ICCJ. Decizia nr. 1675/2011. Penal
| Comentarii |
|
Prin încheierea din 6 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția I-a penală, ca instanță de apel, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 300/2 raportat la art. 160/b C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului B.L., stabilind termenul de judecată a apelurilor declarate de procuror și de coinculpați la data de 11 mai 2011.
Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel a reținut următoarele:
împotriva încheierii, inculpatul B.L. a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în partea introductivă a deciziei.
Recursul inculpatului va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:
Potrivit art. 300/2 cu referire la art. 160/b și art. 160/h C. proc. pen., în cursul judecății, instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive.
Verificând actele și lucrările dosarului, înalta Curte constată că instanța de apel, motivat, a dispus legal și temeinic menținerea stării de arest a inculpatului deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile inițiale care au determinat arestarea nu a dispărut (art. 143 și art. 148 C. proc. pen.) și acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa închisorii de 3 ani și 9 luni, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.
în raport de gravitatea faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, și condamnat în primă instanță [tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen.], dar mai ales a împrejurărilor concrete descrise în sentința instanței de fond, corect instanța de apel a reținut că se impune continuarea privării de libertate (argumente în fapt și în drept amplu prezentate la pag. 3-6 din încheierea recurată). Se constată, de asemenea, că instanța de prim control judiciar a motivat convingător îndeplinirea cerințelor prevăzute de lege pentru menținerea stării de arest (art. 143,art. 148 C. proc. pen.).
înalta Curte își însușește integral argumentele de fapt și de drept amplu prezentate în pag. 3-6 ale încheierii atacate, apreciind că nu se impune reluarea acestora, și nici suplimentarea lor.
Argumentul apărării pentru punerea în libertate a inculpatului (săvârșirea infracțiunii în stare de minoritate a făptuitorului) nu este suficient pentru a justifica revocarea arestării, după intervenirea unei soluții de condamnare.
Starea de minoritate a atras deja reducerea substanțială a pedepsei, prin aplicarea dispozițiilor art. 99 și urm. C. pen. cu privire la regimul sancționator al infractorilor minori.
Cu referire la durata măsurii preventive, înalta Curte apreciază că se impune delimitarea duratei arestării prealabil trimiterii în Judecată (arestare provizorie în înțelesul jurisprudenței CEDO) care are ca temei un mandat de arestare preventivă emis de un Judecător în cursul urmăririi penale, de durata arestării postcondamnatorii, privarea de libertate având ca temei sentința primei instanțe de judecată prin care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare. Aceste delimitări se impun a fi observate prin raportare la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, în Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt prevăzute, distinct, temeiuri ale privării de libertate a persoanei:
Potrivit art. 5 "Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepția următoarelor cazuri și potrivit căilor legale :
a. dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent;
b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau dețineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri pronunțate de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligații prevăzute de lege;
c. dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice ale necesității de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia;
Or, în prezent, așa cum s-a menționat, a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa închisorii de 3 ani și 9 luni, hotărâre pronunțată de către "un tribunal competent" care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel cum acesta a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Wemhoff contra Germaniei.
Față de cele reținute, înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat recursul inculpatului.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1689/2011. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 1665/2011. Penal → |
|---|
