ICCJ. Decizia nr. 1786/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1786/2011

Dosar nr.4950/105/2007

Şedinţa publică din 3 mai 2011

Asupra recursurilor penale de faţă;

Prin Sentinţa penală nr. 108 din 11 martie 2008 pronunţată de Tribunalul Prahova au fost condamnaţi inculpaţii:

1. A.A. (fiul lui N. şi al S., născut la data de 1 decembrie 1975 în oraşul Moreni);

2. A.G.I. (fiul lui A. şi al S., născut la 5 februarie 1984 în Ploieşti);

3. Ş.F. (fiul lui V. şi al R., născut la 1 octombrie 1979 în Ploieşti) şi

4. P.C.I. (fiul lui G. şi al P., născut la 28 februarie 1977 în localitatea Dărmăneşti, judeţul Dâmboviţa), la câte 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., prin schimbare de încadrare juridică din tentativă la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., şi la câte 3 luni închisoare fiecare pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpaţii să execute pedeapsa cea mai grea, de câte 4 ani închisoare fiecare, iar în temeiul art. 71 C. pen. s-au interzis inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.

Totodată, sub aspectul laturii civile au fost obligaţi inculpaţii în solidar, şi în solidar cu partea responsabilă civilmente SC „S." SRL Ploieşti la despăgubiri civile, după cum urmează:

- 300 euro sau echivalentul în lei, la data executării, cu titlu de daune morale către partea civilă V.A.C.;

- 10.000 RON, cu titlu de daune morale către partea civilă V.I.;

- 1.074,76 RON cheltuieli de spitalizare a părţii vătămate V.I., către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

Pentru a pronunţa această sentinţa instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:

La data de 8 iunie 2007 părţile vătămate V.I. şi V.A.C. s-au aflat la barul R. 2000, unde au avut un conflict cu administratorul H.C.S., determinat de faptul că V.A.C. avea interdicţie de a intra în local. În acest context, a urmat o ceartă între cei trei, iar barmanul M.Ş. a acţionat butonul de alertare pentru agenţii „S.".

Apelul de alertare a fost recepţionat şi spre bar au fost dirijaţi agenţii T.D. şi C.P.A. care, în urma unei altercaţii, au reuşit să-i scoată din bar pe V.I. şi V.A.C., însă aceştia au forţat reintrarea în local sub pretextul că nu şi-au consumat băuturile alcoolice comandate.

H.C.S. constatând că scoaterea afară din bar nu poate fi îndeplinită de cei doi agenţi, a telefonat la dispeceratul „S." şi a cerut ajutoare, fiind dirijaţi la barul „R. 2000" inculpaţii A.A., M.G.I., Ş.F. şi P.C.I., agenţi de pază.

Între timp s-a produs o nouă busculadă între cele două părţi vătămate şi agenţii T.D. şi C.P.A., victimele, intrigate de ce li se întâmpla, au aruncat cu pietre spre curtea barului, fără a lovi vreo persoană, după care au plecat spre casă, deplasându-se pe trotuarul din partea stângă a drumului, cu sens de deplasare Ploieşti - Găgeni, depărtându-se circa 120 metri.

Inculpaţii au ajuns la locul incidentului, s-au informat despre ce se întâmplase şi în ce direcţie au plecat cele două părţi vătămate, după care au pornit în urmărirea lor cu autoturismul cu care au făcut deplasarea, le-au ajuns şi le-au înconjurat.

Unul dintre inculpaţi a descărcat un spray lacrimogen în direcţia feţelor celor doi, care, în urma efectelor gazelor, şi-au acoperit feţele cu mâinile.

În continuare, cei patru inculpaţi au acţionat conjugat, au lovit cu picioarele pe V.I. şi V.A.C., i-au doborât la pământ şi au continuat să-i lovească, după care s-au întors la maşină şi au plecat, abandonându-i în şanţul drumului.

