ICCJ. Decizia nr. 1294/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1294/2011
Dosar nr. 368/59/2010
Şedinţa publică din 31 martie 2011
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 74/PI din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 368/59/201, în baza art. 1608 alin. (1) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.A.I.
În temeiul art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul R.A.I.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. 368/59/2011 la Curtea de Apel Timişoara inculpatul R.A.I. a formulat o cerere de liberare provizorie sub control judiciar potrivit disp. art. 1601 şi urm. C. proc. pen., prin apărătorul acestuia, avocat F.S., cerere care a fost însuşită la termenul de judecată din data de 18 martie 2011 de către inculpat, acesta fiind audiat prin sistemul videoconferinţă, potrivit prevederilor art. 741 C. proc. pen.
În motivarea cererii s-a solicitat liberarea acestuia sub control judiciar de sub efectele mandatului de arestare preventivă emis în baza încheierii din 09 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia penală, în dosarul penal nr. 1211/2/2011, mandat prelungit prin încheierea din 03 martie 2011 pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul penal nr. 1915/2/2011, cu instituirea obligaţiilor prevăzute de textul art. 1602 alin. (1), (4) C. proc. pen.
S-a arătat că inculpatul îndeplineşte condiţiile de admisibilitate ale unei asemenea cereri, deoarece pedeapsa închisorii prevăzută pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia prin ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale nu depăşeşte 18 ani, nu se constată existenţa unor date din care să rezulte necesitatea de a fi împiedicat să săvârşească altă infracţiune sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului şi se obligă să respecte toate obligaţiile impuse pe durata liberării provizorii sub control judiciar şi cu respectarea dispoziţiilor date de organul de supraveghere.
Inculpatul a mai invocat prezumţia de nevinovăţie, jurisprudenţa CEDO, dar a arătat că apare ca nevinovat în ceea ce priveşte acuzaţiile care i-au fost aduse, neîncălcându-şi atribuţiile de serviciu în schimbul unor avantaje materiale sau financiare.
De asemenea, s-a mai arătat că este exclusă posibilitatea de a zădărnici aflarea adevărului în condiţiile în care şi-a pierdut calitatea de poliţist de frontieră, cu atât mai mult cu cât probele decisive pe care se bazează acuzarea constau în interceptări de convorbiri şi înregistrări ambientale.
Inculpatul a mai arătat în motivarea cererii că în cursul cercetării penale au fost săvârşite o serie de neregularităţi, ceea ce evocă producerea unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea lor, iar cercetarea în stare de libertate nu permite conturarea unei pericol concret pentru ordinea publică.
La şedinţa de judecată din data de 18 martie 2011 inculpatul a arătat că doreşte să beneficieze de dreptul la tăcere, aspect consemnat în dosarul cauzei.
Au fost ataşate dosarul nr. 257/P/2010 al D.N.A. (copie).
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
Prin încheierea din 09 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 1211/2/2011, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R.A.I., pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 09 februarie 2011 până la data de 09 martie 2011 inclusiv, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 29/UP din 09 februarie 2011.
