ICCJ. Decizia nr. 1300/2011. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 24 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosar nr. 2421/2/2011 a fost respinsă ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul L.F.C.
A fost obligat inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reținut că la data de 10 martie 2011, inculpatul L.F.C. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 34F/UP din 4 februarie 2011 al Curții de Apel București, secția I penală.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II a penală, cu nr. 2421/2/2011 și termen de judecată la 17 martie 2011.
S-a dispus atașarea dosarului de urmărire penală, iar la termenul din 17 martie 2011 s-a solicitat un termen pentru pregătirea apărării, cererea fiind luată în discuție s-a luat în discuție la data de 24 martie 2011.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a reținut următoarele:
La data de 4 februarie 2011 Curtea de Apel București, secția I penală, prin mandatul de arestare preventivă nr. 34F/UP, a dispus arestarea preventivă a inculpatului L.F.C. pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și constituire a unui grup structurat în scopul comiterii unor infracțiuni grave (infracțiunea de luare de mită) pentru a obține beneficii financiare și materiale, faptă ce constituie infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
S-a reținut că inculpatul, alături de alte persoane, în calitate de lucrători de poliție în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Șiret, jud. Suceava, în baza unei înțelegeri prealabile, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, importante sume de bani și bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011, în scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu privind controlul la frontieră și a le permite introducerea în România a unor bunuri peste limita legală admisă.
Cât privește admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, raportat la exigențele art. 1602alin. (1) C. proc. pen., Curtea constată că aceasta este admisibilă, întrucât cuantumul pedepselor care sancționează infracțiunile intenționate, pentru care este cercetată inculpat, se situează sub 18 ani.
Speța comportă însă discuții sub aspectul temeiniciei cererii:
Astfel, trebuie reținut că în cauză subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive a inculpatului, existând indicii temeinice că aceasta a săvârșit faptele prevăzute de legea penală care fac obiectul acuzațiilor.
Relevante în acest sens sunt înregistrările audio-video valorificate în procesele verbale atașate la dosar, dar și declarațiile coinculpaților audiați în cauză și procesele verbale ale investigatorilor sub acoperire, planșele foto etc.
Această concluzie se justifică prin aceea că liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții (a se vedea înalta Curte de Casație și Justiție, decizia penală nr. 316 din 19 ianuarie 2007, în Buletinul Jurisprudenței, Editura C.H.Beck, 2008, p.811).
Așa cum rezultă din analiza dispozițiilor legale, atunci când instanța are a se pronunța asupra stării de arest a unei persoane, evaluarea oportunității acesteia se face după criteriile prevăzute de lege, cum sunt cele ale art. 136 C. proc. pen., conform cărora la alegerea unei măsuri preventive în general trebuie să se țină seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Deși, în mod formal, la condițiile liberării provizorii sub control judiciar, legea prevede în mod expres doar anumite condiții care trebuie îndeplinite, din analiza în ansamblu a dispozițiilor legale aplicabile în materie, rezultă și o condiție subînțeleasă și anume ca aceea ca lăsarea în libertate a unei persoane să nu prezinte pericol pentru ordinea publică.
Incidența acestei condiții se impune cu atât mai mult cu cât în cauză unul dintre temeiurile arestării inculpatului este cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Aceasta deoarece chiar procedura liberării presupune mai multe etape de verificare, într-un final instanța având a se pronunța asupra temeiniciei cererii, temeinicie care trebuie analizată și în raport de motivul pentru care persoana a fost privată de libertate.
Este adevărat că în cauză luate în mod singular elementele care caracterizează persoana inculpatului i-ar putea fi favorabile, în condițiile în care s-ar reține că este o persoana tânără, titrată, fără antecedente penale.
însă toate aceste elemente nu pot avea un rol covârșitor în raport cu gradul mare de pericol social al faptelor cu privire la care există indicii temeinice că Ie-a săvârșit; or din natura acestor infracțiuni rezultă că faptele prezintă un grad înalt de pericol social, concretizat în numărul mare de persoane implicate în ilicitul penal, modul concret în care s-a acționat de către inculpați - elaborat și sistematic, ceea ce confirmă caracterul organizat al faptelor antisociale.
Pericolul rezidă în principal din natura faptelor, frecvența și caracterul lor repetitiv, din calitatea de polițist de frontieră, investită cu exercițiul autorității publice care trebuie să sancționeze ea însăși încălcări ale legii, nu să permită și chiar să fie autorul unor astfel de "derapaje" de la legalitate.
într-un asemenea context se justifică concluzia că activitatea infracțională are o mai mare gravitate și un ridicat pericol social, care impun o ripostă mai fermă, care să aibă și un caracter de exemplaritate, impus de necesitatea prezervării încrederii în autoritate.
