ICCJ. Decizia nr. 1510/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1510/2011

Dosar nr. 3099/1/2011

Şedinţa publică din 13 aprilie 2011

Asupra recursurilor penale de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea de şedinţă din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara pronunţată în dosarul nr. 1101.1/59/2010 s-a dispus, în baza art. 160⁸ alin. (1) C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii inculpatului K.F. privind liberarea provizorie sub control judiciar.

În baza art. 160^8a alin. (6) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată cererea inculpatului K.F. privind liberarea provizorie sub control judiciar.

În baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate cererile inculpaţilor S.I. (fost C.), K.F. şi B.P. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara.

În baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată cererea inculpatului S.I. (fost C.) privind revocarea măsurii arestării preventive.

În baza art. 300²raportat la art. 160^b alin. (3) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor S.I. (fost C.), K.F. şi B.P., urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 04 iunie 2011.

În baza art. 189 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti către interpretul de limbă maghiară G.E.M. a sumei de 300 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate la acest termen de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

Potrivit art. 160² alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Datele la care se referă textul de lege menţionat rezultă din miza ridicată a procesului penal declanşat împotriva inculpatului (acesta fiind acuzat de săvârşirea unor infracţiuni pedepsite de lege cu închisoarea pe durată foarte mare), starea conflictuală creată (tulburarea serioasă a activităţii O.C.P.I. Timişoara, a două birouri notariale şi a două părţi civile persoane juridice), lipsa garanţiilor că desfăşurarea procesului penal nu ar fi afectată de lăsarea în libertate a inculpatului (având în vedere mijloacele folosite la săvârşirea faptelor penale reţinute în sarcina sa – uşurinţa cu care ar fi acceptat propunerile inculpatului S., care nu ar fi dus la bun sfârşit activitatea ilicită de care este acuzat fără ajutorul dat de inculpatul K.).

Este adevărat că circumstanţele personale joacă un rol important în privinţa luării, prelungirii, înlocuirii sau revocării unei măsuri procesuale preventive, însă acestea nu pot fi privite izolat de faptele imputate şi de circumstanţele reale în care acestea au fost săvârşite. Indiciile privind contrafacerea şi folosirea unor înscrisuri oficiale, însoţite de declararea necorespunzătoare a adevărului cu prilejul prezentării înscrisurilor falsificate la O.C.P.I., la două birouri notariale şi la Primăria Municipiului Timişoara, determinarea cu intenţie a săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu de către doi notari publici şi doi lucrători de carte funciară, caracterul organizat al acţiunilor inculpaţilor, amploarea activităţii infracţionale de care sunt acuzaţi inculpaţii şi forma continuată a infracţiunilor reclamate sunt împrejurări în raport cu care lipsa antecedentelor penale, pretinsa conduită sinceră a inculpatului şi existenţa unei ocupaţii licite nu justifică liberarea lui sub control judiciar.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 160^8a alin. (6) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată cererea inculpatului K.F. privind liberarea provizorie sub control judiciar.

Deliberând asupra stării de arest a inculpaţilor S.I. (fost C.), K.F. şi B.P., instanţa a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 157/P/2008 al Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaţilor:

1) S.I., fost C., zis „I.", pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:

- art. 323 alin. (1), (2) C. pen.;

- art.288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 - art. 42 C. pen.;

- art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41- art. 42 C. pen.;

- art. 293 C. pen.;

- art. 286 C. pen. cu aplicarea art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- art. 287 C. pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen., şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen..

- art. 31 alin. (1) C. pen. raportat la art. 248¹ cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.;

- art. 31 alin. (1) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 41- art. 42 C. pen.;

- art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.;

- art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.;

- art. 20 raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.;

- art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) combinat cu art. 229 alin. (3) C. pen., prin recalificare în art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen.

2) K.F., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:

- art. 323 alin. (1), (2) C. pen.;

- art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.;

- art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.;

- art. 293 C. pen.;

- art. 286 C. pen. cu aplicarea art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen..

- art. 287 C. pen. cu aplicarea art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- art. 31 alin. (1) C. pen. raportat la art. 248¹ cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.;

- art. 31 alin. (1) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 41- art. 42 C. pen.;

- art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.;

- art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41-42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art.34 C. pen.

