ICCJ. Decizia nr. 1374/2011. Penal. Cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1374/2011
Dosar nr. 379/59/2011
Şedinţa publică din 6 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă :
In baza actelor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 82/PI din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 379/59/2011, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.D.L.
În considerentele acestei hotărâri s-a reţinut, în esenţă, că, deşi condiţiile de formă prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. sunt îndeplinite, în sensul că pentru infracţiunile pentru care este cercetat inculpatul N.D.L., legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani închisoare, cererea de liberare sub control judiciar nu este întemeiată în raport de pericolul social şi gravitatea deosebită a faptelor reţinute în sarcina inculpatului.
În considerarea gravităţii faptelor s-a reţinut atât modalitatea de derulare a acestora, dar şi perioada îndelungată a activităţii infracţionale, din convorbirile ambientale purtate între inculpaţi rezultând că din activitatea infracţională desfăşurată se obţineau sume de bani de ordinul zecilor de mii şi chiar sutelor de mii de Euro pe fiecare tură de serviciu şi că aceştia beneficiau de o veritabilă „protecţie" din partea şefilor ierarhici, până la nivelul structurilor centrale, obţinută în schimbul remiterii unei părţi din foloasele pecuniare obţinute. în plus, activitatea infracţională desfăşurată de către lucrătorii vamali şi de poliţiştii de frontieră puşi sub învinuire constituia un veritabil mod de viaţă, iar exercitarea actelor materiale de luare de mită reprezenta singura lor preocupare pe timpul serviciului.
Totodată, s-a avut în vedere faptul că activitatea infracţională era, în principiu, generalizată la nivelul majorităţii lucrătorilor vamali şi a poliţiştilor de frontieră din P.T.F. Moraviţa şi P.T.F. Foeni şi că, în perioada în care s-au desfăşurat cercetările, au existat situaţii în care, potrivit organizării activităţii lucrătorilor vamali, o anumită grupă a acestora a lucrat succesiv cu mai multe ture formate din poliţişti de frontieră diferiţi, precum şi cazuri în care anumiţi vameşi sau poliţişti s-au mutat de pe o tură pe alta, ori au venit cu transfer de la alte structuri de poliţie. însă, niciuna dintre aceste situaţii nu a constituit vreun impediment ca activitatea grupului infracţional organizat să se desfăşoare în acelaşi ritm, iar funcţionarii nou-veniţi ori cei care s-au văzut puşi în situaţia de a interacţiona pentru prima dată s-au integrat aproape instantaneu în gruparea criminală, utilizând regulile şi modul de operare prestabilite.
În egală măsură, s-a reţinut că faptele săvârşite de inculpat sunt de natură să prejudicieze buna reputaţie a instituţiilor publice, precum şi încrederea în buna credinţă a celor desemnaţi să apere legea.
Pentru considerentele anterior menţionate, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.D.L.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul N.D.L., care a criticat hotărârea atacată sub aspectul greşitei reţineri de către prima instanţă a neîndeplinirii condiţiilor negative prevăzute de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar în rejudecare, admiterea cerii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.D.L.
Examinând cauza în raport de criticile formulate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul N.D.L. este nefondat pentru considerentele ce se vor prezenta în continuare.
Inculpatul N.D.L. este cercetat în dosarul nr. 269/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat şi, respectiv, a două infracţiuni de luare de mită, în formă continuată, prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) şi art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplic, de art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003.
Prin încheierea de şedinţă din data de 09 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, pronunţată în dosarul nr. 1250/2/2011(539/2011), s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului N.D.L. pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus menţionate, reţinându-se că, în calitate de lucrător vamal, inculpatul a aderat la un grup infracţional organizat, constituit din lucrători vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei FOENI II şi din poliţişti din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş - Sectorul Poliţiei de Frontieră Cruceni - Punctul de Trecere a Frontierei FOENI, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi de contrabandă, precum şi pentru obţinerea unor beneficii financiare sau a altor beneficii materiale.
Au fost reţinute ca temeiuri ale arestării dispoziţiile art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., apreciindu-se că în cauză există indicii care fac verosimilă bănuiala că inculpatul ar fi comis faptele reţinute în sarcina lui, precum şi faptul că infracţiunile pentru care acesta este cercetat sunt prevăzute de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din gravitatea extrem de ridicată a faptelor, modalitatea de comitere a acestora şi sentimentul acut de insecuritate socială şi dezaprobare publică pe care îl generează aceste fapte.
Ulterior, măsura arestării preventive a inculpatului a fost menţinută succesiv prin încheierea din 2 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în dosarul nr. 1878/2/2011 (811/2011) şi încheierea din 4 aprilie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I-a penală, în dosarul nr. 3022/2/2011 (1295/2011).
