ICCJ. Decizia nr. 1375/2011. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1375/2011
Dosar nr. 1649/2/2011
Şedinţa publică din 6 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă:
În baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 72/PI din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1649/2/2011, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.F.C.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut, în esenţă, că, deşi condiţiile de formă prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. sunt îndeplinite, în sensul că pentru infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul A.F.C., legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani închisoare, cererea de liberare sub control judiciar este neîntemeiată în raport de natura, gravitatea faptelor pentru care este cercetat inculpatul şi împrejurările concrete în care au fost comise acestea.
În considerarea gravităţii faptelor s-a reţinut că aceasta rezidă în modalitatea în care a acţionat grupul infracţional organizat, din care se pare că a făcut parte inculpatul, existând indicii temeinice că membrii grupării şi-au folosit cunoştinţele profesionale şi funcţiile deţinute pentru a asigura grupului infracţional organizat un mod de operare cât mai eficient, pe de o parte, vitregind bugetul consolidat al statului de resurse financiare, iar pe de altă parte, afectând buna desfăşurare a activităţii comercianţilor oneşti pe segmentul comerţului de ţigări.
Totodată, s-a avut în vedere faptul că punerea în libertate a inculpatului ar conduce la o ineficientizare a cercetărilor care sunt efectuate de către organul de urmărire penală, la o descreştere a celerităţii urmăririi penale care este în defavoarea actului de justiţie, existând şi riscul influenţării în mod negativ a desfăşurării urmăririi penale, în condiţiile în care aceasta nu a fost finalizată.
În egală măsură, s-a reţinut că faptele săvârşite de inculpat sunt de natură să prejudicieze buna reputaţie a instituţiilor publice, precum şi încrederea în buna credinţă a celor desemnaţi să apere legea.
Pentru considerentele anterior menţionate, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.F.C.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul A.F.C., care a criticat hotărârea atacată sub aspectul greşitei reţineri de către prima instanţă a neîndeplinirii condiţiilor negative prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar în rejudecare, admiterea cerii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.F.C.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul A.F.C. este nefondat pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.
Inculpatul A.F.C. este cercetat în dosarul nr. 269/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii de aderare la un grup infracţional organizat şi luare de mită în formă continuată( cinci acte materiale) prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 şi art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003.
Prin încheierea de şedinţă din data de 09 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în dosarul nr. 1210/2/2011 (515/2011), s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A.F.C. pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus menţionate, reţinându-se că în perioada noiembrie - decembrie 2010, în calitate de agent de poliţie, inculpatul a aderat la grupul infracţional organizat constituit din alţi lucrători de poliţie din P.T.F. Moraviţa, vameşi din cadrul Biroului Vamal Oraviţa şi alte persoane implicate în activităţi de introducere frauduloasă de ţigări în România, acţionând în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi de contrabandă pentru a obţine beneficii materiale, care erau împărţite între membrii grupării infracţionale.
Au fost reţinute ca temeiuri ale arestării dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se că în cauză există indicii care fac verosimilă bănuiala că inculpatul ar fi comis faptele reţinute în sarcina lui, precum şi faptul că infracţiunile pentru care acesta este cercetat sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din gravitatea extrem de ridicată a faptelor, modalitatea de comitere a acestora şi sentimentul acut de insecuritate socială şi dezaprobare publică.
Ulterior, măsura arestării preventive a inculpatului a fost menţinută succesiv prin încheierea din 3 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în dosarul nr. 1880/2/2011 (812/2011) şi încheierea din 5 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în dosarul nr. 3023/2/2011 (1296/2011).
La data de 23 februarie 2011, inculpatul a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar care a fost înregistrată iniţial la Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, sub nr. 1649/2/2011, prin sentinţa penală nr. 66 din 25 februarie 2011 fiind declinată competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
În motivarea cererii, inculpatul a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 1602 C. proc. pen., maximul pedepsei închisorii nedepăşind limita de pedeapsă de 18 ani pentru infracţiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracţional şi că nu există probe la dosarul cauzei care să susţină vinovăţia sa, acuzaţiile parchetului bazându-se doar pe declaraţiile investigatorului sub acoperire care trebuie coroborate cu celelalte probe.
