ICCJ. Decizia nr. 1624/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1624/2011

Dosar nr. 1276/115/2010

Şedinţa publică din 21 aprilie 2011

Asupra recursurilor de faţă

În baza actelor şi lucrărilor dosarului reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 48 din 29 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), art. 74 lit. a), art. 75, art. 80 alin. (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A.V. zis „H." (fiul lui N. şi D.A., cetăţean român, studii medii, fără ocupaţie şi fără loc de muncă, necăsătorit, fără copii minori, domiciliat în Reşiţa cu antecedente penale):

- la 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), art. 74, 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A.V.

- la 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), art. 74, 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A.V.:

- la 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului C.A.V. care urmează a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (cinci) ani închisoare:

În baza art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani şi 6 luni închisoare dispusă prin Sentinţa penală 145 din 01 octombrie 2007 pronunţata de Judecătoria Oraviţa în Dosarul 910/273/2007 şi dispusă executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul C.A.V. să execute, în total, 7 (şapte) ani şi 6 (şase) luni închisoare

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatul C.A.V., durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu 12 noiembrie 2009, până la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 160^b alin. (1), (3) C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatul C.A.V., pe o durată de 60 zile.

2. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), art. 74 lit. a), art. 75, art. 80 alin. (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.C.D. (fiul lui D. şi C., cetăţean român, studii 10 clase, fără ocupaţie şi fără loc de muncă, necăsătorit, fără copii minori, fără antecedente penale):

- la 5 (cinci) ani închisoare.

În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), art. 74, 76 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul I.C.D.

- la 4 (patru) ani închisoare.

- la 2 (două) luni închisoare

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul I.C.D. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 (cinci) ani închisoare;

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatul I.C.D. durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu 12 noiembrie 2009, până la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 160^b alin. (1), 3 C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatul I.C.D. pe o durată de 60 zile.

3. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), art. 74 lit. a), art. 76 lit. d), C. pen., a fost condamnat inculpatul I.OG (fiul lui M. şi G., cetăţean român, studii medii, fără ocupaţie şi fără loc de muncă, necăsătorit, fără copii minori, domiciliat în Reşiţa, fără antecedente penale):

- la 1 (unu) an şi 5 (cinci) luni închisoare.

- la 2 (două) luni închisoare

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul I.OG să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (unu) an şi 5 (cinci) luni închisoare

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatul I.OG. durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu 12 noiembrie 2009, până la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 160^b alin. (1), 3 C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatul I.OG pe o durată de 60 zile.

4. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a) şi c), art. 76 lit. c), C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A.B. (fiul lui S.D. şi M., cetăţean român, studii medii, fără ocupaţie şi fără loc de muncă, necăsătorit, fără copii minori, domiciliat în Reşiţa, fără antecedente penale):

- la 2 (doi) ani şi 11 (unsprezece) luni închisoare.

În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74, 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.A.B.:

- la 2 (două) luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul C.A.B. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani şi 11 (unsprezece) luni închisoare.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatul C.A.B., durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu 12 noiembrie 2009, până la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 160^b alin. (1), 3 C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatul C.A.B. pe o durată de 60 zile.

5. În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), art. 74 lit. a), art. 76 lit. d), C. pen., a fost condamnat inculpatul R.O. (fiul lui C. şi C., născut la 10 aprilie 1989 în Reşiţa, cetăţean român, studii medii, fără ocupaţie şi fără loc de muncă, necăsătorit, fără copii minori, domiciliat în Reşiţa, fără antecedente penale):

- la 10 (zece) luni închisoare.

- la 2 (două) luni închisoare

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul R.O. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 (zece) luni închisoare.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă din pedeapsa aplicată inculpatul R.O.. durata reţinerii şi arestării preventive, începând cu 12 noiembrie 2009, până la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., art. 160^b alin. (1), 3 C. proc. pen., a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpatul R.O. în limita pedepsei de 10 (zece) luni închisoare cu punerea în libertate a acestuia odată cu ajungerea la termen, conform prezentei.

Instanţa de fond a reţinut în esenţă că începând cu anul 2008 cei 5 inculpaţi au început să distribuie pe raza mun. Reşiţa droguri de risc, respectiv canabis şi rezina de canabis (haşiş), substanţele interzise fiind introduse în ţară din Spania prin intermediul firmelor de curierat, de către inculpatul I.C.D. zis C., la iniţiativa inculpatului C.A.V. zis H.

