ICCJ. Decizia nr. 131/2011. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs

1. Tribunalul Prahova, secția penală, prin sentința penală nr. 103 din 30 mai 2010 pronunțată în dosar nr. 916/105/2009 a condamnat pe inculpatul V.I. la pedeapsa principală de:

- 8 (opt) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a, b) și c), C. pen., pe durata de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii consumate de viol prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. [prin schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă de viol asupra unei victime care nu a împlinit vârsta de 15 ani prevăzută de art. 20 raportat la art. 197 alin. (1) și (3) teza I C. pen., infracțiune pentru care a fost dispusă trimiterea în judecată a inculpatului prin rechizitoriu].

în baza art. 71 alin. (1), (2) și (3) C. pen., i-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II-a b) și c), C. pen., în sensul executării pedepsei principale, ca pedeapsă accesorie.

Pe latura civilă a fost obligat inculpatul de către partea civilă minoră D.I.M., la despăgubiri civile în sumă de 4.000 lei cu titlu de daune morale.

în baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la suma de 300 lei cheltuieli judiciare statului.

Instanța a reținut în fapt că în dimineața zilei de 20 iulie 2008 în jurul orei 600, într-un loc izolat situat în afara vetrei satului Predeal din comuna Predeal-Sărățel, prin amenințare și violențe fizice inculpatul V.I. a încercat inițial să întrețină un raport sexual normal cu partea vătămată D.I.M. în vârstă de 15 ani, fără a cunoaște starea de minoritate a acesteia la momentul respectiv, iar în final a reușit să consume cu aceasta doar un act sexual oral, în următoarele împrejurări:

în noaptea de 19/20 iulie 2008 partea vătămată D.I.M. în vârstă de 14 ani și 5 luni s-a deplasat împreună cu martorii S.C.M., I.A.V. și S.S.A. la majoratul numitului D.M. în satul Predeal - aparținând comunei Predeal Sărari, unde ultimii au participat la majoratul numitului D.M.

Pe timpul desfășurării petrecerii, partea vătămată a rămas în mașina martorului S.C.M. (cu care se efectuase deplasarea), iar în jurul orelor 230 în aceiași formație, a plecat către domiciliul bunicii sale din satul Sărățel.

Pe traseu, grupul s-a oprit la domiciliul primilor doi martori iar după introducerea mașinii în curte, partea vătămată D.I.M. a înnoptat în locuința martorului I.A.V., convenindu-se ca acesta din urmă să o conducă la domiciliul bunicii sale, în dimineața aceleiași zile.

Ca urmare, în jurul orelor 600 însoțiți de un câine, cei doi tineri au plecat din satul Predeal, îndreptându-se spre localitatea Sărățel.

Când au ajuns în apropierea locuinței martorului S.V. aceștia s-au întâlnit cu inculpatul Vasile Iulian, la rândul său însoțit de martorii S.M. și C.C., toți aflați sub influența băuturilor alcoolice.

Adoptând un comportament amenințător, inculpatul a reușit să îndepărteze atât martorul I.A.V. și câinele acestuia, cât și cei doi martori care îl însoțeau, ei părăsind locul faptei datorită temerii că ar fi putut fi agresați

Rămas singur cu partea vătămată, acesta a prins-o de mână și prin târâre a obligat-o să-l urmeze în afara drumului public, oprindu-se în apropierea stâlpului electric nr. 8 amplasat la circa 1,2 metri pe partea stângă, în direcția satului Predeal.

Deși minora a încercat să scape strigând după ajutor, din cauza orei matinale și a locului izolat în care a fost condusă, demersurile efectuate au rămas fără succes.

în continuare, sub amenințarea că o va ucide, inculpatul a lovit-o cu o piatră la cap, agresiunea având ca urmare pierderea cunoștinței. Profitând de starea victimei, faptul că se afla căzută la pământ și diferența fizică evidentă, acesta a târât-o într-un tufiș din apropiere, unde prin folosirea violenței a culcat-o pe spate, a dezbrăcat-o de pantaloni și lenjeria intimă, în final poziționându-se asupra ei.

Recăpătându-și cunoștința, partea vătămată a reacționat din nou, iar în lupta purtată cu agresorul i-au fost rupte atât maieul cât și sutienul.

Deoarece minora continua să alerteze membrii comunității, prin țipete, inculpatul V.I. a lovit-o încă o dată la cap, acțiune ce a determinat o nouă pierdere a cunoștinței.

în momentul în care și-a revenit, acesta s-a aplecat în genunchi asupră-i și desfăcându-și pantalonii, a apucat-o de umăr trăgând-o cu fața către zona sa pelvină, după care strângând-o cu mâna de gât, prin violență i-a introdus penisul în gură, astfel că timp de câteva minute contrar voinței acesteia, a reușit să consume un act sexual oral.