Organul de urmărire penală a reţinut în sarcina inculpatului R.A.I. că acţionând în cadrul grupului infracţional organizat în perioada octombrie 2010 – ianuarie 2011 a acceptat să faciliteze activităţile de contrabandă cu ţigări ale traficanţilor, să participe la împărţirea sumelor provenite din mită, să nu denunţe activităţile ilegale în punctul de trecere al frontierei şi să fie recompensat pentru aceste activităţi, infracţiuni încadrate juridic la cea de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi la infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Astfel, la data de 11 decembrie 2010, în jurul orelor 7,40 a participat împreună cu B.C. şi investigatorul I.M.D. la împărţirea cartuşelor de ţigări poliţiştilor, cartuşe primite cu titlu de mită de la traficanţi de către lucrătorii vamali şi a primit trei cartuşe; în data de 09 decembrie 2010, în jurul orelor 19,50 a primit de la B.C. suma de 15 Euro şi 10 lei reprezentând partea sa din mita colectată în schimbul de zi de la traficanţii de ţigări pentru a li se permite introducerea ilegală de ţigări în ţară; în data de 07 decembrie 2010, în jurul orelor 8,05 a primit de la investigatorul I.M.D. suma de 20 de Euro şi 30 de lei reprezentând partea sa din mita colectată pe tura de noapte de la traficanţii de ţigări cărora li s-a permis introducerea de ţigări în ţară în mod ilegal; în data de 06 ianuarie 2011, în jurul orelor 19,35, împreună cu investigatorul I.M.D., C.C., C.A. şi N.F. a împărţit mita colectată pe timpul schimbului de zi de la traficanţii de ţigări, predată de către C.D.; în data de 15 decembrie 2010, în jurul orelor 7,50 a primit de la investigatorul I.M.D. suma de 35 Euro şi 50 lei, reprezentând partea sa din mita colectată în schimbul de noapte de la traficanţii de ţigări, cărora li s-a permis introducerea de ţigări în ţară în mod ilegal.
În motivarea încheierii judecătorul a apreciat că în speţa de faţă sunt îndeplinite cerinţele art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 681 C. proc. pen. şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Astfel, s-a statuat că există indicii temeinice şi probe din care rezultă că inculpatul ar fi săvârşit faptele pentru care este cercetat, în acest sens fiind declaraţia investigatorului sub acoperire I.M.D. din data de 18 decembrie 2010, 11 ianuarie 2011, procesele-verbale întocmite de investigator în data de 11 decembrie 2010, 09 decembrie 2010, 07 decembrie 2010, 06 ianuarie 2011, procesele-verbale de redare a înregistrărilor în mediu ambiental din 11 decembrie 2010, 09 decembrie 2010, 15 decembrie 2010, 06 ianuarie 2011.
În ceea ce priveşte luarea măsurii arestării preventive s-a arătat că fapta reţinută în sarcina inculpatului este gravă, activitatea infracţională derulându-se pe o perioadă îndelungată de timp, apreciindu-se că punerea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică raportat la natura infracţiunilor comise, modul de operare, capacitatea de relaţionare dintre inculpaţi în realizarea scopului ilicit, calitatea de funcţionar public, locul şi scopul comiterii (la un punct de frontieră al ţării pentru a facilita contrabanda cu ţigări).
Judecătorul a constatat lipsa unor motive rezonabile care să poată justifica aplicarea unor măsuri preventive alternative mai puţin restrictive cum sunt măsura obligării de a nu părăsi ţara sau localitatea, iar invocarea unor circumstanţe personale favorabile legate de statutul lor social, mediu familial organizat, problemele de familie sau de sănătate, nu pot conduce la respingerea propunerii de arestare preventivă sau aplicarea unor măsuri restrictive de libertate mai puţin severe, câtă vreme sunt îndeplinite cerinţele prev. de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În final s-a apreciat că măsura arestului preventiv este justificată şi de necesitatea asigurări unei bune desfăşurări a procesului penal, aspect care nu încalcă prezumţia de nevinovăţie, deoarece cauza este caracterizată printr-un ridicat grad de complexitate şi presupune efectuarea unui număr mare de acte de urmărire penală şi pentru realizarea cărora este necesară prezenţa inculpaţilor la dispoziţia organelor de urmărire penală în vederea finalizării cu celeritate a anchetei.
Instanţa constată că în concordanţă cu prevederile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu dispoziţiile art. 1604 alin. (1), raportat la art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., prevăd posibilitatea instanţei de judecată de a dispune liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă, cu o măsură mai puţin gravă, suficientă însă pentru a asigura desfăşurarea procesului penal sau pentru a împiedica comiterea altor fapte penale.
Analizând regulile instituite de dispoziţiile procesuale care reglementează instituţia liberării provizorii sub control judiciar, în raport cu situaţia concretă a inculpatului R.A.I., instanţa apreciază că în raport cu disp. art. 1604 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul are vocaţia de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în ceea ce priveşte maximul pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina lui de către organul de urmărire penală, însă cererea apare ca neîntemeiată având în vedere natura, gravitatea faptelor pentru care este cercetat şi împrejurările concrete în care au fost ele comise.
Astfel, Curte reţine că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală rezultă indicii temeinice că inculpatul ar fi comis infracţiunile reţinute în sarcina acestuia de către procuror, respectiv acelea de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen., rap. la art. 6 şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi la infracţiunea de aderare la un grup infracţional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003.
Instanţa constată că în speţa de faţă sunt întrunite astfel condiţiile prev. de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că există o presupunere rezonabilă cu privire la săvârşirea de către inculpat a infracţiunilor menţionate mai sus care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică raportat la natura, gravitatea infracţiunilor de care este acuzat.
Analizând acuzaţiile aduse inculpatului, instanţa constată că acestea sunt grave, cu un impact social deosebit, deoarece se referă la activitatea mai multor persoane, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar spori sentimentul de nesiguranţă şi ar conduce la o scădere a încrederii populaţiei în capacitatea de protecţie a organelor statului, fiind necesare o ripostă fermă a societăţii pentru eradicarea climatului infracţional, în caz contrar ar fi încurajate şi alte persoane în vederea comiterii de acte cu caracter penal de aceeaşi natură.
Instanţa apreciază că punerea în libertate a inculpatului ar conduce la o ineficientizarea cercetărilor care sunt efectuate de către organul de urmărire penală, la o descreştere a celerităţii urmăririi penale care este în defavoarea actului de justiţie, existând şi riscul influenţării în mod negativ a desfăşurării urmăririi penale, în condiţiile în care aceasta nu a fost finalizată, astfel că cererea formulată de către inculpatul R.A.I. apare ca nefondată.
Este adevărat că regula în procesul penal este cercetarea şi judecarea persoanelor în stare de libertate, excepţia fiind cercetarea şi judecarea în stare de arest preventiv, însă în prezenta speţă, raportat la toate particularităţile cauzei, instanţa apreciază că este prioritar interesul general de apărare al ordinii publice faţă de interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate, fiind necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal, păstrarea inculpatului într-o detenţie provizorie, această situaţie nefiind în contradicţie cu principiul prezumţiei de nevinovăţie pe care a invocat-o inculpatul în favoarea sa.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul R.A.I., criticând soluţia ca netemeinică şi solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Înalta Curte, analizând recursurile prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform disp. art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că acesta este nefondat.
Din probele administrate până în prezent, în cauză subzistă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit faptele ce i se reţin în sarcină, iar prin încheierea prin care s-a luat măsura arestării preventive, instanţa de judecată a constatat că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Cererea formulată de inculpat este admisibilă prin prisma condiţiilor prev. în art. 1602 alin. (1) (în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute nu este mai mare de 18 ani) şi, în art. 1602 alin. (2) (nu există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă).
Liberarea provizorie sub control judiciar presupune însă nu doar analizarea condiţiilor de legalitate ci şi temeinicia unei astfel de cereri, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 1608a C. proc. pen., iar aceasta presupune în principal o analiză a oportunităţii admiterii unei astfel de cereri.
Înalta Curte apreciază că în mod corect a decis prima instanţă că în acest moment procesual nu este oportună punerea în libertate a inculpatului, deoarece aceasta ar impieta asupra bunei desfăşurări a procesului penal, având în vedere multitudinea inculpaţilor cercetaţi în cauză, amploarea activităţii infracţionale şi perioada relativ scurtă de când inculpatul R.A.I. a fost arestat (9 februarie 2011).
Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul inculpatului conform disp. art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat R.A.I. împotriva încheierii nr. 74/PI din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosar nr. 368/59/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1265/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1302/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