Prin încheierea nr. 82/PI din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, care face obiectul analizei în prezenta cauză, în baza art. 1608a alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.D.L.
Încheierea atacată este temeinică şi legală, criticile formulate de recurentul inculpat N.D.L. dovedindu-se a fi neîntemeiate.
În concordanţă cu prevederile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dispoziţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. prevăd posibilitatea instanţei de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani.
Astfel, instanţa de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecinţe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate şi interesul general de a fi descoperite şi sancţionate faptele antisociale şi persoanele responsabile de comiterea lor.
Liberarea provizorie poate fi considerată, astfel, ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit prin ambele măsuri, chiar dacă sunt de natură distinctă, fiind acelaşi şi anume, buna desfăşurare a procesului penal, în ansamblul său.
Potrivit jurisprudenţei, liberarea provizorie sub control judiciar prezintă următoarele caracteristici: accesorialitate - faţă de măsura arestării preventive a inculpatului, deoarece pentru luarea ei este necesară, în mod prealabil, arestarea preventivă a inculpatului; caracter provizoriu, deoarece poate fi revocată atunci când cel liberat nu îndeplineşte sau încalcă obligaţiile impuse la liberarea sa; caracter facultativ - deoarece aplicarea ei este lăsată la aprecierea organului judiciar competent; caracter de beneficiu recunoscut de lege inculpatului arestat, ceea ce presupune preexistenta unei arestări legale în executare; caracter subiectiv - deoarece se admite după verificarea împrejurărilor ce privesc persoana inculpatului, în sensul că se apreciază că deţinerea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi asigurate prin garanţia pe care o oferă persoana inculpatului şi obligaţiile ce se impun la liberare şi, respectiv, caracter de garanţie, având ca efect doar o încetare temporară a privării de libertate, condiţionată de îndeplinirea unor condiţii impuse la liberare.
În plus, se constată că în absenţa unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta trebuie să se raporteze atât la elemente ce ţin de împrejurările concrete ale cauzei, cât şi la datele care circumstanţiază persoana inculpatului.
În raport de consideraţiile jurisprudenţiale anterior expuse, Înalta Curte constată că prima instanţa a apreciat corect că, deşi inculpatul N.D.L. „avea vocaţie" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport de dispoziţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., cererea sa nu era întemeiată, având în vedere natura şi gravitatea faptelor pentru care este cercetat şi împrejurările concrete în care au fost comise infracţiunile.
În acest sens, se constată că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă indicii că inculpatul ar fi comis două infracţiuni de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat şi a două infracţiuni de luare de mită, în formă continuată, reţinându-se, an concret, că la data de 06 noiembrie 2010, inculpatul împreună cu lucrătorul vamal P.I., fiind de serviciu, împreună cu poliţiştii de frontieră V.B. (colaborator cu identitate protejată), M.T. (colaborator cu identitate protejată), M.A. şi V.A.I., au permis trecerea frontierei de stat a României, prin punctul de mic trafic al frontierei FOENI II, a unor contrabandişti, a căror identitate a rămas neidentificată pană în prezent, având cartuşe de ţigări ascunse în autoturisme, la „tariful de 1 Euro/cartuş; la finalul turei, numitul P.I. a împărţit banii primiţi, cu titlul de mită, între lucrătorii vamali şi poliţişti, înmânând „partea" poliţiei de frontieră, în cuantum de 60 Euro, numitului M.T. (colaborator cu identitate protejată); B.V. i-a dat 50 de Euro şi lui V.B. (colaborator cu identitate protejată), spunând că va reveni cu un transport ţigări.
La data de 10 noiembrie 2010, inculpatul împreună cu lucrătorul vamal K.A., fiind de serviciu, împreună cu poliţiştii de frontieră V.B. (colaborator cu identitate protejată), M.T. (colaborator cu identitate protejată), M.A. şi V.A.I., a permis trecerea frontierei de stat a României, prin punctul de mic trafic al frontierei FOENI II, a contrabandiştilor B.V., M.M. şi V.Z., care le-au înmânat, cu titlul de mită, suma totală de 450 Euro; de asemenea, au permis trecerea frontierei şi altor contrabandişti, a căror identitate a rămas neidentificată până în prezent, având aprox. 40 -50 cartuşe/autoturism, contra unui „tarif de 1 Euro/cartuş, astfel încât la finalul turei, numitul K.A. a împărţit banii primiţi (610 Euro) cu titlul de mită, între lucrătorii vamali şi poliţişti, înmânând „partea" poliţiei de frontieră, în cuantum de 300 Euro, numitului V.B. (colaborator cu identitate protejată).
Ulterior, în noaptea de 01/02 decembrie 2010, ca urmare a deciziei şefilor de tură D.V. şi S.A.I., s-a permis trecerea peste graniţă a autoturismelor ce transportau ţigări de contrabandă în schimbul remiterii de către traficanţii de ţigări a sumei de 50 de Euro pentru fiecare bax de ţigări introdus fraudulos. Astfel, au fost introduse 35 de baxuri de ţigări, vameşii încasând suma de 1.300 Euro cu titlu de mită. O parte din aceşti bani o parte au fost primiţi în mod direct de lucrătorii vamali N.D.L. şi D.F.S.
În aceeaşi seară, în jurul orelor 01:00, lucrătorii vamali N.D.L. şi D.F.S. i-au remis investigatorului sub acoperire V.M. suma de 200 Euro, precizându-i că aceasta reprezintă partea cuvenită poliţiştilor de frontieră ca urmare a împărţirii în mod egal a sumei de 400 Euro care fusese primită ca mită de la traficanţii de ţigări.
Din actele dosarului a mai rezultat că în tura de noapte din 17/18 decembrie 2010, traficantul de ţigări Z.I.A., zis „A.G." i-a remis lucrătorului vamal N.D.L., ca mită, suma de 150 Euro pentru permiterea introducerii în ţară a ţigărilor de contrabandă.
Activitate infracţională descrisă anterior, desfăşurată de inculpat, nu poate fi însă ruptă de contextul activităţii desfăşurate de întreaga grupare infracţională prin care ordinea publică a fost în mod vădit tulburată, activitate de natură să prejudicieze buna reputaţie a instituţiilor publice (Ministerul Administraţiei şi Internelor, Autoritatea Naţională a Vămilor) şi să deterioreze încrederea în corectitudinea celor abilitaţi să vegheze la respectarea legilor ţării.
Relevante sunt în acest sens structura grupului infracţional organizat şi modul de operare utilizat care le-au conferit inculpaţilor posibilitatea de repetabilitate, aproape zilnică, a actelor materiale. Mai mult, prin cooptarea în cadrul grupării criminale a echipajelor mobile ale vămii şi poliţiei de frontieră, a unor poliţişti din alte structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, a căror competenţă funcţională era circumscrisă aceleiaşi zone, precum şi prin cooperarea strânsă cu traficanţii de ţigări şi complicii acestora, inculpaţii şi-au constituit un veritabil mecanism de protecţie şi de preîntâmpinare a unor eventuale acţiuni de surprindere a lor în flagrant.
În acest context factual, deşi temeiul de arestare prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., prin raportare la dispoziţiile art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., nu constituie un caz cu valoare prohibitivă absolută în acordarea liberării provizorii, în situaţia în care sunt întrunite evident ambele condiţii cerute de acest temei de arestare, cum este cazul în speţă, acordarea liberării provizorii la scurt timp de la luarea măsurii arestării preventive (2 luni) nu este oportună, întrucât niciuna din garanţiile de ordin procesual prevăzute de legea procesuală nu este de natură a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
În acest sens se reţine că aspectele de ordin personal şi familial invocate de inculpatul N.D.L. în motivarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, chiar dacă se dovedesc a fi reale, nu pot fi prevalente în aprecierea posibilităţii îndeplinirii scopului măsurilor preventive prin cercetarea inculpatului în stare de libertate, aceste împrejurări nefiind de natură a influenţa ori a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului la acest moment procesual şi neconstituind garanţii suficiente că inculpatul nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză.
Pe de altă parte, se constată că din întreg probatoriul administrat în cauză rezultă indicii că inculpatul ar face parte dintr-un grup infracţional organizat, ceea ce implică statornicirea în prealabil a unor raporturi de încredere şi susţinere suficient de puternice, despre care se poate presupune în mod rezonabil că nu au încetat odată cu luarea la cunoştinţă a demarării anchetei penale.
În plus, din actele dosarului rezultă că în cadrul acestei grupări exista o ierarhizare, fiecare dintre inculpaţi având atribuţii precise, existând, de principiu, o strânsă coeziune dată de această organizare şi de interesul comun de a asigura scăparea de orice sancţiune. Prin urmare, este evident că lăsarea în libertate, la acest moment procesul, a unuia dintre potenţialii membrii ai acestui grup ar putea influenţa în mod negativ desfăşurarea urmăririi penale, în condiţiile în care aceasta nu este finalizată şi urmează să se procedeze la audierea altor persoane implicate în activitatea infracţională.
În raport de argumentele anterior expuse şi având în vedere caracterul facultativ şi subiectiv al măsurii procesuale solicitate de inculpat, Înalta Curte apreciază că hotărârea primei instanţe de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.D.L. este temeinică şi legală.
Pe cale de consecinţă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.D.L. împotriva încheierii penale nr. 82/PI din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 379/59/2011.
Văzând şi prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.D.L. împotriva încheierii penale nr. 82/PI din 22 martie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 379/59/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1361/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1375/2011. Penal. Cerere de liberare... → |
|---|
