ICCJ. Decizia nr. 153/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 153/2011

Dosar nr. 457/32/2010

Şedinţa publică din 19 ianuarie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin sentinţa penală nr. 105 din 09 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., s-au admis plângerile formulate de petenţii P.D.I. şi N.C. împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală din data de 14 iunie 2010 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul 1405/P/2009, menţinută prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe Curtea de Apel Bacău nr. 351/II/2/2010 din 12 iulie 2010.

A fost schimbat temeiul de drept al soluţiei de scoatere de sub urmărire penală reţinut în ordonanţa atacată din art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a dispus înlăturarea sancţiunii cu caracter administrativ a mustrării aplicată celor doi petenţi, precum şi a dispoziţiilor referitoare la obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare şi la executarea sancţiunii.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

S-a reţinut că, sub numărul 457/32/2009 s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bacău plângerea formulată de petentul P.D.I. împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală din data de 14 iunie 2010 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul 1405/P/2009.

Împotriva aceleiaşi ordonanţe de netrimitere a formulat plângere şi petentul N.C., dosarul cauzei fiind înregistrat pe rolul Curţii sub nr. 458/32/2010.

Prin încheierea din data 17 august 2010 pronunţată în acest dosar constatându-se incidenţa unui un caz de conexitate, s-a dispus reunirea cauzei ce a format obiectul dosarului 458/32/2010 la dosarul 457/32/2010 a instanţei mai întâi sesizate.

Din motivarea plângerilor adresate instanţei, rezultă că petenţii au criticat temeiul juridic greşit al soluţiei de scoatere de sub urmărire penală, invocându-se incidenţa art. 10 lit. d) C. proc. pen., în sensul că infracţiunii de înşelăciune în formă tentată ce a făcut obiectul urmăririi penale îi lipseşte unul din elementele constitutive, sub aspectul inexistenţei intenţiei infracţionale şi a scopului obţinerii unui folos material injust.

Examinând actele si lucrările dosarului, instanţa retine următoarele:

Prin ordonanţa din data de 14 iunie 2010 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul 1405/P/2009 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor N.C. şi P.D.I. ofiţeri de poliţie judiciară, în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor - I.P.J. Neamţ cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. şi aplicarea sancţiuni cu caracter administrativ, mustrarea.

S-au stabilit cheltuieli judiciare în sumă de 50 lei (câte 25 lei fiecare), care vor fi suportate de învinuiţi.

Conform dispoziţiei art. 2491 alin. (1) C. proc. pen. cu ref. la art. 487 C. proc. pen. a fost stabilit termen pentru punerea în executare a sancţiunii 09 iulie 2010, ora 930 când vor fi prezenţi N.C. şi P.D.I. la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Pentru a pronunţa această soluţie procurorul a reţinut:

Învinuitul N.C. este comisar de poliţie în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor - I.P.J Neamţ.

La data de 01 iulie 2009 i-a fost emis de către I.P.J Piatra Neamţ, Ordinul de Serviciu Seria P nr. 0475268, pentru a efectua concediul de odihnă începând cu 27 iulie 2009.

Învinuitul N.C., în declaraţia dată susţine că, la data de 28 iulie 2009, s-a deplasat în Bucureşti pentru ca în ziua următoare să o ia de la Aeroportul Otopeni pe sora sa N.E. În acest sens a prezentat şi copii după biletul de avion, pe relaţia Catania - Bucureşti Otopeni.

Învinuitul nu s-a prezentat la sediul Postului de Poliţie din Aeroportul Otopeni pentru a aviza efectuarea transportului prin confirmare pe Ordinul de Serviciu seria P nr. 0475268 emis de către I.P.J Piatra Neamţ.

La data de 15 septembrie 2009 învinuitul P.D.I., inspector principal de poliţie în cadrul I.P.J. Neamţ s-a deplasat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Combatere a Corupţiei împreună cu comisarul şef I.D. pentru a fi audiat ca martor într-o cauză penală. Cunoscând acest fapt învinuitul N.C. a dat colegului său, P.D.I., ordinul de serviciu seria P nr. 0475268 pentru a confirma, în mod nereal, efectuarea deplasării la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

După audiere învinuitul P.D.I. a prezentat procurorului din cadrul D.N.A - Secţia de Combatere a Corupţiei pentru viză şi ordinul de serviciu emis pe numele învinuitului N.C.

