ICCJ. Decizia nr. 1148/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1148/2011
Dosar nr. 2402/121/2008
Şedinţa publică din 23 martie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 285 din 22 mai 2009 a Tribunalului Galaţi, secţia penală, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută art. 182 alin. (2) C. pen., formulată de inculpatul T.A., prin apărător.
A fost condamnat inculpatul T.A. (fiul lui A. si l.) la:
- 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi de 2 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
În baza art. 864 alin. (1), cu referire la art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului T.A. prin sentinţa penală nr. 370/2003 a Tribunalului Galaţi, definitivă la data de 21 decembrie 2003, pedeapsă ce s-a dispus a se executa alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în total inculpatul T.A. urmând a executa o pedeapsă de 8 (opt) ani închisoare şi de 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
S-a aplicat inculpatului T.A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
Conform art. 36 alin. (3) şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din durata pedepsei închisorii perioada executată, precum şi reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 12 mai 2003 până la data de 16 iulie 2003 şi de la data de 19 aprilie 2008 până la data de 23 aprilie 2008.
S-a arătat că măsura obligării de a nu părăsi localitatea Galaţi, fără încuviinţarea Tribunalului Galaţi, precum şi obligaţiile aferente, luate prin încheierea de şedinţă din data de 14 mai 2008 faţă de inculpatul T.A. subzistă până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Inculpatul T.A. a fost obligat la plata sumei de 2324,715 lei către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă S.A.A. Galaţi, reprezentând parte din cheltuielile de spitalizare ale părţii vătămate N.T.C. şi la plata sumelor de 22.500 lei, despăgubiri morale şi 3.000 lei, despăgubiri materiale, către partea civilă N.T.C.
Au fost respinse restul pretenţiilor părţii civile formulate de partea vătămată N.T.C.
S-a dispus confiscarea unui cuţit tip briceag, aflat la camera de corpuri delicte a Tribunalului Galaţi.
În fine, inculpatul T.A. a fost obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În ziua de 18 aprilie 2008, în jurul orelor 19-20, inculpatul T.A. se deplasa împreună cu martorul B.I.G. prin cartier I.C.F., spre locuinţa unui prieten iar martorul spre domiciliul său. Asupra sa, în buzunarul de la geacă, inculpatul avea un cuţit tip briceag, pe care, din susţinerile sale, îl folosise la serviciu şi îl uitase asupra sa. în spatele blocului de pe strada N.L., se aflau partea vătămată N.T.C. împreună cu martorii L.M., B.l.B., D.L.B., M.R.D., C.M.D., P.A. şi două fete, consumând împreună suc şi vin (file 12-19, 22-85, 98-113 dosar urm. pen., filele 43, 42,71-78, 84 dosar de fond).
Inculpatul şi martorul au trecut pe lângă partea vătămată şi însoţitorii acesteia, fără a avea vreun un schimb de replici, dimpotrivă, s-au salutat, martorul B.I.G. cunoscând-o pe partea vătămată (fuseseră vecini de bloc). După ce au parcurs aproximativ 10 metri, partea vătămată N.T.C. a lovit cu piciorul într-o sticlă de plastic de jumătate de litru, sticlă care a trecut pe lângă picioarele inculpatului şi ale martorului B.I.G. Apreciind că partea vătămată a lovit intenţionat înspre ei, deşi partea vătămată susţine contrariul, inculpatul şi însoţitorul său s-au întors cu faţa înspre partea vătămată şi ceilalţi tineri din fata blocului.
Imediat inculpatul s-a adresat părţii vătămate, cerându-i socoteală pentru gestul său, moment din care au început să se înjure reciproc. Martorul B.I.G. a cerut inculpatului să înceteze şi să-şi continue drumul, moment în care inculpatul a înjurat-o pe partea vătămată şi a zis ceva de genul „sunteţi şmecheri că sunteţi mai mulţi". În acelaşi timp inculpatul şi martorul B.I.G. au făcut câţiva paşi spre grupul părţii vătămate. Atunci, partea vătămată N.T.C. s-a desprins din grupul său şi s-a îndreptat spre inculpat şi martorul B.I.G., din urma sa venind şi martorii M.R. şi D.B. Cei trei s-au apropiat de inculpat şi de martorul B.I.G., martorul D.B. lovindu-l pe martorul B.I.G. cu pumnul în zona feţei. De asemenea, partea vătămată l-a lovit pe inculpat cu pumnul în zona feţei, la rândul său, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu piciorul. în momentul imediat următor inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu cuţitul tip briceag în zona abdomenului, acesta având scos cuţitul din buzunarul gecii încă din momentul în care partea vătămată se deplasa înspre el. După ce a lovit-o pe partea vătămată, inculpatul a fugit înspre locuinţa martorului B.I.G. (file 2-11, 12-19, 22-85, file 98-113 dosar urm. pen., filele 43, 42,71-78, 84 dosar de fond).