3) B.P., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de:

- art. 323 alin. (1), (2) C. pen..

- art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen.;

- art. 286 C. pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- art. 287 C. pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen..

- art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen. şi art. 75 lit. a) C. pen.;

- art. 31 alin. (1) C. pen. raportat la art. 248¹ cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen..

- art. 31 alin. (1) C. pen. raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 41-art. 42 C. pen.;

- art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen.

Verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive a celor 3 inculpaţi menţionaţi mai sus, instanţa a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 300² raportat la art. 160^b C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, dispunând, prin încheiere motivată, fie revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, fie menţinerea arestării preventive, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate.

Luarea, prelungirea şi menţinerea măsurii arestării preventive au fost întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 143 raportat la art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Din coroborarea celor două texte de lege amintite rezultă condiţiile ce trebuie întrunite pentru ca măsura arestării preventive să fie legală şi temeinică: existenţa unor probe sau indicii temeinice că persoana suspectată a săvârşit fapte de natură penală; legea să prevadă pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau închisoarea mai mare de 4 ani; existenţa unui probatoriu din care să rezulte că lăsarea în libertate a persoanei respective prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În speţă, din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală rezultă indicii temeinice care justifică în prezent bănuiala rezonabilă că inculpaţii au săvârşit faptele reţinute în sarcina acestora prin rechizitoriu, respectiv că s-au întocmit în fals două dispoziţii de restituire teren, plăsmuite în întregime cu semnăturile şi ştampilele aparent ca aparţinând Primarului Municipiului Timişoara şi a documentaţiilor cadastrale anexe, care, după întocmirea lor în fals, au fost prezentate spre intabulare, iar cu ajutorul unei procuri judiciare întocmite în Ungaria cu date false, s-a reuşit intabularea dispoziţiei de restituire şi apoi înstrăinarea terenurilor, realizată cu referire la dispoziţia de restituire cu nr. 2456 din 04 noiembrie 2005, iar cu referire la dispoziţia de restituire falsă cu nr. 2447 din 04 noiembrie 2005 fapta fiind descoperită în faza de tentativă.

Pericolul social concret pentru ordinea publică pe care l-ar crea lăsarea în stare de libertate a inculpaţilor rezultă din natura şi gravitatea faptelor imputate (pentru inculpatul S., fost C. – asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în declaraţii, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave; pentru inculpatul K. – asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în declaraţii, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual; pentru inculpatul B. – asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, falsificarea de instrumente oficiale, folosirea de instrumente oficiale false, fals în declaraţii, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual), numărul mare de persoane implicate în activitatea ilicită reţinută în actul de sesizare (inclusiv al inculpaţilor), nivelul prejudiciului (care a atras şi încadrarea juridică a faptei de înşelăciune), rezonanţa socială pe care o are comiterea unui număr mare de infracţiuni de către un număr mare de persoane.

Se observă aşadar că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate.

În privinţa termenului rezonabil al duratei arestării preventive, acest caracter nu se analizează doar prin prisma timpului scurs de la data luării măsurii. Aşa cum se desprinde şi din jurisprudenţa C.E.D.O., trebuie avute în vedere şi alte criterii, cum ar fi miza procesului şi complexitatea cauzei. În speţă, pe lângă durata arestării, este necesar să se ia în considerare şi complexitatea cauzei (numărul mare al persoanelor trimise în judecată şi al faptelor imputate), comportamentul procesual al părţilor (la termenul de judecată din 10 ianuarie 2011 s-a formulat o cerere de recuzare a preşedintelui completului de judecată, unul din cele două motive invocate fiind anterior analizat cu ocazia soluţionării cererii de abţinere a aceluiaşi judecător, deja respinsă la momentul formulării cererii de recuzare), precum şi miza procesului (pedepsele prevăzute de lege pentru faptele de care sunt acuzaţi inculpaţii fiind mari).

Referitor la problemele de sănătate ale inculpaţilor K.F. şi B.P. invocate, acestea nu constituie un impediment pentru menţinerea arestării preventive. Se observă că la dosar nu există dovezi în sensul că aceştia ar suferi de afecţiuni care i-ar pune în imposibilitatea suportării regimului de detenţie preventivă. În orice caz, art. 139¹ teza I C. proc. pen. prevede că, în cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua medicală a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, administraţia locului de deţinere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în reţeaua medicală a Ministerului Sănătăţii Publice. De asemenea, în situaţia în care persoana în cauză nu beneficiază de asistenţă medicală sau de regimul alimentar corespunzător, are posibilitatea de a formula plângeri în temeiul Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Faţă de cele reţinute, s-a considerat că lăsarea inculpaţilor în libertate ar încuraja săvârşirea unor fapte similare celor imputate prin actul de sesizare a instanţei atât de către inculpaţi, cât şi de către alte persoane ce ar percepe lăsarea în libertate a făptuitorilor ca pe o lipsă de reacţie corespunzătoare a autorităţilor.

De asemenea, instanţa a remarcat faptul că statul are obligaţia pozitivă de a adopta o legislaţie penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte îndreptate împotriva unor relaţii privind convieţuirea socială, patrimoniului cetăţeanului, activităţii de serviciu a funcţionarilor publici şi încrederii de care trebuie să se bucure înscrisurile oficiale şi sub semnătură privată, valori sociale fundamentale ocrotite de legea penală.

Pentru aceleaşi considerente care vizează menţinerea arestării preventive s-a apreciat că această măsură nu poate fi revocată sau înlocuită cu altă măsură procesuală, conform considerentelor expuse anterior, neexistând garanţii că luarea unor măsuri neprivative de libertate faţă de cei trei inculpaţi ar asigura buna desfăşurare a procesului penal.

Aşa fiind, în baza art. 139 alin. (1) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate cererile inculpaţilor S.I. (fost C.), K.F. şi B.P. privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, în baza art.139 alin. (2) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată cererea inculpatului S.I. (fost C.) privind revocarea măsurii arestării preventive, iar în baza art. 300¹ raportat la art. 160^b alin. (3) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a celor trei inculpaţi, urmând ca legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 04 iunie 2011.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii S.I. (fost C.) şi K.F., solicitând casarea acesteia şi, în rejudecare, revocarea măsurii arestării preventive iar, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

În motivele scrise şi în susţinerile orale, inculpatul K.F. a criticat hotărârea prin prisma dispoziţiilor art. 160² şi următoarele C. proc. pen., considerând că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar.

S-a apreciat că există suficiente elemente care să demonstreze că prin punerea în libertate a inculpatului nu s-ar crea un pericol pentru ordinea publică sau pentru bunul mers al anchetei.

Se invocă, în sprijinul acestor afirmaţii, că însuşi organul de urmărire penală a constatat buna sa credinţă şi poziţia sa procesuală corectă, prin declaraţiile date contribuind la tragerea la răspundere penală a celorlalţi inculpaţi, iar pentru primul termen de judecată din 07 februarie 2011 a depus un memoriu prin care solicită a se face aplicarea dispoziţiilor art. 320¹ C. proc. pen.

Pe de altă parte, instanţa nu trebuie să ignore prevederile art. 136 alin. (8) C. proc. pen. relativ la criteriile de alegere a unei măsuri preventive, făcându-se referire, în mod expres, la sănătatea, vârsta, lipsa antecedentelor penale.

Se invocă jurisprudenţa C.E.D.O. în materia liberării provizorii sub control judiciar.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara prevăzută de art. 145¹ C. proc. pen.

Recurentul inculpat S.I. a solicitat casarea hotărârii şi, în rejudecare să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, întrucât inculpatul nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În motivele scrise şi în susţinerile orale s-a arătat că motivarea încheierii recurate este aproximativ identică cu încheierile anterioare prin care instanţa a verificat starea de arest a inculpaţilor, astfel că obligaţia instanţei s-a transformat într-o simplă formalitate.

Pe de altă parte, nu se poate face abstracţie de faptul că inculpatul este arestat de aproximativ 12 luni şi că în cauză nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

În fine, au fost invocate şi dispoziţiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., inculpatul fiind diagnosticat cu diabet zaharat, fiind internat de urgenţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă nr.1 din Timişoara.

Pe de altă parte, inculpatul nu are antecedente penale împrejurare faţă de care se impune judecarea sa în stare de libertate.

În subsidiar, recurentul inculpat S.I. a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile prin prisma criteriilor formulate, dar şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 385⁹ alin. (3) C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Sub aspectul criticilor ce vizează greşita respingere a cererilor de revocare a măsurii arestării preventive, respectiv înlocuirea acestei măsuri cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, prevăzută de art. 145¹ C. proc. pen., Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 141 teza ultimă C. proc. pen., potrivit cu care încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.

În ceea ce priveşte starea de arest a inculpaţilor recurenţi, se constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara nr. 1571/P/2008 din 22 octombrie 2010 s-a dispus trimiterea în judecată – printre alţii – şi a inculpaţilor S.I., respectiv K.F. pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, fals privind identitatea, falsificarea instrumentelor oficiale, folosirea instrumentelor oficiale false, fals în declaraţii, participaţie improprie la abuz în serviciu contra intereselor publice, participaţie improprie la fals intelectual, uz de fals, înşelăciune şi tentativă la înşelăciune.

În esenţă, se reţine că inculpaţii s-au constituit într-un grup infracţional organizat cu scopul ca, prin acte false, să obţină restituirea unor imobile pentru ca, ulterior, să le intabuleze în mod fraudulos, iar mai apoi să le înstrăineze prin autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare la notari publici, folosindu-se de procuri false.

Analizând temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a celor doi inculpaţi, Înalta Curte constată că acestea nu au încetat, impunând menţinerea în continuare a stării de arest.

Luarea, prelungirea sau menţinerea măsurii arestării preventive în cursul procesului penal, cu respectarea prezumţiei de nevinovăţie, nu implică pronunţarea instanţei asupra fondului procesului (adică şi asupra vinovăţiei inculpatului), ci numai asupra existenţei unor probe sau indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune, precum şi a incidenţei unuia din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

Potrivit jurisprudenţei C.E.D.O. privind interpretarea art. 5 paragraful 1 lit. c) pentru justificarea arestării sau detenţiei provizorii nu se pretinde să fie deja stabilite realitatea şi natura infracţiunii de care cel acuzat este bănuit că a săvârşit-o, pentru că aceasta reprezintă scopul urmăririi penale, iar detenţia permite desfăşurarea ei normală.

Aşa cum a precizat instanţa europeană, faptele care au dat naştere la bănuieli concrete, care au justificat arestarea unei persoane, nu trebuie să aibă acelaşi nivel cu acelea necesare pentru justificarea unei condamnări.

În cauză, Înalta Curte apreciază că, în acest moment procesual – nefiind citit actul de sesizare şi implicit nefiind începută cercetarea judecătorească – cerinţele art. 148 lit. f) C. proc. pen. se menţin, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaţilor, în condiţiile în care există indicii temeinice şi suficiente, în accepţiunea dată acestei noţiuni de art. 143 C. proc. pen., din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au comis faptele pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată.

În ceea ce priveşte pericolul concret pentru ordinea publică trebuie avute în vedere nu numai datele legate de persoana inculpatului, dar şi datele referitoare la fapte pentru că nu de puţine ori acestea din urmă sunt de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate.

Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură a infracţiunii, dar în analiza primului aspect nu se poate face abstracţie de cel de-al doilea.

Astfel, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunii de care este acuzat inculpatul.

Cum în speţă, în sarcina inculpaţilor se reţin a fi comise fapte cu un grad ridicat de pericol social, fiind implicaţi în tranzacţii imobiliare ilicite, cu utilizarea unor documente false pentru încheierea actelor notariale, Înalta Curte apreciază că se impune privarea de libertate în continuare, o altă modalitate alternativă – cum ar fi liberarea provizorie sub control judiciar solicitată de inculpaţi – nefiind suficientă pentru buna desfăşurare a procesului penal.

Este real faptul că, dispoziţiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen., trebuiesc avute în vedere şi la examinarea menţinerii stării de arest, respectiv la alegerea unei alte măsuri preventive dar, în cauză, în raport de datele speţei, se apreciază că nu se impune nici revocarea măsurii şi nici liberarea provizorie sub control judiciar.

Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii K.F. şi S.I. împotriva încheierii din 6 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.I. (fost C.) şi K.F. împotriva încheierii de şedinţă din 06 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1101.1/59/2010.

Obligă recurentul inculpat S.I. (fost C.) la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurentul inculpat K.F. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 1506/2011. Penal. Cerere de întrerupere a...		ICCJ. Decizia nr. 1519/2011. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1510/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1510/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs