ICCJ. Decizia nr. 1928/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1928/2011
Dosar nr. 107/1/2011
Şedinţa publică din 11 mai 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 4441 din 09 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2202/95/2009, s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii U.T., M.Z.S.A. şi B.C. împotriva deciziei penale nr. 161 din 07 iulie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpaţilor U.T. şi B.C., durata reţinerii de la 03 decembrie 2008 la 04 decembrie 2008 şi a arestării preventive de la 25 iulie 2009 la 09 decembrie 2010.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului M.Z.S.A., durata reţinerii şi arestării preventive de la 10 noiembrie 2008 la 09 decembrie 2010.
Au fost obligaţi recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 800 lei cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 300 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
S-a reţinut că, prin Decizia penală nr. 161 din 7 iulie 2010 Curtea de Apel Craiova a admis apelurile declarate de inculpaţii B.C. şi U.T., împotriva sentinţei penale nr. 286 din 16 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 2202/95/2009. A fost desfiinţată în parte sentinţa şi, în baza art. 334 C. proc. pen.:
A fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.C., din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41-42 C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., art. 37 lit. a) şi b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
A fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul U.T. din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41-42 C. pen., art. 75 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), inculpatul B.C. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani ca pedeapsă complementară şi au fost interzise drepturile prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi 350 C. proc. pen., a fost dedusă din pedeapsă reţinerea de 24 ore (3/4 decembrie 2008) şi perioada arestării preventive de la 25 iulie 2009 la zi şi menţinută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen., inculpatul U.T. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani ca o pedeapsă complementară cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) şi art. 350 C. proc. pen., s-a dedus din pedeapsă reţinerea de 24 ore (3/4 decembrie 2008) şi perioada arestării preventive de la 25 iulie 2009 la zi şi menţinută starea de arest a inculpatului.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Apelul declarat de inculpatul M.Z.S.A. a fost respins ca nefondat.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că faptele inculpaţilor B.C. şi U.T., de a-i ajuta pe inculpaţii M.Z.S. şi V.N. şi de a le înlesni săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prin găsirea societăţilor care urmau să fie păgubite, contactarea telefonică a reprezentanţilor acestora, sprijinirea materială a inculpatului M.Z.S. şi valorificarea mărfurilor ce au făcut obiectul contractelor respective, după ce în prealabil inculpaţii M.Z.S., U.T. şi B.C. stabiliseră cum să procedeze şi la ce clienţi urmau să ajungă mărfurile, realizează elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 75 lit. a) C. pen.
Declaraţia inculpatului M.Z.S., dată în faţa instanţei de apel, prin care a revenit asupra declaraţiilor anterioare, arătând o altă stare de fapt, nu corespunde adevărului întrucât s-a apreciat că este imposibil ca inculpatul să fi fost influenţat să dea declaraţie într-un anumit sens, având în vedere faptul că toate declaraţiile anterioare au fost date în prezenţa apărătorilor aleşi. Declaraţiile anterioare date de inculpatul M.Z.S. sunt în concordanţă cu celelalte probe administrate în cauză.
Totodată, s-a apreciat că vinovăţia tuturor inculpaţilor a fost probată şi prin faptul că în cazul tuturor părţilor civile s-a procedat la fel.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii, solicitând admiterea recursurilor, casarea deciziei penale nr. 161, pentru motivele arătate în practicaua hotărârii.
Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte a constatat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. hotărârea este supusă casării când s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti greşite de condamnare sau de achitare. Inculpaţii U.T. şi B.C. au susţinut că nu există probe certe de vinovăţie pe care să se fundamenteze hotărârea de condamnare, ei nu au participat la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi, în consecinţă, nici nu au cauzat vreun prejudiciu, iar declaraţia inculpatului M. nu se coroborează cu nici un mijloc de probă. Inculpatul M. a susţinut, la rândul său, că a dat declaraţie sub presiunea organului de urmărire penală însă, în realitate, el nu îi cunoaşte pe ceilalţi coinculpaţi. Toate aceste susţineri ale inculpaţilor sunt contrazise de probatoriul administrat în cauză.