Totodată, s-a argumentat că nu există date din care să rezulte că inculpatul ar încerca să săvârşească alte infracţiuni sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
La Curtea de Apel Timişoara cererea a fost înregistrată sub nr. 1649/2/2011 fiind soluţionată prin încheierea penală nr. 72/PI din 18 martie 2011 prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.F.C.
Încheierea atacată este temeinică şi legală, criticile formulate de recurentul inculpat A.F.C. dovedindu-se a fi neîntemeiate.
În concordanţă cu prevederile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Astfel, instanţa de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecinţe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate şi interesul general de a fi descoperite şi sancţionate faptele antisociale şi persoanele responsabile de comiterea lor.
Liberarea provizorie poate fi considerată, astfel, ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură distinctă, fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal, în ansamblul său.
Potrivit jurisprudenţei, liberarea provizorie sub control judiciar prezintă următoarele caracteristici: accesorialitate - faţă de măsura arestării preventive a inculpatului, deoarece pentru luarea ei este necesară, în mod prealabil, arestarea preventivă a inculpatului; caracter provizoriu, deoarece poate fi revocată atunci când cel liberat nu îndeplineşte sau încalcă obligaţiile impuse la liberarea sa; caracter facultativ - deoarece aplicarea ei este lăsată la aprecierea organului judiciar competent; caracter de beneficiu recunoscut de lege inculpatului arestat, ceea ce presupune preexistenta unei arestări legale în executare; caracter subiectiv - deoarece se admite după verificarea împrejurărilor ce privesc persoana inculpatului, în sensul că se apreciază că deţinerea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi asigurate prin garanţia pe care o oferă persoana inculpatului şi obligaţiile ce se impun la liberare şi, respectiv, caracter de garanţie, având ca efect doar o încetare temporară a privării de libertate, condiţionată de îndeplinirea unor condiţii impuse la liberare.
In plus, se constată că în absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente ce ţin de împrejurările concrete ale cauzei, cât şi la datele care circumstanţială persoana inculpatului.
În raport de consideraţiile jurisprudenţiale anterior expuse, Înalta Curte constată că prima instanţa a apreciat corect că, deşi inculpatul A.F.C. „are vocaţie" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport de dispoziţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., cererea sa nu este întemeiată, având în vedere natura şi gravitatea faptelor pentru care este cercetat şi împrejurările concrete în care au fost comise infracţiunile.
În acest sens, se constată că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă indicii că inculpatul ar fi comis infracţiunile de aderare la un grup infracţional organizat şi luare de mită, în formă continuată, reţinându-se, în concret, că în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa, a consimţit ca împreună cu ceilalţi poliţişti să nu îşi îndeplinească, pe timpul serviciului, îndatoririle privitoare la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, precum şi la prevenirea şi combaterea faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere săvârşite în zona de competenţă, urmărind să primească, în schimb, diferite foloase cu titlu de mită.
Pe fondul conivenţei infracţionale privitoare la omisiunea de a-şi exercita corespunzător atribuţiile profesionale, inculpatul A.F.C. s-a integrat în grupul infracţional organizat, asigurând, prin aportul său, corelarea acţiunilor celorlalţi membri ai grupării criminale, care presupuneau, în esenţă: asigurarea realizării contactului cu traficanţii de ţigări, colectarea sumelor de bani date de către aceştia, cu titlu de mită, împărţirea respectivelor foloase şi protecţia traficanţilor pe traseul de deplasare până la locurile de depozitare a mărfii.
Prin acest mod de operare, inculpatul a primit în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale suma totală de aproximativ 255 euro pentru a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu care derivau din calitatea sa de agent de poliţie în cadrul P.T.F.Moraviţa, fapta fiind compusă din cinci acte materiale, referitoare la datele de 8/9 noiembrie 2010, când a primit 50 Euro prin intermediul şefului de tură şi ofiţerului de grupă, 8 decembrie 2010 - 75 Euro, 17/18 decembrie 2010 - 25 Euro şi 20 decembrie 2010 - 25 Euro.
Activitate infracţională descrisă anterior, desfăşurată de inculpat, nu poate fi însă ruptă de contextul activităţii desfăşurate de întreaga grupare infracţională prin care ordinea publică a fost în mod vădit tulburată, activitate de natură să prejudicieze buna reputaţie a instituţiilor publice (Ministerul Administraţiei şi Internelor, Autoritatea Naţională a Vămilor) şi să deterioreze încrederea în corectitudinea celor abilitaţi să vegheze la respectarea legilor ţării.
Relevante sunt în acest sens structura grupului infracţional organizat şi modul de operare utilizat care le-au conferit inculpaţilor posibilitatea de repetabilitate, aproape zilnică, a actelor materiale. Mai mult, prin cooptarea în cadrul grupării criminale a echipajelor mobile ale vămii şi poliţiei de frontieră, a unor poliţişti din alte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, a căror competenţă funcţională era circumscrisă aceleiaşi zone, precum şi cooperarea strânsă cu traficanţii de ţigări şi complicii acestora, inculpaţii şi-au constituit un veritabil mecanism de protecţie şi de preîntâmpinare a unor eventuale acţiuni de surprindere a lor în flagrant.
În acest context factual, deşi temeiul de arestare prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prin raportare la dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., nu constituie un caz cu valoare prohibitivă absolută în acordarea liberării provizorii, în situaţia în care sunt întrunite evident ambele condiţii cerute de acest temei de arestare, cum este cazul în speţă, acordarea liberării provizorii la scurt timp de la luarea măsurii arestării preventive (2 luni) nu este oportună, întrucât niciuna din garanţiile de ordin procesual prevăzute de legea procesuală nu este de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
În acest sens se reţine că aspectele de ordin personal şi familial invocate de inculpatul A.F.C. în motivarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, chiar dacă se dovedesc a fi reale, nu pot fi prevalente în aprecierea posibilităţii îndeplinirii scopului măsurilor preventive prin cercetarea inculpatului în stare de libertate, aceste împrejurări nefiind de natură a influenţa ori a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment procesual şi neconstituind garanţii suficiente că inculpatul nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză.
Pe de altă parte, se constată că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă indicii că inculpatul ar fi făcut parte dintr-un grup infracţional organizat, ceea ce implică statornicirea în prealabil a unor raporturi de încredere şi susţinere suficient de puternice, despre care se poate presupune în mod rezonabil că nu au încetat odată cu luarea la cunoştinţă a demarării anchetei penale.
În plus, din actele dosarului rezultă că în cadrul acestei grupări exista o ierarhizare, fiecare dintre inculpaţi având atribuţii precise, existând, de principiu, o strânsă coeziune dată de această organizare şi de interesul comun de a asigura scăparea de orice sancţiune. Prin urmare, este evident că lăsarea în libertate, la acest moment procesul, a unuia dintre potenţialii membrii ai acestui grup ar putea influenţa în mod negativ desfăşurarea urmăririi penale, în condiţiile în care aceasta nu este finalizată şi urmează să se procedeze la audierea altor persoane implicate în activitatea infracţională. În raport de argumentele anterior expuse şi având în vedere caracterul facultativ şi subiectiv al măsurii procesuale solicitate de inculpat, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul A.F.C. este temeinică şi legală.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.F.C. împotriva încheierii penale nr. 72/PI din 18 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1649/2/2011.
Văzând şi prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.F.C. împotriva încheierii penale nr. 72/PI din 18 martie 2011a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1649/2/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1374/2011. Penal. Cerere de liberare... | ICCJ. Decizia nr. 1383/2011. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
