ICCJ. Decizia nr. 1864/2011. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1864/2011
Dosar nr. 8243/62/2009
Şedinţa publică din 9 mai 2011
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 258/S din 3 iunie 2010 pronunţată în dosarul nr. 8243/62/2009, Tribunalul Braşov, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului M.G. pentru infracţiunile de abuz în serviciu, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 272 alin. (1), (3) C. pen. şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.
A respins pretenţiile civile formulate de partea vătămată C.A.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul M.G. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 661/P/2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov la data de 13 octombrie 2009.
În sarcina inculpatului s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu – asimilat infracţiunilor de corupţie prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), sustragere şi distrugere de înscrisuri prevăzută de art. 242 alin. (1), (3) C. pen. şi fals intelectual – prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.
Ca stare de fapt s-a stabilit că inculpatul, în calitate de agent şef principal de poliţie – şeful postului de poliţie Bod – aflat în exerciţiul atribuţiunilor de serviciu, a primit la data de 03 decembrie 2008 o petiţie – reclamaţie depusă la postul de poliţie de către partea vătămată C.A. şi, fără a o înregistra conform art. 6 alin. (3) din ordinul M.A.I. nr. 190 din 22 aprilie 2004, a repartizat-o scriptic spre soluţionare agentului de poliţie Z.G., deşi în fapt s-a preocupat personal de soluţionarea acesteia; în continuare, la data de 05 decembrie 2008, inculpatul s-a deplasat la locul de muncă al părţii vătămate C.A. unde a determinat-o pe aceasta să scrie o nouă declaraţie, cu un conţinut diferit faţă de prima plângere, înscris pe care l-a antedatat şi a creat aparenţa că ar fi fost depus la postul de poliţie în 03 decembrie 2008, în acelaşi timp prima petiţie fiind pierdută. În concret prima reclamaţie a părţii vătămate C.A. constituia o plângere formulată de aceasta împotriva numitului S.S., fostul său prieten, care, la data de 30 noiembrie 2008 a căutat-o la muncă – Fabrica de Zahăr Bod – în incinta căreia a pătruns nelegal, pe timp de noapte, partea vătămată asigurând schimbul III – iar în incinta fabricii a agresat-o şi a ameninţat-o pentru a relua relaţiile cu el. În cea de a doua sesizare – care a înlocuit-o practic pe cea descrisă mai sus, partea vătămată C.A. a descris generic un comportament neadecvat al făptuitorului S.S., solicitând atenţionarea acestuia de către organele de poliţie. Această sesizare a fost clasată de Z.G., avizată fiind această soluţie de M.G., ancheta efectuată nepunând în evidenţă decât că părţii vătămate C.A. i s-a comunicat faptul că în cauză se vor lua măsuri legale însă în fapt nici un act procedural nu confirmă luarea efectivă a unor asemenea măsuri. În mod cert plângerea nu a fost tratată drept o plângere penală cu consecinţa imediată că, la data de 19 ianuarie 2009, orele 1900, S.S. a recidivat în manifestarea aceluiaşi tip de comportament şi a agresat-o pe partea vătămată C.A., cauzându-i leziuni ce pentru vindecare au necesitat 22-24 zile de îngrijiri medicale.
S-a reţinut în rechizitoriu că fapta inculpatului de a sustrage plângerea iniţială deja înregistrată (inclusiv în registrul de petiţii al postului de poliţie Bod), de a o înlocui cu alta ce descria alt gen de fapte, generic expuse, de a da aparenţa de oficialitate celei de-a doua sesizări prin antedatare şi introducere în circuitul procedural a celei dintâi, a avut drept urmare o vătămare a intereselor petentei C.A. – care la un interval scurt de timp, pe fondul inacţiunii organelor de poliţie, a fost agresată de acelaşi S.S., acesta punându-şi în aplicare ameninţările din 30 noiembrie 2008; de asemenea, acţiunea inculpatului a avut drept urmare nesancţionarea corespunzătoare a numitului S.S. – deşi plângerea iniţială descria fapte penale ce trebuiau a fi cercetate şi instrumentate în cadrul procedurii penale şi, nu în ultimul rând, acţiunea inculpatului mai sus descrisă a avut drept consecinţă nesesizarea incidentului din 30 noiembrie 2008 de la Fabrica de Zahăr Bod, în care o persoană străină de fabrică (în speţă S.S.) a pătruns fără drept în incinta acesteia, aspect ce trebuia să conducă la demararea unei anchete conform Legii nr. 333/2003 – aspecte pentru care inculpatul avea desemnare specială în cadrul atribuţiilor de serviciu.
Instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului M.G. pentru toate infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată considerând că, faţă de întregul material probator administrat în cauză şi faţă de succesiunea evenimentelor, astfel cum au reieşit din analiza probatoriului, s-a constatat că în cauză schimbarea primei reclamaţii cu cea de a doua a avut loc cu acordul părţii vătămate, care a realizat pe deplin consecinţele acestui fapt. Nu a avut loc nicio încălcare a drepturilor părţii vătămate, atâta vreme cât acordul ei a fost de a formula o nouă reclamaţie în care erau prezentate faptele incidentului descris mai sus, însă mult mai succint.
Faptul că nu a avut loc nicio încălcare a drepturilor părţii vătămate este demonstrat de faptul că, odată cu formularea celei de a doua plângeri, partea vătămată a reclamat şi incidentul din data de 30 noiembrie 2008, pentru care din lipsă de probe, în sensul că susţinerile ei nu s-au coroborat cu declaraţiile martorilor oculari, s-a adoptat soluţia neînceperii urmăririi penale, soluţie ce nu a fost atacată de partea vătămată.
În cauză, deşi au fost reţinute dispoziţiile art. 132 din Legea nr. 78/2000, care arată că infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi infracţiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi există dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani, nu s-a făcut dovada avantajului nepatrimonial pentru vreuna din persoanele fizice/juridice implicate. Faptul că o persoană nu a fost sancţionată cu avertisment constatat în baza unui proces verbal s-a apreciat că nu are valoarea unui avantaj nepatrimonial. De asemenea, faptul că o persoană juridică nu a fost cercetată pentru faptul că nu ia măsuri efective pentru a evita pătrunderea în incinta perimetrului său de lucru a unor terţi, în condiţiile în care obiectiv şi subiectiv sunt implementate o serie de măsuri pentru evitarea unor evenimente de acest gen, în condiţiile în care frecvent la acest obiectiv au fost efectuate controale de către persoanele abilitate, cu precizarea că nici conducerea fabricii nu s-a considerat lezată în vreun fel în urma acestui eveniment, nu poate fi considerat un avantaj nepatrimonial.
S-a considerat că, sub aspectul laturii subiective nu s-a făcut dovada că inculpatul, cu intenţie directă sau cel mult indirectă, ar fi determinat-o pe partea vătămată să îşi schimbe plângerea iniţial formulată.
În legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 242 alin. (1), (2) C. pen., tribunalul a considerat că probatoriul cauzei nu a stabilit dincolo de orice dubiu că acel înscris – plângerea iniţială a părţii vătămate – a fost înregistrat în registrul corespunzător. Pe de altă parte, nu s-a dovedit că inculpatul a fost cel care a sustras sau distrus înscrisul. Indiferent de istoricul şi modul în care acest înscris nu mai există în materialitatea sa, partea vătămată are aceeaşi contribuţie ca şi inculpatul pentru acest eveniment, deoarece, pe de o parte, înlocuirea plângerii cu acordul părţii vătămate, prin urmare prin complicitatea acesteia, iar păstrarea posesiei asupra acesteia ori distrugerea acesteia este un element controversat deoarece fiecare s-a acuzat reciproc în sensul păstrării înscrisului. Lipsind dovada actului material de sustragere ori de distrugere a înscrisului în sarcina inculpatului nu s-a putut reţine infracţiunea mai sus menţionată de către instanţa de fond.
S-a considerat că este puţin plauzibil ca plângerea iniţială să fi rămas în posesia părţii vătămate, aspect compromiţător pentru inculpat, însă cu toate acestea fiind în termenul legal nimic nu o împiedica pe partea vătămată să formuleze o nouă plângere, de data aceasta conform cerinţelor art. 283 C. proc. pen., fie tot la Poliţia Bod, fie la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, accesul la justiţiei al părţii vătămate nefiind îngrădit.
Dictonul de drept anglo-saxon "guilty beyond a reasonable doubt" este aplicat de Curtea Europeană care consideră că "nimeni nu poate fi considerat vinovat atât timp cât acuzaţia nu a fost probată mai presus de orice dubiu rezonabil". De altfel, acest principiu este afirmat în art. 66 alin. (3) din Statutul Curţii Penale Internaţionale de la Roma, conform căruia „pentru a condamna acuzatul curtea trebuie să fie convinsă de vinovăţia acuzatului mai presus de orice dubiu rezonabil". Nu în ultimul rând, este aplicabil principiul „testis unus testis nullus", or faţă de declaraţia părţii vătămate care nu se coroborează cu alte probe şi lipsind înscrisul de comparaţie (plângerea iniţială) nu se poate concluziona fără dubiu existenţa infracţiunii.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., s-a considerat că odată înregistrată cea de-a doua reclamaţie, prin atribuirea nr. 401122 în evidenţele Postului de Poliţie Bod şi prin menţionarea acestui număr şi pe plângere, aceasta a devenit un înscris oficial, aparţinând Postului de Poliţie Bod.
Infracţiunea presupune că funcţionarul public în exerciţiul atribuţiilor construieşte un înscris în cuprinsul căruia face afirmaţii necorespunzătoare adevărului sau menţionează împrejurări care nu au legătură cu realitatea, atestând un fapt neconform, toate acestea de natură a produce consecinţe juridice.
Or, în cauză, instanţa de fond a constatat că nu inculpatul a redactat plângerea/sesizarea şi nici nu se poate considera că prin aplicarea unei rezoluţii acel înscris a fost întocmit de funcţionarul public.
Împotriva hotărârii sus menţionate, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, criticând-o pentru netemeinicie privind soluţia de achitare a inculpatului pentru faptele reţinute în sarcina sa, partea civilă C.A., care nu a motivat apelul detaliat în ce constă fiecare faptă a inculpatului şi probele pe care se sprijină vinovăţia sa, solicitând condamnarea inculpatului pentru toate infracţiunile.
În subsidiar, a solicitat a se aprecia dacă se impune aplicarea dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
Prin Decizia penală nr. 72/A din 21 octombrie 2010, Curtea de Apel Braşov s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi de partea civilă C.A. împotriva sentinţei penale nr. 258/S din 3 iunie 2010 a Tribunalului Braşov, sentinţă care a fost desfiinţată.
Rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen., a fost achitat inculpatul M.G., pentru infracţiunile de abuz în serviciu asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), sustragere sau distrugere de înscrisuri, prevăzută de art. 242 alin. (1), (3) C. pen., fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen.
În baza art. 181 alin. (3) C. pen. raportat la art. 91 lit. c) C. pen., s-a aplicat inculpatului amenda administrativă de 1.000 lei.
În baza art. 346 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 Euro sau contravaloarea în lei la data executării cu titlu de daune morale către partea civilă C.A.
S-a respins restul pretenţiilor părţii civile.
Onorariul apărătorului din oficiu la fond al părţii civile în cuantum de 150 lei s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului de Avocaţi Braşov şi s-a inclus în cheltuielile judiciare.
S-au respins cheltuielile de judecată solicitate de partea civilă.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare la fond.