Datorită zgomotului produs de persoane ce se apropiau de locul faptei, deși nu reușise finalizarea psiho-fiziologică a actului sexual, inculpatul a fost nevoit să abandoneze victima, refugiindu-se pe dealurile din apropiere, nu înainte de a lua cu sine și hainele purtate de aceasta.

Astfel dezbrăcată complet, partea vătămată a reușit să ajungă în satul Sărățel unde, prin spatele gospodăriilor, a pătruns în curtea martorei S.G., vecină cu bunica sa iar după relatarea faptei comise de inculpat, a fost îmbrăcată cu alte haine și s-a procedat la sesizarea organelor de poliție.

Raportul de expertiza medico-legală efectuat de S.M.L. Ploiești a stabilit și concluzionat că în împrejurările de fapt expuse, minora D.I.M. a suferit multiple excoriații liniare cu dimensiuni între 1 și 7 cm, (dispuse sub axilar dreapta, pe ambele coate și brațe, dorsal toracic, posterior lateral lombar stânga, abdominal dreapta inferior, suborbital stânga, fesier lateral, coapsa dreapta antero - extern, malar dreapta, mandibular dreapta, occipital medial, cervical antero - lateral), toate produse cu și de corpuri cu planuri dure, precum și prin comprimare cu degetele (regiunea gâtului) și care au necesitat pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale. Actul medico-legal amintit a stabilit, de asemenea, că la data de 20 iulie 2008 aceasta era virgină iar la examinarea medicală a prezentat și urme de pământ în regiunea analo-genitală.

în baza constatărilor în fapt amintite atestând în opinia instanței în mod indubitabil faptul că inculpatul V.I. a realizat cu minora parte vătămată D.I.M. un act sexual oral, iar încercările de a consuma raporturi sexuale normale nu s-au finalizat, conform Deciziei nr. III/2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, dată în interesul legii, s-a concluzionat că fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de viol prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (1) C. pen.

La stabilirea încadrării juridice amintite s-a avut în vedere că tentativa de a întreține raport sexual normal cu victima este absorbită în faptul consumat de viol și deci, față de împrejurările comiterii faptei și intenția inculpatului de a viola partea vătămată, în cauză ne aflăm în situația unei unități naturale de infracțiune. Pe de altă parte, s-a argumentat că nu sunt incidente prevederile art. 197 alin. (3) C. pen., privind forma agravată a infracțiunii de viol, întrucât nu s-a probat că autorul ar fi cunoscut vârsta de până la 15 ani a victimei D.I.M., împrejurare rezultată din întrebarea adresată la momentul întâlnirii, când a încercat să stabilească dacă este verișoara unei anumite persoane.

La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere gravitatea concretă a faptei, determinată de modalitatea comiterii într-o zonă situată în marginea unei comunități sătești, leziunile corporale produse și natura actelor sexuale impuse victimei.

La soluționarea laturii civile, s-a apreciat că pretențiile părții vătămate D.I.M. sunt întemeiate în limita sumei de 5000 lei, reprezentând daune morale, consecință a puternicei traume psihice suferite din culpa exclusivă a inculpatului și dovedită atât prin actele medicale, raportul de evaluare psihologică întocmit de către D.G.A.S.P.C. Prahova, cât și martorii audiați în cauză. S-a luat act însă că din acest prejudiciu în cursul urmăririi penale s-a achitat suma de 1000 lei, reprezentanților legali D.F. și D.D.

2. împotriva sentinței penale nr. 103 din 30 mai 2010 a Tribunalului Prahova, secția penală, a declarat în termen apel inculpatul V.I. susținând că a fost reținută în mod greșit vinovăția penală a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de viol întrucât a avut act sexual oral cu partea vătămată cu consimțământul acesteia, impunându-se a fi achitat în baza art. 345 alin. (3) rap. la art. 10 lit. b) sau d) C. proc. pen. în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei apreciată a fi greșit individualizată în raport cu dispozițiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) în considerarea datelor privind persoana acestuia (oligofrenie gradul 2, imbecilitate, tulburări de adaptare și comportament, dezechilibru afectiv), atestate cu actele medicale din dosar. în acest sens a susținut că se impune a fi reținute în favoarea sa și circumstanțe atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu consecința stabilirii unei modalități neprivative de libertate a pedepsei în condițiile art. 81 sau ar. 861 C. pen.

