ICCJ. Decizia nr. 1260/2011. Penal. Traficul de influenţă (art.257 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1260/2011
Dosar nr. 4268/95/2009
Şedinţa publică din 30 martie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 86 din 19 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 4268/95/2009, în baza art. 257 alin. (1) C. pen., a condamnat inculpata S.V., fiica lui C. şi S., la: la 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 257 alin. (1) C. pen., a condamnat aceeaşi inculpată la: 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite şi aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus, suspendarea condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în condiţiile art. 82 C. pen.
În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen., rap. la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus, confiscarea de,la inculpata S.V. a sumelor de 2000 lei şi 700 euro, aceasta din urmă prin convertirea în lei la cursul de schimb de la data plăţii efectuate.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata a 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, respectiv declaraţia inculpatei, coroborată cu declaraţiile martorilor M., C.N., l.V., J.l., T.D., C.R., C.C.C., V.C.D., C.I.C., S.F.I., S.I. şi C.D., precum şi cu probele strânse în cursul urmăririi penale, instanţa a reţinut următoarea stare de fapt:
Inculpata S.V., a fost angajată a Consiliului Judeţean Gorj în funcţia publică de consilier, gradul profesional superior, în cadrul compartimentului Autoritate Tutelară şi Asistenţă Socială.
Aceasta a cunoscut-o pe martora C.M. în urmă cu aproximativ 12-13 ani, iar cu circa 5-6 ani înainte de anul 2007, între cele două a început o relaţie de prietenie destul de apropiată, vizitându-se destul de des la domiciliu, ajungând chiar să îşi serbeze zilele de naştere împreună şi să participe la diverse evenimente familiale.
Pe fondul acestor relaţii de prietenie, la începutul lunii februarie 2007, în timp ce se afla în vizită la locuinţa martorei C.M. unde aceasta locuia împreună cu soţul şi cei doi copii ai săi, inculpata a întrebat-o pe martoră de ce nu depune cerere la Primăria oraşului Tg. Jiu, pentru a obţine locuinţe construite din fonduri A.N.L., întrucât e destul de greu să locuiască toţi într-un apartament cu două camere.
Martora C.M. a confirmat că cei doi copii ai săi, C.C.C. şi C.I.C. au formulat astfel de cereri, care însă le-au fost respinse la primele repartiţii, dosarele urmând să fie reanalizate cu prilejul repartiţiilor ulterioare.
Totodată i-a spus inculpatei că este convinsă că dacă ar fi avut o „relaţie", probabil cererile ar fi fost admise. În urma acestor discuţii, inculpata a afirmat că va verifica ea cele două dosare şi dacă va mai trebui ceva, vor discuta ulterior. După circa două săptămâni, inculpata a revenit la domiciliul martorei şi i-a adus o listă cu actele care trebuiau depuse în completarea dosarelor, mai exact a dosarului fiicei acesteia, care trebuia reactualizat întrucât între timp divorţase, respective, copii de diploma de studii, hotărârea de divorţ, adeverinţe de la asociaţia de proprietari, precum şi cereri de reînnoire a solicitărilor, acte pe care Ie-a primit de la martoră şi s-a angajat că le va depune la dosar.
În momentul în care a primit actele, fiind întrebată de martoră dacă o poate ajuta să obţină locuinţele pentru copii, inculpata a spus că are cunoştinţe în rândul membrilor Comisiei de Fond Locativ din cadrul Primăriei Tg. Jiu, respectiv martorii J.l. şi C.R., iar pentru acest ajutor, ea va trebui să suporte o masă.
Spre sfârşitul lunii februarie, inculpata a contactat-o telefonic pe martora C. solicitându-i să se întâlnească urgent, iar când s-au întâlnit, i-a solicitat suma de 2.000 lei pentru a organiza o masă celor două persoane din comisie despre care afirmase că le cunoaşte, pe motivul că unul dintre dosare ar fi fost rezolvat favorabil.
