ICCJ. Decizia nr. 1265/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1265/2011

Dosar nr. 1146/42/2010

Şedinţa publică din 30 martie 201.

Asupra recursului penal de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 199 din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, – în dosarul nr. 1146/42/2010, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petiţionara S.A. împotriva rezoluţiei nr. 466/P/2010 din 2 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

A menţinut rezoluţia atacată.

A obligat petiţionara la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

La data de 30 iunie 2010, petiţionara a formulat plângere împotriva inspectorului de poliţie N.V.A., solicitând tragerea sa la răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), nefiind mulţumită de modul în care acesta a instrumentat dosarele nr. 227/P/2010 şi nr. 2548/P/2010 înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti.

Efectuându-se acte premergătoare s-a constatat că dosarele indicate au avut ca obiect plângerile aceleiaşi petiţionare formulate împotriva Companiei de telefonie mobilă Cosmote, prin care a reclamat clonarea cartelei telefonice şi supraevaluarea facturii.

Întrucât nu au putut fi reţinute indicii privind comiterea vreunei fapte penale, inspectorul de poliţie N.V.A. a propus neînceperea urmăririi penale.

În atare condiţii, cum ofiţerul de poliţie şi-a întemeiat propunerea pe actele premergătoare efectuate în cauză şi cum plângerea sa este examinată în condiţiile legii, de către procuror, nu pot fi reţinute în sarcina acesteia fapte penale.

Ca atare, procurorul a propus, în temeiul art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de ofiţerul de poliţie N.V.A.

Împotriva rezoluţiei dispuse de procuror, petiţionara a formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., la instanţa competentă, respectiv Curtea de Apel Ploieşti.

Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că nu poate fi antrenată răspunderea penală a intimatului pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în condiţiile în care soluţia adoptată de acesta, cu privire la plângerile cu care a fost investit, nu a fost supusă verificării jurisdicţionale prin pronunţarea unei soluţii definitive, intimatul exercitându-şi obligaţiile specifice calităţii sale.

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs petiţionara S.A.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 3854 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 369 alin. (1) C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor la instanţa de recurs, oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat.

În cauză, Înalta Curte constată că petiţionara, prin înscrisul depus la instanţa de recurs ( fila 9 dosar), solicită a se lua act de renunţarea la calea de atac exercitată.

În atare condiţii, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor legale enunţate anterior, va lua act de declaraţia de retragere a recursului formulat de petiţionara S.A. împotriva sentinţei penale nr. 199 din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petiţionară va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Ia act de declaraţia de retragere a recursului declarat de petiţionara S.A. împotriva sentinţei penale nr. 199 din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 martie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1265/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs