ICCJ. Decizia nr. 954/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 954/2010
Dosar nr.12234/233/2007
Şedinţa publică din 12 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 1084/2008 pronunţată de Judecătoria Galaţi a fost condamnat inculpatul M.M.G. la pedeapsa închisorii de 9 ani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în temeiul art. 36 alin. (1) C. pen. a fost contopită această pedeapsă cu pedeapsa de 10 luni aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 1879/2005 a Judecătoriei Bârlad, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani închisoare, sporită la 9 ani şi 2 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe inculpatul a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 32 din 04 februarie 2009 a Tribunalului Galaţi.
Recursul declarat de inculpat împotriva acestei decizii a fost, de asemenea, respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 488 R din 20 iulie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Şi împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul M.M.G.
Recursul este inadmisibil.
În art. 3851 pct. 1 lit. a) - f) C. proc. pen. sunt arătate, în mod expres şi limitativ care anume hotărâri pot fi atacate cu recurs.
Din prevederile menţionate reiese că nu pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate, ca instanţă de recurs, de către curţile de apel, legea conferindu-le acestor hotărâri caracterul de definitive şi executorii.
În speţă, contestatorul a obţinut o hotărâre definitivă la Curtea de Apel Galaţi, astfel că un nou recurs, promovat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este inadmisibil.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge recursul formulat de inculpat ca inadmisibil, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 RON, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de inculpatul M.M.G. împotriva Deciziei penale nr. 488 R din 20 iulie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică, azi 12 martie 2010.
Procesat de GGC - GV
← ICCJ. Decizia nr. 950/2010. Penal | ICCJ. Decizia nr. 769/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
---|