ICCJ. Decizia nr. 1204/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1204/2011
Dosar nr. 2525/1/2011
Şedinţa publică din 25 martie 2011
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 35/44/2011 s-au respins, ca nefondate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpaţii C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. şi M.V., precum şi cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.N., subsecvent menţinerii stării de arest a inculpaţilor C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. şi M.V., în temeiul art. 3002 cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
În argumentarea soluţiei de menţinere a măsurii arestării preventive a inculpaţilor, instanţa de fond a reţinut că temeiurile care au determinat arestarea iniţială justifică în continuare privarea de libertate a inculpaţilor, având în vedere natura, gravitatea şi modalitatea de săvârşire a faptei reţinute în sarcina lor.
Astfel, s-a apreciat că din probele administrate pe parcursul urmăririi penale, precum şi în faza incipientă a cercetării judecătoreşti, respectiv, raportul de constatare medico-legală, procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşele fotografice, înregistrările video captate de camera de supraveghere amplasată pe holul Secţiei a VII-a a Penitenciarului Galaţi, coroborate cu declaraţiile martorilor M.V., T.L., S.M. şi T.A.M., M.D., D.A. şi F.I. (deţinuţi care s-au aflat în aceeaşi cameră cu victima), precum şi, în parte, cu declaraţiile inculpaţilor, a rezultat presupunerea rezonabilă, în sensul art. 681 raportat la art. 43 alin. (1) C. proc. pen., că inculpaţii au săvârşit faptele prevăzute de legea penală pentru care au fost cercetaţi şi trimişi în judecată.
Instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinite şi condiţiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. având în vedere natura infracţiunii dedusă judecăţii - omor în variantă prevăzută de art. 174 C. pen., care prezintă un grad ridicat de pericol social, fiind sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani, precum şi pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpaţilor în libertate care rezidă în modalitatea şi împrejurările în care fapta a fost comisă, prin acte multiple şi grave de violenţă, săvârşite de persoane care, potrivit atribuţiilor de serviciu, aveau obligaţia de a supraveghea persoanele deţinute şi de a lua măsurile care se impun pentru ca viaţa şi sănătatea acestora să nu fie puse în pericol.
Suplimentar, în cazul inculpatului C.N., s-a constatat şi subzistenţa temeiului prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. în raport de declaraţiile martorilor M.V., T.L., S.M., T.A.M., M.D., D.A. şi F.I. (deţinuţi în Penitenciarul Galaţi, în aceeaşi cameră cu victima la data săvârşirii faptelor) care au arătat că după moartea victimei S.C., au fost atenţionaţi de către inculpatul C.N. să nu declare faptul că s-ar fi exercitat asupra victimei acte de violenţă de către angajaţii penitenciarului.
Totodată, prima instanţă a constatat îndeplinite şi cerinţele prevăzute de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., apreciind că menţinerea stării de arest a inculpaţilor este necesară pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi pentru a se împiedica influenţarea martorilor ce vor fi audiaţi în cauză, în condiţiile în care majoritatea martorilor importanţi se află în stare de deţinere, împrejurare care îi face mai vulnerabili în faţa unor presiuni sau influenţe.
Concluzionând, instanţa fondului a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială justifică în continuare privarea de libertate a inculpaţilor având în vedere natura, gravitatea şi modalitatea de săvârşire a faptelor pentru care a avut loc punerea sub acuzare a inculpaţilor, precum şi necesitatea asigurării bunului mers al cercetării judecătoreşti.
În raport de constatarea menţinerii temeiurilor care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor, instanţa fondului a respins, ca nefondate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpaţii C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. şi M.V., constatând valabilitatea argumentelor anterior prezentate şi în motivarea acestei soluţii.
