ICCJ. Decizia nr. 1386/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1386/2011
Dosar nr. 3001/90/2010
Şedinţa publică din 6 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 161 din 3 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia penală, în dosarul nr. 3001/90/2010, în baza art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul D.I.C., aflat în stare de detenţie la Penitenciarul Colibaşi, judeţul Argeş, la 16 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 57 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 65 C. pen. şi art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a dedus perioada arestării preventive a inculpatului începând cu 27 iunie 2010 şi s-a menţinut arestarea preventivă a acestuia.
În baza art. 14 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 7.000 lei despăgubiri materiale şi la 20.000 lei despăgubiri morale faţă de părţile civile M.I., P.E., G.M. şi M.G., toţi cu domiciliul în comuna Ioneşti, judeţul Vâlcea.
S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli judiciare de către părţile civile.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 3300 lei cheltuieli judiciare faţă de stat, sumă în care se include şi onorariul avocat oficiu de 100 lei, avansat de Ministerul Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 1033/P/2010 din 19 august 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului D.I.C. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 lit. d) C. pen.
În fapt, organul de urmărire penală a reţinut, în esenţă, că la data de 26 iunie 2010, după amiaza, inculpatul a invitat-o în gospodăria sa pe victima M.F. în vârstă de 72 de ani pentru a o servi cu bere. Pe fondul consumului de alcool, inculpatul a avut o discuţie contradictorie cu victima pe care a prins-o de brâu şi cu un cuţit pe care îl avea asupra sa i-a aplicat mai multe lovituri în zona cervicală dreaptă, apoi la artera carotidă dreaptă şi vena jugulară dreaptă, lovituri care au condus la decesul acesteia.
Analizând probele administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut ca situaţie de fapt că inculpatul D.I.C. în vârstă de 30 de ani, divorţat de mai multă vreme, obişnuia să consume băuturi alcoolice, fie în domiciliul său, fie pe la alte persoane la care presta diferite munci pentru care era retribuit.
În ziua de 26 iunie 2010, dimineaţa, inculpatul a fost la muncă la săpat via la mama sa vitregă D.E. unde a consumat băuturi alcoolice.
Din banii primiţi pentru munca prestată, inculpatul a cumpărat o sticlă de bere „Mureş" de 2 litri pe care a dus-o la domiciliu unde a continuat să consume băuturi alcoolice şi anume, 1 litru de vin şi ½ litru rachiu.
Pe fondul consumului de alcool şi neavând altă preocupare, inculpatul s-a plimbat prin localitatea de domiciliu şi în cele din urmă a mers la localul aparţinând SC H.V. SRL unde a continuat să consume băuturi alcoolice având asupra sa două cuţite cu care să impresioneze persoanele care intrau în contact cu el.
Ajuns acasă în jurul orelor 1600 şi văzând-o pe stradă pe victima M.F. în vârstă de 72 de ani, care avea un handicap locomotor, inculpatul a invitat-o la domiciliul său să consume băuturi alcoolice, invitaţie pe care victima a acceptat-o.
După puţinul timp cât a rămas în locuinţa inculpatului, victima şi-a manifestat dorinţa de a pleca la domiciliul său, întrucât între aceasta şi inculpat se ivise o discuţie contradictorie legată de fiul celei dintâi, numitul M.I.
Inculpatul a tras victima în curte, apoi în locuinţă unde i-a aplicat mai multe lovituri cu unul din cuţitele pe care le purtase toată ziua asupra sa, atingându-i zona cervicală dreaptă, carotida dreaptă şi vena jugulară dreapta, lovituri care au dus la deces. Din raportul de expertiză medico-legală de necropsie întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Vâlcea rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei externe masivă consecutivă unei plăgi tăiate la nivelul gâtului, latero-cervical drept, cu secţionare completă de arteră carotidă dreaptă şi venă jugulară dreaptă.
Ulterior, inculpatul a deplasat victima în afara locuinţei sale până la colţul din dreapta al casei unde se afla un bidon cu 60 litri apă de ploaie şi cu ajutorul unei căni a încercat să o spele, hainele cu care aceasta a fost îmbrăcată, fiind găsite ude de către organele de cercetare penală.
