ICCJ. Decizia nr. 142/2011. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 142/2011
Dosar nr. 5411/40/2010
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, a înaintat, la data de 12 august 2010, la Tribunalul Botoşani, cererea de revizuire formulată de condamnatul P.V., cerere prin care a solicitat revizuirea sentinţei penale nr. 50 din 09 februarie 2006 a Tribunalului Botoşani, solicitând efectuarea unei expertize în vederea identificării persoanei căreia îi aparţin urmele papilare descoperite la faţa locului şi, respectiv, efectuarea unei expertize genetice pentru a se stabili dacă urmele de sânge de pe haine aparţin victimei.
Prin sentinţa penală nr. 334 din 7 septembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Botoşani s-a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul P.V.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
S-a constatat că prin sentinţa penală nr. 50 din 09 februarie 2006, Tribunalul Botoşani l-a condamnat pe revizuient (inculpat) pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 211 alin. (3) teza 2 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 18 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 6 ani. S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a menţinut starea de arest preventiv, deducându-se din pedeapsa de executat durata reţinerii şi a arestării preventive de la 29 iunie 2005 la zi.
În sinteză, conform hotărârii de condamnare s-a reţinut că, în noaptea de 28/29 iunie 2005, aflându-se în judeţul Botoşani, inculpatul a mers la locuinţa victimei C.D. cu scopul de a-i fura bani şi bunuri, iar după ce i-a aplicat mai multe lovituri în cap, cauzându-i leziuni corporale care au dus la decesul acesteia, i-a sustras un portmoneu cu acte şi bani, iar din curte un cal şi un faeton cu care s-a deplasat ulterior în judeţul Botoşani, unde locuieşte în relaţii de concubinaj cu numita O.A., la locuinţa bunicului inculpatului pe nume P.D. din aceeaşi localitate.
Sentinţa a rămas definitivă prin respingerea apelului şi recursului declarat de către inculpatul revizuient.
În motivarea cererii de revizuire, condamnatul a arătat că nu a avut parte de un proces echitabil şi că instanţa de fond nu a ţinut cont de anumite aspecte şi împrejurări care pot să-i dovedească nevinovăţia, solicitând administrarea de probe noi, respectiv efectuarea unei expertize în vederea identificării persoanei căreia îi aparţin urmele papilare descoperite la faţa locului şi, respectiv, o expertiză genetică pentru a se stabili dacă urmele de sânge de pe haine aparţin victimei.
Analizând motivele invocate de către revizuient, s-a constatat de către instanţa de fond că acestea nu se încadrează în nici unul din cazurile expres stabilite de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen.
Instanţa de fond a reţinut că revizuientul a recunoscut săvârşirea faptei în declaraţiile date, atât în faza urmăririi penale, în prezenţa avocatului, cât şi în faţa instanţei, la luarea măsurii arestării preventive şi, parţial, în cursul cercetării judecătoreşti. La percheziţia corporală efectuată, s-a găsit buletinul de identitate, cupoanele de pensie şi alte înscrisuri ale victimei, portmoneul acestuia şi suma de 70.000 lei, aşa cum a rezultat din procesul verbal de conducere în teren, calul şi faetonul fiind descoperite într-o văgăună din grădina unchiului inculpatului. La examinarea hainelor inculpatului s-au pus în evidenţă pete roşiatice asemănătoare sângelui. Aceste probe, coroborate cu procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul de constatare medico-legală şi declaraţiile martorilor audiaţi, O.A. şi B.M., care au relatat că a doua zi după comiterea faptei, dimineaţa, inculpatul şi-a achitat datorii mai vechi şi a făcut cumpărături, deşi în ziua precedentă nu avea bani, cât şi H.D. care l-a văzut pe inculpat când se deplasa în galop cu faetonul şi calul sustrase, au făcut dovada certei vinovăţii a inculpatului.
În final, s-a apreciat că motivele invocate de către revizuient nu pot fi valorificate juridic pe calea extraordinară a revizuirii, deoarece probatoriile solicitate ar trebui să fi fost necunoscute de către instanţă, iar nu mijloace de probă prin care se poate obţine doar o „prelungire" a probaţiunii. S-a apreciat că pretinsele erori judiciare semnalate de revizuient nu sunt de natură să conducă la o altă hotărâre decât cea de condamnare dispusă în cauză, cu atât mai mult cu cât această soluţie a fost analizată de instanţele de control judiciar, în apel şi recurs.
