ICCJ. Decizia nr. 1570/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
Prin rechizitoriul nr. 107/P/2010 al Parchetului de pe lângă înalta Curte de casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău a fost trimis în judecată inculpatul C.C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Prin încheierea nr. 143 din 3 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 699/32/2010 al Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în baza art. 1491C. proc. pen. s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului C.C.C., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, dispunându-se emiterea unui mandat de arestare preventivă a inculpatului.
La termenul de judecată din data de 12 aprilie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, în dosarul nr. 755/32/2010, fixat pentru judecarea cauzei penale, instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Bacău, verificând legalitatea și temeinicia arestării preventive, a menținut starea de arest a inculpatului în temeiul art. 3002combinat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., pronunțând încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză.
împotriva acestei încheieri inculpatul C.C.C. a declarat recurs solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestării preventive. A mai solicitat, ca în măsura în care instanța de recurs va aprecia necesară menținerea unei măsuri restrictive să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți sub nr. 3218/1/2011.
înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 3856alin. (3) C. proc. pen. și dispoziția Curții de Apel Bacău dată în încheierea atacată, constată că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la această dispoziție a instanței, înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 5 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa.
De la această regulă, există însă excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. c). Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, în materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern.
Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca, arestarea preventivă a unei persoane să se facă în conformitate cu normele de fond și de procedură prevăzute de legea națională, care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Altfel spus, să se poată demonstra că detenția acelei persoane este conformă cu scopul prevăzut de art. 5 paragraful 1.
în cauza supusă analizei, înalta Curte constată respectate, deopotrivă, atât dispozițiile cuprinse în legea internă, cât și exigențele ce decurg din prevederile Convenției.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanța de judecată, în exercitarea atribuțiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) al aceluiași articol "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive".
înalta Curte constată că, în raport de modul de operare a activității infracționale, de împrejurările comiterii faptelor, reținută în actul de sesizare respectiv că inculpatul a pretins de la denunțătorii C.D.M. și C.V., suma de 1000 euro pentru a interveni pe lângă magistrații din cadrul Judecătoriei Piatra Neamț ce soluționează dosarul civil nr. 3525/279/2008, în vederea obținerii unei hotărâri favorabile și soluționării cu celeritate a cauzei, cât și faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, este pedeapsa cu închisoare mai mare de 4 ani, lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de insecuritate și neîncredere în buna desfășurare a justiției.
Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit inculpatul, din reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme față de cei presupuși ca autori ai faptelor respective.
In acord cu prima instanță, înalta Curte apreciază că sunt întrunite și la acest moment procesual condițiile prevăzute de art. 3002coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reține, de asemenea, că menținerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârșire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează această faptă, durata detenției provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 paragraful 3 din Convenție, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menținerea detenției provizorii este licită, respectându-se legislația internă și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului.
In același sens, înalta Curte reține că, în cauză, menținerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumția de nevinovăție și nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertății acestuia încadrându-se în dispozițiile și limitele legii.
Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara/localitatea, formulată de către inculpat personal, în ultimul cuvânt, dar și de către apărătorul său ales, se constată următoarele:
Conform art. 139 alin. (2) C. proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește cu o altă măsură când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale, caz în care se revocă arestarea preventivă și se dispune punerea de îndată în libertate. Având în vedere susținerile anterioare, înalta Curte apreciază că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale [art. 143 și art. 148 lit. f), art. 1491C. proc. pen.), neintervenind elemente de natură a justifica susținerea că punerea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică, iar luarea acestei măsuri atât de severe se impune și pentru buna desfășurare a procesului penal în raport de natura și gravitatea infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat.
Cât privește invocarea motivului de recurs de către apărătorul ales al inculpatului potrivit căruia la data de 12 aprilie 2011 când a fost judecată prelungirea măsurii arestării preventive de către Curtea de Apel Bacău, inculpatul nu a beneficiat de apărarea sa de către apărătorul său ales, nu poate fi primit de înalta Curte.
înalta Curte constată că nu sunt incidente dispozițiile art. 197 alin. (2) raportat la art. 171 alin. (3) C. proc. pen. și prin urmare incidentul invocat de apărarea inculpatului nu este supus sancțiunii nulității actelor procedurale realizate, întrucât instanța de fond a dispus în temeiul art. 171 alin. (4)1 C. proc. pen. ca inculpatul să fie asistat și reprezentat de apărător desemnat din oficiu respectiv, de către avocat S.B.
înalta Curte conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul C.C.C. împotriva încheierii din 12 aprilie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 755/32/2010.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat recurentul inculpat la cheltuieli judiciare conform dispozitivului prezentei hotărâri.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1634/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1542/2011. Penal → |
|---|