Apoi inculpatul a mers la vecinul său, martorul B.I., căruia i-a spus că la el în curte se află o femeie decedată pe care nu o cunoaşte. Martorul şi inculpatul au venit la domiciliul celui din urmă, unde B.I. a identificat victima în persoana lui M.F. şi a anunţat organele de poliţie.
Fapta comisă de inculpatul D.I.C. în împrejurările sus-menţionate a fost încadrată în drept în dispoziţiile art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 lit. d) C. pen.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere, pericolul social generic al unor astfel de infracţiuni, limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut săvârşirea faptei, a regretat-o şi a fost de acord să despăgubească părţile civile.
Faţă de gravitatea infracţiunii dedusă judecăţii, tribunalul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins numai prin executarea acesteia în condiţii privative de libertate.
În ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a dispus obligarea inculpatului la plata către părţile civile M.I., P.E., G.M. şi M.G. a sumelor de 7000 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi respectiv, de 2000 lei reprezentând daune morale, sume pe care aceştia au cerut să le primească în solidaritate pasivă.
Împotriva sentinţei au declarat apeluri inculpatul şi părţile civile.
Inculpatul D.I.C. a solicitat redozarea pedepsei ce i-a fost aplicată, pe care a considerat-o prea aspră în raport de modalitatea în care a săvârşit fapta, de circumstanţele sale persoanele şi de faptul că a anunţat organele competente imediat după comiterea infracţiunii.
Părţile civile M.I., P.E., G.M. şi M.G. au solicitat, pe de o parte majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, în raport de gravitatea infracţiunii comise, iar pe de altă parte, majorarea cuantumului despăgubirilor materiale şi al daunelor morale.
Prin Decizia penală nr. 109/A din 16 decembrie 2010, Curtea de Apel Piteşti a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpat şi de părţile civile, a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi a dedus la zi detenţia preventivă.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut, în ce priveşte individualizarea pedepsei că aceasta s-a realizat prin coroborarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv, gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi atitudinea pe care acesta a avut-o pe parcursul procesului penal, apreciind că nu se impune vreo modificare a pedepsei stabilită de instanţa de fond.
Sub aspectul laturii civile, faţă de întinderea despăgubirilor ce au fost acordate de prima instanţă, curtea a constatat că acestea sunt suficiente şi rezonabile, menite să aducă satisfacţie deplină părţilor civile.
Împotriva deciziei au declarat recursuri părţile civile M.G., G.M. şi P.E. care au solicitat repunerea în termenul de recurs prevăzut de lege şi, pe fond, pe latură civilă, majorarea cuantumului daune lor morale şi al despăgubirilor materiale, iar pe latură penală a cauzei, majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3858 alin. (1) pct. 9, 14, 21 C. proc. pen.
În ce priveşte cererea de repunere în termenul de recurs, părţile civile au susţinut că se impune admiterea acesteia faţă de împrejurarea că hotărârea pronunţată de instanţa de apel le-a fost comunicată la adresa victimei şi nu la adresele lor de domiciliu astfel cum acestea rezultă din actele de identitate depuse în copie xerox şi cum au fost menţionate în cererile de constituire de părţi civile.
Examinând cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, formulată de părţile civile, Înalta Curte constată că este fondată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 3854 alin. (1) C. proc. pen., recursul declarat după expirarea termenului prevăzut de lege este considerat ca fiind făcut în termen dacă instanţa de recurs constată că întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea de recurs a fot făcută în cel mult 10 zile de la începerea executării pedepsei sau a despăgubirilor civile.
Din actele dosarului rezultă că dispozitivul deciziei penale nr. 109/A din 16 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, a fost comunicat părţilor civile la data de 28 decembrie 2010, în comuna Ioneşti, judeţul Vâlcea (filele 27-29 dosar instanţă de apel) şi nu la adresele lor de domiciliu, astfel cum acestea sunt indicate în cărţile de identitate depuse în xerocopie la dosarul instanţei de recurs (filele 6,7), inclusiv în cererea de constituire de parte civilă (fila 27 dosar instanţă de fond).
