ICCJ. Decizia nr. 1856/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1856/2011
Dosar nr. 523/59/2011
Şedinţa publică din 9 mai 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 20 aprilie 2011 şi înregistrată sub nr. 523/59/2011, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, inculpatul A.D. a solicitat punerea în libertate sub control judiciar, motivând că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege şi că punerea sa în libertate nu va zădărnici aflarea adevărului, nu este recidivist, va respecta obligaţiile ce i se vor impune, iar infracţiunile pentru care este cercetat au ca limită maximă de pedeapsă 12 ani închisoare.
Prin încheierea penală nr. 149/PI din 22 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de inculpatul A.D. de liberare provizorie sub control judiciar.
Totodată inculpatul a fost obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se hotărî astfel s-au reţinut următoarele:
Prin încheierea din 09 februarie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului A.D. pe o perioadă de 29 zile, de la data de 09 februarie 2011 până la 09 martie 2011.
Pentru luarea acestei măsuri s-a reţinut în fapt că: în perioada noiembrie 2010 - ianuarie 2011, A.D. a aderat la grupul infracţional organizat constituit din alţi lucrători de poliţie de P.T.F. Moraviţa, vameşi din cadrul Biroului Vamal Moraviţa şi alte persoane implicate în activităţi de introducere frauduloasă de ţigări în România, acţionând, în mod coordonat, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie şi de contrabandă, pentru a obţine beneficii materiale, care erau împărţite între membrii grupării infracţionale; că în calitate de agent de poliţie la P.T.F. Moraviţa, a consimţit ca împreună cu ceilalţi poliţişti să nu îşi îndeplinească, pe timpul serviciului, îndatoririle privitoare la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, precum şi prevenirea şi combaterea faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere săvârşite în zona de competenţă, urmărind să primească, în schimb, diferite foloase cu titlu de mită; că pe fondul conivenţei infracţionale privitoare la omisiunea de a-şi exercita corespunzător atribuţiile profesionale, A.D. s-a integrat în grupul infracţional organizat, asigurând, prin aportul său, corelarea acţiunilor celorlalţi membri ai grupării criminale, care presupuneau, în esenţă: asigurarea realizării contactului cu traficanţii de ţigări, colectarea sumelor de bani date de către aceştia, cu titlu de mită, împărţirea respectivelor foloase şi protecţia traficanţilor pe traseul de deplasare până la locurile de depozitare a mărfii.
De asemenea, s-a apreciat că faptele ar întruni elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) şi la art. 9 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi aderare la un grup infracţional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
S-a apreciat că inculpatul „are vocaţie" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport cu dispoziţiile art. 1604 alin. (1) raportat la art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă cererea nu este întemeiată, având în vedere natura şi gravitatea faptei pentru care este cercetat şi împrejurările concrete în care a fost comisă. La îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen., instanţa are în vedere faptul că potrivit art. 1411 C. pen. „prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei". Astfel, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 „fapta de luare de mită, prevăzută la art. 254 C. pen., dacă a fost săvârşită de o persoană care, potrivit legii, are atribuţii de constatare sau de sancţionare a contravenţiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracţiunilor, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută la art. 254 alin. (2) C. pen. privind săvârşirea infracţiunii de către un funcţionar cu atribuţii de control", ceea ce înseamnă pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi. Reţinerea dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 78/2000 care conduce la majorarea cu 5 ani a maximului de pedeapsă reprezintă o cauză de majorare a pedepsei în sensul art. 1411 C. pen., neputând fi avută în vedere la verificare condiţiei reglementate de art. 1602 alin. (1) C. proc. pen.
În ce priveşte netemeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, s-a reţinut că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală rezultă indicii că inculpatul ar fi comis infracţiunile de aderare la un grup infracţional organizat şi luare de mită, în formă continuată prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) şi (99 din Legea nr. 78/2000 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Pe de altă parte, se reţine că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală, rezultă indicii că inculpatul ar face parte dintr-un grup infracţional organizat, care implică statornicirea în prealabil a unor raporturi de încredere şi susţinere suficient de puternice, despre care se poate presupune în mod rezonabil că nu au încetat odată cu luarea la cunoştinţă a demarării anchetei penale; existând o ierarhizare în cadrul acestuia, fiecare dintre inculpaţi având atribuţii precise, existând de principiu o strânsă coeziune dată de această organizare, şi interesul de a asigura scăparea de orice sancţiune.
Prin urmare, s-a apreciat că lăsarea în libertate, în acest moment, a unuia dintre potenţialii membrii ai acestui grup ar putea influenţa în mod negativ desfăşurarea urmăririi penale, în condiţiile în care aceasta nu este finalizată şi urmează să se procedeze la audierea altor persoane.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul A.D. a declarat, în termen legal, prezentul recurs.
Recursul nu este fondat.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că prin încheierea de şedinţă din 6 mai 2011, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a revocat măsura arestării preventive a inculpatului A.D., iar recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Timişoara, împotriva sus-arătatei încheieri, a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 1854 din 7 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Aşa fiind, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva încheierii penale nr. 137 PI din 18 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, prin care a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a rămas fără obiect.
Recursul declarat învederându-se, aşadar nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva încheierii penale nr. 149/PI din 22 aprilie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 523/59/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1846/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi... | ICCJ. Decizia nr. 1889/2011. Penal → |
|---|