În faţa judecătorului fondului, apărarea inculpatului C.N. a formulat şi o cerere de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive motivată pe aspectul nelegalităţii stării de arest a inculpatului urmare a nelegalităţii Încheierii nr. 3440 din 2 octombrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a fost soluţionat recursul declarat de inculpat împotriva unei încheieri de prelungire a stării de arest de către un complet în alcătuirea căruia a intrat un magistrat care nu dobândise calitatea de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În argumentarea cererii s-a invocat şi nerespectarea dispoziţiilor art. 159 alin. (8) C. proc. pen., în raport de interpretarea dată acestor dispoziţii legale prin Decizia nr. 25/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -SECŢIILE UNITEîn recurs în interesul legii.
Cererea a fost respinsă, ca nefondată, cu motivarea că, chiar dacă încheierea instanţei supreme invocată de apărare ar fi lovită de nulitate absolută, această nulitate nu s-ar putea răsfrânge asupra legalităţii stării de arest a inculpatului C.N. întrucât menţinerea stării preventive s-a făcut cu respectarea strictă a tuturor rigorilor legii, situaţia invocată neconstituind niciuna dintre cazurile de încetare de drept a măsurii preventive stabilite exhaustiv prin dispoziţiile art. 140 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.
Totodată, prima instanţă a constatat că instanţa supremă a respectat dispoziţiile art. 159 alin. (8) C. proc. pen. întrucât soluţionarea recursului s-a făcut înainte de expirarea duratei anterioare a arestării.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii C.B., C.N., U.C.C., B.P.D. şi M.V.
Recursurile au făcut obiectul Dosarului nr. 2525/1/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Recurenţii inculpaţi nu şi-au motivat în scris recursurile.
La termenul acordat pentru soluţionarea recursurilor, 25 martie 2011, la solicitarea instanţei, apărarea recurenţilor inculpaţi a precizat limitele recursurilor, arătând că acestea vizează toate măsurile dispuse de instanţa fondului prin încheierea atacată.
În concluziile orale, în motivarea recursurilor, apărarea inculpaţilor a reiterat criticile formulate în faţa Curţii de Apel Galaţi susţinând, în esenţă, că nu se justifică menţinerea stării de arest a inculpaţilor atâta vreme cât nu există indicii temeinice de vinovăţie şi nici nu s-a făcut dovada pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta cercetarea inculpaţilor în stare de libertate.
S-a mai susţinut că scopul măsurilor preventive poate fi atins şi prin cercetarea inculpaţilor în stare de libertate întrucât posibilitatea de influenţare a martorilor este potenţată prin menţinerea stării de arest a inculpaţilor, în condiţiile în care martorii acuzării sunt colegi de detenţie cu inculpaţii.
Totodată, apărarea a susţinut că sunt admisibile recursurile inculpaţilor vizând dispoziţiile de respingere, ca nefondate, a cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpaţii C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. şi M.V., precum şi a cererii de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.N.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs formulate de apărare, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţi împotriva dispoziţiilor primei instanţe de respingere a cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea şi de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive şi, ca nefondate, recursurile declarate împotriva dispoziţiei privind menţinerea măsurii arestării preventive.
Analizând cu prioritate recursurile vizând menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, Înalta Curte reţine următoarele:
Inculpaţii C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. şi M.V. au fost trimişi în judecată prin Rechizitoriul nr. 203/P/2010 din 20 ianuarie 2011 al Parchetului de pe lângă Cutea de Apel Galaţi sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. şi purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 75 lit. a) C. pen.
În concret, în sarcina inculpaţilor B.P.D., C.B., C.N. şi I.C.C., toţi lucrători ai Penitenciarului Galaţi, s-a reţinut că în noaptea de 3/4 iunie 2010, cu acordul şefului de tură G.C.M., au aplicat mijloace de imobilizare la mâini şi picioare persoanei private de libertate S.C. şi ar fi exercitat multiple violenţe fizice asupra acesteia, în intervalul orar 20,17 - 23,00, ce au avut ca urmare moartea victimei, în vârstă de 35 ani.
În sarcina inculpatului M.V. s-a reţinut că, în calitate de locţiitor al şefului de tură, a asistat la acţiunile violente ale subordonaţilor săi, fără a încerca să-i oprească, şi a exercitat el însuşi violenţe asupra persoanei deţinute, urcându-se cu picioarele pe aceasta şi târând-o pe holul secţiei a VII-a, până la camera 204.
Inculpatul C.N. a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în dimineaţa zilei de 4 iunie 2010, a întocmit un proces-verbal de predare-primire a serviciului în care a omis să menţioneze că victima S.C. a fost scoasă din camera 204 şi că a fost lovită, pentru a fi imobilizată.
Prin acelaşi rechizitoriu, a fost trimis în judecată şi inculpatul G.C.M. sub acuzaţia săvârşirii complicităţii la infracţiunea de omor prevăzută de art. 26 raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. şi la infracţiunea de purtare abuzivă prev. de art. 26 raportat la art. 250 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 3 - 4 iunie 2010, fiind şef de tură la Penitenciarul Galaţi, a ordonat inculpaţilor B.P.D., C.N., M.V., I.C.C. şi C.B. care se aflau în exerciţiul atribuţiilor de serviciu şi în sub ordinea acestuia, să aplice mijloace de imobilizare la mâini şi la picioare şi să o lege de pat pe victima S.C. care era încarcerată în camera 204 de la Penitenciarul Galaţi, deşi primise aprobare din partea conducerii unităţii doar pentru a i se aplica mijloace de imobilizare la mâini.
În sarcina aceluiaşi inculpat s-a mai reţinut că a permis inculpaţilor menţionaţi să o calce pe victimă cu picioarele, să-i aplice lovituri cu pumnii, cu picioarele şi cu bastonul în zona toracică, în zona feţei şi peste picioare, provocându-i leziuni traumatice care au avut ca urmare decesul acesteia.
Acelaşi inculpat a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 alin. (1) C. pen., constând în aceea că în dimineaţa zilei de 4 iunie 2010 a întocmit procesul-verbal de predare-primire a serviciului, însă a omis să menţioneze că victima S.C. a fost scoasă din cameră şi că a fost lovită pentru a fi imobilizată.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a altor 7 inculpaţi, salariaţi ai Penitenciarului Galaţi, pentru săvârşirea unor infracţiuni de neglijenţă în serviciu, fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu şi mărturie mincinoasă, în legătură cu faptele care au avut ca urmare decesul victimei S.C.
Activităţile de cercetare efectuate în cauză au avut în vedere stabilirea cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs moartea victimei, precum şi împrejurările care au determinat recurgerea la forţă şi imobilizarea victimei, iar în acest context, modalitatea în care angajaţii penitenciarului şi-au exercitat atribuţiunile de serviciu în cadrul incidentului.
Prin concluziile raportului de autopsie efectuat în cauză de Serviciul de Medicină Legală - Galaţi, s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat socului traumatic consecutiv unui traumatism toracic abdominal drept cu fracturi costale C6 – C11, cu volet antero-lateral C7 - C9, cu hematom retroperitoneal drept, fisură hepatică şi ruptură renală.
De asemenea, s-a constatat că victima prezenta multiple echimoze şi excoriaţii pe aproape întreaga suprafaţă corporală, inclusiv la nivelul membrelor inferioare şi superioare.
Potrivit opiniei medicului legist, leziunile constatate la necropsie s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, cel mai probabil în intervalul 1 iunie 2010 - 4 iunie 2010, traumatismul toracoabdominal constituind cauza sigură şi directă a decesului.
Pentru stabilirea circumstanţelor în care a survenit decesului victimei, în cursul urmăririi penale au fost audiate persoanele cazate în aceeaşi celulă cu victima, precum şi angajaţii locului de detenţie care şi-au desfăşurat serviciul în intervalul 3 - 4 iunie 2010, urmând ca în cursul judecăţii în primă instanţă administrarea tuturor acestor probatorii să se facă nemijlocit în faţa instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.
