ICCJ. Decizia nr. 1926/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1926/2011
Dosar nr. 115/64/2011
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin sentinţa penală nr. 53/F din 21 iunie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta O.R. împotriva rezoluţiei nr. 1817/P/2009 din data de 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, confirmată prin rezoluţia nr. 231/II/2/2010 din data de 15 aprilie 2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, fiind obligată petenta la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-a reţinut, în esenţă, că prin rezoluţia nr. 1817/2009 din data de 15 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii C.O. şi C.M.L. - avocaţi în cadrul Baroului Braşov, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 213, art. 289, art. 290 C. pen.
În motivarea rezoluţiei s-a arătat că deşi persoana vătămată reclamă plăsmuirea mai multor înscrisuri aferente contractelor perfectate cu numiţii O.I.C. şi C.O., de către acesta din urmă, astfel încât persoana vătămată să fie obligată la achitarea unor debite fictive, cercetările efectuate în cauză nu au relevat acest aspect, mai ales că toate aceste înscrisuri sunt semnate de persoana vătămată.
De asemenea, persoana vătămată O.R. nu a putut evidenţia concret manoperele frauduloase de care avocatul C.O. să fi uzitat pentru inducerea sa în eroare, în oricare din situaţiile descrise, aceasta având posibilitatea să examineze conţinutul documentelor ce i s-au prezentat în vederea semnării şi abia apoi să-şi creeze obligaţii prin semnarea lor.
Într-o altă ordine de idei, deşi este evident faptul că persoana vătămată a încasat diverse sume de bani de la numiţii C.O. şi O.C.I. - chiar dacă poate nu în cuantumul învederat de aceştia - nu a întreprins nici un demers în vederea rambursării acestora în totalitate sau parţial, preferând să recurgă la formularea unor acţiuni civile şi plângeri penale împotriva susnumiţilor.
Mai mult decât atât, persoana vătămată a recurs la redactarea şi semnarea unor înscrisuri care trădează dorinţa acesteia de obţinere a unor sume de bani (a se vedea antecontractul şi contractul de vânzare-cumpărare a autoturismului marca VW, deşi persoana vătămată nu avea un mandat din partea proprietarului de a se ocupa de vânzarea acestuia, antecontractul de înstrăinare a suprafeţei de 1869 mp, perfectat cu soţii C. şi contractul de vânzare-cumpărare a aceleiaşi suprafeţe de teren către numitul A.G., persoana vătămată obţinând sumele de 9000 de Euro, respectiv 187 milioane ROL).
Prin rezoluţia nr. 231/II/2/2010 din data de 15 aprilie 2010 a procurorului - general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, a fost respinsă plângerea formulată de petenta O.R. împotriva rezoluţiei de mai sus, care a fost menţinută.
Instanţa fondului, analizând plângerea împotriva rezoluţiei procurorului, a constatat că în mod corect procurorul a reţinut că faptele penale reclamate de către petenta O.R. nu există, parte din ele, iar altele nu sunt prevăzute de legea penală, fiind litigii civile între părţi, astfel că a respins ca nefondată plângerea formulată de către petenta O.R., menţinând ca legală şi temeinică rezoluţia atacată.
2. Împotriva acestei sentinţe, la data de 7 februarie 2011, petenta O.R. a formulat o cerere intitulată „revizuire", arătând că din cauza stării de sănătate nu s-a putut prezenta la termenele de judecată, nu şi-a putut face corespunzător apărarea, iar hotărârea primei instanţe nu i-a fost comunicată, solicitând în esenţă reluarea judecării cauzei.
Cererea a fost înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Braşov, sub nr. 115/64/2011, iar prin încheierea din 23 februarie 2011, aceasta a scos-o de pe rol şi a trimis-o Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciind că voinţa petentei a fost în sensul de a declara recurs.
Examinând recursul declarat de petentă, Înalta Curte constată că excepţia invocată de reprezentantul parchetului privind tardivitatea recursului este întemeiată întrucât potrivit dispoziţiilor art. 385/3 rap. la art. 363 alin. (3) C. proc. pen. pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunţare, termenul curge de la pronunţare, iar pentru părţile lipsă de la comunicarea copiei după dispozitiv. Cum petentei - care nu a fost prezentă la dezbaterile ce au avut loc la data de 14 iunie 2010 - i s-a comunicat copia hotărârii la data de 24 iunie 2010, recursul declarat la 7 februarie 2011, este evident tardiv, fiind depăşit termenul de 10 zile prevăzut de dispoziţiile art. 385/3 rap. la art. 363 alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Nu pot fi reţinute susţinerile petentei care a arătat că din motive de boală nu a putut participa la judecată şi nici nu a luat la cunoştinţă de conţinutul hotărârii, aceasta nefăcând dovezi în sensul existenţei împrejurărilor invocate, ci doar că a fost internată în ambulatoriu după termenul când au avut loc dezbaterile; pe de altă parte, din cuprinsul înscrisurilor aflate la dosar, rezultă că aceasta a cunoscut despre amânarea pronunţării dispusă în cauză şi a solicitat telefonic o altă amânare pentru a putea depune concluzii scrise, până la data de 1 iulie 2010. Or, chiar dacă am lua în calcul acest termen solicitat chiar de către petentă, durata de timp scursă până la formularea cererii din 7 februarie 2011 depăşeşte cu mult termenul de recurs prevăzut de lege iar petenta nu a făcut dovada împiedicării exercitării căii de atac în tot acest interval.
În consecinţă, văzând şi dispoziţiile art. 385/15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga petenta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiţionara O.R. împotriva sentinţei penale nr. 53/F din 21 iunie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1923/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1928/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