Urmare a incidentului a fost solicitată salvarea, victima V.I. a fost transportată la spital şi deşi a refuzat iniţial internarea, a doua zi s-a prezentat la spital unde a rămas internat şi supus unei intervenţii chirurgicale, fiindu-i extirpată splina din necesitate.

Expertiza medico-legală efectuată în cauză a stabilit că V.I. a prezentat leziuni traumatice care pot data din 8 iunie 2007 şi s-au produs prin lovire cu corpuri dure, necesitând pentru vindecare un număr de 35 - 40 de zile îngrijiri medicale, arătându-se că viaţa i-a fost pusă în primejdie şi a rămas cu infirmitate fizică permanentă prin pierderea unui organ.

În ceea ce-l priveşte pe V.A.C., acesta s-a prezentat la Serviciul de Medicină Legală Prahova constatându-se că a suferit leziuni traumatice, certificatul medico-legal din 20 iunie 2007 menţionând că aceste leziuni pot data din 8 iunie 2007, s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi au necesitat pentru vindecare un număr de 2 - 3 zile îngrijiri medicale.

Situaţia de fapt expusă a fost stabilită prin procesele-verbale încheiate de organele de cercetare penală, expertizele medico-legale şi certificatele medico-legale ataşate, depoziţiile martorilor H.C.S., M.Ş., A.I., G.N., P.L., B.M., C.G., S.C., M.I. şi S.P., declaraţiile părţilor vătămate şi declaraţiile inculpaţilor.

Sub aspectul încadrării juridice a faptelor, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii nu au intenţionat să săvârşească infracţiunea de omor, scopul lor a fost acela de a aplica o lecţie părţilor vătămate.

Din aceeaşi perspectivă, prima instanţă a mai reţinut în raport de obiectul folosit la săvârşirea faptei, că inculpaţii nu au acţionat cu mijloacele din dotare ci doar cu pumnii şi picioarele, ceea ce conduce la concluzia că intenţia acestora a fost doar de a lovi părţile vătămate.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 42 din 14 mai 2010 a admis apelurile părţilor civile V.I. şi V.A.C., a desfiinţat, în latură civilă, sentinţa penală apelată şi a majorat cuantumul daunelor morale la 30.000 RON către partea civilă V.I. şi la 1.000 euro către partea civilă V.A.C.

Recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova (referitor la greşita schimbare a încadrării juridice a faptei) şi inculpaţi (care au solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar reindividualizarea pedepselor şi suspendarea condiţionată a executării pedepselor) au fost respinse ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, părţile civile V.I. şi V.A.C., inculpaţii A.A., A.G.I., Ş.F. şi P.C.I. şi partea responsabilă civilmente SC „S." SRL Ploieşti.

Prin recursurile formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de părţile civile V.I. şi V.A.C. au fost criticate hotărârile pronunţate sub aspectul greşitei schimbări a încadrării juridice a faptei comise de inculpaţi (art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen.) şi al greşitei individualizări a pedepselor aplicate celor patru inculpaţi (art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.).

Inculpatul Ş.F. a invocat dispoziţiile art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia) şi art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. (în cauză s-a produs o gravă eroare de fapt), impunându-se achitarea lor în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Inculpatul P.C.I. a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel în vederea administrării de noi probe; achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt; reducerea pedepsei aplicate şi schimbarea modalităţii de executare a sancţiunii.

Inculpatul A.A. a invocat dispoziţiile art. 385 pct. 9 C. proc. pen., art. 385⁹ pct. 10 C. proc. pen. şi art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Inculpatul M.G.I. a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Partea responsabilă civilmente SC „S." SRL Ploieşti a arătat în motivele scrise de recurs că părţile civile nu au probat prejudiciul material, iar daunele morale sunt exagerate.

Cu privire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi părţile civile V.I. şi V.A.C.:

Deşi instanţele de fond şi de apel au stabilit în mod corect situaţia de fapt pe baza unui amplu probatoriu administrat în cauză, încadrarea juridică a faptei este greşită.

