ICCJ. Decizia nr. 1696/2011. Penal
Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 106/2010 din 17 decembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul art. 278x alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a admis plângerea formulată de petiționarul P.A. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 14 iulie 2009, dată în dosarul nr. 226/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pe care a desființat-o împreună cu rezoluția din 11 august 2009 a procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, dată în dosarul nr. 613/II/2/2009 și a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prev. și ped. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu privire la intimații S.S.G. și S.G.
în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rezoluția din 14 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj pronunțată în dosarul nr. 226/P/2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de S.N.G. - comisar șef de poliție la Biroul de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare și S.S.G., pentru infracțiunea de fals în declarații, prev. și ped. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
S-a constatat că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, fiind incidente prevederile art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât nu există faptă penală în cauză.
împotriva soluției a formulat plângere numitul P.A., plângerea fiind înregistrată sub nr. 613/II/2/2009 din 6 august 2009.
Prin rezoluția procurorului general al parchetului Curții de Apel Cluj din data de 11 august 2009, în urma analizării rezoluției din 14 iulie 2009 a parchetului Curții de Apel Cluj, raportat la actele dosarului nr. 226/P/2009, s-a constatat că soluția este legală și temeinică.
Astfel, s-a reținut că prin faptul că în tranzacția din 19 martie 2009, încheiată de către soții S., se menționează că proprietatea din jud. Maramureș a fost dobândită în timpul căsătoriei, prin contribuție egală, de 50%, deși din contractul autentic încheiat la 3 aprilie 2003 rezultă că proprietatea a fost dobândită de către Ș. (devenită S.)S.G. înainte de căsătorie, nu se poate susține convingător că această tranzacție a fost încheiată cu scopul de a frauda interesele creditorului P.A., mai precis pentru ca el să nu își poată realiza creanța stabilită prin sentința civilă nr. 1833 din 23 martie 2009 a Judecătoriei Baia Mare.
S-a apreciat că în mod corect procurorul de caz a stabilit că în cazul în care creditorul P.A. s-a considerat fraudat în interesele sale prin acea tranzacție încheiată de soții S., avea la îndemână o acțiune pauliană (revocatorie).
Pe de altă parte, s-a reținut că, așa cum se menționează în sentința civilă nr. 1833 din 23 martie 2009 a Judecătoriei Baia Mare, prin care i s-a dat câștig de cauză creditorului P.A., împrumutul de 36.000 lei din 7 august 2007 acordat debitoarei S.S.G. a fost garantat cu apartamentul situat în Baia Mare.
Totodată, a fost avută în vedere și împrejurarea că la data dobândirii proprietății din jud. Maramureș, în anul 2003, prețul vânzării a fost de 90.000.000 lei (9.000 lei noi), iar la momentul încheierii tranzacției dintre soții S., proprietatea a fost evaluată la 80.000 lei, ceea ce confirmă declarația numitului S.N.G. și a martorului D.L. că locuința a fost extinsă și s-au făcut reparații capitale, cu consecința sporirii valorii proprietății.
împotriva rezoluțiilor procurorilor sus-menționate a formulat plângere adresată instanței de judecată petiționarul P.A., prilej cu care a solicitat, în baza art. 278/1 C. proc. pen., desființarea rezoluției procurorului din 14 iulie 2009, dată în dosarul nr. 226/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii S.N.G. (comisar șef poliție IPJ Maramureș) și S.S.G. pentru infracțiunea de fals în declarații, prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale pentru această infracțiune.
în motivarea plângerii, s-a arătat că soluția atacată este nelegală și netemeinică, întrucât în mod greșit s-a stabilit că intimații nu au comis infracțiunea de fals în declarații, deoarece puteau să tranzacționeze asupra imobilelor deținute în timpul căsătoriei, iar partea vătămată P.A. are posibilitatea formulării unei acțiunii revocatorii, dacă consideră că tranzacția a fost încheiată cu fraudarea drepturilor sale.
Examinând probele dosarului, instanța a constatat că plângerea formulată în cauză este fondată.
Prin sentința penală nr. 71 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, în baza art. 278/1 pct. 8 lit. b) C. proc. pen., a fost admisă plângerea formulată de petiționarul P.A. împotriva rezoluției procurorului din 14 iulie 2009, dată în dosarul nr. 226/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, care a fost desființată și a fost trimisă cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în vederea începerii urmăririi penale față de intimații S.S.G. și S.N.G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prev. și ped. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că cei doi făptuitori au făcut declarații necorespunzătoare adevărului în fața unei instituții de stat, în sensul disp. art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), existând astfel suficiente elemente pentru a se dispune începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, în condițiile în care s-au ivit indicii privind eventualitatea producerii unor consecințe juridice prin fraudarea intereselor părții vătămate P.A., ce urma să procedeze la recuperarea unei sume de bani de la făptuitoarea S.S.G.
împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cât și intimații S.N.G. și S.S.G.
Prin decizia nr. 1476 din 16 aprilie 2010 a înaltei Curți de Casație și Justiție au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de intimații S.N.G. și S.S.G. împotriva sentinței penale nr. 71 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, și, în consecință, a fost casată în totalitate sentința penală și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Cluj.
în considerentele deciziei s-a arătat că s-a apreciat de către parchet că soluția instanței de fond este greșită și s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 71 din 28 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, urmând ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care să respingă plângerea formulată de petiționarul P.A. împotriva rezoluției emisă de procuror în dosarul nr. 226/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj și a rezoluției emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 613/11/2/2009, cu consecința menținerii celor două rezoluții ca fiind temeinice și legale.
Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj și de intimații S.N.G. și S.S.G. au fost apreciate ca fiind fondate, fiind admise în limita următoarelor considerente.
Examinându-se actele și lucrările dosarului s-a constatat că instanța de fond a soluționat cauza fără citarea legală a intimatei S.S.G., fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 21 C. proc. pen.
S-a reținut că pe parcursul cercetării judecătorești, la instanța de fond recurenta intimată a fost citată la adresa din jud. Maramureș unde nu locuia, aceasta având domiciliul declarat în Baia Mare, jud. Maramureș. Mai mult, prin procura judiciară autentificată sub nr. 1693 din 13 noiembrie 2008 la B.N.P. B.M. dată avocatului S.A., recurenta intimată a înțeles să-și stabilească domiciliul procesual în Baia Mare, jud. Maramureș.
Astfel, s-a constatat că recurenta intimată nu a fost citată la instanța de fond la nici una din cele două adrese arătate mai sus, cauza soluționându-se în lipsa acesteia. Mai mult, din anul 2007 recurenta intimată se află la muncă în Italia, având stabilită reședința în Italia. Citarea intimatei la o adresă la care aceasta nu locuia, respectiv în jud. Maramureș, a făcut imposibilă prezentarea sa în fața instanței de fond, încălcându-se astfel dreptul la apărare.
Pentru aceste considerente, instanța supremă a admis recursurile declarate, a casat în totalitate sentința penală atacată și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Curtea de Apel Cluj, urmând ca această instanță, cu ocazia rejudecării, să aibă în vedere și celelalte motive de casare invocate de parchet și de către părți.
Examinând probele dosarului, în rejudecare după casare, instanța a reținut că procurorul nu a depus diligente pentru a verifica aspecte din conținutul plângerii formulate de către petiționarul P.A., de fapt nu a procedat la audierea acestuia, nici a intimaților și nici nu a administrat vreo probă, rezoluția adoptată fiind deficitară sub aceste aspecte.
Ca atare, s-a apreciat că se impune audierea petiționarului și a intimaților în condițiile reglementate de Codul de procedură penală, verificarea titlului executoriu - sentința civilă nr. 1833 din 23 martie 2009, dacă s-a încercat punerea în executare și s-a constatat imposibilitatea executării și din ce motive, dacă intimata S.S.G. a deținut sau deține și alte bunuri și mai ales poziția procesuală a făptuitorilor în momentul declarării în fața instanței de judecată, respectiv dacă acesta declarație a fost făcută în scopul împiedicării de la promovarea unei eventuale susțineri a unei acțiuni în executare silită a petiționarului P.A., consecințele juridice urmărite, dar și administrarea oricăror altor probe utile, pertinente și concludente, avându-se în vedere și înscrisurile depuse în instanță de către petent(contract de garanție imobiliar nr. 95 din data de 16 ianuarie 2008, copie contract de vânzare-cumpărare din 03 aprilie 2004, certificat emis de poliția din Trieste, contract de împrumut încheiat între petent și intimată - f 122-127 ).
S-a stabilit că starea de fapt constată în urma administrării probelor, atât cele invocate de către petiționar, cât și de către intimați, urmează să fie interpretată și raportată la dispozițiile Codului Familiei privind comunitatea de bunuri ale soților și apoi să se determine în concret dacă intimații au comis vreo faptă prevăzută de legea penală, iar apoi procurorul să adopte o soluție în concordanță cu dispozițiile Codului de procedură penală.
împotriva sentinței penale nr. 106/2010 din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori au declarat recurs intimații S.N.G. și S.S.G., solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petiționarul P.A. împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale.
La termenul din data de 27 aprilie 2011, înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților inadmisibilitatea recursului declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr. 106/2010 din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului ales al recurentului intimat S.N.G. au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Examinând cauza, înalta Curte constată că recursurile declarate de intimații S.N.G. și S.S.G. sunt inadmisibile pentru următoarele considerente:
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010, "Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă".
Sentința penală nr. 106/2010 din 17 decembrie 2010 a fost pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în calitate de instanță de fond, fiind rămasă definitivă potrivit art. 278/1 pct. 10 C. proc. pen., împrejurare ce atrage inadmisibilitatea noului control judiciar prin recurs solicitat de către intimați.
Această sancțiune procesuală este incidență în cauză în raport și cu principiul unicității exercitării căilor de atac, decurgând din aceleași dispoziții legale anterior citate.
Pentru considerentele anterior arătate, recursurile declarate în cauză au fost respinse ca inadmisibile, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., cu consecința obligării recurenților intimați, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., la plata sumelor de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
← ICCJ. Decizia nr. 1719/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1689/2011. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
---|