Constatând că, acesta din urmă nu a fost prezent la sediul instituţiei, a întocmit proces-verbal de sesizare din oficiu, ulterior cauza fiind declinată prin ordonanţa din 244/P/2009 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Prin determinarea avizării nereale a ordinului de transport aparţinând învinuitului N.C., acesta urmărea decontarea cheltuielilor de transport stabilite potrivit art. 5 din HG 125/2003 pentru aprobarea cheltuielilor de decontare şi art. 28 lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind Statului poliţistului.

Prin adresa 87657/2009 I.P.J. Neamţ a precizat că valoarea cheltuielilor de transport ce urma a fi decontate pentru distanţa Piatra Neamţ - Bucureşti este în sumă de 161,120 lei.

Învinuitul P.D.I. a confirmat susţinerile învinuitului N.C. că, a dat ordinul de serviciu pentru a fi vizat la Postul Poliţie Transporturi Aeriene Otopeni şi din greşeală l-a prezentat procurorului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Aceste precizări nu sunt reale având în vedere menţiunile din procesul-verbal de sesizare din oficiu, potrivit cărora învinuitul P.D.I. a arătat că N.C. ar fi şoferul autoturismului cu care a efectuat deplasarea în Bucureşti.

Învinuitul N.C. a susţinut că, nu este realizat conţinutul constitutiv al infracţiunii de tentativă la înşelăciune în condiţiile în care ar fi beneficiat de un drept legal al decontării cheltuielilor de transport odată pe an pentru efectuarea concediului de odihnă potrivit art. 5 alin. (1) din HG 125/2003 şi art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea 360/2002 privind Statutul poliţistului. Aceste precizării nu sunt relevante sub aspectul existenţei infracţiunii menţionate în condiţiile în care s-a urmărit atestarea nereală a efectuării călătoriei prin prezentarea unui ordin de serviciu anterior (emis la data de 01 iulie 2009) şi după efectuarea concediului de odihnă.

Învinuiţii P.D.I. şi N.C. sunt ofiţeri de poliţie în cadrul Serviciului de Investigaţii a Fraudelor - I.P.J. Neamţ fiind apreciaţi pentru îndeplinirea în mod deosebit a atribuţiilor de serviciu, comportamentul şi implicarea în activitatea profesională.

Soluţia atacată a fost menţinută prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe Curtea de Apel Bacău nr. 351/II/2/2010 din 12 iulie 2010 care a respins plângerea formulată de petentul B.M.

Verificând, soluţia procurorului de netrimitere in judecata, atacata cu plângere de petenţii P.D.I. şi N.C., Curtea constată că este întemeiată.

Potrivit art. 2781 C. proc. pen., care se referă la procedura plângerii în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, după parcurgerea procedurii prevăzută de art. 278 C. proc. pen., referitoare la actele procurorului, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt lezate prin soluţiile de netrimitere în judecată pot face plângere la judecătorul din cadrul instanţei competente să judece cauza în primă instanţă.

După parcurgerea procedurii şi soluţionarea definitivă a plângerii, soluţiile procurorului, confirmate de instanţă, capătă o autoritate relativă de lucru judecat, aşa cum prevede alin. (11) al art. 2781 C. proc. pen. Potrivit acestui text de lege, în situaţia în care soluţia de netrimitere în judecată este confirmată prin hotărâre definitivă, o persoană nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală, şi nu a intervenit unul din cazurile prevăzută de art. 10 C. proc. pen.

Atât timp cât se exercită calea de atac prevăzută de lege împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, aceasta nu are caracter definitiv şi nu-şi produce efectele, ca o manifestare elocventă a efectului suspensiv al căilor de atac instituite de Codul de procedură penală.

