ICCJ. Decizia nr. 1689/2011. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 415/PI din 17 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 1768/30/2010, în temeiul art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., inculpatul C.B.V. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.
In temeiul art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a 2-a, lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale
In temeiul art. 81-82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
In baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe perioada suspendării executării pedepsei principale s-a suspendat si executare pedepsei accesorii.
în temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 și urm C. civ., inculpatul a fost obligat să achite in favoarea părții civile B.R.L. suma de 1600 lei cu titlu de daune materiale și suma de 25 000 lei cu titlu de daune morale, în rest, au fost respinse pretențiile părții civile B.R.L.
în temeiul art. 14 și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 313 din Legea 94/2006 privind reforma in domeniul sănătății, inculpatul a fost obligat să achite in favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență suma de 3435,83 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 2140/P/2009 din data de 04 martie 2010, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 15 martie 2010 sub număr unic de dosar 1768/30/2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.B.V. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau violențe cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Prin actul de sesizare, s-a reținut că în data de 10 august 2010 inculpatul se afla la domiciliul său, îndeletnicindu-se cu treburi gospodărești în curtea casei, unde se mai afla și mama sa, C.B.V.
La un moment dat, la locuința acestora a venit unchiul inculpatului, numitul N.M., fratele mamei inculpatului. între cei doi s-a iscat un scandal care a degenerat în manifestări agresive. Inculpatul a intervenit între numitul N.M. și mama sa, numita C.B.V., spre a-i sări mamei sale în ajutor. Inculpatul l-a lovit pe numitul N. în zona feței, cu pumnul, iar acesta a căzut și s-a lovit la cap, rămânând inconștient la pământ.
Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, iar la data de 16 august 2009 a decedat.
Din raportul medico-legal a reieșit faptul că moartea numitului N.M. s-a datorat hemoragiei leptomeningee și hematomului intraparenchimos localizat în teritoriul nucleilor bazali stângi, secundar rupturii unui anevrism de arteră cerebrală, ca urmare a unui traumatism cranio-cerebral acut minor. Medicii legiști au apreciat că traumatismul cranio-cerebral a avut un rol de factor declanșator al fenomenului tanatogenerator, pe un fond patologic preexistent.
S-a mai arătat că victima a prezentat și leziuni de violență, ce puteau data tot din 10 august 2009, care puteau fi rezultatul lovirii cu sau/și de corpuri/planuri dure. Totodată, victima a prezentat și un hematom la emisfera stângă a craniului, dar și un traumatism cranio-facial minor, cu plăgi excoriate mentoniră labială superioară, piramida nazală și echimozări la pleoapele ambilor ochi.
în drept, s-a considerat că fapta inculpatului, așa cum a fost prezentată mai sus, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., cu aplicarea circumstanței atenuante legale prev de art. 73 lit. b) C. pen., în condițiile în care inculpatul a săvârșit fapta sub stăpânirea unei puternice emoții generate de atitudinea victimei față de mama sa.
în declarația dată în fața instanței, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, însă a susținut că pe fondul unor dispute vechi legate de un drept la moștenire, victima a manifestat un comportament agresiv față de mama sa și față de el însuși și din acest motiv l-a lovit. A mai arătat că, în ziua incidentului victima a venit la locuința lor, în condițiile în care era în stare de ebrietate, lucru care nu era benefic pentru sănătatea acestuia. în ce privește modalitatea in care a aplicat loviturile, inculpatul a relatat că inițial victima a încercat să o lovească pe mama sa, context în care el a intervenit intre ei. în aceste condiții victima l-a prins cu mâna de piept, dar reușind să se desprindă, l-a lovit la rândul său, astfel încât a căzut cu capul de beton.
Starea de fapt a rezultat atât din probele științifice, cât și din declarația inculpatului C.B.V., a martorilor C.B.V., T.R., F.E., probe administrate in cursul cercetării judecătorești și în cursul urmăririi penale, dar și din declarația părții civile B.R.L., fiica părții vătămate, care prin depoziția dată în cursul urmăririi penale a confirmat existenta unei stări conflictuale intre cele două familii și prezența tatălui său la locuința inculpatului.
In ce privește existența infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., instanța de fond a reținut că materialul probator a demonstrat aplicarea de către inculpat a unor lovituri in zona feței victimei care, deși prin ele însele nu erau de natură să conducă la moartea victimei, au condus la acest rezultat indirect, în condițiile în care victima s-a dezechilibrat in urma loviturilor, lovindu-se cu capul de beton.
