ICCJ. Decizia nr. 1241/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1241/2011
Dosar nr. 8053/2/2010
Şedinţa publică din 29 martie 2011 Completul compus din:
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 350 din 2 noiembrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul N.V. împotriva rezoluţiei nr. 1644/P/2009 din 22 iulie2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a rezoluţiei nr. 1641/II/2/2010 din 31 august 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
În temeiul art. 192 alin. 2 C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin înscrisul înregistrat pe rolul instanţei sub nr. 8053/2/2010, petentul N.V. a formulat, în termen legal, plângere împotriva rezoluţiei nr. 1644/P/2009 din 22 iulie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precum şi a rezoluţiei nr. 1641/II/2/2010 din 31 august 2010 a procurorului general al acestei unităţi de parchet, solicitând, ca efect al admiterii plângerii şi desfiinţării actelor atacate, trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţii C.I. şi C.C.E. - avocaţi - pentru infracţiunea reclamată în cuprinsul plângerii penale formulată împotriva acestora (denunţare calomnioasă, faptă prevăzute de art. 259 alin. (1) C. pen.).
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în mod greşit s-a dispus de către procuror neînceperea urmării penale faţă de cei doi intimaţi întrucât, din datele existente în cauză, există indicii ale comiterii de către aceştia a infracţiunii de denunţarea calomnioasă. Astfel, s-a arătat că intimaţii cu rea credinţă au formulat o plângere penală împotriva sa pentru săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă, plângere ce a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 9489/P/2007 din 23 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
De asemenea, s-a arătat că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nu este corespunzător motivată, procurorul dând dovadă de superficialitate atunci când a citit actele dosarului.
Aceleaşi critici au fost formulate şi cu privire la rezoluţia nr. 1641/11/2/2010 din 31 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, arătându-se că procurorul general a respins plângerea pe care a formulat-o împotriva soluţiei de netrimitere în judecată fără a indica argumentele pentru care aspectele sesizate de petent au fost înlăturate.
La termenul de judecată din 02 noiembrie 2010, petentul a depus o completare la motivele plângerii formulate, şi un set de înscrisuri cuprinzând hotărâri pronunţate de instanţele judecătoreşti în legătură cu imobilul din B-dul Aviatorilor, care constituie şi obiectul litigiului dintre petent şi intimaţii C.I. şi C.C.E., dar şi hotărârile pronunţate de instanţe prin care s-a respins recursul numiţilor C.I. şi C.C.E. împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispuse faţă de petent prin rezoluţia nr. 9489/P/2007 din 23 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Analizând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat că, la data de 16 mai 2009, petentul N.V. s-a adresat cu o plângere penală Parchetului de pe Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, înregistrată sub nr. 6966l/P/2009, prin care a solicitat efectuarea de cercetări şi tragerea la răspundere penală a avocaţilor C.I. şi C.C.E. pentru săvârşirea infracţiunii de denunţarea calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. 1 C. pen., arătând, în esenţă, că avocaţii C.I. şi C.C.E., cu rea credinţă au formulat o plângere împotriva sa pentru infracţiunea de denunţare calomnioasă, reaua credinţă a celor doi fiind dovedită de împrejurarea că în urma verificărilor efectuate în cauză s-a reţinut de către parchet că nu sunt întrunite elementele constitutive ale faptei sesizate şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, soluţie rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de autorii plângerii.
Având în vedere calitatea de avocaţi a intimaţilor, prin Ordonanţa nr. 6966/P/2009 din 8 septembrie 2009, Parchetul de pe Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, unde plângerea penală formulată de petent a fost înregistrată sub nr. 1644/P/2009.
În urma cercetărilor efectuate, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus, prin rezoluţia nr. 1644/P/2009 din 22 iulie 2010, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. 6 şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii C.I. şi C.C.E. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 259 alin. 1 C. pen.
S-a reţinut, în esenţă, în considerentele rezoluţiei că, în Dosarul nr. 9489/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, s-au efectuat cercetări faţă de N.V. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 259 alin. l C. pen. Acesta a formulat mai multe plângeri împotriva numiţilor C.I. şi C.C.E. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 288, art. 290 şi art. 291 C. pen., menţinându-se că aceştia, în calitate de avocaţi ai numitului A.O.M. nu, au falsificat şi folosit înscrisuri falsificate într-un litigiu civil.
Astfel, actele care atestau identitatea şi calitatea de unic succesor al numitului A.O.M., folosite de C.C.E., au fost necorespunzătoare adevărului întrucât există îndoieli cu privire la existenţa fizică a acestuia, precum şi cu privire la împrejurarea că este una şi aceeaşi persoană cu A.O.E.; de asemenea, s-a mai arătat că împuternicirea avocaţială a numitului C.I. nu era valabilă.
La adoptarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale s-a reţinut de către procuror că susţinerea numitului N.V., potrivit cărora au fost falsificate mai multe înscrisuri care să conducă la concluzia că numitul A.O.M. nu este una şi aceeaşi persoană cu E.D.O., au un caracter rezonabil şi au relevat reaua-credinţă a făptuitorului, fiind consecinţa unor modificări efectuate în registrele de stare civilă cu privire la datele de identificare ale persoanei în cauză.
Faţă de ansamblul probator administrat în faza actelor premergătoare, s-a reţinut că dispunerea unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale într-o cauză penală nu conferă, în mod necesar, caracter mincinos învinuirii care a determinat declanşarea cercetărilor. Buna credinţă, în momentul formulării plângerii, constituie o prezumţie care nu a fost răsturnată în urma administrării probatoriului, iar în situaţia în care ar exista incertitudini rezonabile, la momentul formulării plângerii, cu privire la existenţa elementelor constitutive ale unei infracţiuni, cercetările efectuate au şi rolul de a lămuri toate aceste aspecte, pentru că altfel, s-ar ajunge la autocenzura nepermisă a dreptului de a formula plângere şi la degradarea scopului legii penale.
Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, procurorul a concluzionat că nu există probe ori indicii care să conducă la aprecierea că intimaţii C.I. şi C.C.E. aveau reprezentarea caracterului mincinos al plângerii formulate împotriva lui N.V., motiv pentru care a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 259 alin. 1 C. pen.
în temeiul art.278 C. proc. pen., petentul N.V. a formulat plângere împotriva rezoluţiei de ne trimitere în judecată la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 1641/II/2/2010 din 31 august2010. S-a arătat în considerentele acestei din urmă rezoluţii că susţinerile petentului - în sensul că interpretarea de către procuror a actelor din dosar nu este corectă, cei doi avocaţi fiind de rea credinţă la momentul formulării plângerii, întrucât prin soluţiile date de instanţa de judecată ar fi fost anulată dispoziţia primarului general de punere în posesie a numitului A.O.M. - nu corespund adevărului, având în vedere că intimaţii, în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, în care erau reclamanţi de petent, au explicat în ce a constat eroarea privind neconcordanţa din acte a numelui A.O.M. cu numele A.O.E.
Verificând rezoluţiile atacate pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, conform art. 2781 alin. 7 C. proc. pen., curtea de apel a apreciat ca fiind legală şi temeinică soluţia dispusă de procuror, soluţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimaţii C.I. şi C.C.E. pentru infracţiunea prevăzută de art. 259 alin. 1 C. pen., în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. 6 şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., soluţie menţinută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti prin rezoluţia nr. 1641/II/2/31 august2010, cu următoarea argumentare:
Obiectul juridic special al infracţiunii de denunţare calomnioasă constă în relaţiile sociale privind buna înfăptuire a justiţiei şi presupune printre altele, obligaţia fiecărei persoane care a luat cunoştinţă de comiterea unei infracţiuni să aducă la cunoştinţa organelor de cercetare competente. Interesul justiţie impune însă o atitudine corectă din partea tuturor persoanelor care se adresează organelor judiciare, prin plângere sau denunţ, cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, pentru că altfel s-ar aduce o vătămare atât intereselor justiţiei dar şi intereselor persoanelor care ar fi cercetate pe nedrept.
în cauză, numiţii C.I. şi C.C.E. au formulat la data de 31 august 2007 o plângere penală împotriva lui N.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de denunţare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. 1 C. pen., motivat de aceea că acesta a formulat împotriva lor mai multe plângeri, cu intenţia de a se răzbuna şi a-i discredita, în care erau acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 288, art. 290 şi art. 291 C. pen., cauze în care s-au dispus soluţii de netrimitere în judecată.
Prin rezoluţia nr. 9487/P/2008 din data de 23 ianuarie 2009 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de N.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 259 alin. 1 C. pen., motivat de lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii, latura subiectivă - neîndeplinirea condiţiei relei credinţe a făptuitorului întrucât aspectele sesizate de acesta au creat unele suspiciuni cu privire la validitatea şi autenticitatea unor acte folosite de petenţi în procesele civile aflate pe rolul instanţelor privind revendicarea unui imobil situat în Bucureşti, B-dul Aviatorilor nr. 5, Sector 1. Soluţia dispusă în cauză fiind menţinută de instanţa de control judiciar, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, care prin Decizia. penală nr. 1316/ R din 20 septembrie 2010, a respins ca nefondat recursul declarat de petenţii C.I. şi C.C.E.
