ICCJ. Decizia nr. 1525/2011. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Revizuire - Recurs

Prin sentința penală nr. 383 din 13 octombrie 2010 a Tribunalului Dolj, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul condamnat I.C.F., și a fost obligat petentul la 230 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

în argumentarea soluției pe care a pronunțat-o instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 9945/63/2010 petentul I.C.F. a formulat revizuire împotriva sentinței penale a Tribunalului Dolj nr. 272/2009.

în motivarea cererii, revizuientul a solicitat rejudecarea cauzei întrucât a fost trimis în judecată deși nu existau probe certe de vinovăție și a fost condamnat în lipsa unor asemenea probe datorită comiterii unor infracțiuni de corupție de către procurorul care a efectuat urmărirea penală și judecării care au soluționat cauza.

De asemenea, s-a mai arătat că victima A.M. a fost agresată de către fiica ei P.E. și concubinul acesteia, M.M., iar pentru a scăpa de răspunderea penală, aceasta a mituit procurorul și judecătorul care au determinat condamnarea sa.

A mai precizat revizuentul I.C. faptul că pe parcursul internării sale la Spitalul Clinic de Urgență Craiova, victima a fost lucidă 18 ore și trebuia să spună cine este autoarea infracțiunilor săvârșite respectiv fiica sa, P.E.

O dată cu cererea de revizuire a fost înaintat și referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj în concluziile căruia se arată că nu sunt incidente prevederile art. 394 C. proc. pen., privind revizuirea.

Analizând cererea de revizuire formulată de condamnat, în raport de motivele invocate, de dispoz. art. 394 C. proc. pen., de actele și lucrările dosarului, tribunalul retine următoarele:

Prin sentința penală nr. 272/2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 19340/63/2008, a cărei revizuire se solicită, s-a dispus condamnarea inculpatului I.C.F. la pedeapsa de 12 ani și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pentru comiterea infracțiunii de omor prev. de art. 175 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), soluție menținută de Curtea de apel Craiova prin decizia penală nr. 212 din 29 octombrie 2009 și de îCCJ prin decizia penală nr. 413 din 04 februarie 2010, reținându-se că în seara zilei de 21 iulie 2008, în jurul orelor 22,00, inculpatul I.C.F. a mers la locuința victimei A.M., pentru a consuma băuturi alcoolice, acesta fiind în relații bune cu victima. în momentul în care a ajuns la locuință, inculpatul a găsit-o fiica victimei, P.E. și, împreună cu cele două, a consumat băuturi alcoolice până în jurul orelor 24,00-01,00.

în timpul cât a consumat alcool cu victima, inculpatul I.C.F. s-a oferit să meargă la pădure să-i taie victimei crengi și arbori de salcâm pentru foc, urmând să primească în schimbul lemnelor o sumă de bani sau cereale.

Victima a fost de acord cu propunerea făcută, astfel încât, în jurul orelor 01,00, inculpatul a plecat la pădure să taie lemnele promise.

După plecarea inculpatului la pădure, a mers la domiciliul său și fiica victimei P.E.

în jurul orelor 05,00 dimineața, inculpatul I.C.F. a revenit la domiciliul victimei cu o căruță încărcată cu lemne de salcâm. După ce a pătruns în curte și a descărcat căruța de lemne, acesta i-a solicitat victimei A.M. să-i plătească lemnele, însă victima nu a fost de acord, ceea ce l-a înfuriat pe inculpat, care a început să lovească victima peste cap, corp și membre cu o bucată de lemn din salcâm, până ce aceasta a căzut pe sol, în stare de inconștiență, după care a părăsit locuința.

Victima a fost găsită în stare de comă de către martorii M.F., C.C. și A.I., iar în urma solicitării acestora a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență Craiova, unde a decedat la data de 01 august 2008.

Din probele administrate, a rezultat fără nici un dubiu că inculpatul I.C.F. s-a aflat în dimineața zilei de 22 iulie 2009 cât și în noaptea precedentă la domiciliul victimei, cât și faptul că el este autorul infracțiunii de omor, întrucât cu ocazia cercetării la fata locului, în imediata vecinătate a victimei au fost identificate o pereche de papuci plini de sânge, ce aparțineau inculpatului,un lănțișor rupt, pe care acesta îl purtase la gât, cât și bucata de lemn - corp delict, cu ajutorul căreia acesta a agresat victima.

