ICCJ. Decizia nr. 1717/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1717/2011
Dosar nr. 5815/2/2010
Şedinţa publică din 28 aprilie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin Sentinţa penală nr. 359 din 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul R.S. împotriva Rezoluţiei nr. 1165/11/2/2010 din data de 16 iunie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de acesta împotriva soluţiei din 13 mai 2010 în Dosarul nr. 1620/P/2009 al aceleiaşi unităţi de parchet.
A fost obligat petentul la 150 RON cheltuieli judiciare statului şi câte 625 RON către intimaţii C.C., I.C., D.M. şi P.L. cu titlu de cheltuieli de judecată.
S-a reţinut că în data de 11 septembrie 2009 (la circa 9 luni după pretinsa faptă sesizată) a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti plângerea numitului R.S. împotriva subinspectorului N.V. şi agenţilor de politie C.C. şi I.C. din cadrul Secţiei 21 Poliţie,deoarece la data de 23 decembrie 2008 a fost reţinut aproximativ 5 ore fără drept în cadrul Secţiei 21 Poliţie, unde a fost agresat fizic şi verbal.
În plângere, petentul a mai arătat faptul că subinspectorului N.V. a efectuat o percheziţie a autovehiculului său fără respectarea dispoziţiilor legale, respectiv înainte de începerea urmăririi penale.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că la data de 23 decembrie 2008,în jurul orelor 19:30, agentul C.C. şi agentul I.C. din cadrul Secţiei 21 Poliţie, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au auzit prin staţie de emisie-recepţie că pe str. C. s-a produs o infracţiune de violenţă.
În baza celor sesizate s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au luat legătura cu partea vătămată N.G., care Ie-a declarat faptul că a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie,autorii în număr de trei deposedându-l, după ce l-au lovit în zona capului, de o geantă în care se aflau aproximativ 70.000 RON. La faţa locului a fost identificat martorul T.I. care a declarat că autorii infracţiunii de tâlhărie s-au urcat într-un autoturism marca BMW de culoare neagră.
Procedându-se la verificarea în baza de date a autoturismului s-a constatat că acesta aparţine numitului R.S., domiciliat în comuna Chiajna, jud. Ilfov motiv pentru care agentul C.C. şi agentul I.C. s-au deplasat la domiciliul acestuia. După aproximativ 5 minute, au observat un autoturism de culoare neagră care a oprit în dreptul adresei proprietarului. În aceste condiţii, agenţii de poliţie s-au deplasat la autoturismul BMW şi după ce şi-au declinat calitatea, au trecut la identificarea şoferului, ocazie cu care s-a stabilit că este R.S. proprietarul autoturismului.
După identificarea acestuia, cei doi agenţi au procedat la conducerea acestuia la sediul Secţiei 21 Poliţie. În vederea continuării cercetărilor, autoturismul în cauză rămânând la faţa locului. Încuiat şi asigurat de un echipaj al Secţiei 21 Poliţie şi care ulterior a fost adus la sediul secţiei pentru a fi perchiziţionat.
Fiind audiaţi, numiţii C.C. şi I.C. au declarat că înainte, dar şi după ce a fost încătuşat, R.S. nu a fost agresat fizic sau verbal iar de la acesta nu au fost ridicate bunuri sau înscrisuri.
Prin Rezoluţia din 13 mai 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimaţii din prezenta cauză întrucât probele administrate nu au confirmat sesizarea lui R.S.
Plângerea lui R.S. împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă ca nefondată prin rezoluţia din 16 iunie 2010 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere R.S.
Plângerea este nefondată.
Declaraţiile petentului nu se coroborează cu nici un mijloc de probă acesta neputând prezenta vreun certificat medico-legal care să confirme cele relatate.
Astfel, din materialul probator administrat în cauză, a reieşit faptul că lucrătorii de poliţie şi-au exercitat atribuţiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale în materie, făcând uz de măsuri coercitive în limita dispoziţiilor legale.
Potrivit prevederilor legale în realizarea atribuţiilor ce le revin, lucrătorii de poliţie au dreptul la legitimarea şi stabilirea identităţii persoanelor care încalcă dispoziţiile legale sau despre care există indicii că pregătesc sau au comis fapte ilegale, precum şi la conducerea acestora la sediul politiei. În cazul nerespectării acestor dispoziţii, cadrele de poliţie sunt îndreptăţite să folosească forţa. De asemenea, verificarea situaţiei persoanelor care sunt aduse la secţie şi luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 24 de ore, ca măsură administrativă (art. 31 lit. b) din Legea nr. 218/2002).
Din actele dosarului rezultă faptul că subinspectorul N.V. a efectuat doar o verificare a interiorului autoturismului în prezenţa petentului şi a martorilor asistenţi, iar la data de 24 decembrie 2008 s-a procedat la o examinare din punct de vedere criminalistic a autoturismului.
De menţionat că, potrivit art. 100 alin. (6) C. proc. pen., percheziţia corporală sau asupra autovehiculelor poate fi dispusă, după caz, de organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător, iar potrivit art. 100 alin. (6) C. proc. pen., percheziţia domiciliară nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale. Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă faptul că doar pentru percheziţia domiciliară este necesară începerea urmăririi penale şi nu şi pentru cea corporală sau asupra autovehiculelor.
Prin Rezoluţia nr. 1742483 din 23 decembrie 2008, subinspectorul M.L. a dispus efectuarea unei percheziţii asupra autoturismului.
Actele premergătoare efectuate în cauză nu au fost sumare, cum afirmă petentul, ci s-au concretizat în audierea tuturor persoanelor implicate inclusiv martorii T.Ş., L.B., C.M., care însă nu au relatat fapte care cad sub incidenţa legii penale.
Actul medical depus de petent stabileşte că acesta a fost internat 9 zile la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Alexandru Obregia Bucureşti,cu diagnosticul tulburare anxioasă şi depresivă mixtă, fără a exista însă probe care să lege acest diagnostic de cele sesizate de petent, după încă 8 luni.
Având în vedere art. 192 alin. (2) C. proc. pen. şi faptul că intimaţii au făcut dovezi că au achitat suma de 2.500 RON onorariu avocaţiale, petentul va fi obligat la plata de cheltuieli de judecată către stat şi intimaţi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petiţionarul R.S., pentru motivele susţinute oral şi consemnate în practicaua prezentei decizii.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
Din plângerea penală formulată de petent împotriva intimaţilor rezultă că acesta a reclamat modul în care s-au realizat privarea sa de libertate, precum şi percheziţionarea autoturismului său, în perioada 23 decembrie - 24 decembrie 2008.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că petentul are calitatea de inculpat în Dosarul nr. 12540/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. b), c) şi alin. (21) lit. a) C. pen. constând în aceea că la data de 23 decembrie 2008, însoţit de alte persoane, ar fi sustras prin violenţă o geantă aparţinând părţii vătămate N.G. în care se afla suma de aproximativ 60.000 RON.
În acest context, din înscrisurile aflate la dosar rezultă că intimaţii C.C. şi I.C., în calitate de agenţi de poliţie în cadrul Secţiei 21 Poliţie s-au deplasat la domiciliul inculpatului, alertaţi fiind că autorii infracţiunii de tâlhărie menţionate anterior ar fi părăsit locul faptei într-un autoturism BMW ce figura în baza de date ca aparţinând petentului inculpat R.S.
Activităţile desfăşurate de cei doi intimaţi au constat în identificarea suspectului şi în conducerea sa mai întâi la sediul Postului de Poliţie Chiajna, iar mai apoi la sediul Secţiei 21 Poliţie.
Aceste activităţi sunt prevăzute de legislaţia în vigoare, care permite inclusiv folosirea forţei pentru conducerea la sediul poliţiei a persoanelor despre care există indicii că au comis fapte ilegale,
În cazul în care aceste persoane nu se conformează dispoziţiilor lucrătorilor de poliţie.
Totodată, în ce priveşte măsura administrativă a conducerii la sediul poliţiei, fiind vorba despre o privare de libertate, durata acesteia se deduce din măsura preventivă a reţinerii dispusă în condiţiile art. 143 C. proc. pen., ceea ce s-a şi întâmplat în cauză.
Potrivit declaraţiilor date de intimaţi şi a actelor oficiale întocmite de aceştia, petentul inculpat nu a fost agresat fizic sau verbal, fapt ce vine în contradicţie cu cele susţinute de martorii propuşi de acesta.
Declaraţiile acestora din urmă conţin unele inadvertenţe care pun sub semnul întrebării realitatea celor afirmate şi, implicit, sinceritatea persoanelor care au dat declaraţii.
S-a susţinut astfel de către numitul C.M. că anterior sosirii petentului nişte civili ar fi legitimat toate persoanele aflata în barul în care se găseau cei trei martori, aspect neprecizat de celelalte două persoane audiate în cauză.
În plus, toţi fac referire la mai multe percheziţii ale autoturismului petentului ce ar fi avut loc în apropierea acelui bar, deşi potrivit actelor aflate la dosar unica percheziţie s-a efectuat la sediul Secţiei de Poliţie.
De altfel, deşi atât petentul, cât şi martorii propuşi de el au invocat violenţe exercitate cu ocazia identificării şi conducerii acestuia la Secţia de Poliţie, în cauză nu există nici un act medical care se confirme aceste susţineri.
În altă ordine de idei, din actele dosarului rezultă că la circa o lună de la aceste evenimente, petentul-inculpat R.S. a fost internat în spital pentru afecţiuni psihice (fără a se demonstra vreo legătură de cauzalitate cu cele întâmplate în luna decembrie 2008), după cum nu este lipsit de relevanţă faptul că acelaşi petent era cercetat în aceeaşi perioadă într-un alt dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.
În privinţa intimatului N.V., acesta este cel care, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară, a dispus începerea urmăririi penale împotriva petentului, a prezentat autoturismului spre recunoaştere unuia dintre martori şi a efectuat totodată percheziţionarea autoturismului petentului, activitate care s-a desfăşurat la sediul Secţie 21 Poliţie şi pentru care nu era necesară o autorizaţie a judecătorului şi nici întrunită condiţia începerii urmăririi penale conform art. 100 C. proc. pen.
În fine, intimaţii D.M. şi P.L. nu au intrat în contact cu petentul-inculpat (ei fiind cei care, în calitate de agenţi de poliţie, s-au deplasat la locul unde a fost comisă tâlhăria), iar intimatul M.L. a dispus efectuarea percheziţiei asupra autoturismului, precum şi reţinerea prin ordonanţă a petentului, fiind pe deplin aplicabile şi în cazul său consideraţiile anterioare.
Faţă de aceste considerente, Curtea constată că în mod corect în cauză s-a stabilit că din actele premergătoare efectuate rezultă existenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 10 lit. a) şi d) C. proc. pen., astfel încât soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispuse faţă de intimaţi în raport de infracţiunile menţionate de petent în plângere, este legală şi temeinică.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. recursul petentului va fi respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) şi 193 alin. (6) C.proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar R.S. împotriva Sentinţei penale nr. 359 din 9 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 500 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat şi la plata sumei de 4.875 RON cheltuieli judiciare către intimaţii C.C., I.C., D.M. şi P.L.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 aprilie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 1701/2011. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 1759/2011. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