În unele cazuri, după procurarea drogurilor acestea au fost consumate împreună de către inculpaţi cărora li s-au alăturat şi alte persoane, această împrejurare determinând corelativ şi existenţa infracţiunii de trafic de droguri (art. 2 din Legea 143/2000), nu numai infracţiunea de deţinere de droguri în vederea consumului propriu (în acest sens Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, Decizia nr. 2744 din 20 mai 2004).

Prin activităţile lor inculpaţii au creat un pericol social concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă chiar din însăşi natura infracţiunilor săvârşite care reprezintă prin ele însele pericol social raportat şi la starea de insecuritate creată în rândul comunităţii locale, mediul în care se „foloseau" (distribuiau, consumau), care era frecventat de persoane tinere, supuse tentaţiei (dată fiind atmosfera, vârsta şi anturajul).

S-a reţinut că principalul furnizor de droguri a fost inculpatul I.C.D., acesta având preocupări în aducerea drogurilor în Reşiţa şi Timişoara. El distribuia contra unor sume de bani direct drogurile la diferite persoane de pe raza municipiului Reşiţa sau Timişoara, sau prin intermediul inculpatului C.A.B. sau C.A.V.

În general, distribuirea drogurilor s-a realizat doar persoanelor cunoscute şi de mare încredere pentru inculpaţi, astfel încât a fost îngreunată foarte mult activitatea de probare a preocupărilor infracţionale ale acestora. Prin folosirea unor investigatori şi colaboratori sub acoperire s-a reuşit totuşi efectuarea unor cumpărări autorizate de droguri de risc de la inculpaţi.

Astfel, în vara anului 2008 inculpatul C.A.V. a luat legătura cu inculpatul I.C.D., rezident în Spania convingându-l să trimită în România cantităţi de canabis ascunse în sticle de şampon, cutii cu detergent şi alte ambalaje cu miros puternic pentru a nu fi depistat mirosul substanţelor interzise.

Inculpatul I.C.D. a cedat tentaţiei de a obţine venituri suplimentare din vânzarea canabisului şi a achiziţionat de la un cetăţean marocan cunoscut sub numele de „J." din localitatea spaniolă MOTOLES, cantitatea de canabis pe care le trimitea prietenului său C.A.B. prin intermediul firmelor de curierat şi pe numele unor cunoştinţe sau rude. Odată ajunse în ţară, substanţele erau păstrate la martorul H.S.V. şi distribuite pe raza mun. Reşiţa şi chiar pe raza mun. Timişoara de către inculpaţii C.A.V., C.A.B., şi chiar I.C.D. în perioada în care se afla în România, iar sporadic, drogurile provenite de la inculpaţii I. şi C. erau distribuite contra cost sau gratuit şi de inculpaţii I.OG şi R.O.

În toată această perioadă, de la intrarea drogurilor în ţară (vara anului 2008) şi data arestării preventive a inculpaţilor (12 noiembrie 2009), substanţele interzise erau nu doar vândute de către cei cinci inculpaţi, dar aceştia mai şi consumau singuri sau împreună cu diverse persoane substanţele interzise.

Din analiza materialului probator administrat atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de cercetare judecătorească a rezultat cu certitudine şi fără urmă de îndoială că inculpaţii au săvârşit faptele reţinute în sarcina acestora constând în aceea că inculpaţii au deţinut în vederea consumului propriu, fără drept şi au distribuit droguri de risc, respectiv haşiş şi cannabis, pe raza mun. Reşiţa, iar inculpatul I.C.D. la instigarea inculpatului C.A.V., a introdus în ţară droguri de risc, respectiv haşiş, din care a distribuit la diverse persoane.

Împotriva Sentinţei penale nr. 48 din 29 iulie 2010 pronunţată de Tribunalul Caraş Severin în Dosarul nr. 1276/115/2010 au declarat apel, în termen legal, inculpaţii C.A.V., C.A.B., I.C.D. şi R.O.

Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 155/A din 21 octombrie 2010 în temeiul art. 369 C. proc. pen. a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul R.O. împotriva Sentinţei penale nr. 48 din 29 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin în Dosarul nr. 1276/115/2010.

În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii C.A.V., C.A.B. şi I.C.D. împotriva Sentinţei penale nr. 48 din 29 iulie 2010, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin în Dosarul nr. 1276/115/2010.

În temeiul art. 383 alin. (1¹) C. proc. pen. raportat la art. 350 C. proc. pen. a fost menţinută starea de arest a inculpaţilor C.A.V., C.A.B. şi I.C.D.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a fost dedusă în continuare din pedepsele aplicate inculpaţilor C.A.V., C.A.B. şi I.C.D. durata arestului preventiv de la data de 29 iulie 2010 la zi.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate prin prisma motivelor de apel formulate de inculpaţii C.A.V., C.A.B. şi I.C.D., precum şi din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel apreciază că hotărârea atacată este legală şi temeinică, în deplină concordanţă cu ansamblul probatoriului administrat în cursul procesului penal şi dispoziţiile legale aplicabile, motiv pentru care apelurile au fost respinse ca fiind nefondate.

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs inculpaţii C.A.V., C.A.B. şi I.C.D., care au criticat hotărârea pentru netemeinicie şi nelegalitate, fiind invocate cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17 şi 14 din C. proc. pen.

Concluziile reprezentantului Ministrului Public şi poziţia adoptata de recurenţii inculpaţi, susţinerile apărătorilor acestora, precum şi ultimul cuvânt al fiecărui inculpat au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei hotărâri, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând hotărârea prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpaţii C.A.V., C.A.B. şi I.C.D. sunt nefondate pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Astfel, Înaltă Curte verificând probatoriul cauzei şi hotărârea atacată în raport de criticile aduse constată faptul că în cauză prima instanţă, precum şi instanţa de control judiciar au dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor reţinând o corectă situaţie de fapt.

Înalta Curte, cu referire la cauză reţine că la pronunţarea unei condamnări, instanţa trebuie să-şi întemeieze convingerea vinovăţiei inculpatului pe bază de probe sigure, certe şi întrucât în cauză probele în acuzare au un caracter cert, sunt decisive, fără a lasă loc unei nesiguranţe în privinţa vinovăţiei inculpatului.

Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii). Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Pornind de la aceste enunţuri cu rang de principii se observă că în prezenta cauză prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază fiecare inculpat a fost răsturnată în cursul activităţii de probaţiune, niciuna din probele administrate în cauză nefiind certă în sensul stabilirii nevinovăţiei inculpatului. În mod corect, prima instanţă de judecată, şi instanţa de control judiciar, prin coroborarea judicioasă a probelor administrate în cauză, a reţinut în sarcina inculpatului.

- C.A.V. săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) De art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 şi de art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- C.A.B. săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri în formă continuată, prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- I.C.D. săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri în formă continuată, prev de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), şi de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, (cu modificările şi completările ulterioare), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Instanţa constată că sunt nefondate susţinerile inculpatului C.A.V. în sensul că nu ar fi fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri în formă continuată prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât în rechizitoriu se arată în mod expres: „fapta inculpatului C.A.V. de a fi distribuit fără drept droguri de risc, constituie infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000."

Totodată, raportat la modul de săvârşire a infracţiunii, Înalta Curte reţine că în cauză sunt aplicabile prev. de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) infracţiunea fiind săvârşita în formă continuată, acesta vânzând şi oferind spre consum droguri de risc, realizând mai multe acte infracţionale în diferite intervale de timp. Din materialul probator administrat în cauza a rezultat că inculpatul C.A.V. este cel care a avut iniţiativa comiterii faptei, aspecte care rezultă chiar şi din declaraţiile acestuia. În acest sens, inculpatul C.A.V. a recunoscut că i-a solicitat inculpatului I.C.D. să îi trimită droguri din Spania, dar i-a indicat şi cum poate să achiziţioneze la un preţ mai mic. Mai mult, chiar şi în ipoteza în care inculpatul I.C.D. ar mai fi trimis droguri în România şi cu alte ocazii, această împrejurare nu poate înlătura calitatea de instigator a inculpatului C.A. întrucât aceasta se raportează la faptele concrete deduse judecăţii şi nu la conduita generală

Referitor la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului C.A.V., instanţa constată că aceasta a fost corect efectuată de Tribunalul Caraş Severin.

Sub acest aspect, se reţine că în mod corect a fost reţinută de prima instanţă starea de recidivă întrucât condamnarea dispusă prin Sentinţa penală nr. 145/2007 a Judecătoriei Oraviţa nu se încadrează în dispoziţiile art. 38 C. pen.

Astfel, prin Sentinţa penală nr. 145 din 01 octombrie 2007 pronunţată de Judecătoria Oraviţa în Dosarul nr. 910/273/2007 (definitivă prin neapelare la data de 12 octombrie 2007) inculpatul C.A.V. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74, 76 C. pen., dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe termen de încercare de 4 ani şi 6 luni. În dispozitivul sentinţei sus-menţionate nu s-a reţinut aplicarea dispoziţiilor art. 99, 109 C. pen. privitoare la răspunderea penală şi limitele pedepselor aplicabile minorilor, iar în descrierea stării de fapt reţinută de Judecătoria Caransebeş se arată că faptele au fost comise în data de 22 aprilie 2007, dată la care inculpatul împlinise vârsta de 18 ani, fiind născut la 06 aprilie 1989.

În ce priveşte efectele dispoziţiei art. 16 din Legea nr. 143/2000, trebuie avut în vedere că operaţiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate nu se reduce doar la reţinerea incidenţei acestuia, întrucât partea generală a codului penal reglementează în art. 72, care este baza de reglementare a modului în care instanţa de judecată procedează la stabilirea pedepsei, criteriile avute în vedere la aplicarea sancţiunii. Fiind o parte a activităţii de aplicare a legii penale, individualizarea judiciară nu se poate realiza decât în condiţiile şi în limitele stabilite de lege, aceasta fixând coordonatele în cadrul cărora judecătorii efectuează operaţia de stabilire şi aplicare a sancţiunii penale concrete.

Exigenţele impuse de principiul legalităţii nu se rezumă la cerinţa ca individualizarea pedepsei să se facă în limitele unui cadru legal, ci şi prin folosirea unor mijloace şi pe baza unor criterii de apreciere determinate de lege şi care sunt consacrate de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Potrivit art. 72 alin. (1) C. pen., instanţa trebuie să aibă în vedere pe lângă limitele de pedeapsă fixate în partea specială, şi gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Astfel, instanţa nu poate aplica pedeapsa doar raportat la activitatea inculpatului de a aduce la cunoştinţa autorităţilor activităţi ilicite care au condus la identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane - reţinându-se doar incidenţa art. 16 din Legea nr. 143/2000 modificată - cu ignorarea criteriilor generale menţionate mai sus. A considera altfel ar însemna să se instituie un regim sancţionator mai grav unui inculpat care a manifestat o conduita procesuală corectă, de recunoaştere a faptei şi de contribuire la aflarea adevărului dar care nu are cunoştinţe despre existenta altor grupuri infracţionale pe care să le divulge autorităţilor în cursul urmăririi penale, faţă de situaţia unui inculpat care nu a recunoscut comiterea faptei, îngreunând desfăşurarea procesului penal şi implicit aflarea adevărului dar care, urmare a denunţului făcut, ar beneficia ab initio de înjumătăţirea cuantumului pedepsei stabilite.

Totodată, se reţine ca argument şi faptul că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităţilor fiecărui individ şi raţională, să fie adecvată şi proporţională cu gravitatea faptelor comise. Prin urmare, în situaţia incidenţei art. 16 din Legea nr. 143/2000 se impune ca pedeapsa aplicată de către instanţa de judecată să se situeze între jumătatea minimului şi maximului prevăzut de lege, nefiind obligatoriu ca aceasta să fie sub minimul special.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.A.V., este adevărat că în favoarea sa au fost reţinute şi circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., însă caracterul obligatoriu al efectelor acestora a fost înlăturat de reţinerea stării de recidivă ca şi cauză de agravare a pedepsei în sensul art. 80 C. pen. Menţionarea dispoziţiilor art. 80 alin. (3) C. pen. în loc de alin. (2) C. pen. în dispozitivul hotărârii este calificată de instanţa de apel ca o eroare materială, relevantă fiind menţionarea art. 80 C. pen. care reglementează situaţia concursului între cauzele de agravare şi de atenuare.

În ce priveşte cuantumul pedepselor aplicate inculpatului C.A.V. şi modalitatea de executare, instanţa constată că s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi 52 C. pen.

În speţă, prima instanţă a făcut o analiză şi evaluare completă a tuturor elementelor relevante în individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare a acesteia, mai sus expuse. Astfel, pedepsele de 5 ani închisoare aplicată inculpatului C.A.V. pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a), 75 şi 80 alin. (3) C. pen.; de 4 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 74, 76 lit. b) C. pen.; de 2 luni închisoare pentru art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74, 76 lit. e) C. pen., respectiv pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare sunt în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând gradul de periculozitate al faptelor inculpatului, consecinţele acestora, dar şi perseverenţa infracţională, conduita procesuală.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul I.C.D. instanţa constată că starea de fapt reţinută de Tribunalul Caraş-Severin a fost corect stabilită, fiind rezultatul probelor administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti. Declaraţiile martorilor şi inculpaţilor, precum şi probele expuse de prima instanţă, conduc la concluzia că inculpatul I.C.D. a distribuit în mod repetat droguri de risc, respectiv haşiş şi canabis, fără drept, ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); a introdus în mod repetat în România substanţe conţinând haşiş şi canabis - ceea ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); respectiv a consumat droguri de risc singur ori împreună cu alte persoane - faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

La analiza modului în care au fost individualizate pedepsele aplicate inculpatului I.C.D. au fost avute în vedere e aspectele referitoarea la efectele aplicării art. 16 din Legea nr. 143/2000, la art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi art. 80 C. pen.

Prin urmare, se apreciază că pedepsele de 5 ani închisoare aplicată inculpatului I.C.D. pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74 lit. a), 75 şi 80 alin. (3) C. pen.; de 4 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74, 76 lit. b) C. pen.; de 2 luni închisoare pentru art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea nr. 143/2000, art. 74, 76 lit. e) C. pen., respectiv pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare sunt în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând gradul de periculozitate al faptelor inculpatului, consecinţele acestora, dar şi perseverenţa infracţională, conduita procesuală.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.A.B., se constată că prima instanţă a reţinut în favoarea acestuia circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen., respectiv atitudinea sinceră şi cooperantă, lipsa antecedentelor penale, conduita bună ulterioară săvârşirii faptelor, vârsta tânără a acestuia. Totodată, Înalta Curte constata că, în mod corect a apreciat instanţa de fond că fără contribuţia inculpatului C.A.B. drogurile nu puteau ajunge în posesia inculpatului C.A.V., în condiţiile în care persoana care a primit coletul nu-i cunoştea pe ceilalţi inculpaţi. Prin urmare, faţă de aspectele anterior arătate, instanţa apreciază că pedepsele de 2 ani şi 11 luni închisoare aplicată inculpatului C.A.B. pentru infracţiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/200 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. c) C. pen.; de 2 luni închisoare pentru art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74, 76 lit. e) C. pen., respectiv pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 11 luni închisoare sunt în măsură să conducă la atingerea scopului prevăzut de art. 52 C. pen., reflectând gradul de periculozitate al faptelor inculpatului, consecinţele acestora, dar şi perseverenţa infracţională, conduita procesuală.

Faţă de criteriile de individualizare a pedepsei anterior expuse, se constată că numai executarea în regim de detenţie este în măsură să conducă la reeducarea inculpatului, în acest sens relevant fiind gradul mare de implicare în activitatea infracţională dedusă judecăţii.

Cu referire la toţi inculpaţii, trebuie avut în vedere că în urma individualizării judiciare a pedepsei potrivit criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa aplicată trebuie să aibă un cuantum care să realizeze şi funcţia preventiv-educativă, în contextul în care infracţiunea a fost săvârşită şi al caracterului de fenomen dobândit de acest tip de infracţiuni în ultima perioadă de timp.

Infracţiunile de trafic de droguri aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătatea persoanei, şi chiar viaţa acesteia, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalităţii organizate, iar reducerea excesivă a pedepsei pentru autorul unei asemenea infracţiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui şi a altora la săvârşirea unor fapte similare şi cu scăderea încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a justiţiei şi, în plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societăţii, ar întreţine climatul infracţional şi ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Prin urmare, faţă de cele învederate Înalta Curte în baza art. 385¹⁵ pct. 1, lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii C.A.V., C.A.B. şi I.C. împotriva Deciziei penale nr. 155/A din 21 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

În baza art. 192 pct. 3, alin. (2) C. proc. pen. inculpaţii C.A.V., C.A.B. şi I. vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.A.V., C.A.B. şi I.C. împotriva Deciziei penale nr. 155/A din 21 octombrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 noiembrie 2009 la 21 aprilie 2011.

Obligă recurentul inculpat C.A.V. la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pana la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă recurenţii inculpaţi C.A.B. şi I.C. la plata sumelor de cate 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de cate 200 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 aprilie 2011.

Procesat de GGC - LM

← ICCJ. Decizia nr. 1604/2011. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 1701/2011. Penal. Conflict de competenţă... →

ICCJ. Decizia nr. 1624/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1624/2011. Penal