Curtea verificând sentința atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei în raport cu motivele de apel invocate, dar și cu privire la celelalte chestiuni de fapt și de drept deduse judecății - în conformitate cu dispozițiile art. 371 alin. (2) și art. 372 alin. (1) C. proc. pen. - a constatat următoarele:

Fapta reținută în sarcina inculpatului de prima instanță constă în aceea că în dimineața zilei de 20 iulie 2008 în jurul orei 600, într-un loc izolat situat în afara vetrei satului Predeal din comuna Predeal-Sărățel, prin amenințare și violențe fizice inculpatul V.I. a încercat inițial să întrețină un raport sexual normal cu partea vătămată D.I.M. în vârstă de 15 ani, fără a cunoaște starea de minoritate a acesteia la momentul respectiv, iar în final a reușit să consume cu aceasta doar un act sexual oral, este dovedită în mod indubitabil în cauză cu recunoașterea indirectă a acesteia în coroborare cu declarațiile părții vătămate D.I.M. și ale martorilor I.A.V., S.G., S.M., C.C., D.S., N.M.F., S.S.A., S.C.M., cele două rapoarte medico-legale întocmite de S.M.L. Ploiești, procesele-verbale de cercetare a locului faptei, de prezentare pentru recunoaștere din grup și fotografiile judiciare aferente atestând că partea vătămată a fost constrânsă prin violență fizică, a avea un act sexual oral cu inculpatul (activitate ilicită ce realizează elementele constitutive ale infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1) C. pen. astfel cum în mod corect a fost stabilită încadrarea juridică a faptei prin sentința atacată).

în acest sens, sunt concludente în stabilirea vinovăției penale a inculpatului privind săvârșirea infracțiunii de viol - și înlăturarea susținerilor în apărare făcute de acesta privind existența consimțământului victimei - expertizele medico-legale efectuate de S.M.L. Ploiești ce au stabilit că examinată fiind în aceiași zi și la scurt timp după comiterea faptei, minora a prezentat multiple excoriații liniare cu cruste hematice orientate în toate direcțiile (axilar dreapta, ambele coate și brațe dorsal toracic posterior lateral lombar stâng, abdominal dreapta inferior, suborbital stâng, fesier lateral, coapsa dreapta antero - extern, malar drept, mandibular dreapta, occipital median), precum și 5 echimoze dispuse cervical antero - lateral și bilateral. S-a concluzionat totodată de către expertul medico-legal că aceste leziuni au fost produse cu și de corpuri cu planuri dure, precum și prin comprimare cu degetele (la nivelul gâtului) și au necesitat pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale. Or, leziunile traumatice menționate, stabilite prin mijloace de probă științifice sunt specifice încercării de întreținere a unui act sexual normal și consumării unui act sexual oral, în condițiile opoziției fizice a victimei și anihilării rezistenței acesteia de către agresorul inculpat, confirmând întocmai modalitatea de operare descrisă de partea vătămată prin declarațiile constante date în fața organelor de urmărire penală și a instanțelor de judecată.

în plus, din actele procedurale din debutul urmăririi penale efectuate de către poliția judiciară rezultă că la locul faptei au fost găsite o serie de obiecte aparținând victimei, purtând semnele violențelor fizice la care a fost supusă de inculpat (un cercel din aur, o bentiță din material plastic, inclusiv sutienul purtat de victimă ale cărui cupe au fost rupte). De asemenea, existența constrângerii fizice în consumarea actului sexual oral este confirmată și de starea fizică și de surescitare și plăgile corporale sângerânde, percepute direct de martorii D.S., P.S. și S.G., care au acordat primul ajutor victimei.

Că partea vătămată D.I.M. a fost victima unor acte sexuale comise asupra sa de inculpat, contrar voinței sale și într-un concurs de împrejurări traumatizante de natura acelora reținute în hotărârea atacată, s-a stabilit și prin raportul de evaluare psihologic întocmit de D.G.A.S.P.C. Prahova - S.P.R.C.A., ce a concluzionat că sub aspect temporal victima continuă să fie afectată emoțional și psihologic și prezintă un anumit grad de tensiune când retrăiește scena abuzului.

în final, constatările în fapt amintite sunt confirmate și de conduita adoptată de inculpatul apelant, care realizând consecințele faptei sale, în momentul conducerii la sediul poliției a fugit de sub escortă,prezentându-se la audieri numai după ce rudele sale au reușit să realizeze o convenție cu reprezentanții legali ai victimei contra sumei de 1000 lei, reprezentând daune morale.

Pedeapsa de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b) și e) C. pen., aplicată inculpatului de primă instanță pentru săvârșirea infracțiunii de viol în condițiile anterior arătate, a fost apreciată de Curte ca fiind leală și temeinică, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen., datele cu caracter personal în vederea atenuării tratamentului penal și aplicării unei modalități de executare neprivative de libertate fiind considerate nerelevante sub aspectul finalității urmărite de inculpat.

în consecință, Curtea de Apel Ploiești-secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia penală nr. 68 din 4 august 2010 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat și a menținut ca fiind legală și temeinică sentința atacată în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b), C. proc. pen.

3. Recursul în termen declarat de inculpatul V.I. împotriva deciziei amintite limitat la motive de netemeinicie privind reducerea pedepsei și aplicarea unei modalități de executare neprivative de libertate în condițiile art. 81 sau art. 861C. pen. circumscrise cazului de casare din art. 3859pct. 14 C. proc. pen., este parțial întemeiat pentru considerentele arătate în continuare.

Este stabilit în cauză - inclusiv cu recunoașterea parțială a acestuia - că în dimineața zilei de 20 iulie 2008, în jurul orelor 600 prin lovirea succesivă cu o piatră în cap, urmată de târârea pe pământ, comprimarea gâtului și ruperea îmbrăcămintei - deci profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra și de a-și exprima voința - inculpatul V.I. a reușită să obțină satisfacție sexuală prin introducerea sexului în gura părții vătămate D.I.M., faptă ce reprezintă elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1) C. pen., - pedepsită de legiuitor de la 3 la 10 ani închisoare și interzicerea unor drepturi - pentru a cărei săvârșire în mod corect a fost hotărâtă condamnarea inculpatului arătat de către instanțele anterioare.

Pedeapsa principală a închisorii de 8 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de viol amintite, de către prima instanță - menținută ulterior în apel - este însă excesivă cu considerarea persoanei inculpatului în raport cu prevederile art. 72 și art. 52 C. pen.

Conform art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea pedepsei se ține seama de dispozițiile generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială de gradul de pericol social al faptei săvârșite în împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală dar și de persoana inculpatului.

Inculpatul V.I. astfel cum s-a reținut și prin decizia atacată precizează se află la primul conflict cu legea penală, iar din anul 1994 de la vârsta de 14 ani a fost încadrat cu gradul III de invaliditate fiind diagnosticat cu afecțiune în zona laringiană operată, nu este căsătorit și locuiește împreună cu mama și alți 4 frați, tatăl fiind decedat. Din înscrisurile noi în completare depuse în recurs la dosar de către recurent (examen psihologic efectuat la data de 25 iulie 2010 de Centrul de Sănătate Mintală adulți Ploiești, biletele de ieșire din Spitalul de psihiatrie Voila din data de 4 octombrie 2010, scrisori și referate medicale din perioada anului 2010) rezultă că inculpatul V.I. în vârstă de 30 ani a fost internat la Spitalul de psihiatrie Voila în perioada 16 septembrie 2010-4 octombrie 2010, având antecedente psihiatrice cu diagnosticul " oligofrenie gradul II - imbecilitate, tulburări de adaptare și comportament". A fost externat staționar cu recomandare de a urma tratamentul medicamentos indicat, - dispensarizare psihiatrică lunară precum și de a evita consumul de băuturi alcoolice.

Examenul psihologic efectuat la data de 25 august 2010 prin Centrul de Sănătate Mintală Moinești, cabinet psihologic - psiholog clinician specialist L.G a concluzionat că numitul V.I. prezintă: (1) scădere semnificativă a eficienței funcției psihice bazale (atenție memorie) cu indicii de involuție cognitivă pe un fond organic semnificativ (Q pierdere = 60%) QI-38, (2) dezechilibru afectiv - dispozițional tulburări de comportament, tulburări de adaptare, anxietate și invalidare socio-profesională și familială.

Relevante sub aspectele tulburărilor grave de adaptare socială și comportament pe care le prezintă inculpatul sunt și explicațiile și relatarea împrejurărilor cu care s-a întâlnit cu partea vătămată noaptea de 22 iulie 2008, cu ocazia audierii sale în recurs când a arătat că "90% din acuzații nu le recunosc, mă consider nevinovat(.) eram sub influența băuturilor alcoolice (.) partea vătămată mă acuză pentru că în felul ăsta dorește să-și motiveze o anumită lipsă față de părinții săi (.) acesta s-a introdus în cercul nostru de băieți inclusiv la nuntă și a avut un comportament total nepotrivit".

în acest context înalta Curte a apreciat că finalitatea preventiv-educativă stabilită de legiuitor prin dispozițiile art. 52 C. pen., poate fi asigurată față de inculpatul recurent prin reducerea pedepsei principale, a închisorii de la 8 ani la 4 ani închisoare, menținându-se însă modalitatea de executare în regim de detenție în condițiile art. 57 alin. (1) C. pen., în care sens a fost admis recursul declarat și modificate parțial hotărârile anterioare în conform cu dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. d) raportat la art. 3859pct. 14 C. proc. pen.

Au fost menținute restul dispozițiilor deciziei și sentinței atacate.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul avocatului din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 131/2011. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs