ICCJ. Decizia nr. 1849/2011. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1849/2011
Dosar nr. 3820/1/2011
Şedinţa publică din 5 mai 201.
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin încheierea din 3 mai 2011, pronunţată în dosarul nr. 4136/2/2011 (1703/2011) Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus arestarea persoanei solicitate P.M.A., pe o durată de 5 zile, de la data de 3 mai 2011 până la data de 7 mai 2011.
Conform art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008 s-a dispus arestarea susnumitului, emiţându-se de îndată mandat de arestare pe numele acestuia.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă, că, prin adresa 922/II-5/2011 din 3 mai 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 222/2008 cu semnalarea transmisă de Biroul S.I.R.E.N.E. România pentru desfăşurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare austriece, faţă de cetăţeanul român P.M.A., iar la data de 3 mai 2011, urmare sesizării, împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore.
În cuprinsul sesizării, s-a arătat că autorităţile austriece au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare la data de 21 aprilie 2011 pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat prin efracţie şi asociere criminală prevăzute de art. 127-130 şi art. 2781 din Codul penal austriac.
S-a mai reţinut de instanţa de fond că pentru a se asigura soluţionarea cu celeritate şi în bune condiţii a cauzei este necesară arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile, timp în care procurorul va asigura prezentarea mandatului european de arestare.
Împotriva sus-menţionatei încheieri, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată P.M.A. solicitând a nu se da curs mandatului de arestare şi respingerea acestuia, având în vedere actele din dosar, precum şi poziţia sa de nerecunoaştere a acuzaţiilor ce i se aduc şi de refuz de a fi predat autorităţilor austriece.
Recursul este nefondat.
Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că nici unul dintre acestea nu este de natură a duce la altă soluţie, decât cea pronunţată de instanţă, hotărârea fiind legală şi temeinică.
Contrar susţinerilor apărării persoanei solicitate, instanţa de fond a respectat întocmai procedura prevăzută de lege în această materie.
Curtea constată că în raport de prevederile Legii nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008 instanţa română, investită cu cererea privind executarea mandatului european de arestare, nu are competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al U.E. şi nu poate constata decât că arestarea persoanei solicitate este dispusă de către autorităţile competente din statul membru al U.E.
Mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară internaţională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judiciare care presupun că Decizia unei autorităţi judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea şi predarea unei persoane, să fie recunoscută şi executată fără alte formalităţi în celelalte state membre.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul U.E., el reprezentând instrumentul de aducere în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
Aşa după cum rezultă din mandatul de arestare, conţinutul faptelor imputate persoanei solicitate se referă la aceea că este suspectată că a comis furturi împreună cu alte persoane urmărite separat, ca membru al unei asociaţii criminale, prin spargere şi pătrundere, producând o pagubă de peste 50.000 Euro, în perioada noiembrie-decembrie 2010, aceştia comiţând sau încercând să comită furturi din societăţi comerciale, tutungerii, buticuri magazine de îmbrăcăminte şi vehicule.
Din examinarea conţinutului faptelor descrise în mandat, în raport de motivele de refuz ale executării mandatului de arestare european, enumerate de art. 88 din Legea nr. 302/2004, se constată că în cauză nu este incident nici unul din aceste motive, care să facă inadmisibilă executarea mandatului.
În acest sens, Curtea constată că încheierea pronunţată este legală şi temeinică, fiind respectate şi corect aplicate dispoziţiile art. 90 alin. (2) raportat la art. 883 din Legea nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, în raport de care „în caz de urgenţă, prin excepţie de la dispoziţiile art. 882, măsura reţinerii poate fi dispusă pe baza semnalării transmise prin Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale (Interpol)", fiind aplicabilă astfel procedura reţinerii şi arestării persoanei solicitate în regim de urgenţă, raţiunea acesteia fiind aceeaşi cu cea a mandatului european de arestare.
Aşa fiind, constatându-se că au fost respectate procedurile prevăzute de lege şi după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) c. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată P.M.A. împotriva încheierii din 3 mai 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 4136/2/2011 (1703/2011).
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1830/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 185/2011. Penal → |
|---|
