ICCJ. Decizia nr. 4564/2010. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4564/2010
Dosar nr.10212/1/2010
Şedinţa publică din 15 decembrie 2010
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin încheierea de şedinţă din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 16384/63/2008, în baza art. 300/2 C. proc. pen. rap. la art. 139 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului B.I. cu măsura obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei.
În baza art. 145/1 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (1)1 C. proc. pen., s-a dispus ca pe durata măsurii inculpatul să respecte următoarele obligaţii:
- să se prezinte la instanţă ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea - Poliţia Mun. Craiova, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;
- să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei;
- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme.
S-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea în libertate a inculpatului B.I. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 48 din 5 septembrie 2008, emis de Tribunalul Dolj, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
1. Prin încheierea din 5 septembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 15486/63/2008, s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului B.I., apreciindu-se că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. a), b) şi f) C. proc. pen., fiind indicii temeinice că inculpatul împreună cu B.S. şi alţii, s-au constituit în grup infracţional organizat în scopul de a obţine în mod direct sau indirect sume mari de bani de la bănci prin manopere frauduloase şi prin folosirea de adeverinţe de venituri şi copii ale unor carnete de muncă fictive.
1. Măsura a fost prelungită şi menţinută iar prin sentinţa penală nr. 292 din 16 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 16384/63/2008, inculpatul B.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. în condiţiile art. 71 C. pen.
2. La termenul de judecată de la 8 decembrie 2010, instanţa investită cu soluţionarea apelului, verificând legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, a constatat că s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.
Astfel, inculpatul a fost arestat în prezenta cauză în Italia, la data de 27 octombrie 2009, fiind încarcerat în România la 29 decembrie 2009, pentru temeiurile prev. de art. 148 lit. a), b), f) C. proc. pen. arătate anterior.
În ceea ce priveşte temeiul de arestare preventivă prev. de art. 148 lit. b) C. proc. pen. reţinut în sarcina inculpatului la luarea măsurii preventive, s-a avut în vedere că, prin lăsarea sa în libertate, există pericolul real de zădărnicire în mod direct ori indirect a aflării adevărului, prin influenţarea unor părţi sau a martorilor; or, în prezent, s-a constatat că acest temei nu mai subzistă, inculpatul fiind trimis în judecată, fiind administrat în totalitate probatoriul nu numai la urmărirea penală, ci şi în cadrul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond, cauza aflându-se în faza de apel.
În ceea ce priveşte temeiurile prev. de art. 148 lit. a) şi f) C. proc. pen., cu privire la condiţia existenţei indiciilor temeinice în sensul săvârşirii de către inculpat a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată, s-a constatat că aceasta este îndeplinită în continuare, având în vedere probatoriul administrat în cauză, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul este autorul faptelor pentru care a fost condamnat în primă instanţă.
Referitor la condiţia ca în cauză să existe probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, instanţa de apel a apreciat că aceasta nu mai este îndeplinită în prezent.
Persistenţa motivelor plauzibile de a crede că inculpatul a săvârşit o infracţiune este o condiţie sine qua non a conformităţii lipsirii de libertate cu dispoziţiile art. 5 din CEDO. Cu toate acestea, după o anumită perioadă de timp, aceste motive nu mai sunt suficiente pentru a justifica privarea de libertate.
Instanţa de apel a apreciat că pericolul pentru ordinea publică nu poate fi apreciat doar cu referire la gravitatea faptei şi a pedepsei pe care o poate primi inculpatul. Alte împrejurări, cum ar fi: caracterul inculpatului, domiciliul, profesia, legăturile familiale, pot confirma sau infirma existenţa unui asemenea pericol. Or, în cauză, inculpatul este la primul conflict cu legea penală şi a dat declaraţii amănunţite în care a precizat poziţia sa faţă de faptele care i se impută, cauza aflându-se pe rol în faţa instanţei de apel (cauza fiind una complexă şi suferind în apel o serie de amânări, neimputabile inculpatului arestat, justificate de numărul mare de inculpaţi apelanţi - 17 şi părţi civile - 8 şi de necesitatea asigurării procedurii de citare şi a asistenţei juridice a acestora).
De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că acest pericol descreşte odată cu timpul petrecut în detenţie preventivă, astfel că un motiv ce iniţial justifica luarea măsurii, odată cu trecerea timpului se poate să nu mai fie suficient pentru menţinerea în arest. în acest sens, instanţa de apel a apreciat că temeiul prev. de art. 148 lit. a) C. proc. pen., respectiv faptul că inculpatul s-a sustras urmăririi penale, ce a justificat iniţial luarea măsurii preventive, nu mai este suficient pentru menţinerea în prezent a inculpatului în stare de arest, după 1 an şi 2 luni de deţinere preventivă.
Instanţa de apel a mai reţinut că jurisprudenţa recentă a CEDO (cauza Scundeanu împotriva României, Jiga împotriva României - hotărâri pronunţate în februarie şi respectiv martie 2010) a amintit că referirea la pericolul pentru ordinea publică nu poate fi invocată de o manieră abstractă de către autorităţi, acestea trebuind să se bazeze pe probe, nu pe prezumţii şi presupuneri. Luarea în considerare a pericolului pentru ordinea publică se poate face doar în circumstanţe excepţionale, în care există probe care să indice magnitudinea pericolului real pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea unui acuzat în libertate. CEDO a arătat, ca şi în hotărârea Calmanovici, că autorităţile judiciare nu au furnizat motive pertinente şi suficiente pentru a justifica necesitatea menţinerii inculpatului în stare de detenţie provizorie timp de trei luni şi jumătate, întrucât nu au prezentat fapte concrete pe baza cărora au estimat riscul lăsării acestuia în libertate şi nici nu au explicat imposibilitatea de a aplica măsuri alternative detenţiei. în cauză, situaţia este similară, nemaiputând fi identificate, în acest moment procesual, după 1 an şi 2 luni de arest preventiv, probe concrete care să indice existenţa unui pericol pentru ordinea publică care ar rezulta din judecarea inculpatului în stare de libertate; de asemenea, inculpatul nu a mai săvârşit anterior alte fapte penale, iar instanţa nu a putut identifica probe care să facă dovada că, odată lăsat în libertate, ar exista pericolul ca inculpatul să influenţeze aflarea adevărului sau să săvârşească noi infracţiuni.
Instanţa de apel a apreciat astfel că menţinerea în continuare a inculpatului în stare de arest preventiv ar însemna depăşirea unei durate rezonabile a acestei măsuri, însăşi scurgerea timpului ducând la reducerea pericolului pentru societate sau pentru bunul mers al justiţiei, ce ar rezulta din punerea în libertate a inculpatului.
S-a mai apreciat că, în acest moment procesual, luarea unei alte măsuri preventive este suficientă, fiind şi necesară pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, obligaţiile ce pot fi impuse inculpatului în cadrul unei alte măsuri preventive neprivative de libertate fiind totodată în măsură să asigure prezenţa inculpatului la judecată şi să preîntâmpine riscul sustragerii acestuia de la desfăşurarea în continuare a procesului penal.
Fiind întrunite condiţiile prev. de art. 139 alin. (1) C. proc. pen., pentru considerentele arătate, s-a dispus înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei.
B. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Craiova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei înlocuiri a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara.
În motivarea recursului, s-a arătat că aprecierea instanţei de apel privind modificarea temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive este greşită, neţinând seama de scopul măsurilor preventive prevăzut de art. 136 C. proc. pen. şi de împrejurarea că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală timp de 2 ani, precum şi că a încercat să împiedice aflarea adevărului, distrugând prin incendiere o parte dintre documentele folosite în activitatea infracţională.
Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, ÎNALTA CURTE constată că recursul este întemeiat.
Inculpatul a fost condamnat în primă instanţă la o pedeapsă rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 288, art. 290 şi art. 291 C. pen., menţinându-se măsura arestării preventive a acestuia.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut că inculpatul şi soţia sa B.S. sunt principalii vinovaţi de comiterea infracţiunilor ce fac obiectul dosarului şi singurii beneficiari ai sumei de peste 9 miliarde de lei ROL la nivelul anului 2005, cu care au fost prejudiciate părţile civile; totodată, la data de 5 septembrie 2008, faţă de inculpat s-a luat măsura arestării preventive în lipsă, reţinându-se că există date că acesta a fugit din ţară în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală, că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin distrugerea mijloacelor de probă, iar faţă de gravitatea faptelor şi de împrejurările în care au fost comise, s-a apreciat că sunt probe certe, în înţelesul art. 148 lit. f) C. proc. pen., că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Inculpatul a fost depistat în Italia, fiind încarcerat efectiv la data de 29 decembrie 2009 iar apoi măsura arestării preventive s-a menţinut succesiv la zi.
În raport de aceste date, Înalta Curte apreciază că temeiurile care au stat la baza arestării preventive impun menţinerea în continuare a acestei măsuri, având în vedere în principal comportamentul anterior al inculpatului - care s-a sustras timp de 2 ani de la urmărirea penală, fiind adus în ţară în baza unui mandat european de arestare -, existând pericolul ca acesta să se sustragă din nou de la judecată ori de la executarea pedepsei, mai ales că şi soţia sa, coinculpata B.S. se sustrage, inclusiv la acest moment, de la judecată.
Pe de altă parte, în raport de împrejurarea dovedită că inculpaţii au distrus prin incendiere unele mijloace de probă, există riscul ca inculpatul, odată repus în libertate, să împiedice administrarea justiţiei, mai ales că ne aflăm încă în faza de apel a unei cauze complexe, cu mulţi inculpaţi - parte dintre aceştia legaţi afectiv de inculpaţi -, în care probatoriul încă nu s-a epuizat.
Susţinerile inculpatului privind depăşirea termenului rezonabil al duratei măsurii preventive nu sunt pertinente, acesta fiind încarcerat de doar 1 an şi 2 luni, termen justificat de complexitatea cauzei, numărul mare şi comportamentul părţilor din proces. Totodată, împrejurarea că ceilalţi inculpaţi sunt judecaţi în stare de libertate, nu justifică, de plano, acelaşi tratament pentru inculpat, oportunitatea măsurii preventive apreciindu-se de la caz la caz, în funcţie de criteriile prevăzute de art. 136 C. proc. pen., respectiv de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracţiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia măsura; or, în cauză, pe lângă considerentele deja arătate referitoare la sustragerea de la urmărirea penală şi încercarea de zădărnicire a adevărului, trebuie avut în vedere şi rolul principal pe care l-a avut inculpatul în coordonarea întregii activităţi infracţionale şi împrejurarea că a beneficiat exclusiv de rezultatul infracţiunii, date ce justifică tratamentul diferenţiat faţă de ceilalţi inculpaţi, sub aspectul stării de arest în care este menţinut pe durata judecăţii şi fundamentează constatarea în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol în continuare pentru ordinea publică.
Ca atare, pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova împotriva încheierii de şedinţă recurate pe care o va casa şi, în rejudecare, conform art. 3002 C. proc. pen. cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., va menţine măsura arestării preventive a inculpatului B.I., constatând că subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive iar lăsarea sa în libertate prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Craiova împotriva încheierii de şedinţă din 08 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul B.I., pronunţată în dosarul nr. 16384/63/2008.
Casează încheierea recurată şi rejudecând:
Conform art. 3002 C. proc. pen., cu referire la art.160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţine măsura arestării preventive a inculpatului B.I.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu intimatului inculpat în sumă de 100 lei se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova - rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 decembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4548/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4646/2010. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
