ICCJ. Decizia nr. 140/2011. Penal. Neglijenţa în serviciu (art.249 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 140/2011
Dosar nr. 9260/1/2010
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
R.R. a formulat la data de 9 noiembrie 2010 contestaţie în anulare împotriva deciziei penale nr. 1504 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 954./64/2006, solicitând anularea acestei decizii, invocând disp. art. 386 lit. c) C. proc. pen., respectiv, „când instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. f)-i) cu privire la care existau probe în dosar".
Înalta Curte examinând contestaţia în anulare formulată de contestator prin prisma disp. art. 386 şi următoarele C. proc. pen., constată că aceasta este inadmisibilă.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac utilizată numai în acele situaţii în care, pentru restabilirea legalităţii şi pentru asigurarea drepturilor esenţiale ale părţilor în proces, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti trebuie sacrificată.
Ca atare, determinarea precisă a ipotezelor şi condiţiilor în care poate fi utilizată contestaţia în anulare constituie o garanţie că această cale extraordinară de atac nu va face, din exercitarea ei, parcurgerea unei noi faze a judecăţii şi nu o va transforma într-o posibilitate - la îndemâna oricui şi oricând - de înlăturare a efectelor principiului lucrului judecat şi al stabilităţii hotărârilor judecătoreşti.
Din examinarea disp. art. 386 C. proc. pen. rezultă că folosirea acestei căi extraordinare nu trebuie admisă decât în acele situaţii în care prin desfiinţarea hotărârii - care a dobândit putere de lucru judecat - partea are posibilitatea de a-şi valorifica drepturile şi garanţiile procesuale nesocotite de instanţa de recurs.
Astfel în cadrul procesului de soluţionare a contestaţiei în anulare, instanţa este obligată, potrivit art. 391 C. proc. pen., să examineze, mai întâi admisibilitatea în principiu a contestaţiei întemeiată pe vreunul din cazurile prev. de art. 386 lit. c) C. proc. pen., ocazie cu care se va constata dacă cererea de contestaţie este făcută în temeiul prevăzut de art. 388 C. proc. pen., dacă motivul este unul din cele prevăzute de art. 386 din acelaşi cod şi dacă în sprijinul contestaţiei s-au depus ori s-au invocat dovezi care sunt la dosar.
Prin urmare, în această fază prealabilă, instanţa verifică cererea sub aspectul regularităţii sale, respectiv de îndeplinirea condiţiilor legale de folosirea acestei căi.
Raportat la dispoziţiile invocate anterior, contestaţia în anulare potrivit art. 388 alin. (1) C. proc. pen., pentru motivele arătate la art. 386 lit. a)-c) şi e) C. proc. pen., poate fi introdusă de persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării.
Or, în cauza de faţă se constată că prezenta cerere a fost introdusă la 9 noiembrie 2010, deci cu încălcarea disp. art. 388 alin. (1) C. proc. pen.
Pe de altă parte, din verificarea jurisprudenţei instanţei de casaţie, se constată că şi în alte cauze promovate de contestator sunt căi de atac de retractare, contestaţie în anulare, revizuire, contestaţie la executare promovate împotriva aceleiaşi decizii şi care au fost respinse, ca inadmisibile sau nefondate, ca de exemplu Decizia nr. 4307 din 30 noiembrie 2010, 3472 din 6 octombrie 2010, urmând a fi analizată o altă contestaţie în anulare ce formează obiectul dosarului nr. 481/1/2010 cu termen la 31 martie 2010, apreciindu-se totodată că drepturile procedurale trebuiesc exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căreia au fost recunoscute de lege.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, constatând neîndeplinite condiţiile expres prevăzute de lege, va respinge, ca inadmisibilă contestaţia în anulare, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul R.R.G. împotriva deciziei penale nr. 1504 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 954./64/2006.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1396/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1412/2011. Penal → |
|---|
