ICCJ. Decizia nr. 923/2010. Penal. Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 923/2010
Dosar nr. 684/32/2009
Şedinţa publică din 10 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7 din 14 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bacău a respins ca inadmisibilă, în baza art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul D.M., deţinut în Penitenciarul Bacău.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 100 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală din 6 octombrie 2004 a Tribunalului Provincial din Barcelona – dosar nr. 22/2003, definitivă prin sentinţa penală nr. 370/2006 a Curţii Supreme de Justiţie, M.D. a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani şi 15 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 16 din Codul Penal al Regatului Spaniei; delict împotriva traficului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 379 din acelaşi Cod penal; delict de leziuni şi atentat, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 147, art. 550, art. 551 şi art. 552 din Codul penal al Regatului Spaniei şi infracţiunea de furt, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 237, art. 238 şi art. 240 şi art. 241 din acelaşi Cod penal.
Prin sentinţa penală nr. 186/2003 din data de 6 mai 2003 a Judecătoriei Penale nr. 1 din Barcelona, M.D. a fost condamnat la pedeapsa de 60 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delict împotriva siguranţei traficului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 379 din acelaşi Cod penal.
Prin sentinţa penală nr. 164/2003 din 14 aprilie 2003 a Judecătoriei Penale nr. 10 din Valencia a fost condamnat M.D. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt cu forţa conform art. 237, art. 238 şi art. 240, art. 241, art. 2 şi art. 3 din acelaşi Cod penal.
Prin sentinţa penală nr. 202/2003 din data de 17 iunie 2003 a Judecătoriei Penale nr. 22 din Barcelona a fost condamnat M.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delict de leziuni şi atentat, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 148.1-147, art. 550, art. 551 şi art. 552 din Codul penal al Regatului Spaniei.
Ca urmare a acestor condamnări, petiţionarul M.D. a fost încarcerat în Centrul Penitenciar Ponent din Lleida, pentru executarea pedepsei cumulate de 11 ani, 6 luni şi 75 zile închisoare şi şi-a manifestat consimţământul de a fi transferat într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
În consecinţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a solicitat Curţii de Apel Bucureşti ca în baza cererii formulate de Ministerul Justiţiei al Regatului Spaniei către Ministerul de Justiţie din România, să se dispună transferarea persoanei condamnate M.D. într-un penitenciar din România, pentru a continua executarea pedepsei de 11 ani, 6 luni şi 60 zile închisoare, într-un penitenciar din România.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 112 din 17 aprilie 2008, în baza art. 149, raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004, a recunoscut sentinţele penale pronunţate în Spania şi a dispus transferul condamnatului M.D. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei cumulate de 11 ani, 6 luni şi 75 de zile de închisoare.
Sentinţa penală nr. 112 din 12 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a rămas definitivă prin nerecurare, emiţându-se mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 147 din 1 octombrie 2008, iar condamnatul fiind încarcerat la 29 octombrie 2008.
Petentul condamnat D.M., deţinut în Penitenciarul Bacău a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin cele patru hotărâri judecătoreşti străine arătate mai sus.
Curtea de Apel Bacău, prin sentinţa penală nr. 74 din 8 mai 2009 pronunţată în dosarul nr. 188/32/2009, a respins ca inadmisibilă atât cererea de contopire, cât şi cea de conversiune a condamnării.
Această hotărâre a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 2560 din 3 iulie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
La data de 28 mai 2009, petentul condamnat a formulat o nouă cerere de contopire, adresată Tribunalului Bacău, arătând că faptele pentru care a fost condamnat prin cele patru hotărâri străine sunt concurente, impunându-se contopirea pedepselor ce i-au fost aplicate în pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 15 zile închisoare din care urmează a fi deduse reţinerea din 22 octombrie 2002 şi arestarea preventivă din intervalul 22 decembrie 2002 – 14 aprilie 2003, 16, 17 aprilie 2003 şi de la 30 mai 2003, la zi.
Prin sentinţa penală nr. 339/D din 24 septembrie 2009, Tribunalul Bacău a respins ca nefondată cererea de contopire formulată de petent, arătându-se că pedepsele la care a fost condamnat acesta au fost deja contopite în pedeapsa de 11 ani, 6 luni şi 75 de zile închisoare, prin sentinţa penală nr. 112 din 7 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul condamnat, susţinând că obiectul cauzei îl constituie conversiunea condamnărilor, iar competenţa de soluţionare aparţine fie Curţii de Apel Bacău, fie Curţii de Apel Bucureşti.
Curtea de Apel Bacău, prin Decizia penală nr. 689 din 12 noiembrie 2009, cu majoritate de voturi, a admis recursul declarat de condamnat, a casat sentinţa şi a reţinut cauza spre rejudecare.
Pronunţând sentinţa penală nr. 7 din 14 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bacău a reţinut că cererea de contopire este inadmisibilă, întrucât pedeapsa a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa penală nr. 112 din 12 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti (rămasă definitivă prin nerecurare) ca urmare a opţiunii pentru procedura prevăzută de art. 145 din Legea nr. 302/2004 şi nu mai poate fi modificată pe nici o altă cale procesuală.
Potrivit art. 144 din Legea nr. 302/2004 privind efectele transferării pentru statul de executare, autorităţile competente ale statului român sunt obligate:
a) fie să continue executarea condamnării potrivit art. 145 când statul român trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
b) să procedeze la conversiunea condamnării potrivit art. 146 din aceeaşi lege, dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română.
Faţă de dispoziţiile legale arătate, s-a optat pentru continuarea pedepsei potrivit art. 145 din Legea nr. 302/2004.
Aşa fiind, chiar dacă cererea petentului ar fi admisibilă, aceasta nu ar fi fondată, neputându-i-se aplica sistemul cumulului juridic prevăzut de legislaţia românească în caz de concurs de infracţiuni, atâta vreme cât potrivit art. 75 din Codul penal spaniol acest lucru nu este posibil.
Posibilitatea aplicării cumulului juridic nu există nici pe calea conversiunii condamnării, aşa cum petentul a încercat în faţa instanţei de recurs să-şi schimbe obiectul cererii, faţă de dispoziţiile deciziei nr. 23 din 12 octombrie 2009 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionând recursul în interesul legii, a stabilit că instanţa nu poate înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzut de Codul penal român.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs condamnatul D.M., solicitând contopirea pedepselor aplicate pentru faptele comise în Spania.
Examinând hotărârea atacată în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este legală şi temeinică.
Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 112 din 17 aprilie 2008, a recunoscut sentinţele penale pronunţate în Spania şi a dispus transferarea condamnatului D.M. într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei cumulate de 11 ani, 6 luni şi 75 de zile de închisoare.
Această hotărâre judecătorească este definitivă şi asupra dispoziţiilor sale nu se poate modifica printr-o cerere de contopire inadmisibilă din punct de vedere procesual.
Modalitatea stabilirii pedepsei de către statul de condamnare prin cumul aritmetic nu poate fi înlocuită de către statul de executare prin folosirea modalităţii cumulului juridic, atâta timp cât continuarea executării pedepsei presupune, potrivit dispoziţiilor art. 144 şi art. 145 din Legea nr. 302/2004, respectarea felului şi duratei pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare, iar acestea nu sunt incompatibile cu legislaţia română.
În condiţiile în care, în cazul condamnatului D.M. s-a optat pentru continuarea pedepsei potrivit art. 145 din Legea nr. 302/2004, durata pedepselor aplicate de statul de condamnare trebuie respectată integral, în modalitatea cumulului aritmetic prevăzută de Codul penal spaniol.
Pentru aceste considerente, constatând că recursul este nefondat, Înalta Curte îl va respinge ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.M. împotriva sentinţei penale nr. 7 din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Obligă recurentul condamnat la 260 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1520/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 927/2010. Penal → |
|---|
