ICCJ. Decizia nr. 1234/2011. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1234/2011

Dosar nr. 3937/104/2009

Şedinţa publică din 29 martie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 54 de la 03 mai 2010 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, în Dosarul cu nr. 3937/104/2009, s-au dispus următoarele:

- respingerea ca neîntemeiată a cererii de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, prin apărătorul din oficiu, din "tentativă de omor calificat" prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea de "vătămare corporală gravă" prev. de art. 182 alin. (1) C. pen.,

- în baza art. 20 alin. (1) C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 175 alin. (1)) lit. c) şi alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.G. - fiul lui M.Ş. şi I., la 4 ani închisoare pedeapsă principală şi 2 ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen. şi art. 86² C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare pe timp de 7 ani, termen de încercare (din care 4 ani pedeapsa şi 3 ani interval de timp). Conform art. 86³ C. pen., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- se va prezenta la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt;

- va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

- va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă;

- va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86⁴ C. pen., iar conform art. 71 alin. (1) C. pen., s-a aplicat acestuia pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. şi lit. b) C. pen. şi, în baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

Prin aceea;i sentinţă s-a admis acţiunea civilă promovată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi, în baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 313 din Legea nr. 95/2006, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5234,48 lei cheltuieli de spitalizare, reactualizate la data plăţii efective.

S-a luat act că partea vătămată M.M.Ş., nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 850 lei cheltuieli judiciare statului (incluzând şi suma de 600 lei avansată în faza de urmărire penală conform rechizitoriului nr. 409/P/2009 din data de 09 decembrie 2009), din care, 200 lei onorariu avocat oficiu.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr. 409/P/2009, în baza art. 262 pct. 1 lit. a C. proc. pen., s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului M.G., pentru săvârşirea tentativei la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 alin. (1) lit. c) C. pen.

În fapt, prima instanţă a reţinut că, în seara de 5/6 aprilie 2009, partea vătămată M.M.Ş. se afla în curtea domiciliului său, imobil în care locuieşte şi inculpatul M.G., fiul său, care nu se găsea acasă, ci în gospodăria unui vecin pe care îl ajuta la diverse treburi gospodăreşti.

În acest context, în jurul orelor 19,00, la domiciliu a venit inculpatul, care consumase băuturi alcoolice, aspect ce a generat reproşurile părţii vătămate asupra acestui fapt, în condiţiile în care inculpatul nu desfăşura, în mod constant, o activitate aducătoare de venituri. Pe fondul acestei atitudini, inculpatul M.G. s-a apropiat de partea vătămată şi, folosindu-de de un ciocan, ce se găsea în apropiere, i-a aplicat o lovitură în zona parietală, context în care partea vătămată a replicat într-un mod agresiv, lovind inculpatul, cei doi căzând la pământ.

În acest moment, şi în timp ce părţile se găseau la locul incidentului, pline de sânge, din casă a ieşit martora M.I. - mama inculpatului şi soţia părţii vătămate - care s-a deplasat în fugă la domiciliul martorului S.C., spunându-i că cei doi „s-au bătut", persoană împreună cu care a revenit în curtea locuinţei, martorul observându-i pe cei doi „rezemaţi de obiectele din jur, plini de sânge, fără a-şi vorbi" (declaraţie fila 28).

La scurt timp, la faţa locului a sosit serviciul de ambulanţă, care i-a transportat pe cei doi la Spitalul Caracal, unde au fost examinaţi, în jurul orei 24,30, fiind trecuţi în registrul de consultaţii la compartimentul primiri urgenţe, partea vătămată M.M.Ş., cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral acut deschis, fractură deschisă cu înfundarea parietală stângă, fractură deschisă sinus frontal bilateral, stare de ebrietate, agresiune individuală" iar inculpatul M.G., cu diagnosticul „traumatism cranio-cerebral acut deschis, plagă contuză temporală dreaptă, stare de ebrietate, agresiune", cei doi declarând verbal „că s-au lovit reciproc cu un ciocan în locuinţa lor" precum şi organele de poliţie, care au procedat la cercetarea locului faptei, întocmind în acest sens, atât procesul verbal existent la fila 11-12 dosar urmărire penală, cât şi planşa fotografică anexată acestuia.

Din raportul de expertiză medico legală din 29 iunie 2009 a rezultat că partea vătămată M.M.Ş., în vârstă de 66 ani, a prezentat leziuni traumatice ce au putut fi produse la data de 6 aprilie 2009, prin lovire cu un corp contondent (posibil ciocan) şi prin mijloace de apărare - atac, proprii omului (posibil călcare cu picioarele) ce i-au pus în primejdie viaţa şi au necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale, de la data producerii leziunilor, iar din raportul de expertiză medico-legală din 29 iunie 2009 a rezultat că inculpatul M.G., în vârstă de 42 ani, a prezentat o leziune traumatică ce a putut fi produsă la aceeaşi dată, prin lovire cu sau de un corp contondent, ce nu i-a pus în primejdie viaţa şi care a necesitat pentru vindecare 7-8 zile îngrijiri medicale.

Această situaţie de fapt a reieşit, în opinia instanţei de fond, din întregul material probator administrat în cauză, ţinând seama de împrejurarea că incidentul dintre părţi nu a fost observat în mod nemijlocit de nici o persoană - martora M.I., retractând susţinerile din faza de urmărire penală, potrivit cărora ar fi observat în mod direct incidentul dintre părţi, susţinând numai că i-a observat pe cei doi imediat după ce se loviseră, în curtea locuinţei plini de sânge, căzuţi la pământ - şi având în vedere declaraţia oscilantă a părţii vătămate M.M.Ş. dată pe parcursul procesului penal, în sensul că, deşi în faza de urmărire penală a relatat că inculpatul i-a smuls ciocanul din mână şi i-a aplicat o lovitură puternică în cap, căzând la pământ, în curte, după care a continuat să-l agreseze, lovindu-l cu picioarele în abdomen, în faţa instanţei, a înţeles să declare că inculpatul l-a lovit cu pumnul în cap „odată sau de două ori." Pe de altă parte, în opinia instanţei de fond, susţinerea părţii vătămate în sensul că, în aceeaşi seară şi cu aceeaşi ocazie, nu ar fi agresat inculpatul, este contrară aspectelor declarate de cei doi, chiar cu ocazia examinării medicale, în dimineaţa zilei de 6 aprilie 2009, ora 24,30, la Spitalul municipal Caracal (proces verbal fila 24 d.u.p.), dar şi concluziilor raportului de expertiză medico-legală din 21 iunie 2009 din care rezultă că şi inculpatul a fost internat în perioada 6- aprilie - 8 aprilie 2009 în secţia chirurgie, a aceluiaşi spital, cu diagnosticul „plagă contuză temporală dreaptă - agresiune" - leziunea traumatică putând fi produsă „prin lovire cu sau de un corp contondent".

În ceea ce priveşte agresiunea exercitată de inculpat asupra părţii vătămate, reţine instanţa de fond că deşi acesta nu a recunoscut împrejurarea agresării victimei în seara de 5/6 aprilie 2009 cu ciocanul, susţinând numai că a lovit-o pe aceasta cu pumnul, instanţa de fond a apreciat ca nesinceră această apărare, ţinând seama, pe de o parte, de gravitatea leziunilor parietale, prezentate de partea vătămată, respectiv traumatism cranio-cerebral, fractură cu înfundare parietală stângă şi frontală dreaptă, astfel cum sunt evidenţiate şi în raportul de expertiză medico-legală din 19 iunie 2009, iar pe de altă parte, de faptul că, chiar cu ocazia cercetării la faţa locului, realizată în dimineaţa zilei de 6 aprilie 2009, în curtea locuinţei părţilor „în imediata vecinătate a petelor de culoare brun roşcată ce par a fi de sânge, dispuse, în interiorul casei la aproximativ 10-15 cm. de tocul uşii, în faţa uşii pe sol, în apropierea unui frigider depozitat în curte, respectiv între uşa de acces şi frigider a fost identificat un ciocan de 2,5 kg." evidenţiat şi în planşa fotografică anexată procesului verbal de cercetare la faţa locului, „ce a prezentat mai multe pete de culoare brun roşcată, ce par a fi de sânge".

În final, s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea, având în vedere, la individualizarea acesteia, criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv dispoziţiile părţii generale ale acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite şi persoana inculpatului. Astfel, instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, determinat de modul în care s-a realizat în concret acţiunea ce constituie elementul material al infracţiunii de tentativă de omor calificat, de împrejurările care o particularizează, de caracterul şi importanţa obiectului material lezat sau pus în pericol, de caracterul şi gravitatea urmărilor acesteia dar şi de împrejurările concrete ale săvârşirii acesteia, de caracterul contradictoriu al discuţiei iniţiale, generată de reproşurile adresate de partea vătămată, de caracterul reciproc al agresiunii exercitate de părţi în ziua respectivă, de gradul de rudenie al acestora (tată şi fiu), dar şi de persoana inculpatului care, parţial, a recunoscut săvârşirea infracţiunii, s-a prezentat constant în faţa organelor judiciare, a manifestat regret faţă de fapta comisă, iar în prezent desfăşoară o activitate aducătore de venituri şi cultivă o relaţie constantă de afinitate cu fiica sa, care obişnuieşte să-şi petreacă perioade mari de timp în locuinţa bunicilor săi paterni, precum şi de lipsa incidentelor între acesta şi partea vătămată, ulterior săvârşirii infracţiunii.

Instanţa de fond a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea sub minimul special prevăzut de lege, reţinând incidenţa art. 74 alin. (1) lit. c) şi art. 76 lit. b) C. pen. deoarece a constatat că, pentru condamnarea de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 289 din 9 martie 1993 aplicată anterior inculpatului de Judecătoria Caracal în Dosarul nr. 755/1992, definitivă prin Decizia penală nr. 161 din 11 noiembrie 1993 a Tribunalului Olt, s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească.

În ceea ce priveşte modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei, instanţa de fond a apreciat îndeplinite condiţiile prev. de art. 86¹ şi art. 86² C. pen., respectiv lipsa unei condamnări anterioare şi aprecierea că pronunţarea condamnării constituie un real avertisment pentru inculpat, chiar şi fără executarea pedepsei, în aşa fel încât acesta nu va mai săvârşi infracţiuni - ţinând seama de comportamentul acestuia, astfel cum a fost anterior relatat - motiv pentru care s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe timp de 7 ani, termen de încercare (din care 4 ani pedeapsa şi 3 ani interval de timp) şi s-au aplicat totodată dispoziţiile art. 86³ C. pen., punându-i-se în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86⁴ C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dacă nu îndeplineşte cu rea credinţă măsurile de supraveghere prevăzute de lege.

Sub aspectul laturii civile, instanţa de fond a constatat că partea vătămată M.M.Ş. nu a înţeles să se constituie parte civilă în cauză, luându-se act de această manifestare de voinţă. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 modificată prin OUG nr. 72/2006, potrivit cărora „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspuns potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată", s-a dispus angajarea răspunderii civile a inculpatului pentru plata sumei de 5234,48 lei cheltuieli de spitalizare, sumă ce va fi reactualizată la data plăţii efective, către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