Pericolul mai rezultă și din faptul că inculpatul și-a traficat atribuțiile de serviciu, făcând din exercitarea acestora o sursă constantă de venituri ilicite, iar lăsarea lui în libertate și, implicit în funcția pe care o deține ar aduce o gravă atingere desfășurării activității P.T.F. Șiret.
Toate aceste aspecte se constituie în tot atâtea argumente în susținerea ideii că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile cu privire la acordarea liberării provizorii sub control judiciar, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând pericol pentru ordinea publică.
împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul L.F.C., considerând că sunt îndeplinite condițiile liberării provizorii sub control judiciar întrucât pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia nu depășește cuantumul prevăzut de lege, nu există indicii sau date din care să rezulte că inculpatul ar zădărnici aflarea adevărului sau că ar putea influența în mod negativ mersul anchetei, acesta fiind suspendat din funcție din momentul începerii urmăririi penale. Caracterul de izolare al măsurii preventive nu a fost atins întrucât inculpatul se află în detenție în Secția de poliție a DGPMB, putând lua legătura cu ceilalți inculpați.
S-a învederat totodată lipsa egalității de tratament în raport cu inculpații liberați asupra cărora s-a reținut același tip de acuzații.
De asemenea, solicită să fie avută în vedere și situația familială grea a inculpatului care are un copil în creștere și educare, soția fiind în imposibilitate de a se ocupa de muncile gospodărești.
Recursul este nefondat.
Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune este o măsură facultativă, ceea ce înseamnă că beneficiul liberării provizorii nu este un drept al învinuitului sau inculpatului,ci doar o vocație pe care acesta o are la punerea în libertate, subsumată unor condiții și garanții.
Din reglementarea instituției liberării provizorii, rezultă că aceasta presupune mai întâi verificarea unor condiții de admisibilitate a cererii, iar ulterior aprecierea instanței investită cu soluționarea ei cu privire la oportunitatea cercetării învinuitului sau inculpatului în stare de libertate.
Pentru admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie trebuie îndeplinite deopotrivă condițiile prev. de art. 160/2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., însă simpla constatare a întrunirii din punct de vedere formal a acestor condiții nu atrage după sine și admiterea pe fond a cererii, ci aceasta presupune o apreciere a judecătorului dacă este sau nu oportună acordarea liberării provizorii.
în acest context, Curtea constată că, deși legea nu precizează criteriile ce urmează a sta la baza acestei aprecieri, nu se poate face abstracție de fapta ce face obiectul cercetărilor, de împrejurările concrete în care se presupune că aceasta ar fi fost săvârșită, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, inclusiv conduita sa procesuală, după cum nu este de neglijat stadiul în care se află procesul penal la momentul formulării cererii.
în urma analizării acestor criterii, urmează a se aprecia dacă buna desfășurare în continuare a procesului penal poate fi asigurată exclusiv prin privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului ori dacă aceasta se poate realiza și prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Or, din această perspectivă, Curtea constată că inculpatul L.F.C. este cercetat în stare de arest din data de 3 februarie 2011 pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție săvârșită în condițiile constituirii unui grup infracțional organizat, constând în aceea că, alături de alte persoane, în calitate de lucrători de poliție în cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Șiret, jud. Suceava, în baza unei înțelegeri prealabile, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a pretins, primit ori acceptat, direct sau indirect, importante sume de bani și bunuri de la persoanele care au tranzitat frontiera în perioada septembrie 2010 - ianuarie 2011, în scopul de a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu privind controlul la frontieră și a le permite introducerea în România a unor bunuri peste limita legală admisă.
Curtea apreciază că gradul de pericol social concret al faptelor ce îi sunt imputate inculpatului (acesta fiind acuzat de comiterea a 19 acte de corupție), ca și stadiul în care cercetările se află (urmărirea penală fiind în plină desfășurare), prin raportare și la durata scursă de la momentul arestării preventive a acestuia, ca și poziția procesuală adoptată de inculpat, conduc la concluzia că la această dată liberarea provizorie a inculpatului nu este oportună, fiind de natură a afecta buna desfășurare în continuare a procesului penal.
în privința circumstanțelor personale invocate de către inculpat, acestea au existat și la momentul luării măsurii arestării preventive, fiind așadar evaluate de organul judiciar atunci când a dispus privarea de libertate a inculpatului.
în consecință, cererea fiind nefondată, în mod corect aceasta a fost respinsă de către instanța de fond, sens în care conform art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins și recursul declarat de inculpat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1416/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1311/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