Întrucât nu avea suma de bani respectivă, C.M. a apelat la o cunoştinţă, V.C.D., solicitându-i să o împrumute, apoi în aceeaşi zi s-a întâlnit cu inculpata într-un bar situat în apropierea Liceului economic V.M. din Tg. Jiu şi i-a dat suma de 2.000 lei puşi într-un plic, stabilind să ţină în continuare legătura.
După aproximativ o lună, în cursul lunii martie, inculpata a contactat-o din nou telefonic pe martora C.M. şi i-a spus că trebuie să se întâlnească urgent, întrucât trebuie să discute ceva.
Când cele două s-au întâlnit, inculpata i-a spus martorei că unul dintre cei doi funcţionari care fac parte din Comisia de Fond Locativ şi despre care afirmase că îi cunoaşte, şi-a achiziţionat o maşină şi ar mai avea nevoie de 1.000 euro, iar ea nu a putut să facă rost decât de 300 de euro, cerându-i acesteia să îi dea suma de 700 euro, cu titlu de împrumut.
Datorită faptului că nu dispunea de banii solicitaţi, martora a luat legătura cu o cunoştinţă a sa, T.D., lucrător la restaurantul P., însă nici aceasta nu a putut să îi dea banii respectivi, însă până la urmă a obţinut suma de 700 euro de la numita l.V.
Martora C.M. s-a întâlnit apoi cu inculpata pe terasa restaurantului P. şi i-a înmânat şi suma de 700 euro, solicitându-i însă să i-o restituie în termen de 2 săptămâni - o lună.
Ulterior, însă, inculpata i-a spus martorei că de fapt suma de bani reprezenta o atenţie pentru funcţionarul respectiv, în vederea soluţionării favorabile şi a celui de-al doilea dosar, martora fiind de acord cu acest aspect şi hotărând să aştepte până în anul 2008 când urmau să se finalizeze blocurile aflate în construcţie. Ca urmare a faptului că în luna aprilie 2007, familia C. a primit de la Primăria Tg. Jiu adresele prin care i se comunica că dosarele depuse în vederea obţinerii unor locuinţe rămân în evidenţe pentru soluţionare, în măsura în care se vor crea posibilităţi şi în funcţie de punctajul obţinut, martora a considerat că inculpata este de bună credinţă, că banii pretinşi şi primiţi au ajuns la funcţionarii individualizaţi de aceasta şi că problema sa, a fost rezolvată. Ulterior, ca urmare a discuţiilor pe care Ie-a purtat cu martora C.M. şi familia sa, inculpata Ie-a creat acestora convingerea că cererile adresate Primăriei Tg. Jiu vor fi soluţionate favorabil, ca urmarea a faptului că ea discutase cu persoanele cu funcţie de decizie şi că în luna octombrie 2008, la repartiţia care urma să fie făcută, vor primi câte o locuinţă construită din fonduri A.N.L. Tot pentru a întări convingerea membrilor familiei C. că a făcut demersuri pentru soluţionarea favorabilă a cererilor, în luna aprilie a anului 2008, inculpata a chemat-o pe martora C.I.C., fiica martorei C.M., spunându-i că trebuie să o însoţească la Primăria Tg. Jiu, pentru a fi prezentată membrilor comisiei, iar aici a condus-o la Cabinetul Primarului Municipiului Tg. Jiu, C.F., prezentând-o ca fiind o nepoată a sa şi că trebuie să i se rezolve o anumită problemă, apoi a condus-o în biroul martorului J.l., şeful Serviciului de gospodărire comunală şi membru în comisia de analiză a dosarelor depuse pentru repartizarea unor locuinţe, însă acesta nu se afla în birou. De asemenea, în vara anului 2008, inculpata i-a contactat de mai multe ori telefonic pe martorii J.l. şi C.R. solicitând relaţii legate de activitatea comisiei de repartizare a locuinţelor, perioada în care se va face repartiţia locuinţelor tip A.N.L., menţionând că are o mătuşă al cărui fiu a depus o cerere în acest sens. Constatând însă că pe listele cu persoanele care întrunesc condiţiile necesare pentru obţinerea unor locuinţe A.N.L. nu figurează şi copiii săi, martora C.M. a căutat-o pe inculpată solicitându-i un răspuns cu privire la aceste împrejurări, aceasta menţionând că o să apară o altă listă, fapt ce s-a dovedit a fi neadevărat.