Pe de altă parte, s-a menţionat că, în cauză, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de denunţare calomnioasă nici sub aspectul laturii subiective, întrucât la data formulării plângerii numiţii C.I. şi C.C.E. nu au acţionat cu rea credinţă, respectiv, nu au avut reprezentarea caracterului mincinos al învinuirii pe care o aduc numitului N.V., întrucât susţinerile petenţilor conform cărora acesta ar fi formulat mai multe plângeri împotriva lor cu scopul de a-i şicana şi discredita, nu are un caracter nerezonabil date fiind relaţiile litigioase dintre părţi cu privire la revendicarea imobilului din B-dul Aviatorilor nr. 5, Sector 1 şi soluţiile de netrimitere în judecată dispuse în aceste cauze de organele de cercetare penală.
Sub acest aspect, curtea de apel a mai apreciat şi că nu este suficient numai ca învinuirea ce se aduce unei persoane să nu corespundă adevărului ci mai trebuie ca făptuitorul să fi cunoscut caracterul mincinos al acesteia, or, din actele premergătoare efectuate în cauză, nu rezultă că intimaţii la momentul formulării plângerii nu au fost de bună credinţă, ei solicitând organelor de cercetare să verifice anumite aspecte legate de conduita numitului N.V. date fiind şi relaţiile litigioase dintre părţi determinate de revendicarea unui imobil.
în atare condiţii, s-a considerat că aprecierea procurorului în sensul că întrucât probatoriile administrate dovedesc buna credinţă a intimaţilor la momentul formulării plângerii, hotărârea instanţei de judecată care a menţinut soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispuse faţă de petent, nu conferă neapărat caracterul mincinos al învinuirii aduse făptuitorului.
în ceea ce priveşte critica formulată de petent în sensul că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror în Dosarul nr. 1644/P/2009 ar fi rezultatul unei verificări superficiale a probatoriului administrat în cauză, s-a apreciat de către judecătorul curţii de apel că nu este întemeiată având în vedere că, deşi prezentate într-un mod succint, considerentele rezoluţiei redau atât situaţia de fapt reţinută de procuror, cât şi motivele în fapt şi în drept pentru care fapta constatată nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii sesizate.
Referitor la rezoluţia nr. 1641/H/2/31 august2010, prin care a fost respinsă plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată, curtea de apel a apreciat, de asemenea, că aceasta cuprinde considerentele pe care se întemeiază soluţia adoptată, fiind prezentate toate argumentele avute în vedere de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru înlăturarea fiecărei critici formulate de petent.
împotriva sentinţei, petentul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
O primă observaţie se referă la împrejurarea că petentul, în recurs, a reiterat acuzaţiile menţionate în plângerea penală.
A doua observaţie este în sensul că, în recurs, nu au fost administrate alte probe şi că, la dezbateri, au fost reiterate criticile aduse celor două rezoluţii cu ocazia judecării plângerii de către prima instanţă.
Or, în aceste condiţii, înalta Curte apreciază că - nefiind expuse de către recurent argumente noi şi nici administrate probe noi - nu se justifică reluarea argumentelor de fapt şi de drept prezentate în sentinţa atacată de judecătorul instanţei de fond, însuşindu-şi toate aceste argumente, pe care însă le completează după cum urmează:
În conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. (1) şi art. 52 din C. proc. pen., precum şi cu cele ale art. 23 alin. 11 din Constituţia României, orice cetăţean beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, deschiderea unei proceduri judiciare penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, potrivit art. 228 alin. l C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen. De altfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
În respectarea acestor dispoziţii legale, procurorul a efectuat acte premergătoare, acte prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., fiind format dosarul penal care conţine înscrisurile cu relevanţă probatorie necesare completei şi legalei soluţionării a plângerii penale, mai precis a constatării temeiniciei necesităţii declanşării procedurii judiciare prin începerea urmării penale faţă de persoanele acuzate.
În urma efectuării acestor acte premergătoare, necesare pentru soluţionarea plângerii penale formulată de petent, dar şi pentru a se stabili eventuala incidenţă a vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii temeinice - în sensul art. 681 C. proc. pen. - care să justifice presupunerea rezonabilă că persoanele faţă de care s-au efectuat acte premergătoare au săvârşit, cu vinovăţia cerută de lege, faptele expuse în plângerea penală.
Dimpotrivă, actele premergătoare efectuate au relevat existenţa unuia dintre cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., caz care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
În final, înalta Curte constată că sentinţa atacată este legală şi temeinică, că rezoluţiile atacate sunt motivate în fapt şi în drept, cu argumente care fac lipsită de utilitate o eventuală reluare a lor în cuprinsul prezentei decizii, cu atât mai mult cu cât recurentul-petent nu a relevat aspecte noi, în fapt şi în drept.
Faţă de cele reţinute, înalta Curte - în temeiul art. 38515 pct. l lit. b) din C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul petentului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., şi prin observarea deciziei nr. LXXXII/2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recurentul - petent va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul N.V. împotriva sentinţei penale nr. 350/F din 2 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1236/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1260/2011. Penal. Traficul de influenţă... → |
|---|