În final, s-a apreciat că nu se impune aplicarea art. 118 alin. (1) C. pen. privind măsura de siguranţă a confiscării speciale, cu privire la ciocanul de care inculpatul s-a folosit la săvârşirea infracţiunii, motivându-se neîndeplinite condiţiile prevăzute de lege, prin aceea că, din probele administrate în cauză, nu a rezultat cu certitudine că acesta aparţine inculpatului, în condiţiile în care părţile locuiesc în acelaşi imobil.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei, întrucât în mod greşit prima instanţă a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., deşi, în cazul infracţiunii de omor în formă consumată sau a tentativei, pedeapsa se stabileşte în limitele prev în art. 76 alin. (2) C. pen. şi, de asemenea, a criticat sentinţa în ceea ce priveşte individualizarea pedepsei aplicată inculpatului în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), arătând că infracţiunea de omor - care este o infracţiune de violenţă - prezintă un pericol social generic ridicat, care se reflectă în limitele de pedeapsă prevăzute de lege, iar în cazul unor astfel de fapte, circumstanţele favorabile trebuie să aibă o semnificaţie şi o consistenţă deosebită pentru a conduce la reţinerea de circumstanţe atenuante. în aceste condiţii, elemente ca vârsta, lipsa antecedentelor penale, pot să conducă la orientarea pedepselor spre minimul special prevăzut de lege, dar nu justifică reţinerea de circumstanţe atenuante judiciare şi coborârea pedepsei sub minimul special, cu precizarea că individualizarea pedepsei nu presupune doar analizarea aspectelor favorabile inculpatului, ci a tuturor criteriilor stabilite în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care privesc circumstanţele comiterii faptei, gravitatea acesteia şi urmările produse ori care s-ar fi putut produce, împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală şi, în raport de aceste aspecte, instanţa de fond trebuia să acorde semnificaţia cuvenită prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), stabilirea pedepsei sub minimul special şi aplicarea art. 86 C. pen. nereprezentând o corectă individualizare a pedepsei. S-a arătat că leziunile produse sunt de o gravitate deosebită şi dovedesc aplicarea unor lovituri foarte puternice, cu un corp contondent, care au pus în pericol viaţa victimei, iar condiţiile concrete în care a fost săvârşită fapta şi uşurinţa cu care inculpatul a folosit C. împotriva victimei - care este tatăl său - îi conferă un grad ridicat de pericol social, pe care instanţa de fond nu l-a avut în vedere la individualizarea pedepsei; s-a arătat că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale şi nu a avut un comportament corespunzător în comitate, fiind anterior condamnat tot pentru o infracţiune de violenţă, a avut o atitudine procesuală nesinceră, astfel încât, solicită înlăturarea circumstanţelor atenuante şi a dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., urmând ca inculpatul să fie condamnat la o pedeapsă în limite legale şi cu executare prin privare de libertate.

Prin Decizia penală nr. 258 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt împotriva sentinţei penale nr. 54 de la 03 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Olt, secţia penală, în Dosarul cu nr. 3937/104/2009, privind pe intimatul - inculpat M.G.

În consecinţă, a desfiinţat în parte sentinţa apelată, sub aspectul laturii penale după cum urmează:

A înlăturat aplicarea art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

A aplicat dispoziţiile art. 76 alin. (2) C. pen. cu privire la infracţiunea prev de art. 20 alin. (1) C. pen., rap. la art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen., menţinând condamnarea inculpatului M.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. A menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa apelată.

S-a dispus ca cheltuielile judiciare să rămână în sarcina statului, iar onorariul avocatului desemnat oficiu, în cuantum de 200 lei, să fie suportat din fondurile M.J.

Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:

În baza actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei, s-a constatat, în primul rând, că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt exactă, bazată pe un probatoriu concludent şi just apreciat, în baza căruia faptei inculpatului i-a fost dată o încadrare juridică legală, în prevederile tentativei de omor calificat prev de art. 20 C. pen. rap. la art. 174, 175 lit. c) C. pen. Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite de prima instanţă pe baza probelor administrate, respectiv declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor M.I., S.C., C.V., actele medico-legale, care se coroborează cu recunoaşterea condiţionată a inculpatului în faza de cercetare judecătorească, în sensul că acesta a aplicat lovituri părţii vătămate, însă cu pumnul şi nu cu picioarele şi ciocanul, aşa cum s-a afirmat în actul de sesizare a instanţei.