În continuare, inculpatul şi martorul B.I.G. s-au reîntâlnit în scara blocului unde locuia martorul, loc în care inculpatul a recunoscut că a tăiat pe cineva. în prezenţa martorului, a ascuns cuţitul tip briceag după tabloul electric din scara blocului. La despărţire, inculpatul a solicitat martorului să ia cuţitul din acel loc, însă martorul nu a făcut acest lucru. Ulterior, după sesizarea faptei, inculpatul a indicat organelor de cercetare penală locul în care a ascuns cuţitul, acesta fiind ridicat în vederea efectuării cercetărilor.
Partea vătămată N.T.C. a fost transportată la Spitalul Judeţean Galaţi, unde s-a intervenit operatoriu.
S-a arătat că din raportul de constatare medico-legală întocmit cu prilejul examinării părţii vătămate N.T.C. rezultă următoarele:
- partea vătămată a prezentat plagă înţepat-tăiată penetrantă abdominal cu plagă gastrică - leziune de violenţă ce a putut fi produsă prin lovire cu corp înţepător-tăietor .posibil cuţit;
- leziunea poate data din seara de 18 aprilie 2008;
- necesită pentru vindecare 23-25 zile de îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii;
- plaga înţepat-tăiată penetrantă abdominal, cu plagă gastrică şi hemoperitoneu, i-au pus în primejdie viaţa (raport, fila 20 dosar urm. pen.).
S-a apreciat că susţinerea inculpatului cum că s-ar fi aflat în legitimă apărare este nefondată întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile privind atacul şi apărarea.
Astfel din împrejurările în care s-a comis fapta, respectiv: injuriile reciproce, faptul că atât inculpatul cât şi partea vătămată se îndreptau unul înspre celălalt, că partea vătămată nu era înarmată, diferenţa de constituţie fizică în favoarea inculpatului, faptul că doar partea vătămată a lovit inculpatul şi doar o singură dată, faptul că la examinarea inculpatului de către organele de urmărire penală nu s-au evidenţiat urme de violenţă pe corpul acestuia (filele 95-97 dosar urmărire penală) rezultă că atacul părţii vătămate nu a pus în pericol grav persoana inculpatului.
Totodată, s-a constatat că riposta inculpatului este mult disproporţionată în raport de acţiunea părţii vătămate.
Cu privire la forma de vinovăţie cu care a acţionat inculpatul tribunalul a constatat că aceasta este intenţia, cel puţin indirectă.
Astfel, ţinând cont că zona în care inculpatul a înjunghiat partea vătămată (cea a abdomenului) este o zonă cu organe vitale, leziunea a fost profundă, urmările grave, obiectul folosit (un cuţit tip briceag) este apt să producă moartea, rezultă că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale (producerea morţii) şi, Chiar dacă nu a urmărit producerea acestui rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui.
În consecinţă, s-a arătat că, cererea de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) teza a ll-a C. pen. nu este fondată, întrucât inculpatul nu a acţionat doar cu intenţia de a vătăma, ci cu intenţia de a ucide, rezultat care însă nu s-a produs din cauze independente de voinţa sa.
S-a arătat că la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv: dispoziţiile părţii generale a C. pen., limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al faptei, persoana făptuitorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, reţinându-se că inculpatul are antecedente penale, fără a fi recidivist.
S-a mai arătat că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a acţionat fiind provocat de partea vătămată prin violenţă, respectiv lovirea cu pumnul în zona feţei, urmând a fi reţinută în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă legală a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul T.A. şi partea vătămată N.T.C.
Inculpatul T.A. a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate şi netemeinicie.
Prin apelul promovat inculpatul a solicitat: schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) teza a II-a C. pen. reţinerea în favoarea sa a legitimei apărări prevăzute de art. 44 alin. (2) sau alin. (3) C. pen. şi achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. e) C. pen.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei sub minimul special în cazul reţinerii infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen. - până la minimul general prevăzut de art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen. şi tot în subsidiar, în condiţiile în care se va menţine încadrarea juridică a infracţiunii reducerea pedepsei până la minimul de 2 ani şi 6 luni închisoare.