Motivarea celor două instanţe, axată pe ideea că inculpaţii au urmărit să aplice doar o corecţie fizică părţilor vătămate şi în acest scop nu au folosit mijloacele din dotare, este neconvingătoare şi în contradicţie cu practica judiciară în materie.

Esenţială pentru încadrarea juridică a faptei comise de inculpaţi, după caz, în tentativă la omor calificat (art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.), ori în vătămare corporală gravă (art. 182 alin. (2) C. pen.) este stabilirea formei şi modalităţii vinovăţiei cu care au săvârşit fapta.

Dacă în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă făptuitorul acţionează cu intenţia generală de vătămare, în cazul tentativei la omor acesta acţionează cu intenţia de a ucide. Este evident că infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. poate avea ca element subiectiv şi intenţia depăşită, însă, în acest caz, făptuitorul acţionează nu cu intenţia de omor, ci cu intenţia generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav punerea în primejdie a vieţii persoanei fiind imputat acestuia pe baza culpei, caracteristică pentru forma mixtă de vinovăţie „praeterintenţia".

În cazul infracţiunii de omor, rămasă în faza tentativei, actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.

Astfel, există tentativă de omor, şi nu de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei, neavând importanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece aceste acte caracteristice infracţiunilor de vătămare corporală gravă şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional.

Forma şi modalitatea intenţiei, element al laturii subiective a infracţiunii, rezultă din materialitatea actului, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al infractorului.

Or, în cauză, leziunile atestate de raportul medico-legal şi mecanismul de producere al acestora, evidenţiază că s-a redresat o lovire activă, repetată, care a durat în timp, aspecte care sunt specifice intenţiei manifestă.

Pe de altă parte, inculpaţii au acţionat conjugat, lovind victima V.I. cu pumnii şi picioarele, fiind încălţaţi cu bocanci de uniformă, rigidizaţi pentru a li se conferi o rezistenţă sporită în timpul misiunilor, inculpaţii continuând agresiunea inclusiv după ce victima căzuse la pământ şi nu mai opunea nici o rezistenţă, cu atât mai mult cu cât împotriva ei se folosise iniţial un spray paralizant.

Între inculpaţi şi victima V.I. a existat o disproporţie fizică evidentă, iar loviturile aplicate au fost extrem de puternice, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor B.M., C.G.A., D.C. şi M.I. Această împrejurare coroborată cu comportamentul ulterior al inculpaţilor care au abandonat victima într-un şanţ, în stare de inconştienţă, conduce la concluzia că inculpaţii au prevăzut consecinţele acţiunilor lor şi au acceptat aceste consecinţe.

Practica judiciară în materie este constantă în sensul că lovirea victimei cu picioarele (inculpaţii purtau bocanci special dotaţi) în mai multe zone ale corpului, cu consecinţa ruperii de organe interne şi alte leziuni grave constituie infracţiune contra vieţii, consumată ori rămasă în faza tentativei.

Înalta Curte, în raport de modul de săvârşire a faptei şi de împrejurările în care a fost comisă, astfel cum au fost relevate de probele administrate, reţine că inculpaţii au acţionat cu intenţia de omor, motiv pentru care recursurile declarate de parchet şi partea vătămată V.I. vor fi admise şi în baza art. 334 C. proc. pen. va fi schimbată încadrarea juridică a faptelor, din art. 182 alin. (2) C. pen. în art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., text de lege în temeiul căruia inculpaţii vor fi condamnaţi.

La dozarea pedepselor vor fi avute în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv pericolul social concret al faptelor săvârşite, modalitatea în care s-au comis infracţiunile precum şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor.

Or, inculpaţii şi-au depăşit atribuţiile contractuale cu SC „S." SRL Ploieşti (de a asigura protecţia bunurilor şi persoanelor reprezentante ale beneficiarului, din interiorul obiectivului protejat) şi când au sosit la barul „R. 2000", au plecat în urmărirea părţilor vătămate, le-au abordat la circa 120 metri de obiectiv şi au declanşat agresiunea. De altfel, inculpaţii nu mai aveau dreptul să-i urmărească, nici măcar pentru identificare, întrucât identitatea părţilor vătămate era cunoscută de administratorul şi barmanul obiectivului protejat.

După comiterea faptei, inculpaţii nu au cooperat cu organele de urmărire penală, au fost nesinceri, fapt demonstrat şi prin testarea lor la poligraf.

Faţă de aceste elemente de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorilor, reţinându-se circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., inculpaţii vor fi condamnaţi la câte 5 ani închisoare pentru săvârşirea tentativei a infracţiunea de omor calificat, pedeapsă ce va fi contopită cu pedeapsa aplicată în cauză pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. (victima V.A.C.).

Recursul părţii vătămate V.A.C. va fi respins întrucât motivele invocate (identice cu cele formulate de parchet şi partea civilă V.I.) se referă la fapte care nu îl privesc, iar daunele morale acordate, majorate în apel, sunt proporţionale suferinţelor fizice şi psihice provocate.

Cu privire la recursurile declarate de inculpaţii A.A., Ş.F., P.C.I. şi .G.I.:

Conform art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen., invocat de inculpaţii Ş.F. şi A.A., se poate dispune casarea unei hotărâri când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază ori motivarea soluţiei contravine dispozitivului hotărârii sau aceasta nu se înţelege.

Art. 383 alin. (1) C. proc. pen. prevede că Decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă, în expunere, temeiurile de fapt şi de drept care au dus la adoptarea oricărei soluţii.

În sensul textului de lege menţionat, o hotărâre nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia atunci când datele de fapt şi de drept care o justifică nu se regăsesc în expunerea deciziei atacate cu recurs.

Or, instanţa de apel, desfiinţând, în parte, sentinţa primei instanţe, a motivat faptele reţinute, a arătat şi analizat pe ce probe şi-a întemeiat concluzia.

Motivarea în fapt şi în drept a hotărârii nu înseamnă o analiză amănunţită a probelor administrate în faza de cercetare judecătorească, reluarea aceleiaşi motivări din sentinţa primei instanţe pentru împrejurări a căror motivare decurge din motivarea altei împrejurări, în acest caz fiind suficientă o simplă referire la motivarea anterioară.

Întrucât instanţa de apel a respectat cerinţele impuse cu privire la motivarea în fapt şi în drept a hotărârii pe care a pronunţat-o, a răspuns la toate criticile formulate de inculpaţi, urmează ca acest prim motiv de recurs să fie respins ca nefondat, neimpunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare la instanţa de apel.

Prin alt motiv de recurs, inculpaţii A.A., Ş.F. şi P.C.I. au invocat dispoziţiile art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., apreciind că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt cu consecinţa greşitei condamnări a acestora.

Articolul menţionat, aşa cum a fost modificat prin art. l pct. 186 din Legea nr. 356/2006, prevede că o hotărâre este supusă casării atunci când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept rezultat pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau de condamnare.

Rezultă din examinarea textului citat că acest motiv de recurs se referă la o eroare de fapt, aceasta trebuie să fie gravă şi să fi fost comisă de instanţa de fond.

Acest caz de casare presupune o evidentă stabilire eronat a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat asupra soluţiei adoptate.

Aşadar, prin „eroare" de fapt se înţelege o greşită examinare a probelor administrate în cauză, în ideea că la dosar există o anumită probă când în realitate acesta nu există dar atunci când se consideră că un anumit act, un raport de expertiză, ar demonstra existenţa unei împrejurări, când în realitate din aceste mijloace de probă reiese contrariul.

În ce priveşte cerinţa ca eroarea să fie „gravă", trebuie să se înţeleagă că nu orice eroare asupra faptelor atrage aplicarea acestui caz de casare, ci numai acele erori care au influenţat soluţia procesului.

În speţă, aceste cerinţe impuse de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen. nu sunt întrunite, instanţa de apel, în urma analizei critice a tuturor probelor administrate în faza de urmărire penală şi în faza de cercetare judecătorească, a reţinut o corectă situaţie de fapt.

Într-adevăr, date fiind împrejurările în care s-a desfăşurat evenimentul, situaţia de fapt a fost stabilită, în principal, pe baza rapoartelor de constatare medico-legală, declaraţiile celor două părţi vătămate, a martorilor oculari B.M., C.G.A., D.C., M.I., declaraţiile celorlalţi martori ce au asistat fie la prima fază a incidentului petrecut în barul „R. 2000", fie la partea ulterioară a conflictului, ocazie cu care au observat starea în care se afla victima V.I. şi momentul în care a sosit salvarea.

Aceste mijloace de probă se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor care nu neagă conflictul, ci numai gradul de vinovăţie în comiterea faptelor, actele de violenţă exercitate asupra părţii vătămate fiind puse pe seama unei presupuse altercaţii care ar fi avut loc între cele două părţi vătămate, aspect infirmat de mai mulţi martori care au asistat la incident.

Cum probele administrate evidenţiază că toţi inculpaţii au exercitat concomitent acte de violenţă asupra victimei (unul din martori folosind termenul de „lovire cu sălbăticie") cu pumnii şi picioarele, în cauză a fost stabilită o situaţie de fapt corectă, motiv pentru care şi acest motiv de recurs urmează a fi respins.

Inculpatul P.C.I. a solicitat printr-un motiv de recurs distinct trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel în vederea administrării de noi probe, motiv, de asemenea, nefondat.

Aşa cum rezultă din încheierile de şedinţă din 18 septembrie 2009, 8 octombrie 2009, 23 noiembrie 2009, 10 decembrie 2009, 20 ianuarie 2010, inculpatul nu a solicitat în apel, cale de atac devolutivă, administrarea niciunei probe, iar în declaraţia dată în faţa instanţei de control judiciar a revenit asupra declaraţiilor anterioare şi a precizat că nu a lovit părţile vătămate ci doar că a pulverizat spray paralizant asupra ambelor victime.

Mai mult, cu ocazia concluziilor puse în apel aşa cum sunt consemnate în încheierea din data de 7 mai 2010, avocatul inculpatului a criticat hotărârea primei instanţe pentru că nu a dispus o nouă audiere a inculpaţilor, aspect confirmat de instanţa de apel, care la data de 19 februarie 2010 i-a audiat pe toţi cei patru inculpaţi.

De altfel, apărarea iniţială a inculpaţilor a diferit mult de poziţia lor ulterioară, fapt ce evidenţiază încercarea acestora de a ascunde adevărul, de a nega propria participare la agresiunea comisă asupra victimelor, în pofida probelor administrate în cauză şi care au evidenţiat contribuţia fiecăruia la lovirea victimei V.I.

Ultimul motiv de recurs invocat de toţi inculpaţii, referitor la individualizarea pedepselor, este nefondat.

Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor de ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pericolul social concret al faptelor comise este unul deosebit de ridicat datorită împrejurărilor în care infracţiunile s-au comis, respectiv faptul că inculpaţii, fără a fi provocaţi, după ce conflictul iniţial a fost aplanat, după ce victimele s-au îndepărtat o distanţă considerabilă de barul „R. 2000" şi numai pe baza relatărilor administratorului S.C.S., au acţionat cu o violenţă nejustificată, disproporţională, lovind cu pumnii şi picioarele, în special pe V.I. şi după ce acesta din urmă căzuse la pământ şi nu se putea apăra.

Referitor la profilul moral al inculpaţilor, din probele aflate la dosar rezultă că nu au antecedente penale, au avut o comportare bună înaintea comiterii faptelor, însă au avut o poziţie oscilantă pe parcursul procesului penal.

Toate aceste elemente de circumstanţiere ale faptelor şi făptuitorilor au fost analizate în contextul stabilirii încadrării juridice a faptelor, şi pentru considerentele arătate o pedeapsă de câte 5 ani închisoare aplicată inculpaţilor este suficientă pentru atingerea scopului sancţiunii penale.

