ICCJ. Decizia nr. 1504/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1504/2011
Dosar nr. 5705/2/2010
Şedinţa publică din 13 aprilie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin sentinţa penală nr. 11/F din 17 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A.T.I.E. împotriva rezoluţiei din 29 martie 2010 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 132/P/2009 şi a rezoluţiei din 27 mai 2010 dispusă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 857/II-2/2010.
A fost obligat petentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că prin plângerea înregistrată la 25 iunie 2010 petentul A.T.I.E. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei din 29 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti dispusă în dosarul nr. 132/P/2009 şi a rezoluţiei din 27 mai 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti dispusă în dosarul nr. 857/II/2/2010 şi a solicitat, în principal, trimiterea cauzei la Parchet pentru începerea urmăririi penale faţă de intimaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor reclamate, iar în subsidiar a solicitat reţinerea cauzei pentru judecarea în fond.
În motivarea plângerii (în scris şi susţinută oral la termenul din 17 ianuarie 2011) petentul a susţinut că în cercetarea cauzei i-a fost încălcat dreptul la apărare, intimaţii nu au fost audiaţi (mai puţin P.M., care a fost singurul audiat), nu au fost verificate susţinerile sale şi nu s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de intimaţi, deşi aceştia au comis faptele penale reclamate.
Cu privire la intimata B.S.I. a susţinut că a soluţionat nelegal şi netemeinic dosarul nr. 1576/299/2008 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pronunţând sentinţa penală nr. 831 din 05 noiembrie 2008 ce a fost casată prin Decizia penală nr. 691/R din 20 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
S-a susţinut că măsura de siguranţă a internării medicale provizorii dispusă de intimată, ca judecător la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost abuzivă, petentul nu a fost ascultat în prezenţa apărătorului său şi lipsea avizul comisiei medicale competente.
Cu privire la intimaţii S.C.I., N.I. şi P.M. a arătat că aceştia, în calitate de poliţişti în cadrul Secţie 4, au pus în aplicare o măsură nelegală dispusă de intimata B.S., dar l-au şi supus pe petent unui tratament degradant, chiar torturii, neţinând seama de împrejurarea că petentul era bolnav, acesta îmbolnăvindu-se mai grav pe perioada internării.
Prin actele premergătoare efectuate procurorul nu a lămurit nici una dintre aspectele sesizate, nu a avut în vedere nici măcar că ulterior, prin Decizia penală nr. 691/R/2009 a constatat nelegalitatea măsurii dispuse de intimata B.S.
În cauză petentul a formulat cerere de strămutate a cauzei la o altă instanţă egală în grad, formându-se la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, dosarul nr. 8558/1/2010, cerere ce a fost respinsă.
La dosarul instanţei au fost ataşate dosarele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 132/P/2009 şi nr. 857/II/2/2010.
Curtea, efectuând controlul de legalitate şi temeinicie asupra actelor procesuale ale procurorului, în temeiul art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia din 29 martie 2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus măsura neînceperii urmăririi penale faţă de intimata B.S. – judecător la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta nu există, iar faţă de intimaţii S.C.I., N.I. şi P.M. – poliţişti în cadrul Secţiei 4 s-a dispus tot neînceperea urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 189 şi art. 266 alin. (1) C. pen., întrucât faptele nu există.
În motivarea rezoluţiei s-a arătat că petentul a reclamat faptul că prin încheierea din 04 iunie 208 pronunţată în dosarul nr. 1576/299/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, intimata B.S. ca judecător a dispus internarea medicală provizorie a petentului la Spitalul de Psihiatrie „Al. Obregia" fără a i comunica soluţia, iar ceilalţi intimaţi, în calitate de poliţişti care au pus în executare măsura dispusă de instanţă, în loc să-l conducă pe petent, la 07 august 2008, cu maşina Salvării la Spitalul de Ortopedie „Foişor", l-au condus la Spitalul de Psihiatrie „Al. Obregia".
În rezoluţie se mai arată că la dosarul instanţei s-a depus raportul de expertiză medico-legală din care rezultă că petentul prezintă tulburare delirantă persistentă şi are discernământul abolit în raport cu fapta pentru care este cercetat, comisia recomandând luarea unei măsuri de siguranţă cu caracter medical. La 07 august 2008, organele de poliţie, având în vedere încheierea instanţei din 04 iunie 2008 s-au deplasat la domiciliul petentului, de unde l-au însoţit la Spitalul de Clinic „Al. Obregia" şi l-au predat la camera de gardă.
Cu aceste constatări, procurorul, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii care şi-au îndeplinit corespunzător obligaţiile profesionale.
Plângerea petentului formulată împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia din 27 mai 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, reţinându-se că din actele dosarului a rezultat că cercetările efectuate cu privire la faptele reclamate de petent nu sunt de natură să infirme constatările rezoluţiei din 29 martie 2010 cu nr. 132/P/2009.
Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului, a constatat că în urma plângerii petentului parchetul a efectuat acte premergătoare potrivit art. 224 C. proc. pen. în vederea strângerii datelor necesare care să justifice începerea urmăririi penale faţă de intimata B.S., constându-se că obiectul plângerii îl constituie pronunţarea de către intimată – judecător la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a încheierii din 04 iunie 2008 (în dosarul nr. 1576/299/2008) prin care a dispus măsura de siguranţă a internării medicale provizorii a petentului la Spitalul Clinic „Al. Obregia".
Deşi prin rezoluţiile criticate s-a reţinut că fapta nu există şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale s-a constatat că în privinţa acestei intimate faptele reclamate au mai făcut obiectul unei cercetări a procurorului, dar şi a judecăţii, fiind pronunţată o hotărâre definitivă prin care s-a confirmat neînceperea urmăririi penale, situaţie în care se constată existenţa autorităţii de lucru judecat, împrejurare ce împiedică pornirea unui nou proces cu care există identitate de părţi, obiect şi cauză, fiind incidente dispoziţiile art. 10 lit. j) C. proc. pen., hotărârea anterioară a instanţei de fond (sentinţa penală nr. 353/F din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală) fiind anterioară rezoluţiei nr. 132/P/2009 din 29 martie 2010, rămânând definitivă la 27 mai 2010 (prin Decizia penală nr. 2100/R/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), în aceeaşi zi cu pronunţarea rezoluţiei Procurorului General al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 857/II/2/2010.
Astfel, prin rezoluţia nr. 766/P/2008 din 22 iunie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii B.S. şi E.M. sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 250, art. 264, art. 271 C. pen., obiectul plângerii petentului constituindu-l modul nelegal în care s-a dispus, internarea provizorie prin încheierea din 04 iunie 2008. Prin rezoluţia Procurorului General al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti nr. 1307/II-2/2009 din 20 august 2009 a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea petentului împotriva rezoluţiei nr. 766/P/2008, din 22 iunie 2009 ambele rezoluţii fiind menţinute prin sentinţa penală nr. 353/F din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în urma respingerii plângerii petentului ca neîntemeiată, iar recursul petentului împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 2100/R din 27 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Se poate observa că deşi sunt acte procesuale ale procurorului distincte prin care au fost soluţionate plângerile petentului formulate împotriva intimatei B.S., se constată existenţa identităţii de părţi (având aceleaşi calităţi procesuale) şi obiect (infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), urmare dispunerii măsurii internării medicale provizorii) în ambele cauze dispunându-se aceeaşi măsură faţă de intimata B.S., respectiv cea a neînceperii urmăririi penale.
S-a constatat astfel că faţă de această instanţă un nou proces penal cu exercitarea acţiunii penale pentru aceeaşi faptă asupra căreia instanţa s-a pronunţat definitiv, nu mai poate fi pornit, existând autoritate de lucru judecat.
În privinţa celorlalţi trei intimaţi (S.C.I., N.I., P.M.) s-a constatat că, în mod temeinic, s-a reţinut că faptele reclamate şi prevăzute de art. 189 C. pen. (lipsire ilegală de libertate) şi de art. 266 C. pen. (arestare nelegală şi cercetare abuzivă), nu există, aceştia, în calitate de poliţişti la Secţia 4 nu au făcut decât să aducă la îndeplinire măsura dispusă de instanţă prin încheierea din 04 iunie 2008, de internare medicală provizorie.
Aceştia s-au deplasat la domiciliul petentului, de unde l-au însoţit la Spitalul Clinic „Al. Obregia" şi l-au predat la camera de gardă a spitalului.
Faptul că ulterior, măsura provizorie a instanţei a fost desfiinţată, dar ea deja fusese adusă la îndeplinire, nu poate să conducă la reţinerea existenţei unei fapte penale în sarcina celor care au adus-o la îndeplinire, această măsură, chiar provizorie, fiind executorie, astfel cum rezultă din art. 114 C. pen. coroborat cu art. 162 C. proc. pen. şi art. 435 C. proc. pen., caracterul provizoriu, durând, potrivit art. 162 alin. (3) C. proc. pen. până la confirmarea măsurii de către instanţă.
Alte aspecte invocate de către petent cu privire la Decizia penală nr. 691/R din 20 mai 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, şi la sentinţa penală nr. 909 din 13 octombrie 2010 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti nu pot susţine existenţa infracţiunilor reclamate în sarcina celor trei intimaţi.
Pentru toate aceste considerente, urmează ca potrivit art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., să fie respinsă ca nefondată plângerea petentului, cu menţinerea rezoluţiilor atacate.
II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs petiţionarul A.T.I.E., criticând-o ca netemeinică, reluând în esenţă cele iterate la judecata de fond şi solicitând trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale a făptuitorilor intimaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 189, art. 246, art. 247 C. pen.
Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată, Înalta Curte are în vedere că prin dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în M.Of., Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, intrată in vigoare la data de 26 noiembrie 2010, se statuează expres ca „hotărârea judecătorului pronunţata potrivit alin. (8) este definitivă".
Cum, în speţă, recursul de faţă a fost declarat prin încălcarea dispoziţiilor procedurale imperative sus-citate, chestiune de natură să înfrângă ordinea de drept constituţională, rezultă fără echivoc, că recursul se priveşte ca inadmisibil şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarul A.T.I.E. împotriva sentinţei penale nr. 11/F din 17 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I-a penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1493/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 1506/2011. Penal. Cerere de întrerupere a... → |
|---|
