ICCJ. Decizia nr. 145/2011. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 145/2011

Dosar nr. 6202/95/2010

Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 147 din 30 iunie 2010 a Tribunalului Gorj, în baza art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., a fost condamnat inculpatul V.I., la 8 ani închisoare şi la 4 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., ce se va executa în condiţiile art. 66 C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor civile prevăzute la art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., ce se va executa în condiţiile art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitului cu lamă metalică şi mâner de culoare roşcată, ridicat şi indisponibilizat de la inculpat.

S-a constatat că partea vătămată V.V.V. nus-a constituit parte civilă în cauză.

S-a admis acţiunea civilă promovată în procesul penal de persoana vătămată Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu şi a fost obligat inculpatul la plata către această unitate a sumei de 1.464 lei reprezentând despăgubiri materiale.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în S.N.D.G.J.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsă s-a dedus durata reţinerii şi arestului preventiv începând cu 04 mai 2010 la zi.

S-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.

S-a admis cererea formulată de apărătorul desemnat din oficiu în cursul urmăririi penale şi s-a dispus plata către acesta a onorariului în cuantum de 400 lei, din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare efectuate de partea vătămată în cuantum de 500 lei.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 1.000 lei, onorariile tuturor apărătorilor desemnaţi din oficiu urmând a fi suportate în avans de către Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

S-a reţinut că în noaptea de 03/04 mai 2010, orele 23⁵⁰ martorul G.P.D. a sesizat organele de urmărire penală prin serviciul de urgenţă 112 cu privire la faptul că partea vătămată V.V.V. a fost înjunghiat cu un cuţit de către inculpatul V.I. pe un drum public din judeţul Gorj.

Din actele de urmărire penală efectuate procurorul a constatat că partea vătămată, în vârstă de 27 de ani, are domiciliul în localitatea judeţul Gorj, în casa părinţilor săi şi se învecinează cu imobilul în care locuieşte inculpatul, cele două gospodării fiind despărţite doar de un gard confecţionat din scânduri de lemn.

Inculpatul, în vârstă de 40 de ani, necăsătorit, locuieşte singur şi îşi asigură existenţa muncind în propria gospodărie, precum şi prin prestarea unor activităţi ocazionale pentru diverse persoane din localitate.

Relaţiile dintre cele două părţi au fost foarte bune, inculpatul ajutându-i deseori pe membrii familiei părţii vătămate la efectuarea muncilor agricole.

În ziua de 03 mai 2010 inculpatul a ajutat pe sora părţii vătămate să transporte cu atelajul inculpatului material lemnos din pădure la locuinţa personală, împrejurare în care a consumat 200 ml. ţuică şi 300 ml. vin, după care seara a mers la un magazin din sat unde a mai consumat o bere şi a cumpărat produse alimentare.

În magazin inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată şi cu martorul R.I.S., ce se aflau la o masă unde consumau bere, iar în timpul discuţiilor cu aceştia şi întrucât programul de funcţionare al magazinului se apropia de sfârşit, respectiv la orele 22⁰⁰, inculpatul le-a propus să meargă la locuinţa sa pentru a continua să consume băuturi alcoolice.

Distanţa dintre magazin şi casa inculpatului (300 metri) a fost parcursă de partea vătămată în atelajul inculpatului, iar martorul s-a deplasat cu bicicleta personală.

Partea vătămată a rămas împreună cu martorul aproximativ 2 ore în locuinţa inculpatului, perioadă de timp în care cei trei au consumat o cantitate de 2 litri vin şi au ascultat muzică.

Fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a luat de pe masă un cuţit tip „vânătoare", cu lama mai lată, pe care l-a aruncat de mai multe ori în uşa camerei, cu intenţia de a rămâne înfipt acolo.

În jurul orelor 24⁰⁰, dându-şi seama că inculpatul poate deveni violent, partea vătămată s-a ridicat de pe scaun cu intenţia de a pleca la locuinţa sa, dar a fost oprit de martorul R., care l-a rugat să joace cu el.

În momentul în care partea vătămată a părăsit locuinţa inculpatului a fost urmat îndeaproape de inculpat, până în drumul public, însă nici martorul şi nici partea vătămată nu au observat că inculpatul avea asupra sa cuţitul.

Fără nici o explicaţie, datorită faptului că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a lovit partea vătămată cu lama cuţitului în zona abdominală, producându-i o plagă înjunghiată.

În momentul lovirii partea vătămată a încercat să se apere cu mâna stângă, fiind tăiat şi în această zonă de inculpat, fără a reuşi să înlăture lama cuţitului ce era îndreptată spre abdomenul său.

În urma agresiunii partea vătămată a căzut pe carosabilul din faţa imobilului inculpatului, martorul R., aflat într-o avansată stare de ebrietate nereuşind să-l transporte la locuinţa sa.

După o scurtă perioadă de timp la locul unde se afla partea vătămată a apărut martorul G.P.D., agent de pază în localitate, care a declarat că chiar partea vătămată l-a rugat să cheme o ambulanţă pentru că fusese tăiat cu cuţitul de către inculpat.

Martorii au declarat că plaga înjunghiată era la nivelul abdomenului, iar o parte din intestine ieşite afară.

După sesizarea organelor de poliţie de către martorul G.P.D., inculpatul a mers la gardul ce desparte locuinţa sa de cea a părinţilor părţii vătămate şi le-a spus acestora să meargă în drumul public şi să-şi ia fiul, fără a le spune că îl înjunghiase.

La scurt timp, din imobil au ieşit părinţii victimei, care şi-au găsit fiul în drumul public într-o stare foarte gravă şi ulterior au fost alertaţi mai mulţi vecini, printre care martorii I.E. şi T.E., persoane care au mers la locul unde se afla partea vătămată.

Iniţial, inculpatul a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală, afirmând că a înjunghiat victima cu tăietoarea de fân pe care o deţine în gospodărie însă, ulterior, a revenit asupra celor declarate, indicând în prezenţa martorilor asistenţi locul unde ascunsese cuţitul.

Organele de poliţie au găsit într-una dintre încăperile imobilului, respectiv chiar în camera în care ce trei consumaseră băuturi alcoolice, pe podea, lângă piciorul unei mese, un cuţit tip „vânătoare", de aproximativ 30 cm., cu lama de 18 cm. şi mâner de culoare roşie.

În urma examinării vizuale a cuţitului s-a observat că pe lama acestuia există pete de culoare brun roşcată, ce păreau a fi urme de sânge.

Cuţitul a fost ridicat şi sigilat de organele de poliţie, iar de la locul unde se afla căzută partea vătămată s-au ridicat urme de sânge.

În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut că l-a înjunghiat pe partea vătămată în noaptea de 03/04 mai 2010, susţinând că a fost provocat de acesta întrucât anterior îl lovise cu pumnul în faţă.

Partea vătămată a fost internată în Spitalul Judeţean Târgu-Jiu, în perioada 04-11 mai 2010 cu diagnosticul „plagă înjunghiată penetrantă abdominală flanc stâng cu eviscerare"; la internare ansele intestinale erau eviscerate şi infectate cu sol de la locul altercaţiei, motiv pentru care a fost necesară intervenţia chirurgicală.

Raportul de constatare medico-legală nr. 732 din 04 mai 2010 întocmit de Serviciul de Medicină Legală Gorj concluzionează că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor – înţepător (cuţit), acestea pot data din 03/04 mai 2010 şi necesită pentru vindecare 16-18 zile de îngrijiri medicale.

Acelaşi act medico-legal arată că leziunile au pus în primejdie viaţa victimei şi, în lipsa intervenţiei chirurgicale de urgenţă, ar fi condus la deces.

Plaga tăiată de la nivelul mâinii stângi este o leziune tipică de apărare, ceea ce confirmă susţinerile părţii vătămate că în momentul în care inculpatul l-a înjunghiat cu cuţitul, partea vătămată a încercat să pareze această lovitură, însă nu a reuşit, fiind tăiat la palmă şi la degete.

II. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel – în termen legal – inculpatul V.I. care a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, iar pe fond, în principal schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii, respectiv din art. 20 raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., întrucât, din probele existente în cauză nu rezultă intenţia directă sau indirectă de a suprima viaţa părţii vătămate, ci intenţia acestuia de a lovi pe numitul V.V., „de frică, întrucât, în urmă cu un an, partea vătămată îl lovise pe inculpat, iar acesta şi-a pierdut auzul"; declaraţia sa – conform căreia partea vătămată se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi a iscat scandal, acesta, de teamă de a nu fi schilodit, aplicându-i o lovitură cu cuţitul – se coroborează şi cu declaraţia martorului G.P.; mai mult, leziunile părţii vătămate nu au fost foarte grave şi, de asemenea, nu se poate reţine că fapta a fost săvârşită în public, întrucât el i-a aplicat lovitura părţii vătămate în curtea locuinţei acesteia, iar ulterior, martorul R. a târât-o pe aceasta din urmă afară din curte, agravând rana provocată anterior; hotărârea este critică şi sub aspectul cuantumului pedepsei la care a fost condamnat, apreciind că este prea mare în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), solicitând reducerea acestuia.