În opinia instanţei de apel, pedeapsa nu trebuie percepută de inculpat ca o răzbunare din partea societăţii pentru că a greşit, ci ea trebuie să trezească rezonanţe în plan psihologic şi să conducă, în final, la redarea lui societăţii. Pedeapsa poate fi corectivă numai dacă ţine seama de natura morală a omului şi de capacitatea sa de a-şi analiza faptele şi de a se hotărî pentru o conduită compatibilă cu interesele societăţii.

Ca urmare, a concluzionat instanţa de apel, a proceda în sensul majorării pedepsei, aşa cum s-a solicitat în apelul declarat de procuror, ar însemna ca pedeapsa să nu-şi atingă finalitatea înscrisă în dispoziţiile art. 52 C. pen.

Pentru a susţine acest punct de vedere, instanţa de prim control judiciar a menţionat că, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Având în vedere că după săvârşirea faptei, care a avut loc - aşa cum a reţinut şi prima instanţă - pe fondul unor conflicte anterioare existente între inculpat şi partea vătămată, inculpatul s-a prezentat în faţa autorităţilor, recunoscând condiţionat fapta săvârşită, iar partea vătămată a arătat că nu se constituie parte civilă şi că s-a împăcat cu inculpatul, faţă de relaţia de rudenie dintre aceştia, în raport de împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunii, între inculpat şi partea vătămată existând

O discuţie generată de reproşurile adresate de partea vătămată, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, de împrejurarea că aceştia s-au agresat reciproc în ziua respectivă, de împrejurarea că inculpatul a regretat fapta comisă, are un copil minor, iar după săvârşirea faptei, între părţi nu au mai existat incidente (aspect confirmat de partea vătămată şi de mama inculpatului), s-a concluzionat, în final, că în mod legal prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prev de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen.

De asemenea, s-a arătat că la stabilirea modalităţii de executare a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere în mod corect că atingerea dublului scop, preventiv şi educativ al pedepsei, este condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa, pe de altă parte. Faţă de circumstanţele reale ale comiterii infracţiunii şi de datele favorabile ce caracterizează persoana inculpatului, care evidenţiază posibilitatea reală a reeducării acestuia, instanţa de apel a apreciat că scopul educativ şi preventiv al pedepsei aplicate inculpatului poate fi atins chiar şi fără executarea acesteia în condiţiile stabilite de prima instanţă, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. S-a apreciat că, pe de o parte, prima instanţă, în mod judicios a apreciat toate criteriile generale, în mod concret, cu privire la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, cât şi a modalităţii de executare a acesteia, atunci când a dispus suspendarea sub supraveghere a executării, apreciind că scopul poate fi atins şi prin neexecutarea acesteia în regim de detenţie, iar pe de altă parte, că în baza propriului examen asupra dispoziţiilor legale invocate, în contextul cauzei, se justifică pe deplin modalitatea neprivativă de libertate aplicată inculpatului de către prima instanţă, aceasta fiind singura în măsură să asigure conştientizarea consecinţelor faptei comise, reacţia socială fiind proporţională, atât cu gravitatea, cât şi cu circumstanţele personale pozitive ale inculpatului care, în prezent, desfăşoară o activitate aducătoare de venituri şi cultivă o relaţie constantă de afinitate cu fiica sa, aşa cum a reţinut prima instanţă, astfel încât coerciţia şi exemplaritatea pedepsei pot fi asigurate prin rigorile impuse de dispoziţiile art. 86¹ şi următoarele C. proc. pen., în condiţiile în care pe durata termenului de încercare stabilit - de 7 ani - acesta va fi obligat să se supună măsurilor de supraveghere, cu consecinţa revocării suspendării şi executării pedepsei în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă.

Împotriva deciziei, M.P. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a hotărârii, acestea fiind amplu prezentate în înscrisul depus la dosar (fii. 3-6), cazurile de casare invocate - art. 385⁹ pct. 14 (solicitându-se înlăturarea circumstanţelor atenuante, majorarea pedepsei şi executarea acesteia în regim privativ de libertate) şi pct. 17² (pentru nerestituirea obiectului corp-delict, ciocanul folosit la săvârşirea faptei, către partea vătămată) din C. proc. pen.