Potrivit art. 64 alin. (1) C. proc. pen., declaraţiile inculpatului sunt mijloace de probă prin care se constată elemente de fapt ce pot servi ca probă, iar conform dispoziţiilor art. 69 alin. (1) C. proc. pen., declaraţiile inculpatului pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora aprecierea fiecărei probe se face de instanţa de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Inculpatul M.Z.S., în declaraţiile date în zilele de 19 noiembrie 2008 (pag.692 vol.II dosar urmărire penală), 25 februarie 2009 (pag.25 vol.I dosar urmărire penală), 5 mai 2009 (pag.85, vol.I Tribunalul Gorj), în prezenţa apărătorilor aleşi, a arătat cu lux de amănunte cum a săvârşit faptele şi care a fost contribuţia inculpaţilor B.C. şi U.T.
În cursul procesului inculpatul M.Z.S.A. a relatat împrejurările în care i-a cunoscut pe inculpaţii B.C. şi U.T., împrejurările în care a fost atras în activitatea infracţională şi contribuţia sa şi a celorlalţi participanţi la prejudicierea SC C.P.C. SRL Zlatna, SC V.P.C. SRL Focşani, SC S.K. SRL Tîrnăveni, SC L.A.F.P. SRL Cluj şi SC E. SRL Cluj.
Mai mult, acelaşi inculpat a manifestat interes în stabilirea şi probarea tuturor faptelor şi a vinovăţiei participanţilor, inclusiv prin indicarea locaţiei în care se găseau înscrisuri şi obiecte ce constituie probe materiale în prezenta cauză (expediţii on-line de sume de bani, dosare privind societăţi comerciale implicate în actele ilicite, ştampile, etc, toate acestea fiind ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuate la data de 20 noiembrie 2008, după autorizarea ei de către instanţa competentă.
Declaraţiile inculpatului M.Z.S.A. sunt susţinute şi de declaraţiile martorilor audiaţi în cauză: F.C., ş.a., raportul de expertiză criminalistică grafică nr. 19344 din 12 decembrie 2007.
Declaraţia inculpatului M.Z.S.A., dată în faţa instanţei de apel, nu se coroborează cu nici un mijloc de probă administrat în cauză, astfel că, în mod corect instanţa de apel a apreciat că nu corespunde adevărului.
În concluzie, Înalta Curte a apreciat că în cauză există probe certe de vinovăţie care au dus la pronunţarea unei hotărâri de condamnare.
Referitor la cererile de schimbare a încadrării juridice prin înlăturarea agravantei prevăzută de art. 215 alin. (5) C. pen., motivat de faptul că în cauză nu este dovedit un prejudiciu mai mare de 200.000 lei şi eliminarea prevederilor art. 41, art. 42 C. pen., întrucât ar fi vorba de trei infracţiuni de sine stătătoare, întemeiate pe dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată că sunt nefondate.
Potrivit Deciziei nr. XIV/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dată în interesul legii, prin consecinţe deosebit de grave se înţelege, în cazul infracţiunilor continuate, totalitatea pagubelor materiale cauzate tuturor persoanelor fizice şi juridice, prin toate acţiunile şi inacţiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii.
Se constată că, în perioada mai-iulie 2007, inculpaţii au indus în eroare prin acte repetate şi în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale pe reprezentanţii părţilor civile din prezenta cauză, cu ocazia încheierii şi derulării unor contracte economice, prin folosirea de nume şi calităţi mincinoase, precum şi prin emiterea de instrumente de plată pentru a căror valorificare nu exista provizia sau acoperirea necesară, urmată de prejudicierea acestor agenţi economici cu următoarele sume: 62.308,21 lei pe SC C.P.C. SRL Zlatna, 30.324 lei pe SC V.P.C. SRL Focşani, 53.607 lei, pe SC S.K. SRL Tîrnăveni, 42.400 lei pe SC L.A.F.P. SRL Cluj şi 30.500 lei pe SC E. SRL Cluj, rezultând în final un prejudiciu total mai mare de 200.000 lei.
S-a observat că nu se pot înlătura dispoziţiile art. 41, art. 42 C. pen., întrucât faptele au fost comise la diverse intervale de timp dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale.
În acest sens s-a apreciat că nu sunt incidente prevederile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.
Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor, Înalta Curte a constatat că acestea au fost corect stabilite ţinându-se cont de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), de modalitatea de săvârşire, de metodele folosite, de contribuţia fiecăruia dintre inculpaţi, de circumstanţele personale ale acestora, iar în ceea ce-1 priveşte pe B.C. şi de starea de recidivă postexecutorie a acestuia.
În consecinţă, nici prevederile cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., nu sunt incidente în prezenta cauză.
Ca atare, Înalta Curte a constatat că hotărârea curţii de apel este temeinică şi legală, urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă recursurile inculpaţilor, ca nefondate.
II. Împotriva acestei decizii penale au declarat contestaţie în anulare contestatorii B.C., U.T. şi M.Z.S.A., criticând-o ca nelegală, pentru aceea că Decizia sus-menţionată vizează „o infracţiune pentru care s-a mai pronunţat o decizie definitivă şi anume sentinţa nr. 4490 din 13 decembrie 2010 prin care se impută aceeaşi faptă la două grupuri de făptuitori în două dosare diferite, şi anume prejudiciu adus SC C.C.P. SRL Zlatna de către SC N. Murfatlar prin numiţii P.P.N., P.A. şi P.C. prin contractul nr. 246 din 23 iulie 2007 ca o extensie a contractului între SC C.C.P. SRL Zlatna de către SC T.M. SRL Târgu Jiu încheiat în lunile mai – iunie 2007, lăsând ca formă de plată fila CEC nr. 00016325 seria BG 327 în valoare 62.308,21 RON".
În consecinţă, cei trei contestatori sus-indicaţi solicită „ca, din totalul de 219.139,21 RON care reprezintă prejudiciul total a celor cinci societăţi comerciale păgubite, să se scadă suma de 62.308,21 RON care reprezintă suma prejudiciată de cei trei din dosarul nr. 1014/54/2010 rămasă definitivă prin sentinţa penală nr. 4490 din 13 decembrie 2010 şi încadrarea corectă a faptelor prezentate".
Motivele de critică iterate de contestatorii condamnaţi nominalizaţi se încadrează în cazul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererilor de contestaţie în anulare formulate de condamnaţii B.C., U.T. şi M.Z.S.A., prin conformare la dispoziţiile art. 391 alin. (1) C. proc. pen., fără citarea părţilor, Înalta Curte are în vedere că nu este îndeplinită prima din condiţiile instituite prin prevederile alin. (2) al textului de lege deja indicat mai înainte şi anume ca aceste contestaţii să fie promovate „în termenul prevăzut de lege".
Pe calea normei de trimitere descrisă, rezultă că prin dispoziţiile imperative ale art. 388 alin. (1) teza I C. proc. pen. se statuează că „contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a)-c) şi e) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării ...".
Or, în speţa de faţă, toate cele trei contestaţii în anulare promovate de condamnaţii B.C., U.T. şi M.Z.S.A. au fost expediate prin scrisori, ce au data ştampilei poştale aplicată la data de 04 ianuarie 2011, aceasta în condiţiile în care condamnaţii înşişi arată că au început executarea pedepselor aplicate la data de 16 decembrie 2010, în temeiul mandatelor de executare a pedepselor cu închisoare.
Rezultă astfel, fără echivoc pe calea unui silogism logico-juridic şi formal că termenul sus-indicat se epuiza la data de 27 decembrie 2010 şi, în consecinţă, contestaţiile în anulare de faţă se privesc ca tardive şi urmează a fi respinse ca inadmisibile în baza dispoziţiilor art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii B.C., U.T. şi M.Z.S.A. împotriva deciziei penale nr. 4441 din 09 decembrie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 2202/95/2009.
Obligă recurenţii contestatori la plata sumelor de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 mai 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1926/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 193/2011. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