În motivele scrise de apel, inculpatul a solicitat şi aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., apreciind că a fost în stare de provocare, determinată de comportamentul necorespunzător al părţii vătămate.

Apelul este fondat.

Analizând hotărârea apelată pe baza actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei, s-a constatat că prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt exactă, bazată pe un material probatoriu concludent şi just apreciat, în baza căruia a făcut o încadrare juridică legală a faptei pentru care inculpatul-apelant a fost trimis în judecată, respectiv tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, art. 175 lit. i) C. pen.

Astfel, din probele existente la dosar rezultă că la data de 03 mai 2010, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată V.V.V. şi martorul R.I.S. la un magazin din comuna în care locuiesc, iar în jurul orelor 22⁰⁰ le-a propus celor doi să meargă la locuinţa sa, pentru a consuma băuturi alcoolice. Ca urmare, cei trei s-au deplasat la locuinţa inculpatului şi au consumat o cantitate de alcool în decursul a circa 2 ore, după care, inculpatul, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a luat un cuţit tip „vânătoare", pe care l-a aruncat de mai multe ori în uşa camerei.

În jurul orelor 24⁰⁰, partea vătămată a intenţionat să plece din locuinţa inculpatului, însă a fost oprit de martorul R., care l-a rugat să mai rămână, iar în momentul în care a părăsit totuşi locuinţa şi curtea inculpatului, acesta din urmă i-a aplicat o lovitură cu lama cuţitului, în zona abdominală, provocându-i o plagă înjunghiată, fiind – de asemenea – tăiat şi în zona mâinii stângi, în momentul în care a încercat să se apere.

Din raportul de constatare medico-legală întocmit de S.M.L. Gorj, rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător, necesitând 16-18 zile îngrijiri medicale, iar aceste leziuni au pus în primejdie viaţa victimei şi în lipsa intervenţiei chirurgicale de urgenţă acestea ar fi condus la decesul victimei.

Este nefondată susţinerea apelantului-inculpat conform căreia este nelegală încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu, solicitând schimbarea încadrării juridice în art. 181 C. pen., întrucât, folosind un obiect apt de a produce moartea (respectiv un cuţit) cu care a lovit-o pe partea vătămată, într-o zonă vitală (respectiv zona abdominală), lovitură cu intensitate, întrucât leziunile produse, chiar dacă au necesitat pentru vindecare numai 16-18 zile medicale de la producere, au pus în primejdie viaţa victimei, care a fost salvată numai ca urmare a intervenţiei chirurgicale de urgenţă, acesta a prevăzut că acţiunea sa ar putea avea ca rezultat decesul părţii vătămate, consecinţă pe care, chiar dacă nu a dorit-o, a acceptat-o.

Ca şi în cazul infracţiunii consumate de omor, care poate fi comisă atât cu intenţie directă, cât şi cu intenţie indirectă şi tentativa unei astfel de infracţiuni se poate comite şi cu intenţie indirectă; de vreme ce inculpatul a prevăzut rezultatul letal şi l-a acceptat, împrejurarea că acesta nu s-a produs din motive independente de voinţa sa, nu are nici o influenţă asupra vinovăţiei şi nu poate determina încadrarea faptei în prevederile art. 181 C. pen., aşa cum s-a solicitat.

De asemenea, este nefondată şi susţinerea apelantului-inculpat privind săvârşirea faptei în stare de provocare determinată de atitudinea necorespunzătoare a părţii vătămate care, susţine acesta, l-ar fi agresat, respectiv i-ar fi aplicat lovituri cu pumnii, astfel încât, pentru a se apăra ar fi aplicat o lovitură cu cuţitul, întrucât, o astfel de apărare nu este susţinută de probele administrate în cauză.

Astfel, martorul R.I.S., care s-a aflat în locuinţa inculpatului în seara respectivă, a precizat în declaraţiile date pe parcursul procesului penal că între părţi nu a existat nici un conflict, iar în momentul în care inculpatul şi partea vătămată au ieşit din camera în care consumaseră băuturi alcoolice, la un interval foarte scurt, a văzut-o pe partea vătămată în afara curţii locuinţei inculpatului, căzută pe asfalt.

Ori, potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă, existenţa tulburării sau emoţiei – în sensul legii – şi intensitatea acestora neputându-se reţine de organul judiciar pe baza unei prezumţii legale, ci trebuie stabilite în mod concret, pe bază de probe.

În cauza de faţă nu se poate reţine existenţa stării de provocare determinată de atitudinea necorespunzătoare a părţii vătămate, întrucât, aşa cum s-a menţionat, din actele dosarului nu a rezultat comportamentul violent al părţii vătămate anterior loviturii aplicată acestuia de către inculpat, care să-i fi produs acestuia din urmă o puternică tulburare sau emoţie sub stăpânirea căreia să fi săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată. Chiar şi în situaţia în care, conform susţinerilor inculpatului, partea vătămată i-ar fi aplicat lovituri cu pumnii, menţionăm că, deşi art. 73 lit. b) C. pen., nu cere în mod expres ca între actul provocator şi infracţiunea săvârşită de cel provocat să existe o anumită proporţie, sub aspectul gravităţii, necesitatea existenţei unei asemenea proporţii rezultă implicit din conţinutul său, pentru că, numai o activitate ilicită de o anumită gravitate poate fi de natură să genereze în psihicul unui inculpat o tulburare sau emoţie atât de intensă, încât să explice săvârşirea infracţiunii, pe care, altfel, în condiţii normale, acesta nu ar fi comis-o. Ca urmare, atunci când replica apare disproporţionată faţă de actul provocator, neputând fi explicată prin gradul de intensitate al emoţiei sau tulburării cauzate de aceasta, condiţiile legale ale stării de provocare nu sunt realizate, în cauza de faţă, rezultând cu certitudine că inculpatul nu s-a aflat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea părţii vătămate, produsă prin violenţă, în sensul art. 73 lit. b) C. pen.

Critica apelantului-inculpat privind greşita încadrare juridică în tentativă la omor calificat, fapta nefiind săvârşită în public, este nefondată întrucât, din probele administrate rezultă că partea vătămată a fost lovită de către acesta în afara curţii locuinţei, în acest sens, rezultând din declaraţia martorilor R.I.S. şi I.E., care a văzut partea vătămată căzută pe stradă.

Apelul declarat de către inculpat este însă fondat sub aspectul cuantumului pedepsei la care a fost condamnat de către prima instanţă pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, precum şi sub aspectul conţinutului pedepsei accesorii.

Astfel, s-a apreciat că prima instanţă nu s-a orientat la un cuantum al pedepsei care să aibă drept consecinţă recuperarea inculpatului, întrucât, ceea ce contează în esenţă este ca pedeapsa aplicată să aibă acea forţă care să-i arate acestuia că a greşit, să-l determine la reflecţie şi să stimuleze la el dorinţa ca, pe viitor, să aibă o conduită corectă. Mai mult, pedeapsa nu trebuie percepută de către inculpat ca o răzbunare din partea societăţii pentru că a greşit, astfel încât, în raport de toate criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care se referă atât la pericolul social concret al faptei săvârşite, dat de împrejurările şi modalitatea de săvârşire, consecinţele produse, cât şi la circumstanţele personale ale inculpatului (care, deşi a mai fost condamnat în urmă cu mai mult de 10 ani, a fost reabilitat, iar infracţiunile anterioare nu au fost infracţiuni de violenţă), starea de ebrietate în care se afla inculpatul la data săvârşirii infracţiunii, se apreciază că a proceda în sensul reducerii acestei pedepse la 6 ani închisoare, ar însemna ca aceasta să-şi atingă finalitatea înscrisă în dispoziţiile art. 52 C. pen.

De asemenea, s-a constatat că în mod greşit instanţa de fond a aplicat, cu titlu de pedeapsă accesorie inculpatului dispoziţiile art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., impunându-se în raport de obiectul cauzei, interzicerea inculpatului numai a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata prev de art. 71 alin. (2) C. pen. (s-a apreciat că, din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viaţă al semenilor săi, acesta fiind şi unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate în executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil concluzia că acesta nu este în măsură să aprecieze asupra modului în care este guvernată ţara şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ).

În consecinţă, în raport de considerentele de mai sus, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se va admite apelul inculpatului, se va desfiinţa în parte sentinţa, sub aspectul laturii penale, se va face aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (2) C. pen. (constând în vârsta inculpatului la momentul săvârşirii infracţiunii, starea de ebrietate în care s-a aflat şi consecinţele faptei), art. 76 C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

Se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

Întrucât nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, se va menţine starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată timpul de arestare scurs de la pronunţarea hotărârii atacate cu apel, respectiv de la 30 iunie 2010, la zi.

Aşa fiind, prin Decizia penală nr. 206 din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a admis apelul declarat de inculpatul V.I. – deţinut în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova – împotriva sentinţei penale nr. 147 de la 30 iunie 2010, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia penală, în dosarul cu nr. 6202/95/2010.

S-a desfiinţat în parte sentinţa, sub aspectul laturii penale.

Au fost aplicate art. 74 alin. (2) C. pen., art. 76 C. pen. şi s-a redus pedeapsa aplicată inculpatului V.I. la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu titlu de pedeapsă complementară.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

S-au menţinut celelalte dispoziţii din sentinţa apelată.

S-a dedus detenţia preventivă de la 30 iunie 2010, la zi şi s-a menţinut starea de arest preventiv.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului, iar onorariu avocat oficiu în cuantum de 100 lei, a fost suportat din fondurile Ministerului Justiţiei.

III. Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova criticând-o ca netemeinică şi nelegală, întrucât:

a) În mod greşit a fost redusă pedeapsa, având în vedere că nu se justifică reţinerea unor împrejurări drept circumstanţe atenuante, în condiţiile în care inculpatul a abandonat victima în drumul public, a avut o atitudine procesuală nesinceră, nu s-a preocupat de plata cheltuielilor de spitalizare, nu este la primul conflict cu legea penală (condamnat de două ori, în 1993 şi 1994 la câte 1 an şi 6 luni închisoare) – motiv de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.;

b) Prin hotărârea instanţei de apel s-a făcut o greşită aplicare a legii, nefiind justificată înlăturarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. d) şi e) C. pen. – iar efectele circumstanţelor atenuante reţinute au fost generic menţionate "art. 76 C. pen.", fără a fi indicat expres textul corespunzător – motiv de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17¹ C. proc. pen.

Examinând actele şi lucrările dosarului, Decizia recurată în raport de motivele de critică invocate şi de cazurile de casare sus indicate, Înalta Curte, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, are în vedere că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în baza dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

1. Astfel, sub aspectul primului motiv de critică prin care se susţine menţionarea generică a dispoziţiilor art. 76 C. pen., pentru indicarea efectului circumstanţelor atenuante în sensul reducerii pedepsei de la 8 ani închisoare la 6 ani închisoare, Înalta Curte are în vedere că nemenţionarea alin. (2) a textului art. 76 C. pen. reprezintă o minimă şi neînsemnată omisiune ce nu are caracterizarea unei nelegalităţi evidente care să determine casarea deciziei instanţei de apel pentru acest motiv şi care ar fi de un formalism excesiv în situaţia contrară.

2. Nu este fondată nici critica prin care se pretinde de către redactorul motivelor de recurs ale unităţii de parchet că nu a fost motivată înlăturarea pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. d) şi e) C. pen., întrucât în mod legal instanţa de prim control judiciar a statuat că în mod greşit instanţa de fond a aplicat, cu titlu de pedeapsă accesorie inculpatului dispoziţiile art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., impunându-se în raport de obiectul cauzei, interzicerea inculpatului numai a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. (se apreciază că, din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viaţă al semenilor săi, acesta fiind şi unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate în executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil concluzia că acesta nu este în măsură să aprecieze asupra modului în care este guvernată ţara şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ).

3. În fine, nu este întemeiată nici ultima critică prin care se tinde la majorarea pedepsei principale aplicată într-un cuantum de 6 ani închisoare, întrucât aceasta este aptă în totalitate să satisfacă scopurile şi finalităţile definite prin dispoziţiile art. 52 C. pen., respectiv să constituie o reală măsură de constrângere şi reeducare a intimatului inculpat V.I., cât şi să asigure prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni în plan general social.

Concomitent, aceeaşi pedeapsă este judicios dozată prin prisma criteriilor de individualizare judiciară prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) raportat, pe de o parte la pericolul social generic şi concret al faptei comise, la împrejurările şi modalitatea de săvârşire, consecinţele produse, cât şi la circumstanţele personale ale inculpatului (care, deşi a mai fost condamnat în urmă cu mai mult de 10 ani, a fost reabilitat, iar infracţiunile anterioare nu au fost infracţiuni de violenţă), starea de ebrietate în care se afla inculpatul la data săvârşirii infracţiunii.

Urmează ca, în baza art. 385¹⁵ alin. (2) combinat cu art. 381 alin. (1) C. proc. pen. să se deducă din cuantumul pedepsei aplicate prevenţia de la 4 mai 2010 la zi.

Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului de faţă declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 206 din 13 octombrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe intimatul inculpat V.I.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului V.I., durata reţinerii şi arestării preventive de la 04 mai 2010 la 19 ianuarie 2011.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu inculpatului în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1439/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi...		ICCJ. Decizia nr. 1482/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 1435/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 1437/2011. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1438/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 1439/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi următoarele C.p.p.). Fond ICCJ. Decizia nr. 1482/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs ICCJ. Decizia nr. 149/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 1490/2011. Penal