În aceste condiţii, martora şi-a dat seama că a fost înşelată şi a încercat să mai poarte o discuţie finală cu inculpata, aceasta promiţându-i în schimbul banilor primiţi, obţinerea unui lot de teren din fondurile primăriei, însă martora a renunţat hotărând să denunţe faptele respective. În ceea ce priveşte apărarea formulată de inculpată, în sensul că sumele de bani pe care martora i Ie-a dat au fost sub formă de împrumut, cu perceperea unor dobânzi împovărătoare, ceea ce a condus la apariţia unor neînţelegeri, nu a putut fi primită de instanţă. Astfel, martora C.M., a confirmat că a ajutat-o pe inculpată împrumutându-i diferite sume de bani, ca urmarea a problemelor pe care aceasta spunea că le are, respectiv că este bolnavă, că fiica sa urmează un tratament costisitor, că soţul său este bolnav de leucemie, însă acestea sume sunt altele decât cele de 2000 lei şi respectiv 700 de euro, date pentru rezolvarea cererilor privind acordarea de locuinţe. De asemenea, a arătat că pentru sumele respective a întocmit cu martora acte sub semnătură privată, intitulate „dovezi" sau „chitanţe", cu termene stricte, termene recunoscute de inculpată, dar nerespectate. Faptul că martora C.M. a dat inculpatei diferite sume de bani pentru a o ajuta să rezolve favorabil cererile de acordare a unor locuinţe construite din fonduri A.N.L., a fost confirmat şi de martora T.D., de la care C. a cerut împrumut suma de 700 euro în acest scop, de martora l.V., martoră a i-a dat martorei C. suma de bani respectivă şi de martora V.C.D., care i-a dat martorei C. suma de 2.000 lei tot pentru a fi daţi inculpatei în scopul rezolvării favorabile a cererilor. Declaraţiile martorilor S.I. şi S.F.l., care au susţinut apărarea inculpatei, au fost înlăturate de către instanţă, având în vedere gradul mare de subiectivitate, cei doi fiind soţul şi respectiv fiul inculpatei, dar şi pentru faptul că inculpata nu Ie-a spus nici măcar de sumele împrumutate de la martoră, cei doi aflând de abia când sau apărut neînţelegerile între părţi. Totodată, instanţa a reţinut că martorii J.l. şi C.R., funcţionari în cadrul Primăriei Municipiului Tg. Jiu, primul fiind chiar şeful Serviciului de Gospodărire Comunală, au confirmat faptul că în perioada de analiză a dosarelor depuse pentru atribuirea locuinţelor construite din fonduri A.N.L., inculpata i-a contactat în mai multe rânduri, cerând informaţii referitoare la repartiţii, afirmând că o interesează deoarece are o mătuşă al cărui fiu a depus un astfel de dosar. De aici a rezultat că, prin comportamentul său, în sensul de a lua legătura cu cei doi funcţionari cu atribuţii pe linie de repartizarea a locuinţelor construite din fonduri A.N.L., inculpata a lăsat să se creadă că are influenţă asupra acestora pentru a-i determina să facă un act ce intra în atribuţiile lor de serviciu. Fată de stare de fapt reţinută, instanţa a constatat că faptele inculpatei S.V. de a pretinde şi primi în două rânduri sumele de 2.000 lei şi respectiv 700 euro de la martora C.M., susţinând că are influenţă asupra unor membri din comisia de Fond Locativ din cadrul Primăriei Tg. Jiu, astfel încât să îi determine să rezolve favorabil cererile formulate de copiii acesteia pentru atribuirea unor locuinţe construite din fonduri A.N.L., întrunesc elementele constitutive a două infracţiuni de trafic de influenţă prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., infracţiuni pentru care inculpate a fost condamnată. La individualizarea judiciară a pedepselor pentru fiecare infracţiune în parte, instanţa a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor, împrejurarea în care acestea au fost săvârşite, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum şi persoana făptuitoarei, care nu este cunoscută cu antecedente penale şi a avut o atitudine nesinceră, încercând să denatureze adevărul, situaţie în care s-a apreciat că o pedeapsă neprivativă de libertatea ar fi în măsură să ducă la reeducarea sa. Totodată, instanţa, având în vedere că individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât şi prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului, a apreciat că stabilirea unor pedepse în limita minimă, este suficientă pentru a atingerea scopului educativ, punitiv şi preventiv al pedepsei. Referitor la sumele de bani primite de inculpată de la cumpărătoarea de influenţă,respectiv suma de 2.000 lei şi suma de 700 euro, instanţa a dispus, potrivit disp. art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. pen., confiscarea acestora, suma de 700 euro fiind confiscată prin convertirea la cursul de schimb de la data plăţii efective.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi partea vătămată C.M.