Prin urmare, cum motivele invocate nu se încadrează printre cele pe cale legea le enumera expres în dispoziţiile art. 394 C. proc. pen., drept cazuri de revizuire, instanţa de fond a respins ca nefondată cererea formulată de revizuient.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel revizuientul P.V., care a solicitat efectuarea unei analize a urmelor papilare descoperite la locul săvârşirii faptei, şi a unei expertize ADN a petelor de sânge de pe hainele sale, pentru a se stabili dacă acestea provin de la victimă.
Examinând apelul declarat de revizuient sub aspectul motivelor invocate cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Cazurile de revizuire a unei hotărâri penale sunt strict şi limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Motivele de revizuire prezentate de revizuientul P.V. au ca scop prelungirea probatoriului administrat de instanţele de judecată, odată cu soluţionarea fondului cauzei în care acesta a fost condamnat, situaţie nepermisă de dispoziţiile legale în lipsa descoperirii unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţele de judecată la soluţionarea cauzei. De altfel, aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, efectuarea probatoriilor solicitate de revizuient nu sunt de natură a clarifica sau a prezenta o altă situaţie de fapt decât cea reţinută deja de instanţele de fond şi control judiciar pe baza amplului probatoriu administrat.
În final, faţă de cele menţionate, prin Decizia penală nr. 66 din 18 octombrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia penală, a respins ca nefondat apelul declarat de revizuientul P.V., împotriva sentinţei penale nr. 334 din 7 septembrie 2010 a Tribunalului Suceava.
A fost obligat revizuientul apelant să plătească statului suma de 450 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu vor fi avansaţi din fondurile Ministerului Justiţiei către BCAJ Suceava.
Împotriva deciziei, în termen legal, revizuientul a declarat prezentul recurs, motivele fiind cele menţionate în parte introductivă a hotărârii (în concret, fiind identice cu motivele invocate în cererea de revizuire).
Recursul va fi respins ca nefundat pentru motivele ce se vor arăta:
Potrivit art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia.
În consecinţă, temeiul rejudecării cauzei penale după soluţionarea definitivă a acesteia, printre altele, derivă din aceea că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.
Or, condamnatul nu a menţionat care fapte sau împrejurări nu au fost cunoscute de instanţe la data soluţionării cauzei în fond, apel şi recurs (ciclul ordinar al judecării cauzei penale).
În realitate, aşa cum corect au apreciat ambele instanţe, acesta - pe calea unei căi extraordinare de atac (revizuire) - tinde la „prelungirea" probatoriului.
Înalta Curte constată, cu privire la cele 2 probe noi solicitate de revizuient (expertizarea urmelor papilare şi expertiza ADN a petelor de pe îmbrăcăminte), că acestea - la data judecării cauzei în fond, apel şi recurs - erau posibil a fi realizate, ştiinţific şi tehnologic.
Această situaţie este diferită de cea în care o anumită probă - din motive ştiinţifice, tehnologice, logistice, profesionale etc. - nu era posibil a fi efectuată la data judecăţii, devenind însă realizabilă ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. Numai într-o astfel de situaţie instanţa, admiţând calea extraordinară a revizuirii, poate admite „suplimentarea" probatoriului în vederea clarificării unor împrejurări care au fost cunoscute, posibil incomplet din motive tehnologice (este cazul clasic al determinărilor ADN).
De altfel, din examinarea celor 3 hotărâri judecătoreşti nu rezultă că, în cursul judecării cauzei, inculpatul ar fi solicitat administrarea acestor 2 probe (expertiza ADN şi expertiza urmelor papilare).
Dimpotrivă, cele 3 instanţe au reţinut că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor în cursul urmăririi penale, dar şi în faţa judecătorului cu ocazia luării măsurii arestării, iar în cursul judecăţii şi-a nuanţat declaraţiile iniţiale, fără însă a nega categoric aspecte ale situaţiei de fapt menţionate în actul de sesizare a instanţei. Este adevărat că, în cursul judecăţii, inculpatul - fără a proba lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie, astfel cum se prevede în dispoziţiile art. 66 alin. (2) C. proc. pen. - a susţinut că nu este vinovat. S-a mai reţinut însă că recunoaşterea faptelor de către inculpat, în cursul urmăririi penale şi în faţa judecătorului, cu ocazia soluţionării propunerii de arestare, se coroborează cu întregul probatoriul administrat.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat P.V. împotriva deciziei penale nr. 66 din 18 octombrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1399/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 144/2011. Penal → |
|---|