În susţinerea apelului inculpatul a arătat că nu a avut intenţia să ucidă pe partea vătămată, ci doar a ripostat întrucât era agresat de mai multe persoane aflate în grupul de prieteni ai părţii vătămate, aprecind că fapta a fost comisă în legitimă apărare, chiar depăşită, datorită stării şi temerii în care s-a aflat.
Cu privire la situaţia de fapt, inculpatul a mai arătat că a aplicat părţii vătămate o singură lovitură cu briceagul, cauzându-i o leziune de doar 2 cm.
Pe latură civilă, inculpatul a contestat gradul de culpă reţinut în sarcina sa, respectiv de 75%, considerând că în mod corect instanţa de fond trebuia să reţină o culpă egală de 50% pentru fiecare dintre părţi, solicitând reducerea cuantumului despăgubirilor la plata cărora fost obligat către partea vătămată.
Partea vătămată N.T.C. a criticat hotărârea pe motive de netemeinicie solicitând majorarea pedepsei aplicate inculpatului.
Prin Decizia penală nr. 30/ A din 28 mai 2010, Curtea de Apel Galaţi, secţia de minori şi familie, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul T.A. şi de partea vătămată N.T.C., cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a se decide astfel s-a reţinut:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptei şi vinovăţia inculpatului pe baza unei analize complete a materialului probator, apreciindu-se că suntem în prezenţa tentativei la infracţiunea de omor şi nu a unei infracţiuni contra integrităţii corporale sau sănătăţii persoanei, ori de câte ori făptuitorul a acţionat cu intenţia directă sau indirectă de a ucide.
Determinarea intenţiei cu care a acţionat făptuitorul se realizează, în general, în raport de un complex de factori obiectivi, care include obiectul (instrumentul) folosit (apt de a ucide), regiunea anatomică vizată(vitală), intensitatea loviturilor, stăruinţa în aplicarea acestora şi urmările lor.
S-a reţinut că, din modul în care a acţionat inculpatul, rezultă că acesta a avut reprezentarea posibilităţii survenirii morţii părţii vătămate şi a acceptat producerea acestui rezultat, însă acesta nu s-a produs din cauze independente de voinţa sa.
Împrejurarea că martorii audiaţi în cauză au perceput faptul că partea vătămată „a fost înţepată" cu briceagul folosit de inculpat, ceea ce denotă caracterul superficial al loviturii - aşa cum susţine inculpatul în apărarea sa - nu poate conduce la schimbarea încadrării juridice a faptei. S-a mai arătat că inculpatul nu a comis fapta în legitimă apărare sau cu depăşirea limitelor legitimei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului.
Probatoriile administrate în cauză confirmă situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, în sensul că părţile implicate în conflict (inculpatul şi partea vătămată) şi-au adresat injurii reciproce iar conflictul a fost spontan.
S-a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod corect că activitatea părţii vătămate îmbracă forma unei provocări, situaţie ce a condus la reţinerea circumstanţei atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor civile s-a reţinut că instanţa de fond a stabilit în mod corect şi temeinic - pe baza actelor şi lucrărilor dosarului - cuantumul daunelor materiale şi a daunelor morale acordate părţii vătămate.
În ceea ce priveşte individualizarea răspunderii penale a inculpatului s-a apreciat, de asemenea, că prima instanţă a respectat dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa aplicată în cuantum de 4 ani şi 6 luni închisoare, fiind legală şi temeinică.
Împotriva acestei din urmă decizii, inculpatul T.A. a declarat, în termen legal .prezentul recurs,solicitând:
- în principal: schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art.20 raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) teza a II-a C. pen. reţinerea în favoarea sa a legitimei apărări prevăzute de art. 44 alin. (2) sau alin. (3) C. pen. şi achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. pen. în subsidiar:
- reducerea pedepsei sub minimul special în cazul reţinerii infracţiunii prevăzute de art. 182 alin. (2) C. pen. - până la minimul general prevăzut de art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. şi art. 76 lit. d) C. pen.
- în condiţiile în care se va menţine încadrarea juridică a infracţiunii, reducerea pedepsei până la minimul de 2 ani şi 6 luni închisoare.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta şi vinovăţia inculpatului şi au făcut o încadrare corespunzătoare în dispoziţiile legii penale.