Cheltuielile judiciare în apel, în cuantum de 200 lei, au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de prim control judiciar a apreciat că faptele inculpatului M.G. au adus o atingere minimă serviciului public în care şi-a exercitat atribuţiile în calitate de funcţionar public, iar carenţele constatate în modul de îndeplinire al atribuţiilor de serviciu nu pot constitui o îndeplinire defectuoasă a acestora cu repercusiuni importante asupra intereselor legale ale unei persoane.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul M.G.
În motivele de recurs ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov se solicită casarea în parte a deciziei, desfiinţarea sentinţei penale şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, apreciind că nu sunt incidente dispoziţiile art. 181 C. pen., faptele inculpatului prezentând gradul de pericol social al unor infracţiuni, raportat la calitatea sa (agent şef principal de poliţie) şi consecinţele faptei (dacă ar fi luat măsuri legale partea vătămată nu ar mai fi fost agresată de numitul S. şi în data de 19 ianuarie 2009).
Inculpatul, în motivele de recurs, critică hotărârea numai sub aspectul greşitei obligări la daune morale, în cuantum de 1.000 Euro.
La termenul de judecată din 9 mai 2011, inculpatul M.G. a învederat că îşi retrage recursul, solicitând a se lua act de acest aspect.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului inculpatului, precum şi ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., consideră recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov nefondat, iar în ceea ce priveşte recursul inculpatului M.G. va lua act de manifestarea de voinţă a inculpatului privind retragerea recursului său.
Potrivit art. 181 C. pen., nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Din probele dosarului rezultă că instanţa de prim control judiciar a corelat criteriile sus-menţionate pentru a determina corespunzător gradul de pericol social al faptei dedusă judecăţii, fapt ce a avut drept efect achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen.
Este incontestabil că, din punct de vedere strict formal, faptele inculpatului prezintă un pericol social, dar apar ca fiind greşite aprecierile Ministerului Public, în susţinerea soluţiei de condamnare a inculpatului, referitoare la calitatea inculpatului, la posibilele consecinţe ale faptei sale.
Determinarea pericolului social se face în concret, cu referire directă la împrejurările ce au ocazionat ori pe fondul cărora s-a comis fapta, la modul concret de manifestare a autorului şi la persoana acestuia.
Astfel, din probele administrate (declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor Z.G., D.G., înscrisuri – copie registru intrare/ieşire corespondenţă, evidenţă persoane primite în audienţă, declaraţia inculpatului), a rezultat, aşa cum corect a reţinut instanţa de prim control judiciar, o culpă atât a inculpatului, cât şi a părţii vătămate în ceea ce priveşte soarta primei plângeri, dar şi întocmirea celei de-a doua.
Partea vătămată a scris ambele plângeri, rezoluţia şi înregistrarea înscrisului s-a făcut de inculpat, însă prin atribuirea datei de 3 decembrie 2008 în loc de 5 decembrie 2008, când a fost întocmită, aducându-se o atingere minimă valorii sociale ocrotite, nealterându-se autenticitatea şi veridicitatea acesteia.
Faţă de circumstanţele reale ale comiterii faptelor, la stabilirea gradului de pericol social al faptei, nu se poate face abstracţie de persoana inculpatului.
Inculpatul M.G. nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o conduită corespunzătoare, colaborând cu organele judiciare, fiind în prezent pensionat.
Luând în considerare toate aceste elemente, instanţa de apel a cuantificat judicios gravitatea concretă a faptei săvârşite de inculpat, sancţiunea administrativă aplicată acestuia fiind aptă să contribuie la conştientizarea de către inculpat a consecinţelor faptelor sale.
Pentru aceste considerente, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
Având în vedere că la termenul din 09 mai 2011, inculpatul M.G. a renunţat la recursul declarat, conform art. 3854 C. proc. pen. raportat la art. 369 C. proc. pen., va luat act de declaraţia inculpatului privind retragerea recursului.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva deciziei penale nr. 72/A din 21 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul M.G. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat M.G. la plata sumei de 225 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 9 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1852/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1868/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
