ciclu procesual, prin Decizia civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2008 a respins ca nefondat recursul promovat de petiţionară, din completul de judecată ce a soluţionat cauza făcând parte magistraţii judecători C.G., S.L. şi C.N.
S-a apreciat că din cercetările efectuate nu s-au relevat indicii că magistraţii judecători, pronunţând Decizia civilă mai sus menţionată, ar fi săvârşit vreun act de abuz, constatându-se că soluţiile dispuse de magistraţi în exercitare atribuţiilor de serviciu nu pot fi reformate pe calea plângerii penale, ci acestea pot fi cenzurate decât prin folosirea căilor procedurale de atac .
Împotriva rezoluţiei mai sus-menţionate petiţionara a formulat, în baza art. 2781 C. proc. pen., în termen legal, plângere criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivele detaliate în memoriile însoţite de înscrisuri doveditoare, depuse la dosar filele 1-4 şi respectiv filele 17-66 dosar fond, solicitând admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.
Plângerea a fost înregistrată pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. 9309/1/2009.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că rezoluţia nr. 1032/P/2009 din 15 septembrie 2009, dată la de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul judecător S.L. din cadrul Curţii de Apel Iaşi, cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută, prin respingerea ca nefondată a plângerii, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., pentru considerentele ce vor fi mai jos relevate.
Ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal, legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora.
În concepţia legiuitorului, poate face o astfel de plângere orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.
Accesul liber la justiţie este reglementat de legiuitor, iar cel nemulţumit de soluţia dată de procuror se poate adresa judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, aşa cum, de altfel, a procedat şi petiţionara S.V. prin plângerea ce face obiectul verificării în cauza de faţă.
Se constată, în urma actelor premergătoare efectuate în cauză, că procurorul a reţinut corect situaţia de fapt potrivit căreia petiţionara S.V. a avut calitatea de reclamantă într-un litigiu civil având drept obiect anularea titlului de proprietate deţinut de pârâţii M.R. şi M., litigiu ce mai parcursese un prim ciclu procesual şi care ulterior, prin Decizia civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2008 a Tribunalului Suceava, secţia civilă, a fost soluţionat de completul de judecată constituit din judecătorii: C.G., S.L. şi C.N. prin respingerea recursului promovat de aceeaşi petiţionară.
Întrucât hotărârea pronunţată nu i-a fost favorabilă, petiţionara a formulat plângere penală împotriva completului de judecată care a respins recursul formulat de petiţionara S.V. în litigiul civil mai sus menţionat, susţinând că magistraţii judecători nu au avut în vedere înscrisurile prezentate la dosar, iar Decizia pronunţată este urmarea unor abuzuri comise de respectivii magistraţi.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale împotriva judecătorului S.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faptă presupusă a fi săvârşită de intimata făptuitoare, dispusă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, este legală şi temeinică, întrucât din întreg probatoriul administrat în cauză, nu rezultă faptul că pe parcursul desfăşurării procesului civil, ce a fost supus căilor ordinare de atac, cu ocazia efectuării actelor de cercetare judecătorească specifice activităţii de judecată, intimata alături de ceilalţi doi membri ai completului de judecată din cadrul Tribunalului Suceava, secţia civilă, ce au pronunţat Decizia civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2008, nu şi-ar fi îndeplinit sau şi-ar fi îndeplinit defectuos sarcinile de serviciu ori ar fi efectuat acte materiale, care să aibă valenţele vreunei fapte de natură penală.
Întrucât, în speţă, nu s-au identificat indicii sau alte elemente din care să rezulte că în timpul efectuării actelor specifice de cercetare judecătorească intimata S.L., cu ocazia soluţionării recursului declarat de către aceeaşi petiţionară S.V. împotriva sentinţei civile nr. 3690 din 1 octombrie 2007 a Judecătoriei Rădăuţi, cauză civilă aflată pe rolul Tribunalului Suceava, atunci când a pronunţat sentinţa civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2008, ar fi săvârşit vreo faptă de natură a antrena răspunderea penală şi, cu atât mai puţin a unei fapte de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în mod justificat s-a apreciat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, că susţinerile petiţionarei nu au niciun suport probator, întrucât aceasta nu a produs dovezi în sprijinul celor relevate şi nu a făcut referire la aspecte concrete, ce ţin de elementele constitutive ale acestei infracţiuni, fiind simple afirmaţii, lipsite de orice fundament real şi, prin urmare, nu se impune trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimatei, astfel cum a solicitat petiţionara.
De altfel, persoanele care îndeplinesc o activitate judecătorească în cadrul instanţelor naţionale, aşa cum este cazul intimatei magistrat S.L., judecător la Curtea de Apel Iaşi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, îndeplinindu-şi atribuţiile profesionale, ce le revin pentru rezolvarea cauzelor deduse judecăţii, prin pronunţarea unor soluţii pe care le consideră legale şi temeinice, în raport de probele administrate, iar aceste soluţii, pot fi ulterior verificate şi, eventual, desfiinţate prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Or, în speţă, nu a fost făcut dovada că intimata, pronunţând soluţia în cauza mai sus-menţionată, ar fi săvârşit vreo faptă de natură a atrage răspunderea sa penală, petiţionara fiind nemulţumită de faptul că judecătorii, după primul ciclu procesual, au respins recursul formulat de aceasta.
De altfel, Înalta Curte apreciază că materializarea opiniei judecătorului formată în urma examinării actelor dosarului şi motivarea soluţiei, nu implică o încălcare a atribuţiilor sale de serviciu, în sensul neîndeplinirii vreunui act sau îndeplinirii în mod defectuos ori falsificării hotărârii judecătoreşti, ci este rezultatul aplicării normelor legale, în raport de situaţia de fapt reţinută şi de probele din dosarul cauzei.
Prin urmare, în condiţiile în care nu se evidenţiază săvârşirea unei fapte penale, modalitatea de soluţionare a cauzelor civile sau de altă natură de către magistraţi nu poate face obiectul urmăririi penale, întrucât ar constitui o încălcare a principiului independenţei judecătorilor.
În urma verificărilor efectuate în cauză, s-a constatat că nu există indicii în sensul comiterii vreunei fapte penale de către persoana reclamată, iar hotărârea pronunţată în cauză a fost motivată în fapt şi în drept, fiind rezultatul convingerii magistraţilor, bazată pe probele administrate şi pe interpretarea dispoziţiilor legale în vigoare, iar simpla împrejurare că soluţia adoptată în cauză nu a fost favorabilă petiţionarei nu poate constitui un argument solid şi serios pentru a fi luat în seamă şi a putea declanşa cercetarea penală a magistratului judecător reclamat, iar fapta presupusă a fi săvârşită de intimată nu există.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. va respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionara S.V., menţinând rezoluţia atacată ca fiind legală şi temeinică.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a fi obligată petiţionara şi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara S.V. împotriva rezoluţiei nr. 1032/P/2009 din 15 septembrie 2009 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionara la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4165/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4174/2010. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