A rezultat că incidentul a avut ca punct de plecare conduita violentă a victimei care, începând din dimineaţa zilei de 3 iunie 2010, a început să aibă un comportament agitat, plimbându-se prin cameră şi căutând în genţile deţinuţilor sticle de băutură imaginare, stare de surescitare ce s-a amplificat pe parcursul zilei, victima căţărându-se pe paturile şi gratiile de la fereastra celulei, căzând de mai multe ori peste instalaţia sanitară - cabina de duş, suferind în acest context şi o tăietură la picior.
În jurul orelor 15,00 din aceeaşi zi, un grup de 4 - 5 angajaţi ai penitenciarului au procedat la scoaterea victimei din celulă în vederea examinării medicale.
În intervalul orar 17,30 - 18,00 victima a devenit din nou agitată, plimbându-se prin cameră şi strigându-şi familia; victimei i-au fost administrate două pastile, pe care aceasta le-a aruncat după plecarea din cameră a medicului din penitenciar.
În jurul orelor 18,00, întrucât continua să fie extrem de agitată, victima a fost din nou scoasă din cameră şi condusă la cabinetul medical.
La revenirea în cameră, victima se ţinea cu mâinile de torace şi abdomen.
În jurul orelor 19,30, în camera de deţinere au intrat mai mulţi funcţionari cu statut special pentru a lua măsurile necesare în vederea stopării situaţiei generate de comportamentul violent al victimei.
La momentul sosirii echipei de intervenţie, victima se afla în mijlocul camerei, orientată cu faţa spre uşa de acces, fiind scoasă cu forţa în afara celulei.
Imediat după ieşirea din cameră a victimei, au fost auzite de către deţinuţii rămaşi în celulă, ţipetele victimei şi ale agenţilor, zgomote specifice de lanţuri şi tropăituri, agitaţie specifică fugii şi zgomote de lovituri înfundate.
Din declaraţiile deţinuţilor a rezultat că victima striga şi cerea agenţilor să nu o mai lovească, cerând ajutor că va fi omorâtă. Incidentul descris ar fi durat circa 7 - 10 minute. În momentul în care a fost deschisă uşa camerei de deţinere, victima a fost văzută întinsă pe jos, cu faţa în sus, având aplicate dispozitive de imobilizare la picioare şi târâtă de lanţul cătuşelor de prindere până în dreptul uşii.
În faţa uşii, victima a fost ajutată să se ridice în picioare, după care a fost trasă de lanţul legat la picioare şi introdusă în cameră de membrii echipei de intervenţie.
Conform declaraţiilor aceloraşi deţinuţi, victima prezenta semne vizibile de agresiune, având hainele în dezordine şi prăfuite, respira foarte greu şi gâfâia.
Cu toate acestea, victima a continuat să se zbată şi să ţipe, ceea ce a determinat o nouă intervenţie din partea agenţilor, trei dintre aceştia procedând la imobilizarea totală a victimei.
În acest scop, victima a fost aşezată pe pat şi întinsă cu faţa în sus, trasă de picioare şi legată de pat cu lanţurile cătuşelor de la picioare; deoarece victima se împotrivea încătuşării, unul dintre agenţi i-a aplicat mai multe lovituri cu bastonul peste fese, femur, torace/spate, toate pe partea dreaptă a corpului, întrucât victima încerca să se apere, întorcându-se spre partea opusă.
Victima a fost lovită de unul dintre agenţi cu picioarele şi peste braţe, poziţionate în zona pieptului, pentru a le desface şi a face astfel posibilă aplicarea cătuşelor şi la mâna dreaptă; un alt agent ar fi aplicat victimei mai multe lovituri de baston în zona toracică dreaptă şi la tălpi.
Pentru încătuşarea mânii stângi a victimei, un alt agent i-ar fi aplicat acesteia o lovitură cu piciorul în zona pieptului.
Întreaga activitate de imobilizare a victimei ar fi durat aproximativ 30 minute.