în ce privește reținerea circumstanței atenuante legale prevăzute de art. 73 lit. b), prima instanță și-a însușit propunerea acuzării și a găsit că este demonstrat în cauză faptul că, la momentul producerii incidentului, inculpatul se afla sub influența unei stări de tulburare legat de atitudinea provocatoare a victimei, care venise în curtea imobilului său în condițiile în care se afla în stare de ebrietate și a început să o agreseze pe mama sa. Din depoziția inculpatului, din depoziția mamei sale, a martorei T. și parțial a părții civile B.R. a rezultat faptul că victima purta resentimente față de familia inculpatului și în repetate rânduri, anterior incidentului, i-a adresat injurii, în condițiile în care se considera îndreptățit să beneficieze de bunuri ale familiei inculpatului in calitatea de moștenitor.
Instanța a avut in vedere la individualizarea pedepsei criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar față de reținerea circumstanței atenuante descrisă mai sus, s-a impus reducerea pedepsei in conformitate cu prevederile art. 76 lit. b) C. pen.
Instanța fondului a considerat, față de aspectele relatate cu prilejul individualizării pedepsei, că în ceea ce privește persoana inculpatului , scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate și că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C. pen.
In ce privește soluționarea acțiunii civile, s-a constatat ca partea civilă B.R.L., fiica părții vătămate, s-a constituit parte civilă cu suma de 100 000 lei, compusă din 10 000 lei daune materiale, reprezentând cheltuieli efectuate cu victima pe perioada celor 6 zile cât a fost internat in spital, cheltuieli de înmormântare și pomeni, iar suma de 90 000 lei daune morale față de pierderea tatălui său.
In dovedirea acestor despăgubiri, partea civilă a propus audierea a doi martori, respectiv O.M. și M.T., precum și următoarele înscrisuri: chitanța nr. 00136 din 18 august 2009 și factura fiscală în sumă de 1840 lei, reprezentând costul sicriului și alte obiecte necesare pt înmormântare, factura și chitanța 1554 din 25 septembrie 2009 în suma de 792 ,04 lei reprezentând costul înmormântării.
Martora O.M., persoană care a supravegheat pe victimă în spital, a relatat în declarația de la fila 42 că partea civilă în această perioadă a fost nevoită să cumpere medicamente necesare pentru tatăl său și că martora, personal, a cumpărat medicamente în valoarea de 500 lei.
De asemenea, martorii au relatat că partea civilă a suportat cheltuielile legate de înmormântare și pomeni, însă nu au fost in măsură să indice cuantumul acestora.
De asemenea, Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara s-a constituit parte civilă cu suma de 3435,83 lei, sumă reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare pentru victimă.
In ce privește existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, s-a reținut au fost dovedite cu prilejul soluționării laturii penale a cauzei existența acțiunii ilicite a inculpatului și împrejurările concrete de săvârșirea a infracțiunii. De asemenea, s-a reținut existența unui act provocator din partea victimei, aspect avut în vedere cu prilejul distribuirii despăgubirilor civile.
Referitor la daunele materiale, s-a reținut că partea civilă avea obligația de a demonstra întinderea acestora, în condițiile în care prejudiciul material, ca element esențial al răspunderii civile, nu poate fi prezumat, ci trebuie să fie cert.
Astfel, s-a constatat că din totalul pretențiilor materiale solicitate, partea civilă a dovedit efectuarea următoarelor cheltuieli: suma de 500 lei, reprezentând cheltuieli pentru medicamente și alte produse achiziționate în perioada spitalizării victimei și suma de 2632 lei, care reiese din facturile depuse și reprezintă costurile înmormântării. Deși partea civilă arată că a efectuat și alte cheltuieli legate de înmormântare, respectiv cu alimente necesare pomenilor, nu a fost în măsură să le probeze.
Pentru aceste considerente instanța a admis in parte acțiunea civilă formulată ce aceasta și a considerat că este dovedită suma de 3132 lei din totalul de 10 000 solicitată de partea civilă, dispunând obligarea inculpatului la plata cotei de 1 din această sumă, in condițiile în care s-a reținut in favoarea inculpatului existența unei provocări din partea victimei.
In ce privește daunele morale, din totalul sumei de 90 000 lei instanța de fond a apreciat echitabilă suma de 50 000 lei, față de vârsta părții civile, care in prezent este căsătorită și, deși este afectată de pierderea tatălui, nu mai depinde din punct de vederea material și moral de sprijinul acordat de acesta. Din această sumă, instanța a dispus obligarea inculpatului la suma de 25 000 lei, raportat reținerea in favoarea sa a scuzei provocării.
Totodată, s-a reținut că inculpatul a generat prin fapta sa și un prejudiciu material indirect care constă în contravaloarea tratamentului medical de care a beneficiat victima pe perioadele în care a fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Timișoara, întinderea acestui prejudiciu fiind de 3435,83 lei, așa cum rezulta din deconturile de cheltuieli depuse la dosar.
împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, inculpatul și partea civilă.
în apelul parchetului s-a solicitat majorarea cuantumului pedepsei aplicate, înlăturarea beneficiului suspendării condiționate și, pe cale de consecință, executarea pedepsei în regim de detenție, apreciindu-se că instanța de fond nu a dat relevanța cuvenită împrejurărilor care conferă faptei un pericol social crescut.
Prin decizia penală nr. 190 A din 9 decembrie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, au fost respinse apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, inculpatul C.B.V. și partea civilă B.R.L., împotriva sentinței penale nr. 415/PI din 17 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 1768/30/2010.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligați inculpatul și partea civilă la plata sumei de 300 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat în apel, celelalte cheltuieli judiciare rămânând în sarcina statului.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate din prisma motivelor de apel, precum și din oficiu potrivit art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanța de apel a apreciat că hotărârea pronunțată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu starea de fapt și ansamblul probator administrat în cauză.
S-a reținut că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale relativ la starea de fapt, inculpatul făcându-se vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 183 C. pen., în condițiile în care acesta a aplicat victimei o lovitură în zona feței victimei, care deși prin ea însăși nu era de natură să producă rezultatul produs, trebuia să trezească în conștiința inculpatului posibilitatea producerii acelui rezultat. S-a apreciat, de asemenea, că în mod corect s-a reținut art. 73 lit. b) C. pen., în condițiile în care probele administrate în cauză au evidențiat conflictul vechi existent între părți și acțiunea de provocare a victimei.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, s-a reținut că aceasta nu se face în mod arbitrar de către instanța de judecată, ci ținând cont de normele prevăzute în Codul penal, care stabilește anumite criterii de individualizare expres reglementate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), printre acestea enumerându-se și personalitatea inculpatului și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală.
Pe de altă parte, având în vedere circumstanțele în care a fost comisă fapta, s-a apreciat că inculpatul dovedește un comportament ce permite presupunerea că aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării pedepsei este suficientă pentru a se realiza reeducarea sa și prevenirea comiterii de noi infracțiuni.
în ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de apel a reținut că suma de 3132 lei daune materiale și 25.000 lei daune morale acordată de instanța de fond este în măsură să acopere prejudiciul material și moral suferit de partea vătămată.
împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și partea civilă B.R.L., aceasta din urmă neindicând motivele ce stau la baza recursului promovat.
Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul pedepsei aplicate inculpatului, apreciind că aceasta nu este de natură să-și atingă scopul nici sub aspectul cuantumului, nici al modalității de executare.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul intimatului inculpat C.B.V. și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 3859alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea nu sunt fondate pentru considerentele care urmează.
Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, critica formulată de Parchet nu este întemeiată, înalta Curte apreciind în cauză s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice a cestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat, care nu are antecedente penale, a recunoscut și regretat fapta, a avut o atitudine sinceră și cooperantă, este o persoană tânără, iar la momentul comiterii faptei se afla sub o puternică stare de tulburare provocată de victimă.
Astfel fiind, se apreciază că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), atât sub aspectul cuantumului, cât și sub aspectul modalității de executare, ținând cont și de textul incriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare al acesteia, consfințit prin disp. art. 52 C. pen., cât și principiului proporționalității între gravitatea concretă a faptei și datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte.
în ceea ce privește recursul părții civile, se apreciază că și acesta este neîntemeiat, având în vedere că sumele acordate cu titlu de despăgubiri materiale și, respectiv, daune morale sunt îndestulătoare, fiind de natură să conducă la acoperirea prejudiciului produs prin fapta inculpatului.
Se reține că în prezenta cauză s-a stabilit o relație de proporționalitate între cuantumul despăgubirilor acordate și fapta ilicită a inculpatului, având în vedere și reținerea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen. în favoarea acestuia. Cât privește suma de bani acordată cu titlu de daune morale, în mod corect instanța de apel a constatat că aceasta este în măsură să reprezinte o echivalență a suferințelor produse, luând în considerare și starea conflictuală preexistentă în sânul familiei.
Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursurile declarate în cauză au fost respinse ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta parte civilă a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, conform dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1696/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1675/2011. Penal → |
|---|
