ICCJ. Decizia nr. 1416/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 14 din 21 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Brăila, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul S.G. împotriva sentinței penale nr. 365 din 09 februarie 2004 a Judecătoriei Brăila ca inadmisibilă, în baza art. 403 alin. (3) teza finală C. proc. pen.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 60 lei, cheltuieli judiciare către stat din care suma de 40 lei, onorariu apărător din oficiu.
împotriva acestei sentințe, a declarat recurs revizuentul S.G.
Prin decizia penală nr. 241 din data de 28 septembrie 2010 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr. 4797/113/2010 s-a respins, ca tardiv, recursul declarat de revizuientul S.G.
Pentru a pronunța această decizie, verificând actele dosarului, instanța a constatat că recursul revizuientului S.G. nu a fost declarat în termenul legal, întrucât pronunțarea cauzei a avut loc la data de 21 aprilie 2008, petentul fiind prezent la dezbaterile cauzei, care au avut loc la aceeași dată, cererea de recurs fiind introdusă la data de 3 septembrie 2010, cu depășirea termenului de 10 zile.
împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul S.G., cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați sub nr. 4797/113/2010.
Prin decizia penală nr. 914/R din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul S.G. împotriva deciziei penale nr. 241 din 28 septembrie 2010 a Tribunalului Brăila, pronunțată în dosarul nr. 4797/113/2010.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că, potrivit dispozițiilor cuprinse în Codul de procedură penală, hotărârea judecătorească poate fi supusă căilor de atac ordinare - apelul și recursul - acestea neputând fi exercitate împotriva unei hotărâri definitive care, potrivit dispozițiilor art. 415 alin. (1) C. proc. pen., devin executorii.
în cauză, împotriva sentinței penale nr. 365 din 09 februarie 2004 pronunțată de Judecătoria Brăila, petentul S.G. a exercitat deja calea de atac a recursului în fața Tribunalului Brăila, care s-a pronunțat prin decizia penală nr. 241 din data de 28 septembrie 2010 în dosarul nr. 4797/113/2010, soluția fiind definitivă.
Astfel, întrucât nu pot fi atacate cu recurs hotărârile definitive, recursul revizuientului S.G. a fost respins ca atare, conform prevederilor art. 385 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
împotriva acestei decizii penale, în termen legal, a declarat din nou recurs revizuientul S.G.
Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
în raport de dispozițiile art. 3851C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive.
întrucât decizia penală nr. 914/R din 29 noiembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, prin care s-a respins, ca inadmisibil, cel de-al doilea recurs exercitat în cauză de revizuientul S.G., este o hotărâre definitivă, recursul împotriva acestei decizii a fost respins, de asemenea, ca inadmisibil, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a), teza a II-a C. proc. pen.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
← ICCJ. Decizia nr. 1339/2011. Penal. Omorul deosebit de grav... | ICCJ. Decizia nr. 1300/2011. Penal. Cerere de liberare... → |
---|