Investită cu soluţionarea plângerii împotriva actului procesual prin care se dă o soluţie de netrimitere în judecată, instanţa nu poate fi împiedicată să recurgă la verificarea în totalitate a ordonanţei sau rezoluţiei şi să îndrepte ori să elimine nelegalităţile actului procesual controlat.

Instanţa de judecată nu poate fi ţinută de soluţiile prevăzute de alin. (8) al art. 2781 C. proc. pen., pentru că aceste soluţii vizează numai confirmarea sau infirmarea dispoziţiilor de netrimitere în judecată, dar nu exclud un control de legalitate atunci când soluţia de nesesizare prin rechizitoriu a instanţei este, în fond, temeinică şi legală, dar nu răspunde în integralitate cerinţelor de legalitate.

Dacă, în fond, soluţia de netrimitere în judecată este temeinică şi legală şi poate căpăta o relativă autoritate de lucru judecat, nu poate fi permisă tolerarea acestui mod de definitivare atunci când se constată aspecte de nelegalitate şi când corijarea lor mai este posibilă. Spunem aceasta pentru că, o redeschidere a urmăririi penale nu mai este posibilă pentru aceste erori şi pentru că efectele soluţiilor date în rezolvarea acţiunilor penale produc consecinţe diferite, unele cu efecte dezastruoase pentru persoanele vizate.

Mai mult, este de arătat că soluţiile înscrise în cuprinsul dispoziţiile art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., privesc aptitudinea funcţională a acţiunii penale, posibilitatea exercitării ei şi nu aspecte ce ţin de reţinerea greşită a temeiurilor de stingere sau de împiedicare a punerii în mişcare.

Posibilitatea cenzurării actelor procesuale emise de procuror şi sub alte aspecte decât soluţiile netrimitere în judecată se poate desprind şi din interpretarea a fortiori a dispoziţiilor ce stabilesc controlul instanţei asupra actelor procurorului. Dacă instanţa poate să infirme o soluţie e fond dată de procuror cu privire la punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, cu atât mai mult ea poate să intervină asupra aspectelor de legalitate şi să facă corecţiile necesare pentru a asigura deplina legalitate a soluţiei procurorului.

lată de ce instanţa de judecată poate proceda la modificarea temeiului soluţiei de scoatere de sub urmărire penală dispusă de procuror în procedura de rezolvare a plângerilor reglementată de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.

Cu privire la calitatea procesuală a petenţilor este de observat că legiuitorul aşează între titularii dreptului de formula plângere împotriva rezoluţilor sau ordonanţelor de netrimitere în judecată şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate prin actele procesuale emise de procuror. Nu este vorba de presupusa persoană vătămată prin infracţiune pentru că această persoană este abilitată distinct să formuleze plângere, ci de alte persoane asupra cărora soluţia procurorului produce consecinţe directe. Una dintre aceste persoane poate fi chiar persoana faţă de care s-a solicitat tragerea la răspundere penală, pentru că o soluţie a procurorului, chiar dacă este o soluţie de netrimitere în judecată, poate să atragă consecinţe patrimoniale sau nepatrimoniale, în funcţie de statutul său social şi de percepţia societăţii.

Acest punct de vedere a fost împărtăşit şi de instanţa supremă a ţării, care prin Decizia nr. 44 din 13 octombrie 2008, pronunţată într-un recurs în interesul legii a decis că „În cazul plângerii formulate în baza art. 2781 C. proc. pen. de persoana faţă de care s-a dispus netrimiterea în judecată şi care solicită schimbarea temeiului de drept al soluţiei dispuse prin rezoluţie sau ordonanţă ori dispoziţia cuprinsă în rechizitoriu, în ipoteza unei instrumentări complete, instanţa poate dispune schimbarea acestuia, în condiţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen.".

Pe fond, Curtea constată că temeiul stingerii acţiunii penale la care s-a oprit procurorul este incorect, reţinând că nu există probe incriminatorii concludente de natură a dovedi intenţia infracţională a celor doi petenţi şi scopul obţinerii de către petentul N.C. a unui folos material injust.

Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de înşelăciune se săvârşeşte cu intenţie directă; făptuitorul realizează că desfăşoară o activitate de inducere în eroare şi că prin aceasta pricinuieşte o pagubă, urmare a cărei producere o doreşte.

Latura subiectivă a infracţiunii include şi scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul a unui folos material injust, pe care făptuitorul să-l fi urmărit în momentul săvârşirii faptei.

Prin „folos material" se înţelege orice profit, avantaj,care poate fi evaluat în bani şi care atunci când este realizat duce la creşterea sau consolidarea patrimoniului.

Folosul este injust atunci când cu privire la acesta nu există nici o îndreptăţire.

Aplicând aceste consideraţii de ordin doctrinar la speţa de faţă, Curtea constată că probele administrate în cauză nu confirmă existenţa unui element esenţial de existenţă a infracţiunii de înşelăciune; scopul obţinerii unui folos injust de către petentul N.C. faţă de care acesta nu justifica nici o îndreptăţire.

Curtea nu are nici un motiv de a nu da curs afirmaţiilor petentului N.C. expuse constant în cursul procesului penal cu privire la natura faptei comise, care a constat într-un demers al acestuia în vederea realizării unui drept patrimonial legitim, conferit prin lege, făcut prin intermediul petentului P.D.I.

În conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, acesta are dreptul la „decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării în interesul serviciului, mutării în alte localităţi şi o dată pe an pentru efectuarea concediului de odihnă, precum şi în alte situaţii, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului"

Curtea, de asemenea observă, că susţinerile petentului N.C. referitoare la efectuarea de către acesta a unei deplasări la Bucureşti la data de 28 iulie 2009 cât timp se afla în concediul de odihnă, sunt confirmate de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv copii după două cupoane de îmbarcare transport aerian, un bon de carburant şi o chitanţă fiscală transmisă prin e-mail (fila 40-41).

În aceste condiţii, fapta petentului N.C. de a solicita colegului său, petentul P.D.I. să vizeze la data de 15 septembrie 2009 ordinul de serviciu seria P nr. 0475268 la unitatea de poliţie din aeroportul Bucureşti Otopeni sau la o altă unitate de poliţie din Bucureşti, în vederea decontării contravalorii unei călătorii efectuate anterior în cursul concediului de odihnă, nu constituie în nici un mod o hotărâre infracţională a acestuia prin care a urmărit înşelarea I.P.J. Neamţ, din moment ce călătoria indicată în ordinul de serviciu în discuţie, a fost efectuată în realitate de către petentul N.C., iar decontarea contravalorii acesteia i se cuvenea.

În consecinţă Curtea, apreciază că fapta petentului N.C., nu intră în sfera ilicitului penal, constituind un demers făcut în realizarea unui drept patrimonial legitim, la care era îndreptăţit, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002.

Cât priveşte informaţiile existente în conţinutul procesului penal de sesizare din oficiu din data de 15 septembrie 2009 (fila 16 dosar) care atestă afirmaţii nereale făcute de cei doi petenţi cu ocazia interpelării acestora de către procurorul DNA, Curtea apreciază că aceste denaturări ale adevărului de către petenţii în cauză, nu sunt în măsură a releva o culpă a acestora faţă de infracţiunile ce au făcut obiectul urmăririi penale.

II. Împotriva acestei sentinţe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, criticând-o ca nelegală şi netemeinică cu privire la schimbarea temeiului de drept al soluţiei de scoatere de sub urmărire penală din art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Din probele administrate în cauză rezultă că faptele comise de N.C. şi P.D.I. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 20 C. pen. rap. la art. 215 alin. (1), (2) C. pen. aşa încât soluţia dispusă de procuror prin ordonanţa 1405/P/2009, prin care s-a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, este legală şi temeinică şi se impune a fi menţinută.

Astfel, din procesul verbal de sesizare din oficiu (f.16, 17), ordinul de serviciu seria P nr. 0475268 (f.18), adresa 46848/2009 a IPJ Neamţ (f.21) rezultă că în ziua de 15 septembrie 2010 N.C. nu s-a deplasat la sediul DNA Bucureşti, deplasarea a fost efectuată doar de către P.D.I. care a solicitat la cererea colegului său şi vizarea ordinului de serviciu al primului, în scopul decontării cheltuielilor de transport.