Urmare a examenelor serologice efectuate asupra obiectului - corp delict și a papucilor inculpatului, s-a constatat că sângere aparține victimei. De asemenea, pe cămașa cu care a fost îmbrăcat inculpatul în cursul serii - au găsit pete de sânge, de origine umană, neputându-se însă stabili grupa de sânge datorită cantității insuficiente.

Cu ocazia examinării inculpatului, s-a constatat că acesta reprezenta în zona feței mai multe excoriații și leziuni, ce pot data din data de 21 iulie 2008 și au fost produse prin lovire cu și de corpuri dure și zgâriere, ceea ce confirmă că între el și victimă a avut loc un conflict.

Aceste probe coroborate cu declarațiile martorilor audiați au confirmat prezența inculpatului la locul faptei și agresarea victimei de către acesta.

Instanța de fond și instanțele de control judiciar au analizat în cadrul cercetării judecătorești apărările formulate de către inculpat și au administrat probele solicitate de către acesta, iar în urma administrării probelor a fost infirmată versiunea susținută de inculpat.

Apărările condamnatului din dosarul de fond au fost reiterate în cererea de revizuire.

Cu privire la afirmația că magistrații care au dispus trimiterea și condamnarea sa au comis o infracțiune de corupție, instanța a constatat că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât săvârșirea acestei infracțiuni în legătură cu cauza în care a fost judecat revizuentul, pentru a constitui temei de revizuire, este necesar ca ea să fie dovedită în prealabil și constatată printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau prin ordonanța procurorului; numai dacă instanța de judecată sau, după caz, procurorul n-a putut examina fondul cauzei, situația sus menționată se constată - nemijlocit - în procedura de revizuire.

Motivul invocat de petent că nu este el autorul faptei, ci fiica victimei, că pe parcursul internării, victima ar fi fost lucidă 18 ore și trebuia să fi relatat cuiva cine este autorul agresiunii, solicitând reaudierea martorilor și audierea de martori noi, probe biologice și reanalizarea probatoriului a fost apreciată de instanță ca neconstituind împrejurări sau fapte noi, care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

In acest sens s-a arătat că practica judiciară a arătat în mod constant că, în situația în care, în dovedirea susținerilor sale, făcute încă în fața instanței de fond, apel și recurs, condamnatul a propus în revizuire, pe lângă reaudierea unor martori ascultați la judecarea cauzei în fond și audierea unor martori noi, cererea de revizuire nu poate fi admisă deoarece, conform dispozițiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., este necesar ca faptele și împrejurările învederate, deci faptele probatorii, să fie noi iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii, pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza.

împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, revizuientul I.C.F.

Prin motivele de recurs, formulate în scris de revizuient, prin avocat desemnat din oficiu, s-a arătat că apelul este întemeiat întrucât s-a dispus trimiterea în judecată și condamnarea revizuientului deși nu existau probe certe de vinovăție, posibil în urma comiterii unor infracțiuni de corupție de către procuror și judecători. S-a mai arătat că, pe parcursul internării în Spitalul Clinic de Urgență Craiova, victima, în urma unui moment de luciditate, a indicat-o drept autoare a infracțiunii pe fiica sa, P.E.

Prin decizia penală nr. 6 din 13 ianuarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuient.

A fost obligat apelantul revizuient la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare statului din care 200 lei onorariu avocat oficiu.

S-a reținut că revizuirea a fost reglementată în procesul penal român ca o cale de retractare a hotărârii definitive, pe temeiul unor împrejurări necunoscute de instanță, la soluționarea cauzei.

Pentru a evita orice abuz care ar conduce la nesocotirea autorității de lucru judecat de care trebuie să se bucure hotărârile judecătorești definitive, legiuitorul a reglementat expres și detaliat cazurile în care poate fi formulată cerere de revizuire.

în cauză petentul și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.: s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Atât în doctrina penală cât și în practica judiciară în materie s-a stabilit că prin fapte sau împrejurări noi trebuie să se înțeleagă "faptele probatorii" adică situații și stări de fapt care formează obiectul probațiunii și în raport de care faptele reținute prin hotărârea definitivă nu corespund adevărului (de ex. existența în viață a victimei, în caz de omor sau imposibilitatea fizică obiectivă de a comite un anumit act). în caz contrar, dacă s-ar admite că prin fapte și împrejurări noi, în accepțiunea art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. se înțeleg nu probele, conform definiției dată de art. 63 C. proc. pen., ci mijloacele de probă, prin care se administrează probe deja cunoscute, ar însemna ca revizuirea să constituie un mijloc de prelungire a administrării de probe, după epuizarea ciclului ordinar, în vederea unei reaprecieri a materialului probator, ceea ce nu corespunde reglementării revizuirii.

Analizând cererea de revizuire prin prisma acestor considerați uni se constată că în mod corect a fost respinsă de instanța de prima grad întrucât, cu ocazia soluționării cauzei s-a avut în vedere apărarea inculpatului în sensul că nu el ci fiica victimei ar fi autorul omorului, s-au administrat probele solicitate de inculpat pentru a face dovada acestui fapt iar apărarea inculpatului a fost înlăturată motivat, constatându-se că există probe certe că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de omor, prev. de art. 175 alin. (1) C. pen. Față de această situație, corect a reținut instanța de prim grad că solicitarea de reaudiere a unor martori ascultați la judecarea cauzei în fond și respectiv de audiere a unor martori noi reprezintă o încercare de prelungire a probațiunii pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza, inadmisibilă în calea extraordinară a revizuirii.

Cât privește susținerea conform căreia condamnarea revizuientului s-ar datora comiterii unor infracțiuni de corupție de către organele judiciare (polițiști, procurori, judecători), curtea constată că aceasta s-ar putea circumscrie motivului de revizuire prev. dacă art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. - un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere. întrucât, potrivit art. 395 C. proc. pen., acest caz de revizuire se dovedește doar prin hotărâre judecătorească și numai dacă instanța de judecată sau, după caz, procurorul nu pot sau n-au putut examina fondul cauzei, constatarea se face în procedura de revizuire iar în speță revizuientul nu a invocat existența vreunei hotărâri judecătorești sau a unei ordonanțe și nici nu a susținut că instanța sau procurorul nu au putut sau nu pot să examineze pretinsele infracțiuni de corupție corect instanța de prim grad a constatat că nu este incident nici acest motiv de revizuire.

împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul care, fără a invoca vreun caz de casare, a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticii formulate și a cazului de casare în care formal se încadrează, respectiv art. 385/9 pct. 17/2 C. proc. pen., înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Din actele și lucrările dosarului rezultă în esență că petentul I.C.F. a formulat o cerere de revizuire a hotărârii prin care a fost condamnat definitiv la 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor (s.pen. 272/2009 a Tribunalului Dolj, def. prin d.pen. 413/2010 a I.C.C.J).

în motivarea cererii de revizuire, condamnatul susține că este nevinovat, arătând că nu a exercitat acte de violență asupra victimei; în realitate, ea ar fi fost agresată de alte persoane (fiica ei și concubinul acesteia), care ar fi scăpat de răspundere datorită influențelor exercitate asupra magistraților.

2. Curtea reține că potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) și (2) C. proc. pen.,revizuirea unei hotărâri penale definitive poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei,fapte sau împrejurări pe baza cărora se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Pentru a fi incident acest caz de revizuire,cu referire la existența unei hotărâri de condamnare, este necesar ca după rămânerea definitivă a acesteia să se fi descoperit elemente noi,de natură a influența stabilirea situației de fapt și a vinovăției condamnatului în sensul că pe baza acestora se ajunge la o soluție diametral opusă (achitare în loc de condamnare) ,înlăturându-se pe această cale eroarea judiciară existentă în hotărârea rămasă definitivă.

3. în speță,Curtea reține că motivele de revizuire formulate de către condamnat reprezintă o reiterare a susținerilor făcute de către acesta în fața instanței de fond, apel și recurs, nefiind vorba așadar despre o împrejurare nouă,în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen.

Prin cererea de revizuire ce face obiectul prezentei cauze, condamnatul tinde în esență la o prelungire a probatoriului cu privire la o împrejurare cunoscută de instanțele de fond și recursjn ciclul procesual finalizat cu condamnarea revizuientului și,prin aceasta,la o reanalizare a apărărilor pe care și Ie-a făcut cu acea ocazie.

Or,acest lucru nu poate face obiectul revizuirii ,ca și cale extraordinară de atac,astfel încât în mod legal și temeinic cererea condamnatului a fost respinsă.

4. în ce privește cazul de revizuire prev. de art. 394 lit. d) C. proc. pen., acesta trebuie dovedit prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanță a procurorului, ceea ce nu este cazul în speță.

5. Așa fiind,recursul este nefondat și a fost respins conform art. 385/15 pct. l lit. b) C. proc. pen.,cu obligarea recurentului revizuient la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1525/2011. Penal. Omorul (art. 174 C.p.). Revizuire - Recurs