Parchetul a criticat sentinţa pentru nelegalitate, în sensul că nu s-a aplicat pedeapsa accesorie, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), c) C. pen. chiar şi pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei şi, de asemenea, pentru netemeinicie, în sensul că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 81 C. pen., faţă de gradul de pericol social concret al faptelor comise, astfel că, se impunea în cauză, suspendarea sub supraveghere sau executarea pedepsei la locul de muncă, cu majorarea cuantumului acesteia.
La rândul ei, partea vătămată, a solicitat desfiinţarea în parte a sentinţei, în sensul de a se dispune restituirea celor două sume de bani de 2000 lei, respectiv 700 euro care au făcut obiectul infracţiunii, întrucât s-a constituit parte civilă în acest sens şi pentru că a denunţat fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat cu comiterea faptei. Apelul parchetului a fost considerat întemeiat şi a fost admis, pentru considerentele arătate în continuare.
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, în raport şi de motivele de apel formulate, s-a constatat că s-a reţinut o situaţie de fapt care corespunde adevărului, prima instanţă manifestând rol activ în administrarea probatoriului, dar s-a apreciat că fapta inculpatei, nu a fost corespunzător încadrată în drept.
Aceasta pentru că inculpata, la data săvârşirii infracţiunii, era angajata Consiliului Judeţean Gorj în funcţia de consilier, gradul profesional superior, la Compartimentul Autoritate Tutelară şi Asistenţă Socială, fiind îndeplinite cerinţele art. 1 lit. a) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, astfel că s-a dispus schimbarea încadrării juridice în acest sens în baza art. 334 C. proc. pen., cu reţinerea însă a unei singure infracţiuni, avându-se în vedere condiţiile în care s-a comis fapta. La momentul luării hotărârii, inculpata şi-a reprezentat în ansamblu activitatea infracţională, pe care urma să o desfăşoare ulterior, ceea ce s-a repetat nu este acţiunea incriminată ci acte materiale, care realizează o sigură acţiune, un proces execuţional unic şi în acelaşi timp unitar, lipsit de discontinuităţi. În speţă, pentru că partea vătămată (la fond şi apel) şi o parte din martorii cauzei, în special familia acesteia, au arătat că i s-a pretins „să dea ceva" (pag. 3 rechizitoriu) şi că, încă de la început - sfârşitul lunii februarie - pe lângă cei 20 milioane lei, i s-a precizat că mai este nevoie şi de o altă sumă de bani pentru membrii A.N.L. care, de altfel s-au şi pretins şi primit, în luna următoare, dar de data aceasta în euro.
S-a apreciat ca întemeiată critica parchetului pentru că nu s-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, întrucât faţă de gradul de pericol social concret al faptei comise, determinat de modul de concepere şi realizare a activităţii infracţionale, în sensul că a pretins şi primit sume de bani importante, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu obligarea, în baza art. 863 C. pen., la respectarea măsurilor de supraveghere fixate de instanţă şi cu atragerea atenţiei asupra dispoz. art. 864 C. pen.