Cererea inculpatului prin care a solicitat, în principal, schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă, cu motivarea că părţii vătămate nu i-a fost pusă viaţa în primejdie, este nefondată.
Ceea ce deosebeşte infracţiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieţii persoanei de tentativa la infracţiunea de omor este poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunile care constituie latura obiectivă a infracţiunii.
În timp ce, în cazul infracţiunii prevăzute în art. 182 alin. (2) teza ultimă C. pen., făptuitorul acţionează cu praeterintenţie - în sensul că, urmărind să lovească victima sau să-i cauzeze o vătămare corporală, se produce o consecinţă mai gravă, şi anume punerea în primejdie a vieţii acesteia, consecinţă care depăşeşte intenţia făptuitorului şi în rapoct cu care el se află în culpă - în cazul tentativei la infracţiunea de omor, acesta acţionează numai cu intenţie (directă sau indirectă ).
Pentru stabilirea poziţiei subiective a făptuitorului trebuie să se ţină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată şi de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce priveşte consecinţa mai gravă produsă, atunci acesta va răspunde pentru tentativă la infracţiunea de omor.
Din conţinutul raportului de constatare medico- legală rezultă că a fost vorba de o plaga înţepat-tăiată penetrantă abdominal, cu plaga gastrică şi hemoperitoneu, care i-au pus în primejdie viaţa (raport, fila 20 dosar urm. pen.) şi pentru care a necesitat pentru vindecare 23-25 zile de îngrijiri medicale în cazul în care nu survin complicaţii; aşa fiind încadrarea juridică dată faptei este corectă-tentativă la infracţiunea de omor calificat.
Referitor la motivul de recurs privind legitima apărare se apreciază că şi acesta este nefondat.
Potrivit art. 44 C. pen., legitima apărare este apărarea pe care o persoană o realizează prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
De esenţa legitimei apărări este existenţa unei agresiuni, a unui atac care pune în pericol grav persoana sau drepturile făptuitorului ori un interes obştesc şi care creează necesitatea unei acţiuni de apărare imediată, adică de înlăturare a atacului înainte ca acesta să vatăme valorile ameninţate.
Potrivit legii, pentru ca atacul să legitimeze o acţiune de apărare, acesta trebuie să fie un atac material, direct, imediat şi injust, să fie îndreptat împotriva unei persoane ori unui interes obştesc şi să le pună în pericol grav.
De asemenea, şi fapta săvârşită în stare de legitimă apărare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, respectiv să fi fost necesară pentru înlăturarea atacului şi să fie proporţională cu gravitatea atacului.
Or, în cauză, se constată că nu sunt îndeplinite nici condiţiile referitoare la atac şi nici cele referitoare la apărare.
Probatoriile administrate în cauză confirmă situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond, în sensul că părţile implicate în conflict (inculpatul şi partea vătămată) şi-au adresat injurii reciproce iar conflictul a fost spontan.
Astfel, faptul că partea vătămată, care nu era înarmată, a lovit inculpatul doar o singură dată, diferenţa de constituţie fizică în favoarea inculpatului, faptul că la examinarea inculpatului de către organele de urmărire penală nu s-au evidenţiat urme de violenţă pe corpul acestuia demonstrează fără nici un dubiu că atacul părţii vătămate nu a pus în pericol grav persoana inculpatului şi că fapta săvârşită de inculpat nu a corespuns nevoii de apărare.
În fine, verificând hotărârile atacte, respectiv, actele şi lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că atât instanţa de fond cât şi cea de apel au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate, acordând semnificaţia cuvenită atât pericolului social concret al faptei reţinute în sarcina inculpatului cât şi datelor ce caracterizează persoana acestuia - cunoscut cu antecedente penale, fără fi recidivist.
O reindividualizare a pedepsei, astfel cum solicită recurentul inculpat, nu se justifică avându-se în vedere pericolul social al faptei comise, scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi realizat prin executarea pedepsei aplicate de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel.
Rezultă că instanţele au făcut o justă şi corectă individualizare a pedepsei şi au apreciat corect, în deplin acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cuantum necesar şi suficient realizării dublei finalităţi a pdepsei (art. 52 C. pen.) -reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Faţă de considerentele ce precedă, avându-se în vedere şi faptul că, verificându- se Decizia atactă în raport cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existenţa altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat în cauză să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.A. împotriva Deciziei penale nr. 30/ A din 28 mai 2010 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de minori şi familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 11092011/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1234/2011. Penal → |
|---|