Întrucât şi imobilizată victima a continuat să se zbată, reuşind să slăbească dispozitivul de prindere în care era încătuşată, în jurul orelor 21,30, în camera de deţinere a venit din nou echipajul de intervenţie.
În cadrul acestei intervenţii, unul dintre agenţi a lovit victima cu bastonul de mai multe ori peste corp, fese, picioare, torace; un alt agent a aplicat lovituri victimei cu picioarele peste piept.
Agresiunea săvârşită asupra victimei ar fi durat circa 10 - 15 minute.
După acest episod, medicul penitenciarului i-a administrat victimei un praf, probabil pastile pisate.
În dimineaţa zilei de 4 iunie 2010, în jurul orelor 6,00 - 6,30, în celulă a intrat singur un agent care ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu bastonul peste tot corpul, la întâmplare, victima strigând să fie eliberată că nu va mai crea probleme.
În jurul orelor 11,30, victima a fost spălată şi schimbată de haine de către doi dintre deţinuţi, în prezenţa unor angajaţi ai penitenciarului.
În aceeaşi zi, în jurul orelor 16,00, starea victimei s-a înrăutăţit, în sensul că respira cu dificultate, nu mai vorbea şi nu se mai zbătea.
În camera de deţinere a fost chemat supraveghetorul secţiei, asistentul medical şi medicul de serviciu care au încercat să-i facă victimei masaj cardiac, dar fără rezultat.
Ca urmare, a fost anunţat serviciul de ambulanţă SMURD care a continuat măsurile de resuscitare, iar după ce s-a reuşit reinstalarea activităţii cardiace, victima a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi.
La spital, victima a intrat din nou în stop cardiac, iar la ora 17,45 s-a constatat decesul acesteia.
În raport de situaţia de fapt anterior expusă care a rezultat din declaraţiile deţinuţilor - colegi de celulă ai victimei - şi concluziile raportului medico-legal privind cauzele şi condiţiile în care a avut loc decesul victimei coroborate cu imaginile înregistrate de camerele de supraveghere instalate pe Secţia a VII-a Penitenciarului Galaţi, s-a dispus trimiterea în judecată, alături de alte persoane, a inculpaţilor C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. şi M.V. sub acuzaţia săvârşirii infracţiunilor de omor calificat prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. şi purtare abuzivă prevăzută de art. 250 alin. (1) şi (3) cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 75 lit. a) C. pen.
Faţă de inculpaţii C.B. şi C.N. s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea din 6 august 2010 a Curţii de Apel Galaţi, iar împotriva inculpaţilor M.V., I.C.C. şi B.P.D. a fost luată aceeaşi măsură preventivă prin Încheierea nr. 4393 din 7 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. 9789/1/2010.
În cazul tuturor inculpaţilor au fost reţinute, ca temeiuri de drept pentru luarea măsurii arestării preventive, dispoziţiile art. 143 alin. (1) şi art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. instanţele constatând că sunt indicii temeinice privind săvârşirea infracţiunilor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi şi că lăsarea acestora în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Suplimentar, în cazul inculpatului C.N. s-a reţinut şi incidenţa dispoziţiilor art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., reţinându-se că acesta a încercat să influenţeze declaraţiile unor martori ce urmau să fie audiaţi în cauză.
După sesizarea instanţei, măsura arestării preventive a inculpaţilor C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. şi M.V. a fost verificată de instanţă, conform prevederilor art. 3001 C. proc. pen., fiind menţinută prin încheierea de şedinţă din 27 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi.
Ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită în condiţiile legii, constatându-se subzistenţa temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii, respectiv existenţa indiciilor temeinice privind săvârşirea faptelor de către inculpaţi şi necesitatea prezervării în continuare a ordinii publice.
Prin încheierea ce formează obiectul examinării în cauză a fost dispusă o nouă prelungire a măsurii preventive, menţinerea inculpaţilor în stare de arest fiind justificată de instanţă pe subzistenţa temeiurilor avute în vedere la luarea iniţială a măsurii arestării preventive.
Prin intermediul cererilor de recurs formulate, legalitatea arestului preventiv a fost contestată în raport de precaritatea probelor administrate în acuzare, susţinându-se că nu existau probe certe care să confirme vinovăţia inculpaţilor şi că judecătorul primei instanţe nu a procedat la o evaluare completă şi suficientă a faptelor cauzei.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. şi M.V., Înalta Curte constată că acestea se menţin şi justifică în continuare privarea de libertate, aşa cum în mod întemeiat a apreciat şi instanţa de fond.
Infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, respectiv, omor şi purtare abuzivă prevăzute de art. 174 alin. (1) şi art. 250 alin. (1) şi (3) C. pen. se caracterizează printr-un grad deosebit de ridicat de pericol social particularizat prin circumstanţele săvârşirii faptei, din probatoriile administrate rezultând că în noaptea de 3 - 4 iunie 2010 cei cinci inculpaţi ar fi exercitat asupra persoanei private de libertate S.C. repetate acte de violenţă care au condus la decesul acesteia, modalitatea de comitere - lovituri repetate aplicate peste tot corpul, cu pumnii, cu picioarele şi cu bastonul de cauciuc, precum şi comprimări cu picioarele sau cu genunchii în zona cavităţii toracice şi în zona abdominală; calitatea inculpaţilor care în virtutea atribuţiilor lor de serviciu, trebuiau să protejeze persoanele privative de libertate pe care le aveau în custodie de orice vătămare a integrităţii şi urmarea produsă - moartea violentă a victimei cauzată de şocul traumatic şi hemoragie, consecutiv unui traumatism toracoabdominal drept, cu fracturi costale C6 - C11 atero-laterale, cu volet C7 - C9, hematom abdominal drept, ruptură renală dreaptă şi fisură hepatică.
Natura şi gravitatea deosebită a infracţiunilor de care sunt acuzaţi inculpaţii şi împrejurările concrete în care se reţine că aceştia au acţionat demonstrează o periculozitate socială sporită şi justifică în continuare concluzia că prin lăsarea inculpaţilor în libertate se pune în pericol siguranţa publică, având în vedere starea de insecuritate care s-ar crea în rândul opiniei publice şi potenţialul risc de reluare a activităţii infracţionale, în contextul în care fenomenul infracţional cu violenţă îndreptat împotriva vieţii în situaţii particulare identice celei de faţă a cunoscut o proliferare fără precedent în ultima vreme, fiind intens mediatizate cazuri quasi similare petrecute în diverse penitenciare din ţară sau străinătate în care a fost implicat personalul angajat al respectivelor instituţii.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Pantea împotriva României ) a statuat că autorităţile statelor contractante nu numai că trebuie să se abţină de la a supune o persoană aflată în stare de detenţie la tratamente violente, ci, de asemenea, au obligaţia de a lua, în mod preventiv, măsuri de natură practică, necesare asigurării protecţiei integrităţii corporale şi sănătăţii persoanelor private de libertate.
Prin urmare, nu se justifică apărările inculpaţilor în sensul că acţiunile lor nu au condus prin ele însele la decesul deţinutului C.S. întrucât se constată că faţă de rezultatul produs, inculpaţii, în calitatea lor de gardieni, nu au făcut ceea ce, în mod rezonabil, era de aşteptat să facă pentru a împiedica materializarea unui risc real şi imediat pentru integritatea fizică a victimei care se afla în custodia lor, un risc de care inculpaţii aveau sau trebuiau să aibă cunoştinţă.
Nici critica potrivit căreia instanţa de fond nu a motivat încheierea atacată şi nu a făcut trimitere punctuală la probele dosarului nu poate fi primită deoarece, în această procedură, instanţa nu poate avansa asupra fondului, ci trebuie doar să stabilească existenţa datelor din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care sunt cercetaţi, fără ca prin aceasta să se aducă atingere prezumţiei de nevinovăţie.
În aceste condiţii, simpla referire la o serie din probele dosarului, fără a se face o analiză a acestora, nu echivalează cu nemotivarea soluţiei, atâta timp cât se impune doar justificarea bănuielii plauzibile, legitime, că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care sunt cercetaţi.
Totodată, Înalta Curte constată valabilitatea consideraţiilor judecătorului fondului cu privire la subzistenţa suplimentară, în cazul inculpatului C.N. a temeiului prevăzut de art. 148 lit. b) C. proc. pen., probatoriile administrate în faţa primei instanţe până în prezent nefiind în măsură să infirme măsurile preparatorii luate de inculpat în vederea ascunderii faptului că s-ar fi exercitat asupra victimei acte de violentă de către angajaţii penitenciarului.
În consecinţă, reţinând că cercetarea judecătorească nu a adus modificări asupra situaţiei iniţial reţinute pentru a repune în discuţie temeiurile care au determinat arestarea iniţială, temeiuri care se menţin şi în prezent, pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanţa de fond a dat eficienţă dispoziţiilor art. 160b alin. (3) C. proc. pen. menţinând starea de arest a inculpaţilor C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. şi M.V., circumstanţele personale favorabile inculpaţilor nefiind decisive în analiza ce priveşte valabilitatea continuării prevenţiei, necesitatea protejării unui interes de ordin public general al societăţii primând celui personal al inculpaţilor.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. şi M.V. împotriva dispoziţiei instanţei de fond de menţinere a măsurii arestării preventive.
În ceea ce priveşte recursurile declarate de inculpaţii C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. şi M.V. împotriva dispoziţiilor de respingere a cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea şi a cererii privind constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul C.N., cuprinse în încheierea atacată, Înalta Curte constată că acestea sunt inadmisibile pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecţiei judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigenţele art. 1, 5, 6 şi 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
În consecinţă, revine părţii interesate, obligaţia de a alege şi exercita în condiţiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală.
Astfel, corespunzător principiului constituţional al exercitării căilor de atac numai în condiţiile legii, legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de casare.
Potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (1) teza finală C. proc. pen. „încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac."
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 3851 alin. (2) C. proc. pen.:" (2) încheierile pot fi atacate cu recurs numai o dată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs."
În cauză, prin încheierea din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 35/44/201, instanţa învestită cu soluţionarea în fond a cauzei a dispus, între altele, respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea formulate de inculpaţii C.B., C.N., B.P.D., I.C.C. şi M.V., precum şi cererea de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive, formulată de inculpatul C.N.
Potrivit art. 141 alin. (1) teza finală C. proc. pen., o încheiere cuprinzând o astfel de măsură nu este supusă nici unei căi de atac.
Prin urmare, exercitarea de către inculpaţii C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. şi M.V. a căii de atac a recursului împotriva dispoziţiilor instanţei de fond de respingere a cererilor de înlocuire sau de încetare de drept a măsurii arestării preventive,în condiţiile în care legea interzice, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. şi M.V. împotriva dispoziţiei cuprinse în încheierea din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în Dosarul nr. 35/44/2011, privind respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În virtutea aceloraşi temeiuri legale va respinge, ca inadmisibil, şi recursul declarat de inculpatul C.N., împotriva dispoziţiei cuprinse în aceiaşi încheiere privind constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive.
Având în vedere şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. şi M.V., împotriva dispoziţiei cuprinse în Încheierea din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori pronunţată în Dosarul nr. 35/44/2011, privind respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.N., împotriva dispoziţiei cuprinse în aceiaşi încheiere, privind constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.B., C.N., I.C.C., B.P.D. şi M.V. împotriva dispoziţiei cuprinse în aceiaşi încheiere, privind menţinerea măsurii arestării preventive.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 125 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1203/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 121/2011. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
