ICCJ. Decizia nr. 1473/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1473/2011
Dosar nr. 5285/1/2011
Şedinţa publică din 13 octombrie 2011
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 16 decembrie 2010, persoana vătămată B.E. a formulat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi plângere împotriva magistraţilor judecători de la Curtea de Apel Iaşi şi instanţele aflate în raza sa de activitate, precum şi faţă de procurorii V.E. şi C.S. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, pentru tragerea la răspundere a acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246 şi art. 264 C. pen., pretins a fi fost comise cu ocazia instrumentării dosarului nr. 179/45/2010 al Curţii de Apel Iaşi.
Prin rezoluţia nr. 675/P/2011 din 6 iunie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmării penale faţă de magistraţii V.E. - procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi C.S. - procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Biroul Teritorial Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 246 şi art. 264 C. pen., reţinându-se că plângerea nu cuprinde elementele prevăzute de dispoziţiile art. 222 C. proc. pen.
Împotriva soluţiei procurorului, petentul s-a adresat cu plângere procurorului şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin rezoluţia nr. 5245/1599/II/2/2011 din 6 iulie 2011, în baza art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de către B.E. împotriva rezoluţiei nr. 675/P/2011 din 6 iunie 2011, dispusă de Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul cu acelaşi număr.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., petentul B.E. a formulat plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar la data de 24 iunie 2011, a fost înregistrată pe rolul Secţiei penale, sub nr. 5285/1/2011, plângerea formulată de acesta împotriva rezoluţiei nr. 675/P/2011 din 6 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
În motivarea plângerii, petentul a reiterat motivele invocate iniţial în plângerea adresată parchetului, precum şi faptul că procurorul V.E. nu a efectuat cercetările necesare, în vederea protejării magistraţilor învinuiţi din Iaşi.
De asemenea, în plângerea adresată instanţei, petiţionarul B.E. a făcut referire la procurorul S.V., judecătorul B.G., fostă preşedinte al Curţii de Apel Iaşi, procurorii G.L.D., N.C., I.E. ş.a., arătând că nu se fac niciun fel de cercetări reale cu privire la faptele penale grave sesizate în plângerile sale.
Plângerea este nefondată.
Analizând rezoluţiile atacate prin prisma motivelor invocate în plângerea adresată instanţei, Curtea constată că acestea sunt aceleaşi cu cele pe care petentul le-a invocat în plângerea iniţială adresată parchetului.
Ca atare, acestea au fost analizate în cele două rezoluţii prin care s-a dispus motivat, amplu şi temeinic, respingerea lor.
Simpla nemulţumire a petentului faţă de soluţia adoptată într-o cauză nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au dispus-o, activitatea acestora fără a se situa în afara legii penale şi fără a putea conduce la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa.
De altfel, petentul a avut posibilitatea formulării cererilor şi apărărilor pe care le-a apreciat a fi necesare, în faţa instanţelor de judecată, în căile de atac prevăzute de lege, lucru de care, acesta a şi uzat, fiindu-i astfel respectate toate drepturile procesuale.
Posibilitatea formulării unor plângeri potrivit dispoziţiilor art. 278l C. proc. pen., reprezintă un drept procedural al petentului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalităţii si temeiniciei soluţiilor pronunţate şi nici nu poate conduce la reformarea soluţiilor.
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 62 C. proc. pen. „În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe”.
În aceeaşi ordine de idei, dispoziţiile art. 63 C. proc. pen. arată că „probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea flecarei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului”.
Faţă de cele ce preced, Curtea constata că, potrivit dispoziţiilor art. 64 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată, este de esenţa principiului independentei procurorului dreptul acestuia de a planifica ancheta penală, de a dispune asupra succesiunii administrării probelor, a importanţei şi semnificaţiei materialului probator, toate actele sale fiind supuse controlului judecătoresc.
Nu în ultimul rând este de menţionat faptul că petentul B.E. este cunoscut autorităţilor judiciare din circumscripţia teritoriala a Curţii de Apel Iaşi, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca fiind autorul a numeroase plângeri penale, îndreptate împotriva unor magistraţi şi lucrători de poliţie, întrucât nemulţumit fiind de soluţiile adoptate se consideră victima organelor judiciare, care ar fi săvârşit abuzuri, încălcări ale dispoziţiilor legale, cu scopul prejudicierii intereselor sale legitime.
Cu privire la magistraţii judecători şi procurori, nominalizaţi în plângerea adresată instanţei, Înalta Curte constată că rezoluţiile atacate nu fac referire şi la aceştia, astfel încât, o analiză a sesizărilor petentului sub acest aspect nu poate constitui obiectul cauzei de faţă. Ca atare, faţă de cele arătate, se constată că cele doua rezoluţii dispuse în cauza, respectiv rezoluţia nr. 675/P/2011 din 6 iunie 2011 şi rezoluţia nr. 5245/1599/II/2/2011 din 6 iulie 11 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, sunt legale şi temeinice, fără a se impune desfiinţarea lor.
Aşa fiind, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva rezoluţiei nr. 675/P/20l1 din 6 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, pe care o menţine.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva rezoluţiei nr. 675/P/2011 din 6 iunie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petentul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1474/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1472/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