Cu privire la recursul părţii responsabile civilmente SC „S." SRL Ploieşti:

Aşa cum rezultă din „oferta reală de plată" depusă la instanţa de apel la data de 10 decembrie 2009 partea responsabilă civilmente a fost de acord cu plata tuturor despăgubirilor stabilite de instanţa de fond şi a invitat părţile civile să se prezinte la sediul societăţii pentru a ridica recipisele CEC în vederea rezolvării laturii civile a cauzei.

Instanţa de apel a constatat, justificat, că despăgubirile acordate de prima instanţă sunt subevaluate şi pe lângă considerentele arătate de instanţa de apel mai sunt de făcut, sub acest aspect, următoarele precizări:

Potrivit art. 14 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a produs, a-l repara.

De asemenea, Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra subliniază, între altele, că principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei.

Din probele administrate în cauză rezultă că au existat şi prejudicii morale decurgând din internarea victimei V.I. în spital, traumele fizice şi psihice suferite de cele două victime, sechelele posttraumatice care afectează negativ participarea părţilor vătămate la viaţa socială, profesională şi de familie, comparate cu situaţia lor anterioară vătămării produse prin fapta ilicită a inculpaţilor.

Ca atare, instanţa de apel a decis că părţile civile, urmare a vătămărilor fizic e cauzate prin infracţiune, au suferit prejudicii morale mult mai mari decât cele apreciate de instanţa de fond.

Totodată, este de reţinut că, în lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, instanţa de apel bine a stabilit întinderea acestora, în raport de gravitatea vătămărilor produse şi de intensitatea suferinţelor cauzate.

În consecinţă, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi partea vătămată V.I. vor fi admise pentru considerentele arătate mai sus, iar recursurile formulate de inculpaţi, de partea civilă V.A.C. şi partea responsabilă civilmente vor fi respinse, ca nefondate.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligă pe recurenţii inculpaţi, partea civilă V.A.C. şi partea responsabilă civilmente la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de partea civilă V.I. împotriva Deciziei penale nr. 42 din 14 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpaţii A.A., A.G.I., Ş.F. şi P.C.I.

Casează Decizia atacată şi Sentinţa penală nr. 108 din 11 martie 2009 a Tribunalului Prahova, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei comisă de inculpaţii A.A., A.G.I., Ş.F. şi P.C.I. la data de 8 iunie 2007, parte vătămată V.I. şi rejudecând:

Cu privire la inculpatul A.A.:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în pedepsele componente de 4 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. şi de 3 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat din infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin. (2) C. pen.,

În tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) şi alin. (2) C. pen., text în baza căruia condamnă pe inculpat la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) alin. (2) C. pen., cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpatul A.A. să execute în final pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.

Cu privire la inculpatul A.G.I.:

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat din infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., în tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) şi alin. (2) C. pen., text în baza căruia condamnă pe inculpat la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) alin. (2) C. pen., cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpatul A.G.I. să execute în final pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.

Cu privire la inculpatul Ş.F.:

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) alin. (2) C. pen., cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpatul Ş.F. să execute în final pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei.

Cu privire la inculpatul P.C.I.:

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. a) alin. (2) din C. pen., cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpatul P.C.I. să execute în final pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.

În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pe durata executării pedepsei. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă V.A.C., de inculpaţii A.A., A.G.I., Ş.F. şi P.C.I. şi de partea responsabilă civilmente SC S. SRL Ploieşti împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurenta parte civilă V.A.C. şi recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurenţii intimaţi inculpaţi A.A., Ş.F. şi P.C.I. la plata sumei de câte 275 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 75 RON reprezentând onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe recurentul intimat inculpat A.G.I. la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 mai 2011.

Procesat de GGC - LM

← ICCJ. Decizia nr. 1781/2011. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1794/2011. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 1786/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1786/2011. Penal