În sinteză, în motivele scrise de recurs, procurorul a menţionat că inculpatul are antecedente penale pentru o infracţiune de violenţă comisă asupra unui consătean în anul 1991, chiar dacă a intervenit reabilitarea, că anterior faptei dedusă judecăţii inculpatul a mai avut comportamente agresive faţă de tatăl său (09 martie 2008), dar şi ulterior, după înregistrarea prezentei cauze penale (28 octombrie 2009), că a fost nevoie de aducerea - la judecarea cauzei - cu mandat a inculpatului şi, în sfârşit, că nici până în prezent inculpatul nu a achitat suma către unitatea sanitară (pag. 3-4 a motivelor de recurs).

Recursul M.P. va fi admis pentru motivele ce se vor arăta.

Potrivit art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Conform art. 72 din C. pen., care stabileşte criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de:

- dispoziţiile părţii generale a C. pen.;

- limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen.;

- gradul de pericol social al faptei săvârşite;

- persoana infractorului;

- împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În favoarea inculpatului, instanţa de fond a reţinut circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. motivată prin aceea că inculpatul „parţial, a recunoscut săvârşirea infracţiunii, s-a prezentat constant în faţa organelor judiciare", această circumstanţă fiind menţinută şi de instanţa de prim control judiciar.

Astfel cum au apreciat ambele instanţe, iar Înalta Curte consideră corectă această apreciere, recunoaşterea parţială a faptei poate fi de natură a satisface, într-o oarecare măsură - inclusiv cu referire la limitele efectului juridic reducător asupra pedepsei - exigenţele circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) din C. pen.

Sub acest prim aspect, Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată critica M.P. cu privire la cuantumul pedepsei aplicate inculpatului.

Este însă întemeiată critica M.P. referitoare la modalitatea de executare a pedepsei închisorii.

Conform probatoriului administrat, care relevă modul de săvârşire a faptelor, rezultă că inculpatul a acţionat cu intenţie de omor (folosindu-se de un ciocan cu care a aplicat victimei o lovitură în zona parietală, aceasta prezentând diagnosticul „traumatism cranio-cerebral acut deschis, fractură deschisă cu înfundarea parietală stângă, fractură deschisă sinus frontal bilateral, stare de ebrietate, agresiune individuală". Potrivit raportului medico-legal (fii. 28-29 d.u.p.) „partea vătămată M.M.Ş., în vârstă de 66 ani, a prezentat leziuni traumatice ce au putut fi produse la data de 6 aprilie 2009, prin lovire cu un corp contondent (posibil ciocan) şi prin mijloace de apărare - atac, proprii omului (posibil călcare cu picioarele) ce i-au pus în primejdie viaţa şi au necesitat 35-40 zile îngrijiri medicale".

Se reţine că victima este chiar tatăl inculpatului, persoană în vârstă de 66 de ani, fiind deci o infracţiune de violenţă săvârşită în familie, cu atât mai reprobabilă.

Înalta Curte mai reţine şi că atitudinea victimei (tatăl inculpatului) - pe care cele două instanţe au evaluat-o greşit în favoarea inculpatului - pe de o parte, a avut un rol total neînsemnat în provocarea acţiunii deosebit de violente a acestuia, iar pe de altă parte, pare a fi - astfel cum sugerează actele şi lucrările dosarului, inclusiv referatul de evaluare - şi îndreptăţită (victima reproşându-i acestuia că seara, în jurul orelor 19,00, a venit la domiciliu după ce consumase băuturi alcoolice, în condiţiile în care inculpatul nu desfăşura, în mod constant, o activitate aducătoare de venituri).

Astfel, din chiar declaraţiile inculpatului rezultă că „singurul venit în familie îl aduce tatăl meu care este pensionar", că „.am mai primit nişte amenzi de la Poliţie de fiecare dată fiind reclamat de tatăl meu tot pentru scandaluri" (declaraţie olografă - fii. 35 d.u.p.) şi că „recunosc că sunt un consumator de băuturi alcoolice. Eu am avut mai multe conflicte cu tatăl meu, fapt pentru care am fost sancţionat contravenţional de organele de poliţie" (declaraţie fii. 38 verso d.u.p.), aspecte confirmate şi de martorii C.V. şi S.C. (fii. 42 verso şi fii. 43 verso d.u.p., respectiv, fii. 29 şi fii. 28 d.p.i.).

Or, potrivit dispoziţiilor art. 86¹ alin. (1) lit. c) din C. pen., pentru a fi aplicabil legiuitorul menţionează expres următoarea condiţie: „se apreciază, ţinând seama de persoana condamnatului, de comportamentul său după comiterea faptei, că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni".

În contradicţie cu cele două instanţe, Înalta Curte apreciază greşită concluzia acestora în sensul că scopul pedepsei - astfel cum este definit de art. 52 C. pen. - poate fi realizat printr-un „avertisment" în sensul celui prevăzut de dispoziţiile art. 86¹ alin. (1) lit. c) din C. pen.

Potrivit doctrinei şi jurisprudenţei, în operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei (cuantum şi modalitate de executare) se recurge la criteriile generale prevăzute de art. 72 din C. pen., criterii la care face trimitere şi cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 din C. proc. pen. în enumerarea acestor criterii, „gradul de pericol social al faptei săvârşite" este unul prioritar, enumerat înaintea celui referitor la „persoana infractorului". Dintre valorile sociale ocrotite de legea penală, viaţa persoanei este valoarea socială care deschide titlul II al Părţii speciale a C. pen.

În opinia Înaltei Curţi, contrar celor menţionate de cele două instanţe, săvârşirea faptei de extremă violenţă în mediul familial (tentativă de omor săvârşită de fiu asupra tatălui său, persoană în vârstă de 66 de ani), în urma reproşului victimei legat de consumul de băuturi alcoolice şi neobţinerea unor venituri stabile, nu numai că nu este de natură să diminueze pericolul social al acesteia ci, dimpotrivă, relevă lipsa unor repere morale şi sociale care, la rândul lor, sugerează ca neîntemeiată convingerea instanţei că „pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, condamnatul nu va mai săvârşi infracţiuni".

Înalta Curte constată că violenţa în mediul familial nu numai că nu constituie o împrejurare care, de principiu, ar avea un efect de atenuare a răspunderii penale, ci dimpotrivă, că după anul 2000 a preocupat în mod special legiuitorul român, în acelaşi timp cu instituţiile europene (pe plan intern fiind adoptată, iniţial, Legea nr. 197/2000, Legea privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie - Legea nr. 217/2003, cu observarea expunerii de motive la această ultimă lege, iar pe plan european, printre altele, Recomandările R(85)4 şi R(90)2).

Nu este întemeiată nici reţinerea de către cele două instanţe a celorlalte împrejurări în favoarea inculpatului, împrejurări care ar justifica îndeplinirea cerinţei prevăzută de lege („caracterul contradictoriu al discuţiei iniţiale, generată de reproşurile adresate de partea vătămată, de caracterul reciproc al agresiunii exercitate de părţi în ziua respectivă, de gradul de rudenie al acestora (tată şi fiu), în prezent desfăşoară o activitate aducătore de venituri şi cultivă o relaţie constantă de afinitate cu fiica sa, care obişnuieşte să-şi petreacă perioade mari de timp în locuinţa bunicilor săi paterni, precum şi de lipsa incidentelor între acesta şi partea vătămată, ulterior săvârşirii infracţiunii).

Pretinsele „reproşuri" adresate de victimă nu au depăşit nivelul unor simple constatări ale părintelui faţă de fiul său; „caracterul reciproc al agresiunii exercitate de părţi" are în vedere aspecte post-factum care pot sugera întrebări legate de ce conduită, în opinia instanţelor, ar fi trebuit să adopte victima constatând că fiul său, în stare de ebrietate, l-a lovit în zona capului cu un ciocan; „gradul de rudenie al acestora (tată şi fiu)" nu diminuează, cu nimic, gravitatea faptei; „activitatea aducătoare de venituri" a intervenit post-factum, iar împrejurarea că inculpatul „cultivă o relaţie constantă de afinitate cu fiica sa, care obişnuieşte să-şi petreacă perioade mari de timp în locuinţa bunicilor săi paterni", precum cea referitoare la „lipsa incidentelor între acesta şi partea vătămată, ulterior săvârşirii infracţiunii", nu sunt de natură să contribuie la concluzia îndeplinirii cerinţei prevăzute de art. 86¹ alin. (1) lit. c) din C. pen.

Referitor la celelalte împrejurări legate de persoana inculpatului, care înlătură justeţea concluziei îndeplinirii cerinţei prevăzute de art. art. 86¹ alin. (1) lit. c) din C. pen., Înalta Curte - pe lângă recunoaşterea parţială a faptei, reţinută deja de cele două instanţe prin hotărârile atacate - constată şi următoarele:

1) cu privire la faptul că acesta „s-a prezentat constant în faţa organelor judiciare ":

- în apel, inculpatul a fost prezent numai la primele 2 termene de judecată, lipsind la următoarele 2 termene;

- la instanţa de fond, inculpatul s-a prezentat numai după emiterea unui mandat de aducere (fii. 30 verso) şi, cu acordul său, a fost ascultat, declaraţia fiind consemnată şi ataşată la dosar (fii.60 d.p.i.).

2) cu privire la datele existente în cazierul judiciar al acestuia (fii. 39 verso d.u.p.), şi cum rezultă din sentinţa penală nr. 238/1993 a Judecătoriei Caracal şi din referatul Biroului executări penale (fii. 41-47 d.p.i.):

Înscrisurile confirmă cele susţinute de procuror în motivele scrise de recurs cu privire la antecedentele de violenţă ale inculpatului în sensul că acesta, prin sentinţa penală nr. 238/1993 a Judecătoriei Caracal a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen. dispunându-se, în primă instanţă, ca executarea pedepsei să se facă prin muncă corecţională, în recurs însă sentinţa fiind desfiinţată ca urmare a admiterii căii de atac exercitată de procuror şi dispunându-se ca executarea pedepsei să se facă prin privare de libertate - Decizia penală nr. 161 din 11 noiembrie 1993 a Tribunalului Olt (arestat la 23 ianuarie 1992 şi eliberat la 03 martie 1992, apoi reîncarcerat la 08 februarie 1994 şi eliberat la 23 iunie 1995 - fii. 39 verso d.u.p.; referatul Biroului executări penale, fii. 41-47 d.p.i.). Este corectă şi menţiunea din motivele scrise de recurs potrivit căreia pentru această condamnare a intervenit reabilitarea inculpatului.

Înalta Curte a mai reţinut şi aspectele nefavorabile inculpatului rezultate din referatul de evaluare a acestuia (fii. 57-58 d.p.i.).

Critica M.P. referitoare la corpul-delict (ciocanul folosit de inculpat la săvârşirea faptei) este neîntemeiată, acest aspect de nelegalitate ne fiind invocat în apel (motive scrise de apel - fii. 9-13, dezbateri - pag. 1-2 ale deciziei atacate).

Faţă de cele arătate, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul M.P., în limitele arătate, urmând a dispune ca pedeapsa aplicată să fie executată prin privare de libertate.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva Deciziei penale nr. 258 din 15 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul M.G.

Casează în parte Decizia sus-menţionată şi sentinţa penală nr. 54 din 3 mai 2010 a Tribunalului Olt, secţia penală, numai cu privire la modalitatea executării pedepsei.

Înlătură dispoziţiile art. 86¹ şi următoarele C. pen. şi dispune executarea pedepsei de 4 ani închisoare prin privare de libertate, în condiţiile art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 martie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1148/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1235/2011. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 11092011/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 1148/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 1235/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 1236/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 1241/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1260/2011. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs