ICCJ. Decizia nr. 1490/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1490/2011
Dosar nr. 1140/109/2011
Şedinţa publică din 13 aprilie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 241 din 26 iulie 2010, Tribunalul Argeş, în baza art. 174 - 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea disp. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul T.C., la pedeapsa de 19 ani închisoare cu executare în condiţiile art. 57 C. pen. şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi a arestării preventive, de la 15 septembrie 2009, la zi.
A făcut aplicarea disp. art. 71 C. pen., în sensul că a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 174 – 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea disp. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul M.N.I., la pedeapsa de 19 ani închisoare cu executare în condiţiile art. 57 C. pen. şi 6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive, de la 5 martie 2010, la zi.
A făcut aplicarea disp. art. 71 C. pen., în sensul că a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev de art. 64 lit. a), b) C. pen.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la plata a câte 3900 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Tribunalul Argeş a reţinut că inculpaţii M.N.I. şi T.C. sunt persoane fără adăpost, fără loc de muncă, trăind probabil din cerşit, alegând să trăiască în adăposturi improvizate şi să ducă o viaţă parazitară.
În seara zilei de 14 septembrie 2009, cei doi inculpaţi se aflau împreună cu victima T.M. şi martora N.L., persoane ce fac parte din aceeaşi categorie socială, într-o parcare situată în vecinătatea unui tunel din spatele unor blocuri din cartierul Prundu din Piteşti şi consumau împreună băuturi alcoolice.
La un moment dat, pe fondul ingerării în exces a alcoolului, inculpatul M.N.I. a început să îl lovească pe T.M., aceeaşi atitudine agresivă adoptând-o şi inculpatul T., ambii agresând victima cu pumnii şi picioarele până când aceasta a căzut la pământ, unde a continuat să fie lovită cu picioarele de către cei doi.
Potrivit martorei oculare N.L., victima a fost târâtă de cei doi în interiorul unui canal iar a doua zi de dimineaţă au constatat că aceasta a decedat.
Conform raportului de necropsie, moartea numitului T.M. a fost violentă şi s-a datorat unei asfixii mecanice, care a survenit în urma unui aspirat sanghin în căile respiratorii, consecinţa directă a unui traumatism craniocerebral şi facial forte; totodată s-au evidenţiat şi alte leziuni traumatice – echimoze, excoriaţii, fracturi coaste bilateral, fractură corp sternal, ruptură de parenchim hepatic şi splenic, produse prin lovire cu şi de corp dur, posibil comprimare între planuri dure.
Într-o primă fază, aşa cum rezultă din declaraţiile martorei N.L., inculpaţii i-au cerut acesteia să nu spună ce s-a întâmplat şi s-au deplasat la un izvor din zona Pieţei Prundu, unde s-au spălat de sânge, aspect confirmat şi de martorul A.J., susţinând în faţa acestuia că pe timpul nopţii au fost bătuţi de persoane necunoscute, iar T. se află în stare foarte gravă. Aceeaşi versiune a fost prezentată şi martorei S.I. - femeie de serviciu la un bloc din apropierea adăpostului inculpaţilor, aceasta sesizând administratorul blocului, care a anunţat organele de poliţie.
În declaraţiile date pe parcursul urmăririi penale, inculpatul M.N.I. a susţinut că, după ce a consumat băuturi alcoolice, s-a dus la culcare în tunel şi i-a lăsat împreună pe T. şi T.N. aşa încât nu are nicio implicare în uciderea acestuia din urmă.
Această susţinere nu a fost reţinută de prima instanţă care a avut în vedere că, din declaraţia martorei N.L. (fila 136-137 dosar u.p.) reiese că acest inculpat a fost iniţiatorul conflictului în care mai apoi a intervenit şi T., împreună aplicând victimei lovituri care au pricinuit leziunile ce au condus la deces. De asemenea, martorul A.J. a relatat (fila 131 dosar u.p.) că acest inculpat aveau sânge pe mâini, pe faţă şi pe pantaloni. În legătură cu petele de sânge identificate pe obiectele de îmbrăcăminte purtate de inculpat în zilele de 14-15 septembrie 20009, potrivit raportului de expertiză ADN (fila 31 dosar instanţă), acesta aparţine victimei, aspect care, coroborat cu mijloacele de probă mai sus descrise, conduce la concluzia că şi acest inculpat a aplicat victimei lovituri care au determinat decesul.
La rândul său, inculpatul T. a susţinut că doar inculpatul M. a aplicat lovituri victimei, el neavând nicio implicare în activitatea infracţională. Prima instanţa a reţinut însă, potrivit coroborării declaraţiilor martorilor N.L., A.J. şi ale concluziilor expertizei ADN, că şi acest inculpat l-a agresat pe T.M., provocându-i leziuni care au condus în final la decesul acestuia.
În situaţia reţinută, având în vedere şi faptul că nu se mai afla nici o altă persoană la locul altercaţiei în afară de martora N., este evident că inculpaţii au fost cei care au aplicat loviturile.
Prima instanţă a apreciat că fapta inculpaţilor, de a aplica victimei lovituri cu pumnii şi picioarele, în regiuni vitale ale corpului, caracterizează latura subiectivă a infracţiunii de omor, prin intenţia de a ucide.
Faţă de cele mai sus expuse, prima instanţă a reţinut că în cauză sunt întrunite, sub aspectul laturii obiective şi subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată în cauză, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP): gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpaţilor, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. S-a apreciat că faptele inculpaţilor prezintă un grad ridicat de pericol social, prin săvârşirea acesteia fiind încălcat dreptul la viaţă ca drept fundamental, garantat şi ocrotit de normele de drept.
De asemenea, s-a reţinut că inculpaţii sunt recidivişti, potrivit disp. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), conform fişelor de cazier judiciar (fila 124, 149 dosar u.p.), suferind şi alte condamnări pentru infracţiuni săvârşite cu violenţă – art. 211, art. 182 C. pen. - ceea ce pune în evidenţă periculozitatea sporită a acestora. Sub acelaşi aspect, prima instanţă a constatat că inculpatul M.N.I. mai este cercetat şi într-un alt dosar pentru uciderea numitului O.N., fiind arestat preventiv în acea cauză, prin încheierea de şedinţă nr. 100/CC din 20 noiembrie 2009 a Tribunalului Argeş.
Totodată, s-a avut în vedere împrejurarea că inculpaţii nu au locuinţă, loc de muncă, consumă în exces băuturi alcoolice, ceea ce îi predispune la săvârşirea unor acte de violenţă. Nu în ultimul rând, s-a ţinut seama de atitudinea inculpaţilor care au negat în mod constant fapta săvârşită.
B. Împotriva acestei sentinţei au declarat apel inculpaţii T.C. şi M.N.I., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, primul solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât fapta nu a fost săvârşită de el, iar celălalt arătând că nu se face vinovat de comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Prin Decizia penală nr. 7/A din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii T.C. şi M.N.I., menţinându-se starea de arest a acestora, apreciindu-se criticile ca nefondate.
C. Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul T.C. a recunoscut în faţa instanţei de recurs că, pe fondul consumului de alcool, a exercitat acte de violenţă asupra victimei, pe care a lovit-o cu pumnii şi picioarele, întrucât aceasta l-a provocat şi enervat. A arătat că celălalt inculpat nu a fost prezent pe toată durata exercitării agresiunilor şi nu a lovit victima, solicitând reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., în raport de atitudinea sa sinceră şi, pe cale de consecinţă, reducerea pedepsei, luând totodată în considerare că are 5 copii în întreţinere iar soţia sa este bolnavă.
Inculpatul M.N.I. a solicitat, în principal, achitarea întrucât fapta a fost comisă exclusiv de celălalt inculpat, iar în subsidiar reducerea pedepsei întrucât are perspective de reintegrare socială, nu este o persoană fără adăpost, aşa cum greşit s-a reţinut, ci plecase temporar de acasă ca urmare a unor neînţelegeri cu soţia.
Examinând recursurile inculpaţilor prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
1. În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului M.N.I. de a fi achitat în conformitate cu dispoziţiile art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât fapta nu a fost săvârşită de către inculpat, aşa cum rezultă din declaraţia dată în faţa instanţei de recurs de celălalt coinculpatul T.C., care a recunoscut comiterea faptei, Înalta Curte constată că este nefondată, actele dosarului probând o altă situaţie de fapt. Astfel, mijloacele de probă administrate în cauză, respectiv: raportul de necropsie – din care rezultă că moartea victimei T.M. a fost violentă şi s-a datorat unei asfixii mecanice, ce a survenit, în principal, în urma unui traumatism craniocerebral şi facial forte -, coroborat cu declaraţiile martorei N.L. (concubina inculpatului M.N.) - care a arătat amănunţit în ce au constat agresiunile exercitate de ambii inculpaţi asupra victimei -, ale martorului Andrei Ion – care i-a văzut a doua zi pe inculpaţi când se spălau de sânge -, precum şi cu raportul de expertiză ADN – potrivit căruia petele de sânge identificate pe obiectele de îmbrăcăminte purtate de inculpatul M.I. au aparţinut victimei T.N. -, atestă că inculpatul M.N.I. a exercitat, alături de coinculpatul T.C., acte de violenţă asupra victimei T.N., lovind-o în mod repetat cu pumnii şi picioarele şi provocându-i leziunile care au condus la decesul acesteia.
În acest context, declaraţia coinculpatului T.C. care a recunoscut fapta în faţa instanţei de recurs, cu precizarea că a comis-o singur, va fi luată în considerare doar parţial, în măsura în care se coroborează cu restul probelor administrate în acuză, nefiind în măsură să îl absolve de răspundere penală pe coinculpatul M.N.I., a cărui vinovăţie este pe deplin dovedită de probele expuse mai sus.
2. Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei şi solicitarea inculpatului T.C. de a se reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., cu consecinţa reducerii corespunzătoare a pedepsei aplicate, ÎNALTA CURTE apreciază că nu se justifică reţinerea acestei circumstanţe atenuante, întrucât atitudinea sinceră pe care o invocă inculpatul nu poate constitui circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. în condiţiile în care, pe de o parte, situaţia de fapt a fost stabilită pe baza declaraţiilor martorilor precum şi a celorlalte mijloace de probă administrate în cauză, iar pe de altă parte, aceasta este diferită de versiunea prezentată de inculpat, care a încercat să-l exonereze de răspundere penală pe coinculpatul M.N.I., astfel că nu se poate vorbi de un ajutor real acordat organelor judiciare în stabilirea adevărului judiciar şi înlesnirea descoperirii participanţilor.
Sub un alt aspect, al circumstanţelor personale invocate de inculpatul T.C. - constând în împrejurarea că are 5 copii în întreţinere iar soţia sa este bolnavă - Înalta Curte constată că fapta acestuia prezintă în concret un ridicat pericol social ce nu justifică reducerea pedepsei aplicată de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel. De altfel, aceste circumstanţe personale au fost avute în vedere în procesul de individualizare efectuat de instanţa de fond care a orientat pedeapsa sub media aritmetică dintre minimul şi maximul special prevăzut de lege.
Înalta Curte apreciază că prima instanţă a făcut o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând cont atât de gradul de pericol social în concret al faptelor săvârşite de inculpat dar şi de circumstanţele personale ale acestuia. Prin raportare la condiţiile generale de individualizare a răspunderii penale reglementate de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată, de 19 ani închisoare, a fost just dimensionată şi este aptă să răspundă scopului pedepsei prev. de art. 52 C. pen.
În raport de cele arătate, Înalta Curte apreciază critica formulată de inculpatul privind greşita individualizare a pedepsei, ca neîntemeiată, deoarece în cauză au fost evaluate în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară, iar pedeapsa privativă de libertate, în cuantum de 19 ani închisoare, asigură realizarea funcţiilor educativă şi de exemplaritate cerute de lege.
3. Nici solicitarea subsidiară a inculpatului M.N.I., de a i se reduce pedeapsa aplicată - întrucât are perspective de reintegrare socială, nu este o persoană fără adăpost, ci plecase temporar de acasă ca urmare a unor neînţelegeri cu soţia -, nu este justificată, Înalta Curte apreciind că în raport de împrejurările şi modalitatea în care a fost comisă fapta, aşa cum a fost descrisă mai sus, de gravitatea deosebită a acesteia, instanţa de fond a dozat corespunzător atât cuantumul cât şi modalitatea pedepsei aplicate, inculpatul neprezentând garanţiile unei conduite care să permite instanţei să dea dovadă de clemenţă. Astfel, inculpatul M.N.I. a avut anterior săvârşirii faptei o conduită antisocială, fiind condamnat pentru infracţiuni săvârşite cu violenţă – art. 211 C. pen. – ceea ce atrage starea de recidivă postexecutorie şi pune în evidenţă periculozitatea sporită a acestuia. Totodată, Curtea reţine că inculpatul mai este cercetat şi într-un alt dosar pentru uciderea numitului O.N., fiind arestat preventiv în acea cauză, prin încheierea de şedinţă nr. 100/CC din 20 noiembrie 2009 a Tribunalului Argeş, aspect de natură a reconfirma periculozitatea inculpatului şi necesitatea de a se aplica acestuia o pedeapsă care să asigure atât reeducarea acestuia, dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile formulate de inculpaţi, ca nefondate, constatând că aceştia au săvârşit cu vinovăţie fapta pentru care au fost condamnaţi iar pedepsele aplicate sunt bine dozate şi nu se justifică reducerea acestora.
Conform dispoziţiilor art. 385/16 alin. (2) C. proc. pen. se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod recurenţii – inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.C. şi M.N.I. împotriva deciziei penale nr. 7/A din 19 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din cuantumul pedepselor aplicate inculpaţilor T.C. durata reţinerii şi arestării preventive de la 15 septembrie 2009 la 13 aprilie 2011 şi pentru inculpatul M.N.I. de la 05 martie 2010 la 13 aprilie 2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 149/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1493/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