Comunicarea dispozitivului hotărârii care face obiectul recursului de faţă la o altă adresă decât adresele unde locuiesc efectiv părţile civile, se circumscrie noţiunii de cauză temeinică de împiedicare prevăzută în conţinutul art. 364 C. proc. pen. la care trimite art. 3854 alin. (1) din acelaşi cod şi justifică admiterea cererii de repunere în termenul de recurs formulată de părţile civile.
Înalta Curte, examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de părţile civile, care în drept se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 21 C. proc. pen., cât şi din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. ultim din acelaşi cod constată că recursurile formulate în cauză sunt fondate.
Potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., „hotărârile sunt supuse casării când judecata în primă instanţă sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi, sau care legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa despre această imposibilitate".
La termenul de judecată din data de 16 decembrie 2010 când s-au soluţionat apelurile declarate de inculpat şi părţile civile (recurentele din prezenta cauză) împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă, părţile civile au lipsit, procedura de citare fiind apreciată de instanţa de apel ca legal îndeplinită (fila 22 dosar instanţa de apel).
Apelantele părţi civile au fost citate la adresa din comuna Ioneşti judeţul Vâlcea (fila 9 dosar instanţă apel) deşi, din actele depuse la dosar inclusiv, din cererea de constituire de parte civilă rezultă că adresele la care acestea locuiesc efectiv sunt cu totul altele (partea civilă M.G. domiciliază în Municipiul Rm.Vâlcea, judeţul Vâlcea; partea civilă P.E. domiciliază în Rm.Vâlcea, judeţul Vâlcea, iar partea civilă G.M. domiciliază în Rm.Vâlcea, judeţul Vâlcea, filele 27 dosar instanţă fond, filele 5-7 dosar instanţă recurs).
Rezultă că citarea părţilor civile nu s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 177 alin. (1) şi (9) C. proc. pen., motiv pentru care în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. se vor admite recursurile formulate de părţile civile, se va casa Decizia şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, respectiv, Curtea de Apel Piteşti, pentru rejudecarea apelurilor declarate în cauză şi care vizează, atât modul de soluţionare a laturii penale, cât şi modul de rezolvare a laturii civile a cauzei.
Totodată, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat arestarea intimatului-inculpat D.I.C. impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, în cauză există probe şi indicii temeinice în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 681 C. proc. pen. care, duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunea de omor calificat pentru care a fost cercetat, trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă, chiar dacă hotărârea nu este definitivă, fiind astfel îndeplinite cerinţele art. 143 C. proc. pen.
De asemenea, se constată îndeplinite condiţiile cumulative ale art. 148 lit. f) C. proc. pen. – care a constituit temeiul de drept al luării măsurii arestării preventive – în sensul că infracţiunea de comiterea căreia este acuzat inculpatul este pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatului, cel puţin în acest moment, prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate, rezultă din natura şi gravitatea deosebită a faptei presupus a fi fost comisă de inculpat, din modul şi împrejurările în care se reţine că a fost săvârşită, urmare produsă (decesul unei persoane care fiind în vârstă de 72 ani şi cu un handicap locomotor, a fost în imposibilitate de a se apăra de acţiunea violentă a inculpatului - persoană în vârstă de 30 de ani - care i-a aplicat multiple lovituri cu un cuţit, obiect apt a produce moartea, în mai multe regiuni vitale ale corpului, lovituri ce au condus la deces).
Punerea în libertate a intimatului-inculpat ar crea un sentiment de nesiguranţă, de insecuritate în rândul opiniei publice, în primul rând, în rândul comunităţii din care inculpatul face parte, credinţa că justiţia, cei care contribuie la înfăptuirea ei nu acţionează îndeajuns, împotriva infracţionalităţii, a celor acuzaţi de fapte deosebit de grave.
În consecinţă, constatând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 3002 şi art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., se va menţine ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a intimatului-inculpat D.I.C.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.I.C. în sumă de 200 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de părţile civile P.E., G.M. şi M.G. împotriva deciziei penale nr. 109 A din 16 decembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia penală recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă - Curtea de Apel Piteşti.
În baza art. 3002 şi a art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., menţine ca legală şi temeinică măsura arestării preventive a inculpatului D.I.C.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.I.C., în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1344/2011. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 1394/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