Apelul părţii vătămate a fost considerat nefondat şi a fost respins ca atare, întrucât, dispoz. art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000, cu consecinţa nepedepsirii şi înlăturării confiscării, sunt aplicabile numai unor infracţiuni cu o sferă restrânsă, aşa cum sunt prevăzute în legea specială şi cum statuează, de altfel, şi recursul în interesul legii prin Decizia din 24 septembrie 2007. S-a statuat convingător de instanţa supremă că, aceste cauze de nepedepsire cu consecinţa înlăturării incidenţei confiscării, operează limitativ, numai în cazul infracţiunilor avute în vedere de legiuitor şi că, neexistând identitate de situaţie juridică, nu se poate pretinde identitate de tratament juridic.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat recurs, partea vătămată C.M., reiterând criticile formulate la instanţa de apel.
Examinând recursul declarat de partea vătămată C.M., în raport de motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma:
Astfel, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, introdus în această lege prin art. 1 pct. 3 din Legea nr. 161/2003, "promisiunea, oferirea sau darea de bani, de bunuri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 10 ani".
Prin alin. (2) al aceluiaşi articol s-a prevăzut că "făptuitorul nu se pedepseşte dacă denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă". în fine, în cadrul alin. (3) din articolul menţionat se mai prevede că "banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracţiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani", pentru ca în alin. (4) să se precizeze că "banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care Ie-a dat în cazul prevăzut la alin. (2)". în completarea acestor reglementări, prin art. 19 din aceeaşi lege s-a mai prevăzut că în cazul săvârşirii infracţiunilor la care se referă prezentul capitol (III), banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea infracţiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Astfel, aşa cum s-a arătat, prin art. 61 din Legea nr. 78/2000 este incriminată fapta de cumpărare de influenţă, în timp ce prevederile C. pen. nu o cuprind în sfera lor de reglementare, sancţionându-l doar pe traficantul de influenţă. În acelaşi timp, în Legea nr. 78/2000 este reglementată la art. 61 alin. (2) denunţarea ca o cauză specială de nepedepsire, care înlătură în mod firesc şi incidenţa măsurii de siguranţă a confiscării, prevăzută la art. 19 din aceeaşi lege, în C. pen. nu este instituită o asemenea cauză de nepedepsire pentru infracţiunile adiacente de primire de foloase necuvenite sau de trafic de influenţă, în cazul acestora fiind aplicabilă, în toate situaţiile în care se constată existenta infracţiunilor, măsura confiscării bunurilor ce au făcut obiectul lor.
Ca urmare, prevederile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, potrivit cărora "banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care Ie-a dat", nu sunt aplicabile decât atunci când este incidenţă dispoziţia de nepedepsire din alin. (2) al aceluiaşi articol, care se referă numai la sfera restrânsă a infracţiunii prevăzute la art. 61 alin. (1) din această lege. De aceea, este evident că aplicarea dispoziţiilor de restituire a bunurilor ce au făcut obiectul infracţiunii, cuprinse în alin. (4) al art. 61 din Legea nr. 78/2000, nu poate fi extinsă şi la infracţiunile de primire de foloase necuvenite şi de trafic de influenţă prevăzute restrictiv în art. 256 şi, respectiv, în art. 257 C. pen., deoarece cauza de nepedepsire determinată de denunţarea faptei, cu consecinţa înlăturării incidenţei confiscării bunului, operează, limitativ, numai în cazul infracţiunilor avute în vedere de legiuitor. Aşa fiind, din moment ce în astfel de cazuri nu există identitate de situaţie juridică, nu se poate pretinde o identitate de tratament juridic.
Astfel prin, recursul în interesul Legii nr. 59 din 24 septembrie 2007 publicat în M.O.F. nr. 274 din 7 aprilie 2008, s-a statuat că dispoziţiile art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000, privind nepedepsirea făptuitorului şi restituirea banilor, valorilor sau oricăror altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii, sunt aplicabile numai infracţiunilor prevăzute în legea specială.
Faţă de aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală, temeinică şi corect motivată în fapt şi în drept, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de partea vătămată C.M. împotriva Deciziei penale nr. 224 din 03 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori privind pe intimata inculpată S.V.
Va obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu intimatei inculpate, se va avansa din fondul M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată C.M. împotriva Deciziei penale nr. 224 din 03 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori privind pe intimata inculpată S.V.
Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu intimatei inculpate, se va avansa din fondul M.J.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1241/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1388/2011. Penal → |
|---|