Chiar dacă acesta avea dreptul, conform art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 302/2002 la decontarea cheltuielilor de transport o dată pe an pentru efectuarea concediului de odihnă ori în cazul deplasării în interesul serviciului, nu se poate reţine că la data de 15 septembrie 2009 N.C. se afla în vreuna din acele situaţii. Pentru a beneficia de decontarea transportului în cazul concediului de odihnă, călătoria trebuie efectiv efectuată, ori la data de 15 septembrie 2009 când s-a solicitat de către P.D.I. semnarea ordinului de serviciu pentru N.C. acesta din urmă se afla la serviciu, la IPJ Neamţ (aşa cum reiese din adresa nr. 46848/2009 - f.21). în consecinţă, solicitându-se, prin semnarea ordinului de serviciu, atestarea faptului că N.C. s-a prezentat în 15 septembrie 2009 la sediul DNA Bucureşti s-a încercat, prin prezentarea în mod nereal a acestui fapt, să se obţină foloase materiale injuste.

Examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de recurs invocat, Înalta Curte are în vedere că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău se priveşte ca nefondat şi urmează a fi respins ca atare în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Aceasta întrucât în mod legal şi temeinic, prima instanţă a constatat inexistenţa unui element esenţial al infracţiunii de înşelăciune şi anume, scopul obţinerii unui folos injust de către petentul N.C. faţă de care acesta nu justifica nicio îndreptăţire şi pe cale de consecinţă a dispus schimbarea temeiului de drept al soluţiei de scoatere de sub urmărire penală reţinut în ordonanţa atacată din art. 10 lit. b)/1 C. proc. pen. în art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Se reţine în propriul demers analitic al Înaltei Curţi cu titlu de premiză că în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, acesta are dreptul la „decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării în interesul serviciului, mutării în alte localităţi şi o dată pe an pentru efectuarea concediului de odihnă, precum şi în alte situaţii, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului"

Curtea, de asemenea observă, că susţinerile petentului N.C. referitoare la efectuarea de către acesta a unei deplasări la Bucureşti la data de 28 iulie 2009 cât timp se afla în concediul de odihnă, sunt confirmate de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv copii după două cupoane de îmbarcare transport aerian, un bon de carburant şi o chitanţă fiscală transmisă prin e-mail (fila 40-41).

În aceste condiţii, fapta petentului N.C. de a solicita colegului său, petentul P.D.I. să vizeze la data de 15 septembrie 2009 ordinul de serviciu seria P nr. 0475268 la unitatea de poliţie din aeroportul Bucureşti Otopeni sau la o altă unitate de poliţie din Bucureşti, în vederea decontării contravalorii unei călătorii efectuate anterior în cursul concediului de odihnă, nu constituie în nici un mod o hotărâre infracţională a acestuia prin care a urmărit înşelarea I.P.J. Neamţ, din moment ce călătoria indicată în ordinul de serviciu în discuţie, a fost efectuată în realitate de către petentul N.C., iar decontarea contravalorii acesteia i se cuvenea.

În consecinţă Curtea, apreciază că fapta petentului N.C., nu intră în sfera ilicitului penal, constituind un demers făcut în realizarea unui drept patrimonial legitim, la care era îndreptăţit, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 360/2002.

Cât priveşte informaţiile existente în conţinutul procesului penal de sesizare din oficiu din data de 15 septembrie 2009 (fila 16 dosar) care atestă afirmaţii nereale făcute de cei doi petenţi cu ocazia interpelării acestora de către procurorul DNA, Curtea apreciază că aceste denaturări ale adevărului de către petenţii în cauză, nu sunt în măsură a releva o culpă a acestora faţă de infracţiunile ce au făcut obiectul urmăririi penale.

Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluţionarea recursului de faţă declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău să rămână în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinţei penale nr. 105 din 09 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie privind pe intimaţii petiţionari P.D.I. şi N.C.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 ianuarie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 153/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs